Provocarile strazii – Pr. Conf. Univ. Dr. Constantin Necula, Ed. Agnos, Sibiu, 2006

Prietenie

De ce este necesara pastrarea curatiei trupesti înainte de casatorie? Care este ratiunea acestui fapt?

Femeia, de la creatie, astfel este nascuta, sa se dea mirelui sau precum trandafirul se da lacrimii de roua ce pica dimineata pe dânsul. Ati înteles ideea? Puritatea acesta, integritatea femeii la casatorie… Noi tot vorbim de fecioria femeii! Dar de fecioria barbatului… mai ocolim, asa, când, de fapt, si una si cealalta se cer pentru desavârsirea umanului din ei. Asa cum manastirea este locul împlinirii, nu al defularii si al retragerii. Când nu te-ai împlinit în uman, te împlinesti în manastire.
[1]

Cele mai dese întrebari pe care le pun liceenii, în general, sunt acestea legate de castitate si casatorie. Si de fiecare data ma duc cu gândul la icoanele mari ale Maicii Domnului pe care le am în memorie, sau la frumusetea Bisericii. Si le-am spus: încercati sa va închipuiti ca intrati într-o Liturghie în care altarul nu exista, deci Biserica nu-i desavârsita. Sau cititi un manual, care pe dinafara va indica materia care va place voua cel mai mult, si când va uitati înauntru, descoperiti filele de la materia care va place cel mai putin.

Si apoi, mai este-o treaba pe care as vrea sa v-o pun întotdeauna la inima. Eu cred ca vorbim foarte mult de fecioria dinainte de casatorie si uitam de foarte multe ori sa vorbim de fecioria de dupa casatorie. Aceea care pastreaza integritatea familiei, aceea care pastreaza unitatea familiei, aceea de care avem absoluta nevoie pentru ca Betleemul acesta, pe care-l praznuim în curând, sa se faca desavârsit pentru fiecare dintre familiile noastre. Dar se întâmpla lucruri totalmente reprobabile si pentru aceea ca, constatând ca formalitatile au fost îndeplinite – „va declar sot si sotie“ – atunci când vin tinerii la spovedit, consilierea noastra pastorala în raport cu ei tinde spre zero. Când nu tind spre 200…

Suntem neatenti, ca noi continuam sa cununam în Biserica oameni pe care nu-i spovedim, sau, de exemplu, îi spovedim, constatam ca au trait o viata în concubinaj ani de zile si…„nu-i nimic rau, va casatorim; nici o problema nu este!“ De parca Biserica poate binecuvânta concubinajul! N-o poate face decât în situatiile extreme. Si cred ca în anumite privinte ar trebui sa fim mult mai atenti la modul cum prezentam lucrurile acestea credinciosilor nostri din parohie. În Ardeal era vorba aceea – nu stiu, poate tehnica era în toata tara de fapt – care se striga înainte: „Se cununa Gheorghita cu Vasilica“. Da! Trei duminici înainte. Si toti zic: „A, ce, ca astea-s vraji! Ce sa mai strigi acuma?…“ Sunt, da’ pe de alta parte strigau ca sa vada daca nu este un amestec de sânge. Strigau ca sa vada daca nu sunt probleme de moralitate la cei doi. Eu am auzit odata într-un sat când o zis o tanti din spate, din biserica: „Parinte, nu mere! Ca muma lu’ ceea îi verisoara primara cu tata-so lu’ cela!“ Si, într-adevar, mergând la forma aceea initiala de a cerceta neamurile, asa era. Sau altadata, undeva spre Sebes: „Parinte, nu mere, ca asta se tâne de trii ani de zile cu unu’ la oras si prostu’ asta nu stie!“ O zâs-o femeia pe sleau, în fata comunitatii!

Acuma este drept ca, din pacate, vocea comunitatilor este tot mai nesigura, când nu-i tacere complice. Oamenii vin la Biserica numai ca sa aiba de unde pleca, uneori. Nu vin sa schimbe ceva, sa se transforme, sa simta ca traiesc ceva cu totul si cu totul deosebit. Or, daca iau Banatul – acuma ma iertati ca v-atac acasa, dar existau carti vestite pe aceasta tema! În vremea studentiei mele, citeam la vladici vestiti ai Banatului, care vorbeau despre plaga mare a concubinajului în Banat. Si era aceasta si pentru ca atingea putin Occidentul, probabil. Acuma ce ma fac, ca România-i cât Banatul, sau Banatul a intrat în România!

Si sa va mai zic un lucru. Am facut un studiu de sociologie aplicat la scara mica. M-am dus în toate cancelariile din Sibiu ale scolilor generale si de liceu s-am calculat acolo… Am zis: „Care-i casatorita sau care-i casatorit, câti sunt divortati – ca divortialitatea acum e o alta forma de concubinaj –, câti sunt casatoriti ca si cum n-ar fi? Si sigur, ei au scris ce au vrut, dar marea majoritate au scris cinstit ce a fost acolo si-am constatat cu stupoare ca noi avem copii, în 70% dintre cazuri, totalmente anacronici în ceea ce priveste viata de familie. Or, asta se manifesta în modul lor de a se purta cu copiii. Asta se reflecta în modul lor de a preda anumite materii, în modul lor de a-si transmite iubirea copiilor, si deja lucrurile se complica la nesfârsit. Care-i solutia Bisericii? o sa ma întrebati. Si o sa va spun: solutia Bisericii este deja pusa pe rol. Avem Taina Spovedaniei, avem rânduielile noastre referitoare la cununie, avem – acolo unde preotul îsi ia în serios misiunea – modul pastoral fundamental de a-i putea face pe oameni sa iasa din pacat. Ca în fond, sa stiti, nu ma tem atât de tare de cei care pacatuiesc înainte de nunta si apoi, casatoriti, stau în sobrietatea lor si, aducându-si aminte mereu de pacatul savârsit, traiesc o viata deplin pocaita si întoarsa catre Dumnezeu – m-am facut preot pentru ca eu mai cred înca în pocainta oamenilor –, ci ma tem de aceia care frizeaza puritatea înainte de casatorie, si nu o au, si intra farisei în casatorie si strica de fapt, calcând în picioare, tot ceea ce poate fi mai sfânt în ceea ce priveste taina casatoriei.

Cum ne putem da seama când o relatie de prietenie este binecuvântata de Dumnezeu?

Întrebati-l pe Dumnezeu.

Îmi doresc foarte mult un prieten. Mai precis, pe viitorul meu sot. Pe de o parte, sunt constienta ca Dumnezeu stie inima mea, dar pe de alta parte, nu mai am rabdare. Sa încep sa caut eu?…

Stiti de ce ma bucura pe mine întâlnirile acestea? Mai ales când zâmbiti… Stiti de ce îmi place sa zâmbiti? Sa va vedeti cât de frumosi sunteti! Dintr-o astfel de adunare trebuie sa va alegeti iubitii. Pentru ca cine se ia de discoteca, de discoteca se are! Cine se ia de la prasit, de prasit se are! Cum sa iei o cucoana, care abia termina stiinte economico-politico-sociale, la sectia marketing banci internationale si relatii internationale, sa o duci la Cârlibaba, la plantat dovleci?! Nu tine! Vreti fata de sate, va luati de la sate! Vreti cucoane cu aere, va luati de la AER, Asociatia Elevatelor Române! Adica suma tuturor cursurilor la moda în România. „Unde ai studiat?” „La psihologie intrinseca…” Adica ce mai ramâne din noi întreg, când ne fura peisajul dobitocesc din jurul nostru?

