În pustia în care se nevoia Sfântul Antonie cel Mare, se afla un izvor şi, lângă el, o bucată de pământ oarecum rodnică. Vrând, aşadar, sfântul să-şi dobândească singur hrana pentru el şi vizitatorii săi, a curăţat locul cu o sapă, semănând puţin grâu şi legume.
Însă fiarele locului, vrând să bea apă de la izvor, îi distrugeau mereu mica grădină. Într-o zi sfântul prinse unul dintre animalele ce-i făceau pagubă şi, grăindu-le tuturor celorlalte, zise:
- De ce-mi faceţi numai pagubă, deşi eu nu vă fac nici un rău? În numele lui Dumnezeu vă poruncesc să plecaţi şi să nu vă mai întoarceţi aici niciodată!
Atunci fiarele, temându-se la auzul poruncii, au fugit, făcându-se nevăzute.
(Viaţa Sfântului Antonie)
“Darurile Sfântului Duh”, editura Sophia, 2006 - Darul îmblânzirii fiarelor
Putem vorbi, în cadrul pericopelor evanghelice duminicale, de o anume interdependenţă ce face ca mesajul hristic să primească cursivitate din mai multe unghiuri de analiză. Pilduitor, în acest sens, ne rămâne celebrul comentariu la duminicile Postului Mare scris de părintele Alexandre Schmemann, care reuşeşte să ne transpună lumina învierii printr-o gradaţie ascendentă pornind de la forma concretă a întâlnirii cu Dumnezeu în atitudinile noastre de expresie duhovnicească.
Odată regăsită această lumină, Dumnezeu ne ispiteşte ca să ne vadă credinţa, să ne vadă puterea de a-L mărturisi pe Hristos cel înviat!
Lia Mills, o elevă canadiană de 12 ani, a făcut senzaţie în presă după ce, la începutul acestui an, şi-a susţinut pledoaria anti-avort într-un concurs şcolar de retorică, în ciuda opoziţiei vehemente întâmpinate din partea profesorilor. La jumătatea lunii mai şi-a mai prezentat o data pledoaria în faţa a 12.000 de oameni, adunaţi cu ocazia Marşului Naţional pentru Viaţă din Ottawa, Canada.
Lia, originară din Ontario, şi-a modificat puţin discursul special pentru această ocazie, adăugând următoarele: „Zilnic, 115.000 de persoane sunt omorâte prin avort. Priviţi această mare de oameni din jurul vostru. N-are mult peste 10.000 de oameni. La fiecare două ore, tot atâţia copii sunt uciși din cauza avortului.”
Sfântul Ierarh Iorest a fost mitropolit în Transilvania, într-una dintre cele mai grele perioade pentru românii din această parte a ţării noastre; la mijlocul secolului al XVII-lea, catolici şi protestanţi deopotrivă încercau să înstrăineze sufletul românesc de ceea ce avea el mai scump, credinţa ortodoxă. Un moment important al pătrundării protestantismului în această zonă l-a constituit publicarea în anul 1640 a Catehismului calvinesc „cu voia şi cu porunca” principelui Gheorghe Rakozcy.
Prea multe date biografice despre mitropolitul Iorest nu se cunosc. Se ştie doar că era originar din Transilvania şi că, din botez, se numea Ilie. încă din copilărie a fost dat la carte în mănăstirea Putna, unde mai târziu a şi fost călugărit, primind numele Iorest. După ce a fost hirotonit preot, a fost ales mitropolit al Transilvaniei la stăruinţele domnului Moldovei Vasile Lupu. Hirotonia întru arhiereu a fost săvârşită de mitropolitul Teofil al Ţării Româneşti, în luna noiembrie a anului 1640, la Târgovişte.
Slăvitul Mucenic al lui Hristos, Mamant, s-a născut în Gangra Paflagoniei, în anul 260, din mucenicii patricieni Teodot şi Rufina. S-a născut în închisoarea în care fuseseră închişi părinţii lui, din pricina credinţei lor în Hristos.
Pruncul a fost adoptat de cucernica Ammia Matrona, dându-i-se numele de Mamas, fiindcă adesea o striga pe maica sa adoptivă, folosind cuvântul „mamă”.
Foarte tânăr fiind, Sfântul Mamas a fost arestat de împăratul Aurelian al Cezareii. După cumplite torturi - lovituri cu ciomege şi pietre, arderi şi multe altele - a fost slobozit, refugiindu-se în Munţii Cezareii. Ajungând acolo, s-au apropiat de el animale sălbatice care i-au îngăduit să le mulgă. Din laptele lor făcea brânză pe care o împărţea săracilor locului. Astfel, cu timpul, a devenit foarte cunoscut în oraş, datorită prieteniei sale cu fiarele şi a marii sale iubiri faţă de oameni.
