Preacuviosul Parintele nostru si facatorul de minuni Spiridon (+347)

12:07 pm Fragmente, Sinaxar                                                     

Luna decembrie în 12 zile: pomenirea Preacuviosului Pãrintelui nostru si fãcãtorul de minuni Spiridon (+347).

 

Fragment din cartea: “Sfintul Spiridon Taumaturgul” – Sf. Simeon Metafrastul, Editura Agnos 2007

MINUNILE SFÂNTULUI SPIRIDON

Un crestin pios, care-l iubea mult pe Sf. Spiridon dar la fel de mult si adevarul, spunea aceasta: s-a dus la mormântul Sfântului la 12 decembrie, ziua praznuirii sale, pentru a-l întâlni, ca atunci când era viu si pentru a-si arata veneratia sa pentru omul lui Dumnezeu. „Pe când ma apropiam deja si ma pregateam sa ma concentrez asupra a ceea ce voi face, am simtit o asemenea mângâiere dumnezeiasca, care m-a învaluit si m-a patruns în inima mea, ca am intrat realmente în extaz, grabnic fiind purtat prin frumusetile Cerului. Uitând de toate cele pamântesti, chiar de trupul meu, am ramas mut si nemiscat. N-am vorbit nimanui si, întocmai ca în tinerete, n-am simtit nici foame nici sete toata ziua, ci m-am cuminecat întreaga zi numai cu Trupul si Sângele Domnului.”

Sfantul Spiridon

Acelasi om, venind iarasi la Trimitunda în ziua Sf. Spiridon, pe când se afla îngenuncheat, îmbratisând sicriul cu trupul (neputrezit) al Sfântului, inima sa fu umpluta de lumina si sufletul sau inundat de bucurie, o bucurie ce-i facea simtit gustul bunurilor ceresti care-i asteapta pe Sfinti (pregustarea Raiului). A alergat grabnic la piata pentru a cumpara oarece, inclusiv haine pentru saraci si pentru localnici, caci se facuse iarna si frigul venise cu putere. Si, dupa ce împlini aceasta dispozitie a inimii sale, se grabi sa se întoarca spre tara lui, unde-l chemasera treburi grabnice. Dar, dintr-o fata, norii se-ntunecara, vestind ca o ploaie cu adevarat diluviana avea sa cuprinda pamântul. Acest om se afla asadar la grea rascruce, putea oare merge mai departe în calatoria lui câta vreme astfel de vreme câinoasa se anunta? Se întari însa în nadejde: vându ceea ce cumparase, achizitionând niste vite de povara si trase la biserica Sfântului. Aici, se prosterna iarasi la racla cu moastele Sfântului, ca si cum acesta ar fi fost înca viu si-l ruga sa fie tovaras de calatorie cu el si sa opreasca ploaia, atunci când ea ar deveni prea furioasa. Încheindu-si rugaciunea, iesi din cetatea Trimitundei. Sfântul Spiridon fu cu el pe toata durata calatoriei si nu doar în chip nevazut ci, asemeni unui tovaras de calatorie – precum îl si rugase – vazut, împreuna-calator cu el! Vântul sufla teribil iar norii se zbuciumau cu putere dar ploaia… ploaia parea suspendata, atârnata cu apa ei sub nori: am putea spune ca puterea Sfântului retinea ploaia, o împiedica în revarsarea ei.

Când omul a ajuns acasa, Sfântul disparu îndata. Inima calatorului fu din nou iluminata de o lumina negraita si umpluta de bucurie – ca si cm Sfântul Spiridon s-ar fi atins de inima lui si i-ar fi daruit propria bucurie si fericire. Sfântul se facuse, asadar, iarasi nevazut o data cu intrarea calatorului în casa, când si ploaia începu a cadea, tinând grozavia ei mai bine de trei zile. De asta data Spiridon l-a ridicat din greutatile calatoriei, dar în alte dati multe din greutatile vietii i le-a purtat Sfântul.

Era iarasi praznicul sarbatorii Sfântului, dar de asta data omul nu reusi s-ajunga la mormântul acestuia ca sa-l cinsteasca, precum avea obiceiul s-o faca în fiecare an. Si aceasta-l umplea de tristete. Îl ruga asadar pe Sfânt sa nu-l lipseasca de dragostea lui si sa-i daruiasca bucuria acelei zile, deplina. Si ce s-a întâmplat? Nici nu terminase rugaciunea sa, ca se simti în Biserica Sfântului, tocmai în Trimitunda. În acelasi timp, simti prezenta reala a Sfântului Spiridon, lumina si dulceata ce vin de sus îl învaluira si-l umplura deopotriva, parându-i-se ca Sfântul intra laolalta cu el în locas, ramânând prezent pe tot parcursul sfintei slujbe. Apoi el binecuvânta pe credinciosii participanti si pleca.

Nu avem un „raport” complet al tuturor miracolelor Sfântului, dar cele mentionate sunt suficiente celor care iubesc adevarul si virtutea. Nimeni nu poate spune cum Sfântul Spiridon ajuta pe aceia care, prin rugaciune, îi cer ajutorul sau pe aceia, multi, care se bucura de minunile pe care el le savârseste. Dar noi nu putem sa nu vestim crestinilor numele lui! Iar daca vreunul se-ntreaba de unde vine aceasta ploaie de miracole ale Sfântului Spiridon si pentru care virtuti i-a dat Hristos sa împlineasca acestea toate, sa stie ca El, Hristos, a îngaduit ca toate virtutile sa fie concentrate în persoana Sf. Spiridon care a si devenit icoana a unei vieti desavârsite în Hristos. Dar prin ce se deosebea cu totul de altii: prin smerenia si modestia lui extreme. El care aproape ca depasea în minuni pe multi dintre oameni, se considera un om lipsit de valoare si pacatos.

Minunile sale toate au fost si sunt la înaltimea virtutilor sale. Sa rugam pe Dumnezeu ca si noi sa dobândim unele din virtutile sale! Nu spun toate, caci aproape este de nerealizat aceasta. Cu ajutorul sau, urmându-i pâna la a le dobândi, noi însine vom pregusta din cele din care Sfântul desavârsit se hraneste, prin Harul si Dragostea Domnului nostru Iisus Hristos, Caruia cu Tatal si Duhul Sfânt i se cuvin toata Slava, Cinstea si marirea, acum si pururea si în vecii vecilor.

Amin.

Pr. Rafail Noica – Despre Sf Spiridon

Mitropolitul Metodie

Alte minuni ale Sfântului Parintelui nostru Spiridon, Episcopul Trimitundei

Dupa lucrarea: Viata si slujirea Parintelui nostru între sfinti, Sf. Spiridon Taumaturgul, Ed. Corfu, 1951

Dumnezeu, Care pazeste neputrezite moastele Dreptilor ca marturie a curatiei marturisirii Ortodoxiei si ca dovada vesnica a virtutilor ce-au locuit într-însii, pazeste astfel întreg si trupul Sf. Spiridon care scapa, astfel, legilor neschimbabile ale naturii. Caci „unde voieste Dumnezeu, se biruieste rânduiala firii”.