Uitati-va ce plini de noi suntem noi, profesorii universitari! Punem coada la toate prunele, vorbim despre disciplinaritate, despre transdisciplinaritate, cosmism si teocosmism, despre te miri ce… Am facut din carbonul ala tratate întregi de chimie! Dintr-un amarât de apendic, care oricum trebuie scos, am facut calcule nu nu stiu cum, de nu stiu ce!… În teologie, nici nu mai spun! Saracul Hristos, numai El nu-I doctor, în rest, toata lumea! Toata lumea doctorim…

Uitati-va cum am complicat noi lucrurile! Asa e si în iubire. De ce aveti nevoie de sot sau de sotie, de aceea si de acolo vi-l luati. Un om care iubeste muntele, de pilda, daca nu urca muntele macar o data în an, se sufoca! Se întâmpla si asta! Cum sa tii una care, saraca, pururea e cu ochii la mare! Nu se poate. Sunt anumite aptitudini pe care trebuie sa vi le controlati.

Sigur, în primul rând este relatia fiecaruia în parte cu Hristos. Nu poti lua un badaranoi care sa intre cu bocancii în viata ta: „Ce e, fa, ce te tot duci la biserica? Tot cu popii tai!…” Asta este o romanta celebra în zona: popii, mâncatori de timp, mâncatori de bani etc…. Nu-i asa de simplu!

Important e sa nu va grabiti! Chiar daca dupa ceasul bunicii trebuia sa fiti maritata de vreo doi ani… Ca ea s-a maritat la 16.

Parinte cum sa-i dezvalui unei persoane ca o iubesc, ca îmi e draga si sufar pentru ea?

Mai, frate sau sora, Dumnezeu sa-ti ajute. Nu-i de râs, mai, oameni buni, nu-i rau sa suferi din iubire. De ce râdeti? Parca voi n-ati plâns. Ca voi toti dadeati semne acolo. Ba a-ti schimbat frizura, ba v-ati luat alti pantaloni sau alta fusta, ba v-ati dat rotunzi, chiar în spectacol… pai nu te-apuca suferinta? Cum sa nu te apuce suferinta? Vedeti de ce sufera Hristos pâna astazi? Câte nu face El pentru noi si noi… Da, uitati-va bine. Nu facem destule prostii care efectiv n-au nici în clin, nici în mâneca cu Dumnezeu. Eu cred ca cel mai mult te vei dezvalui acelei persoane, si te rog sa nu iei în socoteala nici râsul colegilor dumitale, nici ponteala mea, cred ca cel mai mult te vei dezvalui vorbindu-i acelei persoane. Omul este un animal care-si gândeste gândirea si care are emisie comunicativa, asa se cheama. Adica legi fraze. Du-te frate sau sora si spune-i: „Mai omule, te opresc pentru ca popa ala de la Sibiu mi-a zis sa te opresc si sa-ti spun ca te iubesc. Nu stiu daca ai înteles din gesturi, din ochii mei peste cap, din felul meu schimbat, din celelalte, dar eu te iubesc, întelegi.“ Punct. Odata gândeam si am si scris. Unii vorbesc prin vorbe, altii vorbesc prin gesturi, iar noi vorbim prin minuni. A descoperii ca-l iubesti pe celalalt ca îl iubesti e o minune.

Am capatat o îndoiala în ce priveste fidelitatea prietenei mele fata de relatia noastra. Evita sa raspunda la întrebarile suspicioase pe care i le pun.

Sa stiti ca deveniti suspiciosi în momentul în care dracul geloziei va patrunde mai adânc în inima decât dracul bucuriei întâlnirii cu celalalt. Suspiciunea în raport cu celalalt se naste si din cauza ca în primul rând n-avem încredere în noi. Întâi se naste în noi infidelitatea, nu neaparat ca iubim pe altcineva, desi poate fi si asta, ci prin faptul ca întotdeauna îl socotim, pe cel care îl iubim sau zicem ca-l iubim, second-hand în raport cu celelalte prioritati pe care le avem în jurul nostru. Fereasca Dumnezeu! Eu personal cred ca cea mai urâta si cea mai crunta dintre dracoveniile dracului despre noi este aceasta gelozie, care roade neîncetat ca un vierme, ca o rugina la fier. Domnule, poti sa-i dovedesti celuilalt de mii de ori, sa-i spui prin cuvinte, sa faci gesturi si minuni aratând ca-l iubesti, daca el nu simte ca te iubeste, aliluia si amin. Trebuie sa stai cuminte, sa te retragi, sa te rogi lui Dumnezeu, ca într-un fel sau altul sa-ti gaseasca unul mai vrednic de iubire decât el. Ideea asta cu suspicionarea prietenei, asta e si un fel de bazaconie, astea sunt filmele americane vazute prea mult. Ati vazut ca mai întâi se culca bine, dupa aia o întreaba: „Dar, cum zici ca te cheama?“ Se cearta bine cu parintii, trag niste chefuri monstruoase, în care daca vomita cu atât mai bine, daca iau droguri e si mai bine, daca se întâmpla cumva si o relatie de homosexualitate, e nemaipomenit, dupa aceea spun ca îsi doresc o viata noua, fara suspiciuni. Fiti morali, ca sa nu mai fiti suspiciosi. În momentul în care deveniti suspiciosi e si pentru faptul ca aveti o rana undeva, asa, ascunsa. Unii mai spun: „Eu sunt suparat, prietena mea nu mai este virgina“. Dar el, magarul, el nici macar de virginitatea ochiului nu s-a pazit si îi cere bietei fete sa fie nu stiu cum. Nu cereti mai mult decât dati.

Nu reusesc sa îmi gasesc o prietena. În fiecare zi ma simt singur-singur…

Help us! S. O. S.! Nu dispera, frate! Va veni o vreme în care, însurat, îti vei dori singuratatea!… Stai linistit! Slava Domnului!… Stiti cum se tine o familie? Ce spune Sf. Ap. Pavel când vorbeste despre viata sexuala a unui cuplu? Ca vor sta împreuna o vreme, si apoi iar se vor duce sa se îndeletniceasca cu rugaciunea, si iar sa fie iar împreuna. Un fel de atritie si contritie a familiei. E firesc ca, si ce e bun, daca e mult, e rau. Adica toata viata noastra e facuta din apropieri si din departari. E un joc firesc. Important este ca în departarea pe care o faceti fata de femeia sau de barbatul pe care-l iubiti sa nu se strecoare dracul, ci sa ramâna Dumnezeu. Ca tendinta noastra, în vremurile de astazi care este? Noi ne înselam sotiile sau sotii cu institutiile din care facem parte. Ce ne atrage cel mai mult? Daca cladirea este înalta, daca arfe termopane, daca nu se vede din afara înauntru… Uneori nici din înauntru spre dinafara nu se mai prea vede, ca daca seful zice: „12 ore!”, noi: „Da, sa traiti!”, ca ne da marire de salariu, ca ne da prime… Aduceti-va aminte: New York!… În Word Trade Center erau cel putin câteva mii de oameni care gândeau asa. Si la ce le-a folosit ca erau printre cei mai bine platiti oameni din lume? Ca salariul liftierului era mai mare decât suma salariilor profesorilor de la teologie…

Un baiat de la seminar vorbeste cu o fata, iar baiatul a intrat în anturajul fetei si începe sa fumeze.