Tânărul domn al Cezareii, Alexandru, a trimis cavaleri să-l prindă. Împăratul l-a întrebat pe sfântul adus înaintea sa:
- Tu eşti faimosul vrăjitor Mamas?
- Eu nu sunt vrăjitor, i-a răspuns sfântul. Eu sunt robul lui Hristos Care îi mântuieşte pe cei ce cred în El, pedepsindu-i pe vrăjitori şi păgâni. Dar de ce m-ai adus aici?
- Te-am adus, fiindcă nu pot pricepe ce vrăji faci, de îmblânzeşti fiarele, care petrec cu tine în bună pace, ascultându-te ca nişte vietăţi cugetătoare.
- Cel ce crede în Unul Dumnezeu veşnic, dispreţuieşte farmecele şi idolii. Iar fiarele, deşi nu sunt vietăţi cugetătoare, raţionale, au evlavie faţă de Creatorul lor, cinstindu-l pe robul Său. Voi însă sunteţi mai necugetaţi decât aceste animale, fiindcă, deşi vedeţi toate acestea, nu acceptaţi adevărul.
Apoi împăratul l-a chinuit pe Sfântul Mucenic Mamas cu ghiare de fier şi cuţite, l-a aruncat într-un cuptor de foc, dându-l, în cele din urmă, fiarelor.
Când, în mijlocul stadionului din oraş, au aruncat asupra lui un urs şi un leopard, cele două fiare s-au purtat prieteneşte, arătându-i chiar respect. Mulţimea adunată, uluită de cele văzute, a început să laude şi să dea slavă Dumnezeului cel adevărat. Atunci tiranul a poruncit să dea drumul unui leu. Însă fiara, deşi cunoscută pentru faptul că-şi sfâşie prada de îndată, s-a apropiat blândă şi smerită de Sfântul Mucenic Mamas.
Deznădăjduit, împăratul a poruncit unui oştean să-l ucidă pe sfânt cu un trident.
Atunci s-a auzit un glas, chemându-l pe sfânt în sălaşurile cereşti. Biserica îl pomeneşte în ziua de 2 septembrie.
(Sinaxar)
“Darurile Sfântului Duh”, editura Sophia, 2006 - Darul îmblânzirii fiarelor
În Limonar se spune despre un călugăr „că puternic este şi cumplit pentru demoni; căci pe tot omul, tulburat de duhurile necurate, îl tămăduieşte”.
Aceleaşi lucruri s-ar putea spune pe drept cuvânt şi despre marele duhovnic, părintele Sava. Datorită nevoinţelor sale ascetice, postului, privegherii, intensei sale vieţi tainice, studiului, trezviei, meditaţiei şi puterii rugăciunii fericitului său duhovnic, a biruit tăria diavolului. Întotdeauna a ieşit învingător din luptele cu lumea duhurilor celor viclene.
O mărturisire făcută de părintele Sava părintelui Ioakimos Spetsieris, ne face să cugetăm mai cu băgare de seamă la luptele sale cu forţele întunericului. „De multe ori îmi spunea că vedea cu ochii trupeşti duhurile cele viclene, care veneau să-l ispitească. Iar el, îndată ce simţea tulburarea duhurilor viclene, cădea în genunchi şi se ruga. Şi, pe loc, toată lucrarea diavolească înceta.”
Rugăciunile sale îi biciuiau pe duşmani! Cuvintele psalmilor îi ardeau, ieşind arzătoare de pe buzele părintelui: „Judecă, Doamne, pe cei ce-mi fac mie strâmbătate; luptă împotriva celor ce se luptă cu mine (…). Să fie ca praful în faţa vântului şi îngerul Domnului să-i necăjească.”
Pe lângă faptul că se salva pe sine însuşi de sălbaticele atacuri ale demonilor, părintele ajuta o mulţime de oameni chinuiţi. Nu arareori era de găsit în chilia sa, binecuvântându-i, citindu-le rugăciuni de exorcizare, alungând duhurile necurate. Şi, de multe ori, când nu putea omul bolnav să vină la Muntele Athos, citea exorcismele de la distanţă. Întotdeauna rugăciunile sale erau tămăduitoare. Cei până atunci demonizaţi, tresăltau de bucurie, văzându-se izbăviţi de cumplitele legături ale demonilor.
(Sava Duhovnicul)
“Darurile Sfântului Duh”, editura Sophia, 2006 - Darul luptei împotriva diavolilor
Odată nişte oameni i-au dus Sfântului Arsenie Cappadocianul o turcoaică tânără, proaspăt căsătorită, care era demonizată. Fiindcă în ziua aceea sfântul nu primea lume, rudele femeii i-au rugat pe epitropi să mijlocească pe lângă acesta să-i primească, fiindcă, deşi era legată, ei nu o mai puteau stăpâni.