Sfintit de Dumnezeu, trupul sau primeste astfel, întâi în cer si-apoi pe pamânt, slava si închinarea tuturor ortodocsilor. El fu mai întâi venerat de catre locuitorii cetatii – capitala de imperiu – care venerau în fiecare zi cu credinta pioasa aceste moaste pretioase. Pe când moastele Sfântului erau aduse spre închinare (pâna astazi, moastelor li se schimba încaltamintea si sfântul este pus în picioare dinaintea evlaviosilor credinciosi. N. Mitrop. M.), împaratii însisi asistau la slujba – ba chiar cântau din troparele Vecerniei Sfântului: „Preacuvioase Parinte Spiridoane, preaîntelepte, catre femeia cea moarta întocmai ca si catre una vie ai grait, pentru dragostea lui Dumnezeu. Si pe sarpe l-ai prefacut în aur celui cuprins de saracie; curgerea râului ai oprit, milostivindu-te de popor si împaratului i-ai stat înainte ca un doctor rânduit de Dumnezeu. Morti ai înviat ca un ucenic al Lui si credinta ai lamurit-o în mijlocul a multi parinti. Deci toate acestea putându-le întru Hristos, Cel Ce te-a întarit, pe Acela roaga-L si acum sa mântuiasca sufletele noastre” (Slava Vecerniei Mici, gls. 1).

„Cuvioase Parinte, în fapte bune stralucind, ai bineplacut lui Hristos. Ca îmbîrbîtându-te mai întâi asupra patimilor, sufletul si trupul ti le-ai sfintit, iar mai târziu Biserica fiind tulburata de Arie, împotrivitorul lui Hristos, în sobor l-ai înfruntat si învataturile cele desarte ale aceluia si pe filozoful cel de un cuget cu el si deopotriva bârfitor i-ai surpat; puterea cea în trei straluciri a dumnezeiestii Stapânii aratând-o, ca un alt soare te-ai vadit în mijlocul acelei sfintite adunari. Pentru aceasta si noi, adunându-ne astazi, Preasfintite Spiridoane întelepte, cu dorire înconjuram dumnezeiasca racla ta si trupul tau cel dumnezeiesc si sfânt cu bucurie sarutându-l, dobândim sanatate sufletelor si trupurilor, slavind pe Domnul, Cel Ce te-a marit pe tine; pe Care cu îndrazneala roaga-L pentru sufletele noastre” (Slava Vecerniei Mari, gls. 6).

(Texte preluate din Mineiul pe Decembrie (ed. a VI-a, 1991), p. 163 si 168).

Dupa dureroasa cadere a Constantinopolului, un credincios din Corfu, pe care-l chema Kalochairetis, transfera trupul Sfântului la Corfu si-l depuse în minunata biserica de acolo. Devenind preot, celebra Sfânta Liturghie în fiecare zi. Dupa ce sfintitul trup fu depus acolo, în sfântul locas, multe vindecari si minuni multe au avut loc, prin lucrarea Duhului Sfânt. Încântat de aceste evenimente, poporul corfiot câstiga pe zi ce trecea tot mai multa evlavie în Biserica în care-si aflau adapost moastele, dând multumire lui Dumnezeu ca i-a învrednicit de un atât de mare dar si c-au fost gasiti vrednici de Dumnezeu de avea un asemenea mare ocrotitor, hram orasului lor. Când Corfu a fost restaurat si reconstruit în parte, preotii au construit o biserica noua, închinata Sfântului. Gratie donatiilor care veneau de la popor si a bogatiilor care curgeau spre racla Sfântului, locasul stralucea de frumusete. Racla care tine în sine trupul neputrezit al Sfântului, asezat la vedere, atragea multime de pelerini la închinare si savârsea multime de minuni, caci Spiridon Taumaturgul (Vindecatorul) uimea toata lumea cu darurile prin care coplesea pe toti, dupa moartea sa.

Pe când Insula Corfu a fost lipsita de mijloace de subzistenta si suferea de foame, Sfântul fu acela care le aduse grâu pe vapoare: se arata, în Sâmbata Mare, unor capitani si echipajelor lor, vorbindu-le de necazul în care se afla Insula. Si astfel, gratie acestei interventii a Sfântului, Insula cea deznadajduita praznui cu lumina bucuriei Pastele.

Un oarecare Theodor, comerciant venit din Orient, a devenit complet orb. Cu credinta aprinsa se adaposti în locasul Sfântului si-si recapata vederea.

O epidemie aducatoare de moarte a lovit Corfu si toti locuitorii s-au refugiat în biserica Sfântului Spiridon. Printre acestia erau multi dintre cei contaminati iar dupa legile cele nescrise ale naturii ar fi trebuit sa se aneantizeze prin epidemia ce-l cuprinsese. Dar, gratie mijlocirii Sfântul Spiridon, poporul cuprins de pietate profunda fu vindecat, grabnic însanatosindu-se.

Cine nu s-ar minuna auzind cum oameni cazuti din turla bisericii, unde din evlavie la Sfânt urcasera pentru a aprinde un foc, fost-au pana purtata pe brate, nesuferind nici un rau?

Sfântul Spiridon a redat vederea la doi vâslasi care fusesera dati afara din flota venetiana datorita tocmai acestei infirmitati pe care o aveau. Toti cei care au fost martori la acest eveniment cu-adevarat minunat au fost puternic impresionati si strigau: „Mare este Spiridon, ocrotitorul Insulei Corfu!”.

Un boier se tinea într-o zi de lucruri slabe si stupide si ironiza un copil care suferea de o maladie incurabila. Copilul se arunca sub racla Sfântului pe când aceasta era purtata în procesiune prin oras. Caci, pâna azi, Corfu a pastrat vechea traditie de a purta moastele Sfântului în procesiune prin orasul lor, cum o faceau si cu icoanele. Bineînteles ca nobilul atingea cu vorbirea sa si pe parintii copilului, care-l rugau fierbinte pe Sfânt pentru vindecare fiului lor si plângeau. Dreptatea divina n-a întârziat sa-l atinga pe îngâmfatul aristocrat. În chiar acea clipa o bubuitura ca de tun se-auzi si o schija de obuz îi taie urechea dreapta si la aceasta multi au fost martori. Mai apoi, mult s-a pocait pentru aceasta si a petrecut nopti întregi în rugaciune si lacrimi, în locasul Sfântului.

Catre 1673 o maladie infectioasa decima pe locuitorii cetatii, ai orasului si-ai satelor din jur, amenintând cu moartea locuitorii insulei, a doua oara în acel an! Dar Sfântul, ocrotindu-i, vindeca din boala si ridica mai apoi din moarte pe toti aceia care se-mbolnavisera. Aceasta a fost o minune consemnata la data de 13 iulie, zi în care noi praznuim atât vindecare din orbire a lui Theodor cât si ridicarea celor aproape morti în lupta cu boala pe care Sfântul a biruit-o pentru ei. Si în Duminica Floriilor, zi de mare procesiune, cu trupul neatins de putrejune al Sfântului, plaga bolii a fost împiedicata cu totul.