Saracul baiat…

Duhovnicul baiatului îi spune sa se desparta de ea. Ce parere aveti?

Sa se lase de fumat.

Cum trebuie sa se îmbrace si sa se poarte un tânar (o tânara)?

Întrebati-va între voi. Mai luati si voi o revista, mai uitati-va…,dar sa nu exagerati. Problema majora e sa nu-L ispititi pe Dumnezeu sa va dovedeasca ca va poate trasni în treizeci de secunde din cauza mulajelor de jur împrejurul vostru. Eu am un meci total pe la scoala, pe la noi la facultate cu o chestie pe care vreau sa o luati exact cum v-o zic. O parte dintre prietenii mei, colegi de acolo îmi spun ca sunt neatent pentru ca intra fetele în pantaloni în capela. Si le-am spus: „E problema voastra, voi le vedeti, eu nu ma uit decât de la fata în sus“. N-am treaba. Eu nu va îndemn acum sa mergeti în pantaloni la Biserica, desi, Doamne iarta-ma, la frigul din iarna asta… Noi vrem si copii sanatosi si fete în fusta la –30 grade. De parca cistita si anexita ati facut, asa, din suflarea caldurii marete din bisericile noastre. Sa fim seriosi. Deci, daca vrem sa avem mame sanatoase trebuie sa ne îngrijim inclusiv fizic de sanatatea lor. Cineva spunea ca femeia în pantaloni este semnul venirii sfârsitului lumii. Nu, nu, semnul venirii sfârsitului lumii este crucea Fiului Omului, care se va ivi pe cer. Celelalte toate sunt speculatii. Cum ar fi la primul nadrag pe muiere sa apara crucea pe cer!…

Sunt prieten cu o fata de aproape doi ani. Tatal ei nu stie, pentru ca este de mentalitatea ca ar trebui mai întâi sa-si termine facultatea si apoi sa vorbeasca cu un baiat.

Depinde ce facultate trebuie sa-si termine. Ar trebui sa-i spuna despre relatia ei cu baiatul. Ar putea sa aiba repercursiuni negative. Scenariul e perfect. Care e întrebarea? Presupun ca trebuie sa asez semnul întrebarii dupa toate astea. Vreau sa va spun ca este dramatic. Deci, o fata care-si ascunde iubirea pentru prietenul ei, pentru faptul ca tatal nu-i întelege iubirea este dramatic. Ati râs voi, dar n-ati râs râsul vostru. Era râsul lui Harap Alb. Recunoasteti, ca de cele mai multe ori trebuie sa va ascundeti ca sa spuneti ca iubiti. Si sa stiti ca, într-un fel sau altul, ilegalismul asta aduce mai mult bine decât legalismul idiot si afisat. Asta e ispita fructului oprit. Nu-i voie sa… Biserica noastra a nascut familiile în care „nu“ predomina. Nu fa aia, nu fa aia. Pai, si ce sa fac? Numai sa pastrati castitatea relatiei voastre, curatia bucuriei de a fi împreuna si dovediti-le ca important în viata nu e sa se termine o facultate, ci sa termini corect o viata. Prea mare pret se pune pe facultatile noastre si , fie vorba între noi, sunt teribile moristi de pierdere a vremii. Ne învata cel mult de unde sa scoatem cartea dintr-o biblioteca când suntem într-o criza de structura creativa. Nu ne învata sa dam mâna altfel, sa vorbim alt fel. Ce, vine vreun profesor sa va învete etica inginerului sudor prin arc electric? V-a învatat cineva ca nu aveti voie sa înjurati muncitorii în fabrica? Nu, pentru ca v-au facut: „Tâmpitilor, n-ati învatat diagrama F 43 care vine…“ O prostie. Si care nu va foloseste niciodata în viata. Ca teribilele scoli de strungari, de T.C.M.-uri de la noi din tara care trimeteau pe studentii în inginerie mai prost pregatit decât strungarul din sectie. De ce? pentru ca ala vazuse strungul, stia ce face, pe când asta îl desenase, socotea cotele, gresise 0,001 la o cota, gata, fusese exmatriculat, picat. Cum, nu stiti verbul cutare în engleza pe de rost? De parca nu ati avea dictionar acasa. E ca în faza aia când un copil a fost întrebat: „Ia spune un pic, care-i formula aia a ta teribila?“ A, despre Einstein e vorba. Ia asta manualul de fizica si transcrie pe tabla. „Cum, dumneata nu stii asta din cap?“, la care el raspunde: „Ce este în manual nu mai am nevoie sa învat“. Exact ca la sectari. Învata pe de rost, ca papagalii Scriptura, dar nu ca sa o foloseasca la mântuire. Sa nu va sporiti orgoliile.

Parinte, ca sa nu alergam în anul IV dupa o fata, ca trebuie sa ne casatorim pentru a ne hirotoni, cum sa procedam?

M-or întrebat cuviosii mei studenti de anul I, II, III, IV care e cea mai buna metoda de agatat fetele. Si le-am spus: o aveti la îndemâna, dar nu stiti a o folosi.

Cea mai buna metoda de agatat fetele e sa fiti oameni, mai întâi.

Doi: sa le vorbiti despre Dumnezeu. De ce credeti ca iubesc oamenii preotii? Pentru ca preotii le vorbesc despre lucruri frumoase. Vorbeste-i de Dumnezeu! Si în momentul în care fata se îndragosteste de Dumnezeu, înseamna ca te recunoaste concomitent si ca sot, si ca preot. Pentru ca sa stiti, în preotie nu e o dihotomie. Îi mai aud pe câte unii: „Lasa, ca popa e popa numai în beseareca, si în casa e om ca toti oamenii!…“ Cum poti sa faci dihotomia asta? Ca si cum mama ar fi mama numai cât are pruncul la sân, si când pruncul doarme, ea nu-i mama, e turista, speaker. E vedeta! Or, nu-i asa!

Cea mai buna metoda e sa va pastrati de fiecare data bunul simt. Pentru ca fata sa se îndragosteasca de ceea ce se cuvine din voi. Sa va traiti dumnezeieste tineretea. Cu Hristos! Si nu e demagogie ce va spun acum! Cum sa nu se îndragosteasca o fata de un tip pe care îl vede totdeauna la biserica, îl vede rugându-se, studiind, corect îmbracat, simte ca se spala pe dinti din când în când, ca îsi schimba ciorapii, ca stie sa faca un sandvis, stie sa spele camasile, ca nu umbla îmbracat în pantaloni scurti!… Ca niciodata nu spune bancuri vulgare, ba chiar ca nu spune deloc vulgaritati!… Mai, fetelor, spuneti voi: nu v-ati îndragosti de unul ca asta? Pe bune! Ca scrie poezii, de exemplu, ca e baiat citit!… E, asta e deja lux!

Dar cum Dumnezeu sa te îndragostesti de un mojic? Care intra pe usa înaintea fetei în sala de curs. Care în cantina studenteasca se scobeste în nas si scuipa mâncarea.