În cele din urmă, sfântul i-a primit şi le-a făcut semn să o dezlege. Îndată ce a fost dezlegată, demonizata s-a năpustit asupra lui şi, apucându-l de un picior, l-a muşcat. Sfântul, ţinând Evanghelia în mână, în loc să citească, a lovit-o pe femeie uşor cu Evanghelia pe cap, de trei ori. Iar demonul a fugit imediat! Femeia a prins a plânge şi a-i săruta cu evlavie sfântului piciorul muşcat. Apoi şi tatăl ei a căzut la picioarele sfântului, rugându-l să ia toţi banii pe care i-i oferea:
- Ia-i pe toţi! Ai tăi să fie, drept răsplată că mi-ai vindecat copila!
Ridicându-l, sfântul i-a spus:
- Ţine-ţi banii! Credinţa mea nu e de vânzare!
(Arsenie Cappadocianul)
“Darurile Sfântului Duh”, editura Sophia, 2006 - Darul luptei împotriva diavolilor
În anul 1904, la sfârşitul verii, Sfântul Nectarie s-a dus în insula Egina, cu gândul de a înfiinţa o sfântă mănăstire, care astăzi îi poartă numele.
În timp ce vasul se apropia de insulă, un tânăr demonizat, pe nume Spyros, s-a prăbuşit pe pragul farmaciei din Egina, începând să strige:
- Vine, vine episcopul! Alergaţi să-l întâmpinaţi! Vine sfântul să mântuiască insula !…
Toţi încercau să-l liniştească, dar nu puteau. Spyros striga necontenit. Se adunase o mulţime de curioşi, cărora li se adăugau din ce în ce mai mulţi. Priveau cu tristeţe la tânărul prăbuşit, neînţelegându-i spusele.
Câţiva au dat fuga la părintele Mihalis, parohul bisericii, spunându-i:
- Părinte, Spyros vesteşte ceva despre un episcop. Strigă întruna că vine un episcop să mântuiască insula.
Părintele Mihalis se duse iute să vadă ce se petrecea. Trecu printre cei adunaţi în jurul lui Spyros şi se apropie de tânărul care continua să strige:
- Vine episcopul de la Rizario! Dumnezeu s-a milostivit de locul acesta! Vine sfântul de Pentapolis !…
Preotul îl urmări o vreme pe tânărul prăvălit în uliţă care, tot strigând aşa, făcuse spume la gură. Apoi plecă gânditor spre debarcader. Chiar atunci venea vasul din Pireu. Printre călători, părintele Mihalis îl văzu pe episcop:
- Preasfinţite, bine aţi venit în Egina! Veniţi aici pentru prima oară?
- Pentru prima oară, răspunse acela surâzând.
- Veniţi, să mergem spre casă… Doar că…
- S-a întâmplat ceva?
- Ei bine, ceva mai încolo, ne-a tulburat o întâmplare…
- Ce anume?
- Avem pe-aici un tânăr sărac care bântuie prin piaţă şi, uneori, închide ochii şi spune ce se va întâmpla în viitor. Acum stă prăbuşit pe jos şi strigă că veţi veni să mântuiţi acest loc. Ba chiar vă numeşte om al lui Dumnezeu… Sfânt!
- Unde se află acest tânăr?
- Pe aici, prea sfinţite…
Se îndreptară, aşadar, spre piaţă, unde se opriră în pragul farmaciei. Acolo Spyros striga neîncetat:
- Vine episcopul!… Vine să mântuiască locul !… Să facă biserică!… Să facă cea mai mare mănăstire!…
Sfântul se opri în loc. Îşi înălţă privirea spre cer şi se rugă. Apoi îşi ridică singurul însemn al rangului său bisericesc, cârja episcopală, şi, introducând-o în gura flăcăului, zise:
- „Demon pitonicesc, viclean şi spurcat, îţi poruncesc, în numele lui Hristos cel Răstignit, să ieşi din acest tânăr”.
De îndată Spyros suspină şi se ridică în picioare! Deschise ochii larg, apoi se aplecă şi, plin de recunoştinţă, sărută mâna Sfântului Nectarie, care îl tămăduise.
(Sfântul secolului nostru)
“Darurile Sfântului Duh”, editura Sophia, 2006 - Darul luptei împotriva diavolilor
Vă prezentăm o înregistrare inedită de la Centenarul Radu Gyr sărbătorit la Sibiu in 2005. Înregistrarea îl surprinde pe profesorul Constantin Emilian Bucescu care recită și face o analiză a poeziei concentraționare românesti. - Radu Gyr, Nichifor Crainic, Andrei Ciurunga.