Dupa caderea Peloponezului sub turci (aflat sub jurisdictia venetiana dupa 1699, în 1715 a fost preluat, sângeros, de catre turci), pe când venetienii si otomanii se aflau în stare de razboi, i se paru normal odiosului conducator al turcilor sa-ncerce sa se faca stapân peste Corfu. Si, în 24 iunie 1716, turcii au atacat Corfu, asediind cetatea pe pamânt si pe mare. O batalie cruda îsi începu desfasurarea. Focul continuu si puterea armelor cotropea linistea orasului si a locuitorilor sai. Dupa batalii dure, care-au durat 50 de zile, turcii au decis sa-si concentreze fortele, înainte de a lansa o noua ofensiva. Toti crestinii, în acele momente, rugau pe Sfânt cu lacrimi si glasuri pline de durere. Iar când ostile turcesti au revenit pentru atacarea fortaretei Corfu, prin rugaciunile Sfântului, mare parte din trupele lor au fost împrastiate si date mortii. Dupa aceasta înfrângere însa, turcii au devenit mai cruzi si mai avizi de moarte. Nenorocirea unei noi incursiuni, gândul la înrobire si moarte plutea deasupra cetatii. Dar crestinii n-au încetat nici o clipa sa adreseze rugaciuni si litanii prelungi „Parintelui” lor, implorând, cu mare credinta, protectia lui. Si iarasi planul otomanilor esua: pe când corfiotii se asteptau la distrugerea cetatii lor, Marele Spiridon, Parintele nostru, aparu în coasta dusmanului, înconjurat de o armie cereasca înfricosatoare si nenumarata. Cu un palos stralucitor în mâna dreapta, lovea cu mânie în turci. La vederea unei astfel de interventii, soldatii turci se împrastiara în mare confuzie, urlând de durerea unor lovituri date de o bâta nevazuta. Au fost astfel învinsi fara lupta, fara foc, fara spada, ci numai prin puterea lui Dumnezeu, Mântuitorul, pentru rugaciunile fierbinti ale Sfântului Sau, Spiridon Taumaturgul!

Infanteria si cavaleria turca au luat-o la goana, flota se departa, în deriva. Corfu ramase astfel liber. Dimineata, pe când locuitorii se asteptau la batalia obisnuita fiecarei zile de asediu, nu mai auzira pe nimeni: totul era calm si linistit. Se apropiara, plini de curiozitate, de vechile pozitii ale inamicilor. Si-abia atunci întelesera miracolul. Tresarind de bucurie se fericeau de o astfel de minunata biruinta: turcii plecasera de-a binelea! Si întelesera si cine le-a fost sprijinul! De altfel, în ce-i priveste pe turci, acestia marturiseau deschis ca au fost contraatacati si ei fugisera în debandada, la vederea unui monah respectabil – Sfântul Spiridon – care aparuse din cer, în compania unei slavite armii ceresti. Toti corfiotii intrara atunci, alergând, la locasul Sfântului, pentru a aduce slava si multumire lui Dumnezeu, multumind totodata Sfântului Ierarh. Recunoscându-l pe Sfânt ca un mare eliberator al Insulei si protector al ostirilor crestine, aristocratia venetiana, cu mare recunostinta, au trimis de asemenea un mare candelabru, cu multime de brate, lucrat în argint, pentru locasul Sfântului si au decis ca în data de 11 august, ziua eliberarii insulei, în fiecare an, Spiridon aiba loc o procesiune cu moastele Sfântului, care i-a ocrotit cu minunile sale.

Având ca ratiune tocmai aceste minuni, André Pizanis, conducatorul flotei venetiene si guvernatorul insulei Corfu, a avut ideea de a construi un altar nou în Biserica Sfântului, pentru a se sluji acolo Liturghia, dupa ritul latin, în fiecare zi. El gândea ca în acest fel va aduce multumire Sfântului pentru eliberarea de sub jugul turcesc a Insulei. Dar cum ar fi putut Sfântul Spiridon, aparatorul Ortodoxiei, sa permita sa se realizeze Sfânta Jertfa, Dumnezeiasca Liturghie, în cuvioasa sa biserica, de preoti ne-ortodocsi si cu azima?* Sfântul îi aparu de doua ori guvernatorului în vremea somnului si i-a poruncit sa abandoneze proiectul sau. Dar acela nu facu ascultare, acordând mai multa încredere unui teolog care-i spuse ca visul sau este de la diavolul. Acesta îi ameninta chiar si pe preotii care alcatuiau „garda” de la racla Sfântului, care refuzau si ei o astfel de inovatie. Vazând ca aparitia Sf. Spiridon nu l-a deturnat pe guvernator de la ambitiile sale, focul cuprinse depozitul de pulbere – pulberaria – cetatii. Explozia zgudui strasnic locuintele din jurul depozitului si ucise pe André Pizanis si pe toti care erau împreuna cu el, inclusiv multi latini (catolici). André Pizanis fu atins de doua schije uriase, care-i deschisera doua gauri în gâtul sau, iar nenorocitul sau teolog se afla si el mort într-o curte interioara a casei. Garda care avea în paza pulberaria l-a vazut pe Sfânt care s-a apropiat cu doua torte în mâini. Dar el, gardianul, fu salvat prin purtarea de grija a Sfântului, care l-a luat si l-a dus pâna la Biserica Rastignirii. Un venetian, locuitor în Corfu, care se afla în podul casei sale în acel moment, a vazut trei flacari izbucnind din clopotnita bisericii Sfântului si care s-au îndreptat catre fortareata. Si, imediat dupa aceea, rezerva de munitie a garnizoanei a explodat. În aceeasi noapte, la Venetia, o flacara cazu peste portretul lui Pizanis si-l arse cu totul, fara ca nimeni din casa sa înteleaga cum s-a petrecut aceasta si fara ca vreunul sa patimeasca alt rau. Toate aceste evenimente extraordinare – o minune, o slava a Ortodoxiei – s-au petrecut în 12 noiembrie 1718.

Astfel se arata Spiridon aprins aparator al credintei, atât în viata cât si dupa moartea sa! Dar cine-ar putea povesti cu totul purtarile de grija si mijlocirile ocrotitorului orasului Corfu?