Am fost odata la un parastas în Moldova, în parohia unui tânar absolvent de teologie, preot acolo. Asta era cu nevasta-sa. Doamna era profesoara de franceza, doctor în franceza. Si vine aista, bre, si se pune la masa, îmbracat ca un curcubete – pantaloni maro, camasa verde, cravata rosie – si îi spune nevestii: „Baloteaza, fa, nu rabda ca acasa!“ De fata cu noi, ceilalti! Eu nu admit sa lovesti o femeie nici daca esti în razboi! Daca îti e dusman de moarte! Când aud câte-o domnisoara ca o bate ala de nebun si ea mai sta cu el! Pai, domnule, asta e sado-masochism! Sau ca el înjura sau îi pute gura a tutun, sau ca prefera sa stea la o bere cu baietii decât sa se plimbe cu sotia!… Astea sunt deja schizofrenii!

Problema este ce cauta viitorul preot în domnisoara cu care vrea sa se casatoreasca. Daca o ia de catedrala, de catedrala o are! Daca o ia de discoteca, de discoteca o are! Problema la noi e ca studentii nostri întotdeauna sunt asa, mai afectati, în raport cu duducile. Cu cele care stiu sa-si expuna marfa.

Am auzit un student de la teologie, dintr-un centru universitar, spunându-mi ca e mare ispita la ei, ca teologia e în mijlocul Universitatii. Ca, vai, bietii baieti, ce victime sunt ei!…

Eu cred ca exact aici e problema. Unul care biruieste un astfel de mediu, care îsi pastreaza, într-un astfel de mediu, integritatea vocatiei sale preotesti, apai asta-i barbat, tata! Tineti minte ca în Lista lui Shindller, la un moment dat, neamtul ala sef de lagar încearca sa împuste în cap un evreu. Si nu-i merge pistolul. Ia alt pistol, si iar nu merge bine… Si vine Shindller si spune: „Ba, barbatie înseamna sa stii sa ierti!“ La noi, barbatie este sa fii Bruce Willis, Arnold Schwartzenneger!… Muschi, trapez, privirea „inteligenta“ rau de tot, totdeauna cu gun-ul la el, foarte greu de ucis, daca se poate, în patru-cinci episoade… Si fetele musca din momeala asta! Ca este interesant ambalata! Pururea este prezentata la televiziune!

La Dumnezeu nu este asa! Într-o iubire care Îl are pe Dumnezeu în trialogul acesta, când îi spui celuilalt cât de mult îl iubesti, îi spui si ca iubirea ta e nimic fata de ceea ce este iubirea lui Dumnezeu fata de noi. Adica „eu te iubesc pentru ca Dumnezeu ne-a iubit dintâi“[2] . Daca nu e asta… apa de ploaie! Cum oare mai stau fetele cu unul care înjura? Explicati-mi si mie: cum poate trai cineva lânga un astfel de tip? O data admit, ca s-a lovit în picior si a scapat-o si gata! A doua, hai, ca a batut Dinamo pe Steaua. Dar a treia?!

Sau cum se marita fetele cu unul care e pururea cu mustul în freza? De cinci ani de când sunt lucratoriu – ca vicepresedinte la Crucea Albastra, asociatia care se ocupa de alcoolici – în domeniu, numai nu reusesc sa pricep de ce stau fetele lânga unul care pute a alcool tot timpul! Bine, nu îi înteleg nici pe baietii care stau lânga fetele care miros a alcool. O problema din ce în ce mai deasa, din pacate, în România.

Ca tânar licean influentat de ispita sexuala, cum pot sa ramân cast, când cei din jur spun ca esti demodat ?

Acuma eu zic ca daca tii la partea asta numai ca la o moda sau la o nemoda meriti soarta sa transpiri pentru castitatea ta. Dar când ai în gând ca esti barbatul unic al unei femei unice si ca-n unicitatea acesta sta prezenta lui Hristos în mijlocul tau si bucuria copiilor tai… Gânditi-va la voi ca niste viitori tati si viitoare mame. Nici nu va trebuie altceva. Si atunci, astfel împliniti, lucrurile se schimba un pic. Uitati-va de exemplu la prietena voastra nu neaparat ca la o ispita. Unii chiar nasc ispita din orice, saracii, daca au acolo un surubel dezlegat de televizor, de radio, de hacker sau altele. Ideea este ca daca o învesmântezi pe iubita ta în hainele mamei copiilor tai, lucrurile se schimba. Daca-n ea vezi izvorul neamului tau pe mai departe, lucrurile se schimba! Daca-n ea vezi femeia care-ti aduce bucuria întristarii si întristarea bucuriei, lucrurile se schimba. Si invers! Sigur ca te porti cu tipul cum te taie capul, daca el vorbeste ca la usa cortului. Eu nu-nteleg – niciodata n-am înteles – cum pot merge fetele lânga baieti pe strada si acestia sa înjure si ele sa continue sa mearga cu ei. Si mai este altceva. Ca bietii baieti sunt din ce în ce mai cuminti, în schimb fetele, sa te fereasca Dumnezeu! C-a început la ele sa apara limbarita asta spurcata. Pentru ca ele cred ca asa îsi manifesta masculinitatea de care au nevoie ca sa acceada în cariera. Ca le este foarte important diplomatul si cu tinuta cât mai constant occidentala ca sa dea gata pe cine stie ce – ma ierte barbatii mai în vârsta – cine stie ce mosulica care da cu pixul la angajari si zice: „O, de acum te angajez numai pentru ca ai geanta din piele de crocodil!“ Haideti sa fim seriosi. Daca asa stau lucrurile, ne meritam soarta. Dar când vrem sa fim ai lui Hristos, schimbam macazul. Nu motivam cu partea negativa a lucrurilor mentinerea noastra în castitate, în feciorie mai bine zis. Mie castitate-mi suna tare prost la ureche. În feciorie, cine vrea sa stea în feciorie, poate sta, pentru ca asta-i starea naturala a omului pâna la urma. Sa stii ca-i mult mai greu sa-ti cresti copiii decât sa stai în feciorie. E mult mai greu sa ai responsabilitatea unei familii decât sa stai linistit acasa, sa scrii, sa citesti, sa te plimbi, sa bei cafea, sa te vorbesti cu prietenele. Sigur ca-i o singuratate periculoasa. Fecioria aici are ispita. Fecioria te însingureaza. Dar daca ai o feciorie lucratoare în numele lui Hristos, te comunici celuilalt si mergi împreuna cu celalalt mai departe. Daca nu, pauza! Poti sa fii, sa ai, o mie de prieteni în jur si tu tot nu pricepi nimica. Stiti ca am spus-o si data trecuta din Dan Ciachir, mie mi-a placut foarte mult ce scria în „Luciditate si nostalgie“, spunea la un moment dat un lucru fantastic: omul de cultura nu poate fi decât ori isihast, ori haiduc…[3] Da, deci sunt cele doua stari de care ai nevoie sa mergi mai departe. Feciorelnic nu poti sa fii decât daca esti isihast sau haiduc, adica te impui cu forta duhovniceasca deasupra tuturor lucrurilor. Atunci când, eu va spun, mie mi-e foarte greu sa plec dupa liturghie, nu acasa la sotie si la copil, ci pe strada. Mie mi-e asa greu – Duminica ningea la Sibiu de rupeau norii. Credeti-ma, eu habar n-am avut c-a nins, habar n-am avut. Atât de bine mi-era în altar, încât mi-am zis: Ce sa caut eu pe strada acuma?! Îmi venea sa nu ma mai dezlipesc de acolo. Ei, când te seduce asa Hristos, mai tata, acolo-i taina fecioriei tale! Pentru ca vedeti, preotia are pâna la urma aceasta dimensiune feciorelnica – a punerii la bataie de dragul lui Hristos. Când te lasi cuprins de misiunea pe care o ai, fecioria ta se mareste si trece de limitele fizice, limitele – hai sa le zicem – metafizice. De aceea, alegeti-va un orizont mai înalt decât brâul vecinei de palmier, urcati mai mult de fruntea ei si vedeti ca daca deasupra ei simtiti mâna lui Dumnezeu o sa va simtiti mult mai în siguranta cu virginitatea.