Adăugăm și o scurtă prezentare a profesorului Constantin Emilian Bucescu, trecut la domnul în ajunul Nașterii Domnului din 2007, facută de prof. dr.Adrian Botez.
Cel ce acum este la îngeri (rob al Lui Dumnezeu, chemat, în 24 decembrie 2007, întru cele nevăzute ale Luminii…), prof. univ. CONSTANTIN EM. BUCESCU, a avut HARUL DUMNEZEIESC AL LOGOS-ULUI TOTAL DECIS, LOIAL, CONVINGĂTOR ŞI CHIAR CONVERTITOR. Uneori, perioadele ciceroniene ale Discursului său de FOC ajungeau chiar să biciuiască, întru Lumină, întunericul instalat, atât de vinovat comod, în conştiinţele noastre…Harul Oratoriei Creştin-Ortodoxe, pe care numai Nae Ionescu l-a dezvoltat întru deplinătate, la noi…
…CREŞTIN LOIAL FAŢĂ DE CREŞTINISMUL-LOGOS, PÂNĂ LA MARTIRIU ŞI MUCENICIE… - moartea lui CONSTANTIN EM. BUCESCU s-a tras tot din indiferenţa/neglijenţa lui faţă de chinurile şi primejdiile trupului său, pentru a se grăbi spre predicarea celor ale Duhului, “faţă către faţă” cu studenţii, cu oamenii de tot felul şi înţelegerea…! Nu doar în cuvântările strălucit-erudite şi enciclopediste (dar nu „enciclopediste” în sensul veacului ateu, cel de-al XVIII-lea, care nu s-a curmat, în cele ce-au venit asupra noastră…! - CI CUNOAŞTEREA DE TOATE, ÎNTRU DUMNEZEIRE ŞI, DECI, ÎNTRU UNICA MÂNTUIRE POSIBILĂ: PRIN IUBIREA ŞI AMINTIREA HRISTOSULUI - SPRE ÎNVIEREA NEAMULUI!), pe care le-a rostit, cu glas imperial, pentru românii (bătrâni şi tineri, deopotrivă!) din ţară şi străinătate (Spania, Germania, Elveţia etc.) „Perioadele Oratoriei de Foc” şi-au făcut efectul convingător şi convertitor. Nu doar ca dascăl de Religie „postdecembrist”, pentru fragezii copii, pe care-i catehiza, în şcolile gimnaziale, ca nimeni altul, cu harul său de teolog care nu apucase a fi hirotonisit, din pricina arestării „cu duba” stalinistă…(nu doar pentru că aparţinea Frăţiilor de Cruce, cât, mai cu seamă, pentru copierea şi răspândirea unui cântec profund „subminator de regim”…: Deşteaptă-te, române!”…) şi-a dovedit valenţele de convingere şi convertire/metanoia. Şi nici măcar ca orator al Almei Mater, în primul rând - prin iniţiativa Înalt-Preasfinţitului Teodosie Snagoveanu… ca profesor universitar la Tomis (unde CONSTANTIN EM. BUCESCU re-înfiinţase Catedra de Ascetică şi Mistică Creştin-Ortodoxă, ca demn urmaş al lui Nichifor Crainic, ctitorul ei, între 1941 - 1944…!) n-a săvârşit cele mai uimitoare şi minunate lucrări metanoice…!
Un om pe nume V. I. Popov, în relatarea călătoriei pe care a făcut-o cu părintele Ioan de Kronstadt în anul 1890, de la Arhanghelsk la Moscova, povesteşte că, pe când poposiseră într-un loc, doi ţărani puternici i-au adus o femeie legată de mâini:
„Era încordată ca un arc şi-şi arunca furioasă privirea în toate părţile. Chipul său avea o expresie înfricoşătoare. Îndată ce au adus-o în faţa părintelui Ioan, a început să latre ca un câine. Atunci părintele şi-a pus mâna stângă pe capul ei, în timp ce cu mâna dreaptă îi făcea cruce, spunând versetul: «A înviat Dumnezeu şi s-au risipit duşmanii Săi». Totuşi, urletele femeii erau din ce în ce mai înspăimântătoare.
Toţi am fost cuprinşi de groază şi uimire. Părintele era aprins la faţă şi, vădit, era neclintit în voinţa sa. Picături mari de sudoare îi broboneau fruntea. Era evidentă lupta duhovnicească pe care o dădea.
La un moment dat, urletele au început să slăbească. Bolnava a suspinat profund. Deodată şi-a îndreptat trupul, chipul i s-a luminat şi, cu lacrimi de bucurie în ochi, a căzut la picioarele preotului, mulţumindu-I Domnului. Se spune că era chinuită de demoni de ani de zile.”
(Ioan de Kronstadt)
“Darurile Sfântului Duh”, editura Sophia, 2006 - Darul luptei împotriva diavolilor