Era epoca neuitatului Nicefor Théotokis*, noul astru al Bisericii care, predând la Corfu, relata minunile Sfântului si-i încredinta pe cei care-l ascultau de purtarea de grija a Sfântului Spiridon. În prezenta mai multor martori oculari, el relata, doua saptamâni mai târziu, minunea care avusese loc în Duminica Floriilor: în timpul procesiunii cu sfintele moaste ale Sf. Spiridon, s-a apropiat de ele o îndracita care spumega si scrâsnea din dinti. Ea avea mâinile si picioarele ranite, dar si asa era nevoie de trei oameni pentru a o face pe biata femeie sa se linisteasca din zbaterile sale violente. Privirea ei era fara urma de omenitate, vocea deformata, caci mugea asemeni unui bou sau scheuna ca un câine sau scâncea asemeni unui copil nou-nascut. Au întins-o la pamânt si peste trupul astfel culcat au purtat racla cu moastele cele facatoare de minuni; le-au trecut peste ea de trei ori, în cinstea Sfintei Treimi pe care Sfântul o aparase la Sinodul de la Niceea. Femeia fu astfel vindecata: ea înceta sa mai geama si încetara si crizele sale bizare, începând sa vorbeasca normal. Fu astfel slobozita din legaturile care o tineau în robia celui rau; se ridica singura si-apoi îngenunche la picioarele Sfântului pentru a-i multumi de marea milostivire ce-o avusese fata de dânsa.

Catre anul 1769, un soldat german, paralizat, care fusese pus în retragere datorita acestui handicap, ruga pe Sfântul Spiridon cu lacrimi arzatoare si-si afla miraculos însanatosire. Auzind bataia plina de bucurie a clopotelor, care vesteau minunea, André Donas, guvernatorul de Corfu, convoca medicii spitalului public ca sa certifice miracolul. Primind ca adevarate cele întâmplate, se îndrepta apoi spre Sfântul locas unde se facea deja o slujba de multumire.

În octombrie 1855, holera, care facea ravagii în toata Europa, atinse si coastele de sud ale Insulei Corfu. Primele cazuri de epidemie se înregistrara în suburbia Mandonki. Apoi îsi facu aparitia în tot orasul si în toata Insula. Situatia orasului si a suburbiilor sale, cartiere care cuprindeau pe suprafata mica o multime mare de oameni, lasa impresia ca totul este pierdut în mâna holerei devastatoare. Mare parte din familii se pregateau de moarte, ba, mai mult, chiar îsi sapara gropile. Îndata ce primele cazuri de epidemie fura cunoscute, tot poporul, într-un suflet, a alergat de cu noapte la Biserica Sfântului, unde se ruga pentru salvarea cetatii si a lor, în genunchi, cu multime de lacrimi. Trei nopti la rând au adresat astfel de rugaciuni, în priveghere, Sfântului si Dumnezeului celui Viu. Si, gratie mijlocirii Sfântului, Corfu nu suferi soarta comuna a celorlalte asezari, care fusesera decimate de holera: numarul celor bolnavi si morti fu de mii de ori mai mic decât în celelalte parti. Cine altul ar fi putut linisti mânia lui Dumnezeu cea dreapta si sa ne scoata din boala, îndepartând necazul, daca nu rugaciunile de mijlocire ale bunului nostru parinte, Spiridon Taumaturgul, aparatorul Ortodoxiei si biruitorul în credinta?

În fiecare an, prima duminica din noiembrie, dupa cum stim, o procesiune cu moastele Sfântului reuneste în jurul ei multime de oameni. Unii, mai cu seama medicii, socoteau ca afluenta mare de oameni este un mediu bun pentru propagarea epidemiei si ca groparii vor avea de lucru fara încetare. Poporul însa nu împartasea temerile acestea caci, în aceasta zi, îsi punea toata nadejdea în Sf. Spiridon! Mare parte din locuitorii ce-si aveau casele la tara alergau si ei la oras si toti laolalta, oraseni si tarani, s-au unit în locul în care treceau moastele Sfântului. Clerul cânta un Paraclis Sfântului Spiridon Taumaturgul si multimea, în genunchi, cerea ajutorul si mila mijlocirii acvestuia. Era nemaipomenit sa vezi credinta si fierbintea nadejde a poporului, catre Sf. Spiridon! Si asa – caci „minunat este Dumnezeu întru Sfintii Lui” (Ps. 67, 36) – numarul victimelor a scazut foarte mult dupa aceasta. N-au mai fost morti, holera îsi scazu din putere, pâna când, la 11 decembrie, pieri cu totul.

Ieromonahul Grigorie Balmis relateaza minunea ce urmeaza, într-o revista aparuta în 1856. Basilo, o femeie nascuta la Zagori, în Epir, casatorita cu Ioanis Andreas, originar din Bouno de Cheimaras, locul în care de altfel locuia, împreuna cu sotul ei, a plecat, în 13 iunie 1853, împreuna cu alte femei din localitate, la Muntele Logara – doua zile de mers pe jos – pentru a taia lemn de pin, precum le era obiceiul, ca apoi sa se întoarca, pe 16 ale aceleiasi luni. Epuizata de cale si de greutatea lemnelor pe care le carase pe umar, s-a asezat ca sa manânce; nu înainte ca, asudata fiind, sa se spele pe mâini si picioare în apa rece a unui pârâu. N-a trecut multa vreme si toata partea stânga – bratul sau stâng si piciorul – contractându-se, a paralizat, lucru pe care l-au constatat si vecinele ei aflate în calatorie. Tot ceea ce a facut nefericita femeie pentru a-si reveni din paralizie, în urmatorii doi ani, a fost fara nici un folos. În pragul tristetii si disperarii fara margini, ea s-a adresat unui oarecare mag pentru ca acesta s-o ajute la vindecare. Dar, multi bani cheltuind, tot nu-si afla macar alinare, continuând sa-si plânga boala de nevindecat. Si ducea, dupa cum lesne ne putem închipui, o viata d mizerie. Se desparti de sotul ei cu consimtamântul acestuia si acordul Bisericii: sfârsi prin a fi povara pentru ea si cei din jur, obositi sa se mai ocupe de o femeie care-si pierduse cu totul libertatea de miscare. Plângând si scâncind, cu pocainta si inima zdrobita, ea ruga pe Dumnezeu Preamilostivul, prin mila si mijlocirea Sfintilor Sai, sa-i ierte pacatele si s-o elibereze din dureroasa stare în care se afla.