Cum sa scap de obsesie, atunci când obsesia este un baiat?

De un baiat se scapa în doua moduri: întorcându-i-se spatele sau întorcându-se mintea la locul ei. Eu traiesc drama unor socuri în ultime vreme pentru ca fete care erau cuminti si de buna credinta într-ale bisericii, Doamne, ma uimesc ! Ele, niste diafane, niste papusi sa nu le-atinga vântul, umbla cu niste maimutoi vulgari, nespalati, inculti, ca vai de capul lor. De unde se naste oripilitatea aceasta estetica ? Ori, eu am fost orb si n-am vazut ca nici ea nu-L are pe Duhul Sfânt, ori acela o fi altceva decât pare, ceea ce ma îndoiesc, ca de obicei cam cum pare, cam asa-i. Si stai si te gândesti: ce le face pe fetele acestea sa nu aiba timp sa riposteze la astfel de ispite? Va spun eu: singuratatea si izolationismul în care noi ca biserica vie tinem tinerii. Nimeni nu sta de vorba cu voi, dar asa pe sleau si pe bune, dându-va o alternativa crestina la toata nebunia asta din jurul vostru, încercând sa va spuna: Frate, nu-i chiar asa. Sigur, ca fata saraca a stat pâna la vreo…, nu dau o cifra acum sa nu se simta lezata vreuna dintre însinguratele orasului, dar sta si ea pâna la o vârsta cuminte si dintr-o data… vine „omul“, manelistic pâna la exasperare, plin de duhul tamburinelor! Dar daca acela-i singurul care-a bagat-o în seama, ea ce vina are saraca? Daca noi, ceilalti n-am reusit sa-i asiguram spatele ca sa nu cada, cine-i de vina? Nu, noi ca nu i-am zis, ba, soro, stai. Mai bine, uite: Hai sa facem si noi un chef numai cu ceai si s-ascultam Mozart. La vremea asta cu Adrian copilu’ minune, eu m-apuc de Mozart – alt copil minune –, care cu adevarat are alta minune si alta copilarie. Pe Atomic, ieri l-au dat pe Gica Lampa cântând într-un videoclip de Doamne, Maica Domnului! Mai, te înnebunesc! Gânditi-va cu ce se hranesc singuratatile oamenilor. Cu ce se hraneste singuratatea unei fete care sta în camin, n-o baga-n seama colegele de clasa pentru ca nu merge la discoteca cu ele, nu merge la teatru cu ele, nu merge la multiple desperitati si fata sta’n camera? Bun. Merge A.S.C.O.R.-ul sa bata la usa: „Marioara, te-am vazut ieri singura, azi singura, n-ai vrea sa iesi cu noi? Uite, noi mergem pâna la un spital în vizita la cineva. Sau, hai sa mergem sa vedem ce mai face parintele Ciprian[4]. Vrem sa vedem cum îi.“ „Cum va mai e parinte? Mai poti, nu mai poti? Unde te putem ajuta? Dati-ne o matura, sa dam paienjenii jos de pe stranele bisericii.“ Sigur, daca nu provocam asa biata însingurata, aia, saraca, face si ea ce poate.

Când obsesia devine baiatul… Problema nu-i întotdeauna baiatul. Mai e si fata. Deci în primul rând avem însingurarile noastre. Si stiti ce ma doare pe mine: caminele noastre studentesti se aseamana cu blocurile muncitoresti: ein, zwei, drei, sistem chibrit, camera lânga camera, prostie lânga prostie, de se îmbolnavesc unii de la altii de câte-o nebunie pacatoasa. Cum sa exorcizezi locul respectiv pentru ca realmente icoana omului desavârsit sa se întâlneasca cu celalalt? Avem o aroganta a misiunii noastre, zicem biserica munceste foarte mult, face, drege. Dar, de fapt ea nu-i prezenta! Ea poate-o fi muncind acolo, scriind pomelnice, eu stiu… Dar nu e prezenta. Dar ea nu poate fi prezenta acolo numai prin mine, prin parintele. Noi suntem unu la o mie, dar ceilalti 999 unde sunt?

Voi unde stati când se pierd colegii vostri? Unde umblati? Va vedeti de propriile rani! E, aici e problema. Poate unul ranit sa ajute vindecarii ranii celuilalt de lânga el? Uneori da, alteori ba! Depinde cum esti ranit. Una, de exemplu, care este ranita în comunicarea cu parintii poate s-o ajute pe una care este ranita în comunicarea cu iubitul, pentru ca sunt doua comunicari paralele si-n mod sigur vindecându-o pe aceea de nonverbal se va vindeca si pe sine de nonverbialitate. Si atunci lucrurile se schimba. Dar noi nici nu avem curaj sa… Câti dintre noi avem curaj sa le spunem prietenilor nostri prin ce trecem în momentele noastre de criza ? Nu ca ne-am pierdut încrederea. Primul atac pe care l-a realizat comunismul în marile institutii de învatamânt a fost cârteala. S-au strecurat printre noi fitilisti de meserie, artificieni. Si acestia puneau un fitil colo, un fitil colo, un fitil colo întru atât încât în mentalitatea noastra s-a perpetuat, fara sa vrem, sa n-ai curaj sa-i spui colegului tau ceva pentru ca acesta merge si te pâraste la omul mai mare decât al tau. Uneori chiar facultatile de teologie se arata a fi niste mari topitorii de genul acesta, ca sa nu zic turnatorii ca-i urât. Si se cultiva uneori acest gen, pentru ca se spune acolo unde este comunitate studenteasca trebuie neaparat sa stie tot decanul, sa auda tot cutare, cutare, sa stie tot. Chiar mie mi se dadea a întelege la un moment dat ca duhovnicul este pus sa auda si scârtâitul creionului pe hârtie. Or nu asta-i functia duhovnicului, mai ales acolo unde este pus sa formeze omul, nu sa-l deformeze de dragul unei informatii. Din aceasta pierdere a încrederii, am pierdut deja si posibilitatea de a lucra împreuna si câta vreme vom percuta mai departe tot asa, ne vom nenoroci.[5]

Am zis ca o fata poate sa scape de un baiat întorcându-i spatele. Gasindu-si o preocupare normala pentru vârsta ei. Noi avem fete de 16 ani îndragostite de tipi de 32 de ani. Risca, pentru ca dintr-o data acela vine cu toata experienta pe care o are cu 16 ani mai mare decât ea si cu toate celelalte pacate sau impulsuri la pacat, ori ea, daca nu-si gaseste o preocupare la limita nasului ei, începe sa aiba probleme.