În decembrie 1855, a avut un vis în care un cleric îi lovea piciorul sau paralizat zicându-i: „Nu i-ai scris fratelui tau din Corfu, cum te gândeai, dar vino tu însati la el!”. Total surprinsa si plina de curiozitate, femeia întreba: „Cine esti tu?”. El raspunse: „Eu sunt Sfântul pe care tu l-ai chemat în multe rânduri!”. Dupa aceasta viziune, femeia se trezi plina de putere si, aproape stupefiata, povesti celor din jur ceea ce i se aratase. Toti îi spusera ca trebuie sa asculte de cuvintele Preotului aceluia. Cuprinsa de credinta fierbinte, bucuroasa, femeia accepta sa-mplineasca porunca pe care i-o daduse Sfântul. Transportata într-un cos atârnat de saua unui cal, pâna în Epir, a fost apoi, de-aici, dusa pe un vas pâna la Corfu. Spectacolul acestui trup sarman atins de o boala incurabila facea pe oricine vedea aceasta sa tresara dureros. De la debarcader fu dusa, cu masina, pâna la locasul Sfântului Spiridon, unde a fost asezata la racla acestuia. Aici, astfel asezata, într-o dureroasa îngenuchere în duh la picioarele Sfântului, se ruga fara încetare ca acesta sa mijloceasca la Dumnezeul nostru Atotmilostiv si Atotputernic ca Acesta sa-i acorde iertare de pacate, sanatate sufletului si trupului si mântuire vesnica. Mare este Numele Domnului nostru Dumnezeu! Lacrimile femeii, care dadeau marturie de aprinsa ei credinta, si rugaciunile Sfântului ocrotitor ajunsera la Dumnezeul nostru com-patimitor cu cei amarâti! În a doua noapte – din cele trei – de priveghere, în apropiere de miezul noptii, pe când ea se afla lungita lânga racla Sfântului, femeia chema pe preotul paroh al bisericii si, cu lacrimi de bucurie si de multumire totodata, îl vesti sa Sfântul a vindecat-o: membrele ei, pâna atunci împietrite, au luat iarasi caldura si, iata, le poate misca. Repeta toate acestea si dinaintea Prea Cuviosului Parinte Prifti, care vorbea albaneza si, a doua zi dimineata, ea se apropie de Usile Împaratesti si, stând pe picioare, fu primita ca vrednica sa se împartaseasca cu Sfintele si de Viata datatoarele Taine. Si sanatoasa de-a binelea si-a trait tot restul vietii dând slava Celui Preaînalt si vestind slava de nespus pe care Sf. Spiridon o aflase prin har de la Dumnezeu.

La începutul lui noiembrie 1861, Ioannis Pallios, fiul unic si preaiubit al lui Spiridon si Ecaterina Vrikon, greci ortodocsi instalati cu ceva ani în urma la Barletta – un orasel din Italia meridionala – a fost grav atins de febra tifoida. Timp de 17 zile, medicii au încercat toate modalitatile de vindecare, dar boala ce macina din trupul copilului de 8 ani nu ceda. În dimineata celei de-a saptesprezecea zile de boala, avea întiparite pe chip toate semnele unui muribund: puls stins, aproape imperceptibil, extremitatile membrelor imobile si reci, vocea pierita cu totul si horcaiala specifica muribunzilor.

În acele momente teribile, mama baiatului, care, pe toata perioada bolii, n-a încetat a se ruga si a plânge în genunchi, cerând ajutor de la Sf. Spiridon, spori mai mult plângerea si rugaciunile ei. Si îndata, cuprinsa parca de o inspiratie ce venea de sus, spuse: „Voi trimite îndata o telegrama familiei mele la Corfu, ca sa se deschida racla Sfântului si sa se citeasca acestuia un Paraclis, pentru salvarea micutului meu Ioannis. Gratie puterii de mijlocire pe care o are Sfântul Spiridon dinaintea lui Dumnezeu, el va salva pe fiul meu si mi-l va reda, caci ma voi ruga lui cu mai multa rugaciune, din tot sufletul si din tot cugetul meu!”. A expediat telegrama si – o, minune! – catre orele 11 ale diminetii, în momentul în care la Corfu racla Sfântului se deschidea si se cânta Paraclisul, copilul, ce zacea în umbra mortii, fu cuprins de sudoare si de un tremur spasmodic care contorsiona întregul lui trup. Medicii prezenti acolo gândeau ca, de-acum, a sosit sfârsitul copilului. Dar ceea ce parea blestem deveni, gratie mijlocirii Sfântului, binecuvântare, caci în acel cutremur al trupului boala fu alungata, împreuna cu moartea ce o purta cu sine! Putin mai apoi, spasmele încetara si o sudoare abundenta cuprinse pe copil. Deschise ochii, obrajii prinsera culoare, pulsul redeveni normal: erau de-acum prezente toate semnele vietii si înca atât de clar încât medicii însisi exclamara cu admiratie: „Un miracol, o minune adevarata a avut loc! minunat este Dumnezeu întru Sfintii Sai!”.

Începu, din acea clipa, o lunga convalescenta si, spre consternarea parintilor, copilul ramase mut. Dar vindecarea fu totala. Caci, prin rugaciunile Sfântului Spiridon, pe 11 decembrie, la vremea praznuirii sale, copilului îi reveni si vorbirea. Îsi afla asadar deplin însanatosirea, astfel fiind preamarit Dumnezeu si smeritul si credinciosul Sau slujitor, Spiridon Taumaturgul!

Minunea care urmeaza a fost raportata de acela care a trait-o personal, Christos Diamandondis, elev al scolii de politie din Corfu. El a relatat-o episcopului de Corfu, în prezenta lui Haralambos Komninos, sergent în politia oraseneasca si a lui Christos Tsatsaris, elev al aceleiasi scoli de politie, care au fost martori oculari ai minunii.

În 12 februarie 1935, Christoa Diamandondis se afla într-o cafenea, situata nu departe de scoala lor, împreuna cu alti câtiva colegi: Panayotis Skylakis, Spiridon Kalondis si Aristide Trivyza, patronul localului, povestind din minunile Sfântului. Christos Diamandondis îsi manifesta necredinta sa atât prin comportament cât si prin cuvinte grele la adresa Sfântului Spiridon. Într-o clipa, însa, se simti parasit de puteri si, peste aceasta slabiciune, veni un frison convulsiv. Exact în acelasi timp se-auzira doua batai în poarta, ca si cum ar fi fost lovita de doi bolovani aruncati de cineva. Tulburat, Christos Diamanondis se ridica si intra în scoala. Politia facu imediat o ancheta pe seama celor doua lovituri de piatra, dar aceasta n-a limpezit lucrurile. Neaflând nici o piatra, au concluzionat ca loviturile n-aveau nimic de a face cu vreun gest omenesc.

Conversatia ce se întrerupsese continua dupa plecarea tânarului politist Diamandondis si s-a discutat pro si contra originii supranaturale a incidentului care-i tulburase. Sub tensiunea incidentului, Diamandondis strabatu coridoarele scolii catre sala de curs, caci era aproape timpul începerii orelor. Sergentul Charalambos Komninos, care povesteste si el, se pregatea si el d intrare în clasa si Diamandondis îi povesti, în detaliu, cele ce se petrecusera. Sergentul îi spuse ca n-ar fi rau daca s-ar pocai si i-ar cere iertare Sfântului pentru cele zise si gândite. Diamandondis petrecu o noapte înfrigurata: tulburare si neliniste pusera stapânire pe el, caci auzea, din timp în timp, la intervale neregulate, aceleasi doua lovituri, bocanituri, ca acelea care lovisera în usa cafenelei si astfel nu putu închide ochii si… urechile toata noaptea. Asa îsi petrecu si a doua zi, 13 februarie, în neliniste, ezitând între credinta si necredinta, între evlavie si obraznicie. Tovarasul si prietenul sau, Christos Tsatsaris, l-a sfatuit sa alerge grabnic la Biserica Sfântului Spiridon, sa cuprinda cu bratele racla moastelor acestuia, sa aprinda o lumânare si sa-si ceara iertare. De cum a intrat în locasul unde moastele-si aflau odihna, Diamandondis simti o forta nevazuta ce-l împinse afara cu asemenea putere ca aproape-l trânti la pamânt, dincolo de usa sfântului locas. Camaradul ce-l însotea, om plin de credinta, îl întari însa sa înainteze mai departe, ca sa atinga macar moastele, lucru care – încercând acesta – paru imposibil. Preotul bisericii, Parintele Constantin Skafidas, care sesizase deja cele ce se întâmplau, îl prinse atunci de mâini, îl conduse prin biserica pâna la moastele Sfântului, unde cânta un Paraclis pentru a-l ridica pe bietul tânar din boala si a-i reda sanatatea. În vremea acestei slujbe de mijlocire, Christos Diamandondis simti o putere nevazuta – ca un curent electric – iesind din racla cu sfintele moaste, care, parcurgând madularele trupului sau, îl încalzi. În acelasi timp auzi, precum singur marturisea, un ciocanit ce lovea dinspre interiorul raclei.

Noaptea ce urma, Diamandondis fu linistit. A adormit doar catre dimineata si, în somn, i se arata Sf. Spiridon, sub chipul unui batrân cu parul albit si cu zâmbet blând, care-l privea vesel. A doua zi, cu credinta si pocainta reala, se întoarse iarasi la racla, pentru a se închina smeritelor moaste ale Sfântului si pentru a se ruga de iertarea-i. Sanatatea lui fu astfel refacuta total, fara interventia medicilor, si-si continua studiile în cadrul scolii de politie, dând slava lui Dumnezeu si multumind mereu Sfântului Spiridon care i-a daruit sanatate sufletului si trupului.

La 12 octombrie 1939, la începutul celui de-al Doilea Razboi Mondial, vaporul cu aburi „ARIS” naviga la 175 de mile marine de coastele de nord-est ale Irlandei. În apropiere, s-a facut simtit un submarin german. Vaporul se opri si tot echipajul urca pe punte. Submarinul lansa doua torpile; Georghios Tsakilis, secundul, fu ucis, si-alaturi de el alti sapte marinari au fost grav raniti. Germanii semnalizara mai apoi, cerând echipajului sa paraseasca vaporul. Marinarii suira în barcile de salvare, luând mai întâi, cu ei, pe cei atât de grav raniti. Apoi nemtii bombardara cu tunurile, scufundând nava cu totul. Marinarii greci se grabira sa paraseasca zona, ca nu cumva vârtejul produs de scufundarea navei sa-i traga dupa el si, în graba aceea, nu reusira sa ia cu ei decât o lada de cartuse de semnalizare. Atasara cele doua salupe, astfel încât, în caz de pericol, sa aiba aceeasi soarta. Marinarii ramasera doua zile si doua nopti în salupe, la o distanta colosala de tarm, purtate de curentii oceanului Atlantic de si de vântul care batea puternic, fara speranta de înturnare spre tarm. Printre naufragiati se afla si radiotelegrafistul, Georgios Kokkinos,* un tânar corfiot credincios, a carui inima se-ntorsese catre Dumnezeu: el chema pe Sf. Spiridon în ajutor, stiind ca Sfântul nu paraseste pe nimeni. Si, în cele din urma, numai datorita ajutorului acestuia, cerut cu mare credinta, naufragiatii, care de doua zile nu mâncasera si nu bausera nimic, fura paziti de la înec. În ciuda unor necredinciosi, toti au constatat cu propriii lor ochi cum Sfântul i-a încurajat si i-a ajutat, caci în 13 octombrie, catre ora 16.25, chipul Sf. Spiridon, icoana a unui batrân cu parul alb, ca si cum un iconar abil ar fi facut aceasta, surprinzându-l pe Sfânt din cap pâna la mijloc, luminos, aparu la nord-est de locul unde se aflau. Disparu mai apoi, fara sa se „dezintegreze”. Nu doar George Kokkinos ci si ceilalti naufragiati vazura aceasta aratare. Doar atât, ca numai el interpreta aceasta ca un semn al purtarii de grija a Sfântului. În a doua noapte, catre miezul ei, virara catre nord-est, tinând dupa o lumina, apoi doua si-apoi mai multe. Crezând ca sunt salupe, lansara semnale luminoase si apoi strigara si vâslira cu râvna spre luminile de la orizont. Iar imediat dupa aceasta luminile disparura. Necredinciosii, vazând aceasta, începura sa înjure si sa blesteme. Georgios kokkinos le striga sa înceteze cu blestemele lor si sa ia aminte ca din starea nenorocita în care se afla nu-i mai poate scoate decât Mila lui Dumnezeu! De altfel, precum însasi credinta crescuta în el îi spunea ca si vâslirea în acea directie tot din purtarea de grija a lui Dumnezeu se facuse. Si le mai spuse: nu va trece noaptea pâna când Dumnezeu nu ne va salva! Si într-adevar, pe când se crapa de ziua, la ora 4.25, în dimineata zilei de 14 octombrie, cu totii urcau scarile navei daneze „SIKÉlia”, care se oprise pentru a-i prelua la bord. Georgios Kokkinos si mare parte din cei salvati socoteau aceasta drept o minune a Sfântului Spiridon, dând slava lui Dumnezeu pentru mântuirea din ape: si sa nu uitam, ca toti erau marinari încercati, oameni care puteau, singuri, sa-si calculeze sansele de scapare din nenorocirea în care se zbatusera!

Când s-au întors în portul Pireu, 13 marinari dintre naufragiatii salvati au adus daruri Sf. Spiridon doua micute barci de argint, legate între ele printr-un lant de argint, ca amintire a naufragiului si drept multumita Sfântului ce-i scapase!