Ati zis în predica de dinaintea conferintei: „Aveti curaj!” Acum stau lânga o fata, însa nu am curaj sa-i spun ca-mi place…

(Aplauze repetate…) Sper ca te-a încurajat suficient de mult reactia salii!…

Sa stiti ca, dincolo de toate, e bine când avem curaj sa fim si un pic nebuni! Ca de cuminti, de lasi, e plina lumea…

Cum sa luptam cu desfrânarea si cu gândurile rele?

Nu stiu ce înseamna gânduri rele la voi. Când te pui în slujba lui Dumnezeu, gândurile rele nu mai vin. „Doamne, ajuta-ma sa fac bine si eu sa nu stiu asta!” poate fi modul în care sa va umpleti mintea cui lucruri bune.

Batalia cu desfrânarea se face totdeauna prin exercitii de asceza. Ocoliti televizorul, ocoliti revistele, ocoliti hliziturile de neam prost (ca naroada în gara, asa, din orice!…) si încercati sa nu faceti pe plac trupului mai mult decât sufletului. Un suflet bine echilibrat da un trup maiestuos, aristocrat. Sa stiti ca slugile – si am folosit bine cuvântul – nu se iubesc. Slugile se poseda! Aristocratii se iubesc. Si aristocrat poate fi ultimul taran, din ultimul colt al ultimului sat.

Am 20 de ani aproape, si înca nu am avut nici un prieten. Sa o iau ca pe un semn ca trebuie sa ma duc la manastire?

Cine n-a avut prieten pâna la 20 de ani, sa ridice mâna sus! Fiti seriosi!…

Nu intram în manastire pentru ca ne-am ratat în viata civila. Manastirea este locul împlinirii depline. Dupa ce te-ai îndragostit de fata, constati ca te poti marita cu ea, zici: „Îti multumesc ca mi-ai dovedit ca pot iubi! De acum ma pot calugari linistit. Abia acum ma pot calugari linistit. Pentru ca nu ma duc ca un asexuat în Biserica”. Biserica nu este un spatiu al asexuatilor, si nici al androginilor. Biserica si manastirea sunt ale oamenilor decisi sa-si câstige mântuirea. Daca nu, dupa ce pui pe tine camilafca, începe sa apara Georgica sau Georgica la orizont, si atunci sa vezi!…

Repet întrebarea: sunt las. Dar tot nu am curajul sa-i zic fetei de lânga mine ca-mi place de ea. Fata are prieten…

Ei… Uite, e prima data, acum, când dau binecuvântare unuia sa fie las!…

Cum sa ne bucuram de un om foarte frumos la chip, fara sa ne împatimim?

Nu m-am gândit niciodata! Dar de ce v-ati împatimi daca-i frumos? Daca-i misto, va împatimiti. Dar daca-i frumos…

Era odata ca niciodata, ca de n-ar fi nu s-ar povesti. Era o tanti batrâna, batrâna, batrâna… Care nu avea dinti în gura. Era sarac îmbracata, nu putea sa faca nimic-nimic! Si statea pe treptele unei biserici. Se ruga si ea cum putea, ca era batrâna… Stând ea acolo si rugându-se, apare o tânara domnita, care se da jos dintr-un Volvo rosu, cu o fusta cât batista, cu parul electrocutat pe bigudiuri, cu buzele ca pompa de desfundat… Care din ele era mai frumoasa? Cine în raport cu Cine? Depinde cine priveste frumusetea, cine sta sa o asculte. Sigur, voim da seama pentru toate frumusetile pe lânga care am trecut si pe care nu le-am bagat în seama! Dar frumusete nu înseamna cosmetizarea aceasta boita în care ne zbatem, sa ne aruncam la o parte urâtenia din launtru.

Exista o pilda teribila, în biserica copta, în care, la un moment dat, un nene din asta copt, un egiptean, care nu prea le avea el cu credinta, merge în piata si vede niste icoane. Îsi zice el: „Ia sa-L iau pe Feciorul Asta! E El putin ranit în coasta, însa Îl iau cu mine…” Merge ceva mai încolo: „Uite-o si pe femeia aceasta! Cu copilul în brate, pe soarele asta!… Ia sa o iau cu mine.” „Dar cu mosulica asta ce e? Ia, ce scrie aici? Sf. Nicolae?… Uite la el, batrân, flamând!… Hai si tu, mosule, mine!” Si o pune pe Maica Domnului la rasarit, pe Hristos deasupra patului, si pe Sf. Nicolae la usa. Când pleca de acasa, spunea: „Mosule, tu ai grija de casa! Daca vin si o gasesc furata, jar manânci!” Omul pleca, îsi vedea de treaba… „Multam`, Maicuta draga! Ce-Ti face Copilul? Mai ai lapte?…” El vorbea cu lumea lui, acolo. La un moment dat, hotii vin si… mâna grebla se facu! Asta, suparat, în casa: „Mosule, ti-am zis! De mâine, în copacul ala stai, pâna îmi aduci lucrurile furate! Eu te pun paznic de casa, si te fura astia de sub ochi!…” A doua zi, trei egipteni, batuti mar, la poarta pagubitului: „Ma, omule, ia de aici ce ti-am furat, numai lasa-ne în pace!” „Dar ce ati patit, ma?” „Pai, a venit un mos, si ne-a tras o mama de bataie!… Ma, pentru voi sa iau eu bataie de la amarâtul ala, care m-a tinut în casa, m-a hranit! O mai luat-o si pe Maica Domnului cu Fiul sau, sa o tina bine… Nu vi-i rusine?!… Si ne-a batut cu bastonul, de ne-o mers fulgii. Ia-ti înapoi tot ce ti-am furat…”

Numai noi nu mai facem minuni din acestea. Ele sunt posibile. Noua ne e greu. Lui Hristos, ba!

Daca am primit un mare dar si am cazut într-un pacat cu prietenul meu, am pierdut darul? Cum pot redobândi darul?

Stiti, Dumnezeu nu îsi ia niciodata darul înapoi. Imaginea aceasta a lui Dumnezeu Care da si Care ia este pe masura consumismului în care traim. Hristos nu e un vânzator de solutii. Imaginea asta bolnava despre Dumnezeu stiti de unde vine: exact de la cei care si-au pierdut darul. Un Hristos Care sta cu mitraliera mereu atintita catre populatie, un astfel de Hristos, vrajmasul nostru, Cel Care ne faulteaza pururea, Care ne înglodeaza în canoane nu e Dumnezeul Cel Viu, Care da solutii în astfel de cazuri.

Sigur ca nu v-ati pierdut darul. Pentru ca nu este dar care sa îti apartina si care sa nu-ti mai apartina. Dumnezeu nu da darurile asa cum le dam noi. Aud câteodata, când se cearta doi iubiti, gestul acela de mitocanie sufleteasca: Stii ceva, sa îmi dai înapoi tot ce ti-am dat!

În nici un caz Hristos nu pica în tribulatiile acestea insipide.