Minunea pe care o veti citi s-a petrecut la 11 august 1946, la sfârsitul unei procesiuni cu moastele Sfântului. „Erau opt ani – povesteste Ecaterina, sotia lui Basilios Ynfanti, femeia care s-a vindecat – de când mi-am pierdut vederea, urmare a unei congestii cerebrale, iar bratul drept a fost paralizat. Opt ani n-am putut scoate un cuvânt. Uneori, cu eforturi teribile, puteam sa articulez câte un sunet abia auzit sau câte un cuvintel care, dupa un alt efort ucigator, era urmat de un altul care n-avea nici o legatura cu cel dintâi. Astfel ca nimeni nu întelegea nimic. Ma faceam înteleasa prin miscari ale capului. Dupa a doua congestie cerebrala, dupa ce am paralizat, ma transportau ai casei într-o patura, doar pentru nevoile mele urgente. În rest, eram tintuita total la pat. Am consultat o gramada de doctori care, rând pe rând mi-au spulberat orice nadejde c-as mai putea fi vreodata bine. Chinuita de boala si deznadajduita, m-am întors catre Dumnezeu, înaltând catre El toata nadejdea mea. I-am multumit pentru toate si L-am rugat sa aiba mila de mine. Într-o zi, am gemut, cu forta cu care altadata as fi scos un strigat, abia perceptibil, cuvintele „Sfântul Spiridon”. Si-apoi am cazut într-o mutenie care parea iremediabila. Sotul meu, care se-afla lânga mine, m-a auzit, întelegând ca i-am cerut ca sa fiu dusa la închinare la moastele Sfântului si, fara sa ezite, mi-a promis ca va împlini fara întârziere rugamintea aceasta a mea. La 10 august, la vremea de priveghere ce precede procesiunea, m-a pus într-o patura si m-a coborât pâna la masina care transporta la Igoumenitsa. De aici, iarasi în patura, m-am transportat cu vapor si apoi în Corfu, iar aici direct la biserica, unde am ajuns ieri seara. Am ramas lungita pe podeaua locasului, asistând la Vecernie si Liturghie. La cântarea Împartasirii – „gustati si vedeti ca bun este Domnul…” – am facut semn familiei mele si ei m-au purtat pâna la Altar, dinaintea caruia m-am împartasit. Asezata apoi deoparte, lânga balustrada locasului, am asistat la începutul procesiunii cu Sfintel Moaste, pe când ele erau scoase din biserica. Pe când Sfântul trecu pe dinaintea mea, am plâns de emotie si-am încercat sa vorbesc, pentru a-i cere sa aiba mila de mine, dar n-am reusit sa scot nici un sunet macar. La întoarcerea procesiunii, pe când cântarile se auzeau tot mai aproape, am facut semne sotului meu, pentru a ma ridica din locul unde ma aflam si sa ma puna pe treptele soleei, pe unde avea sa treaca Sfântul. Întelegând iarasi ce-am „spus”, sotul meu, care nu mi-a refuzat nimic, asculta si de asta data si ma transfera pe treptele de care am amintit. Si aceasta cu toate strigatele politistilor, care aproape urlau sa ma ia de acolo. Dinaintea insistentei mele si a lacrimilor fierbinti au fost si ei miscati si mi-au îngaduit sa ramân. Emotia mea era atât de mare gândindu-ma ce dar mare mi-a facut Dumnezeu, ca Sfântul sa treaca pe deasupra mea! Eram convinsa ca, dupa aceasta, voi fi mai bine. Si, într-adevar! Mare este harul ce-l are Sfântul Spiridon! Fie numele lui laudat si binecuvântat!

Procesiunea s-a apropiat. Preotii au intrat în locas, purtând trupul neputrezit al Sfântului, pe care-l purtara apoi pe deasupra mea, aducându-l în mijlocul bisericii. Imediat dupa trecerea Sfintelor Moaste, sotul meu, ajutat de o femeie, se grabi sa ma ridice de acolo, ca sa nu fiu calcata în picioare de multime si ma pusera într-o strana. Un sfert de ora mai apoi, dupa ce totul s-a sfârsit si mare parte dintre oameni s-au retras pe la casele lor, am simtit cum limba mi se dezleaga si cum picioarele, da, acelea paralizate de 4 ani, mi se vindeca. Am început sa-mi revin. Am încercat sa graiesc si am reusit. Am încercat sa pasesc, miscând usor picioarele si, o minune, am reusit sa le pun în pamânt si sa le misc. Cu totul fericita, am încercat sa ma ridic si sa umblu: ma sprijinii de strana, m-am ridicat, tinându-ma cât mai dreapta si-apoi am început sa-mi misc picioarele care, de patru ani, cum v-am zis, nu mai purtasera trupul meu! Sfântul Spiridon ma vindecase!”

Si-asa era. Sf. Spiridon, pe care îl venerase cu-atâta evlavie si umilita nadejde, a vindecat-o. credinta sa perseverenta si neîndoielnica i-a daruit aceasta minune. Dumnezeu, care-asculta totdeauna rugaciunile noastre si chemarile noastre catre El, ascultase, iarasi, rugaciunile smeritei roabei Sale: i-a redat cuvântul pe care-l pierduse cu opt ani în urma si i-a vindecat picioarele care, de patru ani, paralizasera!

Minunea care urmeaza s-o cititi se afla descrisa în arhivele bisericii Sf. Spiridon, într-un proces verbal datat 14 decembrie 1948. Angelica Papafloraton, necasatorita, având 42 de ani, originara din satul Agrostoli, din Insula Cephaloniei, traia în 1948 la Patras. Posedata de diavol de 10 ani, ea suferea cumplit de multa vreme si nici un medic nu reusise sa o vindece. Familia sa a dus-o la Sfântul Gherasim Postitorul (1509-1579) din Cephalonia, unde, atingând moastele acestuia, a fost vindecata. Poate ca unii nu cred ca de la acela i se va fi tras vindecarea; e bine sa ne-aducem aminte de cuvintele Mântuitorului Hristos din Evanghelie, care spune: „Adevarat, adevarat zic voua: Cel ce cred eîn Mine va face si el lucrarile pe care le fac Eu. Si mai mari decât aceste ava face, pentru ca Eu ma duc la Tatal” (Ioan 14, 12). Numai necredinta insensibila a rationamentului neaga adevarul Evangheliei.

În octombrie 1947, Angelica Papafloraton suferi o noua criza se însatanire. Suferea parca mai mult, iar perioadele de luciditate erau tot mai scurte. A fost dusa iarasi la Sfântul Gherasim, unde a ramas câteva zile, dar de data aceasta fara nici un efect vizibil. Ori, într-o zi, în plina criza demoniaca, striga catre familie, care-o însotea: „Nu ramânem aici! Mergem la Spiro!” (prescurtare de la Spiridon). Apropiatii sai au readus-o în Patras, fara a se mai fi vindecat. Si, la 11 decembrie, la începutul celor trei zile care marcheaza praznicul Sf. Spiridon, de dimineata, ea a ajuns la Corfu. Mama sa, ca si multi din membrii familiei, o însotea. Ei au condus-o la biserica Sfântului Spiridon si, vazând ca este linistita si ascultatoare, s-au adresat unui preot care a spovedit-o si împartasit-o cu Sfintele si Preacuratele Taine. Seara si noaptea ce au urmat ea a asistat la privegherea de toata noaptea (agripnia). A doua zi, 12 decembrie, sub supravegherea familiei sale, a asistat la Sfânta Liturghie, celebrata de episcopul locului. Se afla întinsa la pamânt, la dreapta, în spatele bisericii, când, la Vohodul Mare, în momentul în care preotii ieseau din Altar cu Sfintele Daruri, fu cuprinsa de o noua criza diavoleasca si se puse pe urlat: „Plec, Spyro, plec!”. În aceeasi clipa iesi, dintre buzele ei, un fum alb, ca o suflare de vânt: Angelica se vindeca. Însotita de maica sa, ea se târî în genunchi pâna la racla Sfântului Spiridon care se afla expus, în picioare, dupa era în obiceiul acelei zile. Întreaga asistenta vazuse, minunata, vindecarea ei. Toti au înteles ca un miracol avusese loc prin mijlocirea dragului lor Sfânt, Spiridon, pe care-l invocara cutremurati si cu lacrimi. Aceasta minune fu constatata, în acelasi timp, si de episcopul care slujea Liturghia. Caci criza care o cuprinsese pe Angelica tulburase pe toata lumea. Si, iata, femeia era acum înaintea lor, deplin vindecata!