În schimb, sa tineti minte drama aceea a Sfântului Siluan Atonitul – care era Sf. Siluan! –, care se nevoise pentru darurile primite, cu dor de pustie, cu toate celelalte si, când a picat în deznadejdea pierderii darurilor, a auzit acel Tine-ti mintea în iad si nu deznadajdui! Daca simtiti ca aveti un dar, folositi-l în curatie sufleteasca si trupeasca. Tocmai ca sa întelegeti ca darul daruit va poate ajuta si va poate întari în curatie si în puritate.

Iar daca sunteti curati, sa nu huliti pe cei care nu reusesc sa se pastreze curati! Acesta este darul vostru, acela de a ramâne curati. Sa stiti ca, pâna la urma, cârnatii acestia care ne înnebunesc pe toti dupa Pasti (daca se poate, imediat dupa Înviere), cârnaciori si toate celelalte, se fac din niste porci teribil de murdari. Sunt lucruri care pot începe într-un mod absolut blestemat si sa se termine binecuvântat, care sa aduca bucurie, sa aduca onoare! Câti dintre sfintii pe care îi stiti fratiile voastre nu au început ca niste depravati?

Sf. Ambrozie are o imagine care pe mine m-a impresionat foarte tare. El spune asa: ne aflam în Biserica asa ca pe un stadion. Noi si cântam, la vecernia iertarii, de dinainte de Duminica Iertarii, a începutul Pastelui, ca noi suntem pe un stadion în care încercam sa ne aflam mântuirea. Si spune Sf. Ambrozie ca pe stadion, pe pista alergam toti. Încercati sa vizualizati. Înspre ce alergam în Biserica? Spre Sf. Altar. Unde este cupa? Pe Sfânta Masa. Hristos ne da cupa, de altfel! Unii alergam mai repede, altii mai încet… Important e sa trecem prin Usile Împaratesti, ca sa primi cupa! Cine ne fac galerie? Sfintii de pe pereti, icoanele. De ce? Gânditi-va bine! Acolo sunt cei care au fost curve, betivi, neîmpliniti, ucigasi de oameni, dar care s-au pocait, si care, prin exemplul lor ne fac galerie: „Si eu am fost ca tine! Dar poti! Du-te înainte! Ridica-te! Umbla!…”

„Ai fost curvar? spune Maria Magdalena. Eu am putut! Si tu poti!…” Mai cazi o data în patima betiei. Se ridica Sfântul care a fost betiv: „Si eu am fost ca tine! Dar m-am ridicat. Hai si tu, ca poti!…” Ai fost tâlhar, criminal, orice… Câte un Sfânt tot gasesti acolo, care sa îti spuna: „Hai, fecior, salta! Da-i drumul! Alearga, sunt lânga tine! Te sprijin!” Si, mai cu seama, Sfântul respectiv si alearga paralel cu tine! Aceasta este imaginea Bisericii: un stadion al mântuirii.

Aici cred ca e drama protestantismului! Cine Dumnezeu sa le faca galerie? Dasteptii de pe tusa? Trebuie sa mai faca un sinod, în care sa mai smechereasca un pic Scriptura… Nu merge cu asa ceva! Eu dau slava lui Dumnezeu ca m-am nascut într-un popor prost cunoscator al literelor, dar de mare cunoscator al lui Dumnezeu. Si care, în icoane si-au gasit galerie mult mai de pret decât în tot felul de întorsaturi ale limbii în gura si ale pixului pe hârtie.

Uitati-va bine ca toti care ne dau lectii de supravietuire în lumea aceasta alienata european sunt pe cale de disparitie.

Parinte, am o vârsta de aproape 40 de ani – Doamne ajuta! –, sunt necasatorita – Doamne ajuta! –, am prieteni destui, chiar si o relatie serioasa de câtiva ani. Doamne ajuta! Nu ma pot hotarî pentru casatorie, desi iubesc persoana. Pun totul pe seama farmecelor. Am o viata duhovniceasca. Hmmm… Serios, asa scrie aici! Ce sfaturi îmi dati? Importanta e casatoria sau sa ramân singura? Pot sa rezist fara copii?

Haideti sa o lamurim pe cea cu farmecele, mai întâi! Personal, cred ca am ajuns o Biserica vecina cu televiziunea. Când asculti mesajul Bisericii, ce auzi? Diavolul, apocalipsa, trasnete, tunete, mitraliere!… La televizor ce se aude? Cotcodac, cotcobât!… Mai, oameni buni! De vreme ce Biserica este a lui Hristos, El este capul si pe El Îl îndurereaza orice madular care este supus durerii, cum ar putea sa va lase pe mâna diavolului?![6] Trebuie sa schimbam Evanghelia, sa o întoarcem pe dos, cumva? Cu câta jena povestesc evanghelistii ca s-au întâlnit cu diavolul! Cu jena, efectiv! Or noi, când nu e de buna, gata, ne-au facut farmece! Vine câte una: „Parinte, mie mi-a legat cununiile!” Ma uit la ea, n-are nimic fata!

Sa stiti, vina cea mai mare o au preotii, care speculeaza pe naivitatea si pe banii d-tra. Dumnezeu sa ma ierte, ca sunt preot al Bisericii! Dar credeti ca eu nu vad, ceilalti nu vad pe colportorii de prostie din Biserica? Pe antipastoralii nostri sau pe deschizatorii nostri de pravila? Cum sa nu-i vedem!… De aceea si încercam sa ne comportam cât mai natural cu d-tra.

Trebuie sa întelegem ca nu putem fi la mâna diavolului, câta vreme suntem botezati, spovediti, împartasiti, câta vreme traim în energiile necreate ale lui Dumnezeu!

Nici una, nici doua, dam vina pe dracul. Ca în faza aceea, când un calugar, într-o manastire, fierbea oul de bibilica la lumânare si apare staretul: „Ce faci, fiule?” Era Vinerea Mare. „Nu sunt eu de vina! Dracul m-a pus!…” Si dracul de dupa soba: „Ce vorbesti? Sa fim seriosi! Nici eu n-o stiam pe asta…”

Pâna nu au început sa spuna oamenii ca diavolul le-a legat cununile, dracul cred ca nici nu stia ce are de facut în aceasta privinta. Sunt atâtea lucruri de bun simt în Biserica pe care nu le mai vedem. Când nu ne împlinim în iubirea cu celalalt, este pentru ca ne-am dorit un anumit iubit pe care ni l-am creat psihologic. Si câta vreme nu ne învatam sa renuntam la ceva de dragul celuilalt, suntem fiii ploii! Casatoria nu este dictatura unuia împotriva celuilalt! Este împreuna rastignire pe Cruce. Nu s-a potrivit? Doamne ajuta! Daca nu vine Fat Frumos pe cal alb, ramâneti asa în lume. Încercati sa împliniti asa Evanghelia. Evanghelia nu este data sector casatoriti, sector necasatoriti, sector monahi! Este identica, este una pentru toti. Iar prima fericire spune: Fericiti cei saraci cu duhul! Adica acei ce se golesc de duhul lor si se umplu de Duhul lui Dumnezeu. Asta înseamna viata duhovniceasca, pâna la urma: sa te deserti de tine, ca sa te umpli de Dumnezeu. Când te deserti de tine si te umpli de Dumnezeu nici nu mai conteaza cum esti: casatorit, necasatorit, calugar… Pentru ca Îl ai pe Dumnezeu, si când Îl ai pe Dumnezeu ai tot ce înseamna lumea întreaga!

Uitati ce drame traim! Ne punem noaptea la culcare: Oare nu era mai bine daca eram cu…? Si zice: Parinte, am insomnii! Nu are insomnii, are gânduri. Gândurile îl duc la deznadejde, si deznadejdea e pacat împotriva Duhului Sfânt. De ce? Pentru ca te îndeparteaza de sensurile vietii tale reale.

Vine câte unul si-mi zice: „Parinte, stiti, m-am gândit sa ramân celib!” „Bine, frate! Doamne ajuta, daca poti!…” „Nu, parinte, pai d-tra trebuie sa ma încurajati, sa-mi spuneti ca pot…” „Pai cum sa-ti spun ca poti? Uite cum îti umbla ochii în cap, ca la jocul de biliard! Când vezi o fata, ti s-a aprins beculetul! Ce vii la mine cu povesti din astea?!…” Poti sa ramâi celib în lume când te educi pentru asta. Când ocolesti ispitele, prieteniile acestea un pic sexualizate. Când nu-ti aprinzi televizorul, sa te uiti la toate prostiile, când nu consumi alcool, când stai deoparte, când nu te supraexciti cu cafea, când ai grija de toate lucrurile acestea, inclusiv la ce manânci, la ce bei, la ce citesti, la ce vezi. Când tu stai toata noaptea la televizor, te uiti la toate programele alea codate, vii apoi la preot si zici: „Parinte, stiti, am avut o ispita.” „Nu ai avut nici o ispita. Esti tâmpit! Ispita ta e ca esti tâmpit! Nu întelegi ca daca te uiti la toate porcariile acelea, ala îti joaca feste în creieras, si de acolo îti pleaca tot sistemul.

Cine a trimis biletul, sa nu socoteasca tot raspunsul pentru ea. Doamne fereste!

Parerea mea e sa încercati sa va gasiti duhovnicul cu care sa va reglati directia tirului. Se poate întâmpla sa va fie sa ramâneti în lume. Doamne ajuta! Eu sunt încântat de toti oamenii care reusesc sa-si duca vocatia lor pâna la capat.

Sa stiti ca inclusiv casatoria este feciorie. Exista o feciorie înainte de casatorie, si o feciorie dupa casatorie. Care-i problema? Dupa casatorie poti sa te culci cu orice femeie din lume? Deci, dintr-o data, ai o unica directie a actului tau sexual. Asta înseamna fecioria: unidirectionarea darului pe care Dumnezeu ti l-a dat.

Însa sa nu va luati haruri pe care nu le puteti purta.

Prietenul meu, fiindca s-a abtinut doi ani de zile de la a face dragoste, acum a intrat în depresie. Din cauza aceasta este foarte rau, nu mai crede în nimic, e foarte pesimist! Cum pot eu sa îl ajut?

Sa nu va oferiti, în primul rând, voluntar, la astfel de lucruri! Daca nu va întelege ca dragostea e mai mult decât… ce întelege acum, îsi merita moartea. Daca va întelege ca-i mai mult decât act sexual, ca barbat si ca om, va învia! Pesimismul pe care îl avem în astfel de situatii sunt fie spre intimidarea adversarului feminin, fie pentru a ne ascunde în spate absoluta noastra magarie din interior. Exista în noi un anumit duh care ne poarta pe toate câmpiile din jur, pe toate coclaurile, pe toti cucuruzii din zona, de a crede ca noua ni se cuvine totul, iar ceilalti sunt obligati sa joace în favoarea noastra, de fiecare data.

Aceasta este drama unei generatii întregi, generatia analgezic. Suferinta nu are nici un sens decât numai daca este pusa la picioarele lui Hristos. Cum va explicati ca mii de alti barbati, monahi, care au înfruntat aceasta ispita pâna la sânge, nu s-au tacanit si nu au picat în pesimism? Din contra, sunt cei mai bucurosi oameni. Stiti de ce? Pentru ca au înteles ca om esti numai în momentul când transcenzi partea aceea din organism, nu când te afunzi cu totul.

Credeti ca poate exista o prietenie curata între un baiat si o fata, fara sa duca la casatorie?

Doamne, iarta-ma!… Bineînteles.

Care sunt limitele unei astfel de prietenii?

Ar fi culmea sa ne maritam si sa ne însuram cu toti prietenii nostri! Biserica nu-i serialul Dallas. Acolo e fiecare cu fiecare. Veniti-va în fire! Cred ca aveti constiinta ca limitele acestei prietenii nu pot fi împlinite decât prin limita prieteniei. Sunt prietenii care nu duc, neaparat, la casatorie. Si se poate întâmpla ca unele sa fie chiar mai reusite decât casatoria. Se poate întâmpla si asta. Uitati-va, de exemplu, la prietenia pe care o au calugarii între ei, la prietenia dintre un parinte spiritual si o monahia, care îi este ucenica. Ce prietenie desavârsita în Hristos pot duce! Numai noi am curvit prietenia si am transformat-o în orice altceva. Uitati-va la filmele pe care ni le da mereu televiziunea. Acolo întâi se culca, apoi se întreaba cum se cheama.

[1] Una dintre cele mai sanatoase viziuni asupra monahismului întâlnim la Parintele Arsenie Boca, în de-acum celebra scrisoare adresata episcopului Andrei Magheru (de Arad), publicata si în volumul I al lucrarii Despre îndumnezeirea omului prin Har, Ed. Pelerinul, Iasi, 2005, p. 5-9, în fapt, un mic tratat lucid asupra monahismului – monahilor – monahiilor. A se vedea si lucrarea noastra, Sa ne rugam 8 zile cu Parintele Arsenie Boca, Ed. Oastea Domnului, 2006, 160 p.

[2] Fara a subscrie integral cartii, ne permitem sa recomandam lecturii lucrarea lui Mike Mason, Taina casatoriei – dupa cum fierul ascute fierul, Ed. Logos, Cluj Napoca, 1999, 207 p.

[3] Dan Ciachir, „Luciditate si nostalgie“, Ed. Dacia, Cluj-Napoca, 1999. Regret doar atât ca, în lipsa de preocupari duhovnicesti, autorul acesta s-a transformat mai mult în haiduc, hapaind la ciolanul anacronic al falsei „critici pozitive” a Bisericii si al oamenilor ei. Nadajduiesc într-o perioada de isihie, care sa-i redea dimensiunea crestina a discursului sau…

[4] Duhovnicul A.S.C.O.R. Cluj.

[5] A se vedea textul nostru, „Ce a mai ramas din familia crestina si din copilaria româneasca?”, în volumul Tinerii si Biserica în zilele noastre. Caiet de lucru pentru preoti în moderarea seminariilor de formare a tinerilor, Ed. Mitropoliei Olteniei, Craiova, 2003, pp. 77-80.

[6] Cea mai atenta descriere a acestui adevar, în lucrarea Î. P. S. Nicolae Mladin, Asceza si mistica paulina, Ed. Deisis, 1996 care, alaturi de lucrarea Pr. Grigorie T. Marcu, Antropologia paulina, Sibiu, 1941, ramân unele dintre cele mai frumoase carti de teologie ortodoxa româneasca.