Pe 11 decembrie al aceluiasi an, la sarbatoarea Sf. Spiridon, sotia lui Constantin Démiris, originar din Zagori, în Epir, a sosit la Corfu, împreuna cu fiul sau George, de 11 ani, pe care Sfântul avea sa-l vindece.

Copilul fusese nascut mut. Parintii se adresasera unui numar mare de medici, dar stiinta medicala era neputincioasa. Înainte de a veni în Corfu, facusera turul tuturor bisericilor din Epir, rugându-L fierbinte pe Dumnezeu sa le vindece copilul. Ori, cu câteva zile înainte de praznicul Sfântului Spiridon, mama micutului George a avut un vis cum ca Sfântul a venit si i-a vindecat puiul. Ea-i povesti sotului aceasta si-si exprima dorinta ca sa mearga cu fiul lor la Corfu, la locasul Sfântului, unde vin de altfel atât de multi bolnavi pentru a se vindeca! Cu consimtamântul sotului, ea pleca pe jos cu baiatul si numai în apropiere de Igoumenitsa afla, singura, un mijloc de transport. Dar mama nu-si pierduse nadejdea ca vor ajunge la timp la sarbatoare. Si asa a fost ca în 11 decembrie au ajuns la Corfu. Au alergat la Biserica Sfântului si, rugându-se cu credinta, au participat la cele doua privegheri de noapte care se-ncheiara cu doua Dumnezeiesti Liturghii, în 12 si 13 decembrie.

Era data de 13 decembrie. La ora 4 dupa-amiaza, în clipa în care în biserica avea loc cea de-a treia procesiune cu Moastele Sfântului, înainte de a le reaseza în racla, mama întinse pe fiul ei la pamânt, astfel ca Sfintele si veneratele Moaste sa treaca pe deasupra micutului. Si chiar în clipa în care preotii purtau pentru a treia oara Moastele peste el, micutul mut, George Démiris, se ridica aproape nebun de bucurie si striga: „Mântuit! Mântuit!”. Multimea, care vazuse ca are loc un miracol, începu a vui de plângere si emotie, de rugaciune si neprefacuta bucurie la vederea unei noi minuni împlinita de Dumnezeu, prin Sfântul Sau. Câtiva marinari, care fusesera mai aproape, luara pe copil pe sus si-l purtara în triumf pe deasupra capetelor, înconjurând piata din fata bisericii, pâna când îl lasara jos în apropierea postului de politie. Dar micul George, micutul mut de odinioara, striga iarasi: „Nu la politie! Sa mergem la Petinos!”. Voia sa zica la omul la care trasesera în gazda el si maicuta lui. Surprinsa de minune, lumea, în loc sa se împrastie, se-ntorsese iarasi la biserica, pentru a-l vedea pe pustiul vindecat. Parintele Constantin Skafidas îl lua atunci în brate, urca treptele spre Usile Împaratesti, de unde-l arata pe copil multimii. Nebun de fericire, George, micutul minunatit, saluta multimea zicând iarasi: „Mântuit! Mântuit!”. Plin de fericirea vindecarii, el se întoarse în satul sau natal împreuna cu mama sa si-si urma viata deplin sanatos.

Încheiere

Aceasta a fost, de Dumnezeu blagoslovitilor crestini, viata Sf. Spiridon. Acestea au fost cele mai cunoscute minuni ale sale. Dar cine le poate „contabiliza” cu adevarat? Locuitorii din Corfu sunt martorii unor alte, numeroase, minuni, pe care, prin puterea ce i-a dat-o Hristos, Sfântul le „petrece” în mijlocul lor. Nu numai ortodocsii ci chiar si catolicii marturisesc purtarea lui de grija.

Aceia care calatoresc pe mare sau cei care sufera de boli grele se adreseaza, în special, Sfântului. Numeroasele obiecte pretioase daruite locasului Sfântului Spiridon sunt probe ale stralucitoarelor fapte minunate ale Sfântului. Cei care au recurs la ajutorul lui n-au fost niciodata dezamagiti.

Dând slava Dumnezeului Celui Binevoitor, care a acordat Insulei Corfu, patriei noastre preaiubite, acest tezaur de pret, pe Sf. Spiridon, marele si minunatul nostru ocrotitor, sa cântam: „Binecuvântat este Dumnezeu între Sfintii Sai!” (B. 6736).

Caci a Lui este slava si puterea, cinstea si închinaciunea, în vecii vecilor. Amin!

AUTORUL ACESTEI VIETI A SFÂNTULUI SPIRIDON

SFÂNTUL CUVIOS SIMEON METAFRASTUL



 

* Biserica Ortodoxa admite slujirea numai cu pâine dospita (artos) cf. can. 11 Conciliul Trulan, 691-692.

 

* N.T., teolog (1730-1800), a avut o prodigioasa activitate literara, ajunge episcop la Cherson.

 

* Acest miracol a fost cunoscut datorita unei scrisori a tânarului G.K., pastrata în arhivele Bisericii Sf. Spiridon. El însusi veni în persoana la Corfu în 1951, la invitatia Mitropolitului Metodie, pentru a confirma miracolul si pentru a-l consemna cu mare precizie.

2 Raspunsuri

  1. Blogul Editurii Agnos » Blog Archive » O Icoană liturgică a Sfântului Spiridon Taumaturgul Says:

    […] Preacuviosul Parintele nostru si facatorul de minuni Spiridon (+347) Lasa un comentariu […]

  2. Jeanina Says:

    Suntem un grup care plecam – ca in fiecare an de altfel – in circuit/pelerinaj in Grecia, intre 4 – 12 nov. 2015 , cu prilejul praznicului Sf. Nectarie, dar nu numai (pt. ca ajungem si la Sf. Efrem cel Nou, Sf.Spiridon, Sf. Ioan Rusu, Sf. Dimitrie Izvoratorul de Mir, Sf. Grigore Palama, Sf. Vasile cel Nou, Sf. Anisia, Sf. Paraskevi, Sf. Efrem Sirul si Sf. Irina, M-rea Paleokastrita, M-rea Braul Maicii Domnului, Acropole, Meteora si multe altele, care nu incap intr-un simplu anunt). Mai avem 5 locuri, 299 euro/pers. Sunt asigurate: transportul cu autocarul, cazarea, micul- dejun, calatoriile intre insule cu ferry-boat-ul. Daca este cineva interesat, pentru mai multe detalii traseu si obiective turistice, istorice si religioase, contactati pe d-na Cristina: 0722722845.

Lasa un comentariu

Comentariul tau

Nota: Nu trimiteti comentariul de mai multe ori. Toate comentarile sunt moderate. Vor aparea dupa aprobarea administratorului.

Poti folosi si tagurile acestea: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>