„Marturisitori pentru Hristos din temnitele comuniste” si lansarea cartii „Viata Parintelui Gheorghe Calciu” la Alba Iulia

Marti, 11 decembrie 2007, a avut loc la Alba Iulia lansarea cartii despre „Viata Parintelui Gheorghe Calciu”.
Evenimentul a avut loc în Aula Dumitru Staniloae a Facultatii de Teologie si a cuprins o conferinta despre „Marturisitorii pentru Hristos din temnitele comuniste” sustinuta de Parintele Amfilohie de la Manastirea Diaconesti (jud. Bacau) si un concert de colinde traditionale românesti si colinde din temnitele comuniste, interpretate de un grup de maici din aceiasi manastire.

Surpriza serii a fost parintele Ioan Sabau, care foarte firesc ne spune:
“Eu peste sase ani, fara doua luni, implinesc suta de ani.”

Cum au trecut peste dumneavoastra toti acesti ani?
Mie, anii de puscarie, mi-au ajutat mult din punct de vedere spiritual. M-am rugat mult, cum acasa nu ma pot ruga. Bineinteles, sub observatie si dus mereu la “Neagra”. Asta insemna izolare si mancare o data la trei zile. Cel mai greu a fost ca m-am despartit de credinciosii mei. Dar, totusi, Dumnezeu mi-a dat un har. Cat am stat la inchisoare, am stiut de fiecare data cand a murit cineva in Vinerea. Pentru ca, noaptea dinainte, Dumnezeu imi spunea in vis. Visam ca omul vine la mine sa-l cuminec.

Va prezentam citeva selectiuni din cuvantul parintelui.

Parintele Ioan Sabau - Alba Iulia 11 dec 2007 (part. 1)

Parintele Ioan Sabau - Alba Iulia 11 dec 2007 (part. 2)

Parintele Ioan Sabau - Alba Iulia 11 dec 2007 (part. 3)

Fragment din cartea: “Sfintul Spiridon Taumaturgul” - Sf. Simeon Metafrastul, Editura Agnos 2007

MINUNILE SFÂNTULUI SPIRIDON

Un crestin pios, care-l iubea mult pe Sf. Spiridon dar la fel de mult si adevarul, spunea aceasta: s-a dus la mormântul Sfântului la 12 decembrie, ziua praznuirii sale, pentru a-l întâlni, ca atunci când era viu si pentru a-si arata veneratia sa pentru omul lui Dumnezeu. „Pe când ma apropiam deja si ma pregateam sa ma concentrez asupra a ceea ce voi face, am simtit o asemenea mângâiere dumnezeiasca, care m-a învaluit si m-a patruns în inima mea, ca am intrat realmente în extaz, grabnic fiind purtat prin frumusetile Cerului. Uitând de toate cele pamântesti, chiar de trupul meu, am ramas mut si nemiscat. N-am vorbit nimanui si, întocmai ca în tinerete, n-am simtit nici foame nici sete toata ziua, ci m-am cuminecat întreaga zi numai cu Trupul si Sângele Domnului.”

Acelasi om, venind iarasi la Trimitunda în ziua Sf. Spiridon, pe când se afla îngenuncheat, îmbratisând sicriul cu trupul (neputrezit) al Sfântului, inima sa fu umpluta de lumina si sufletul sau inundat de bucurie, o bucurie ce-i facea simtit gustul bunurilor ceresti care-i asteapta pe Sfinti (pregustarea Raiului). A alergat grabnic la piata pentru a cumpara oarece, inclusiv haine pentru saraci si pentru localnici, caci se facuse iarna si frigul venise cu putere. Si, dupa ce împlini aceasta dispozitie a inimii sale, se grabi sa se întoarca spre tara lui, unde-l chemasera treburi grabnice. Dar, dintr-o fata, norii se-ntunecara, vestind ca o ploaie cu adevarat diluviana avea sa cuprinda pamântul. Acest om se afla asadar la grea rascruce, putea oare merge mai departe în calatoria lui câta vreme astfel de vreme câinoasa se anunta? Se întari însa în nadejde: vându ceea ce cumparase, achizitionând niste vite de povara si trase la biserica Sfântului. Aici, se prosterna iarasi la racla cu moastele Sfântului, ca si cum acesta ar fi fost înca viu si-l ruga sa fie tovaras de calatorie cu el si sa opreasca ploaia, atunci când ea ar deveni prea furioasa. Încheindu-si rugaciunea, iesi din cetatea Trimitundei. Sfântul Spiridon fu cu el pe toata durata calatoriei si nu doar în chip nevazut ci, asemeni unui tovaras de calatorie – precum îl si rugase – vazut, împreuna-calator cu el! Vântul sufla teribil iar norii se zbuciumau cu putere dar ploaia… ploaia parea suspendata, atârnata cu apa ei sub nori: am putea spune ca puterea Sfântului retinea ploaia, o împiedica în revarsarea ei.

Citeste mai departe…

Dan Puric, tvr cultural, noi 2007 (part. 1)
Citeste mai departe…

Provocarile strazii – Pr. Conf. Univ. Dr. Constantin Necula, Ed. Agnos, Sibiu, 2006

Prietenie

De ce este necesara pastrarea curatiei trupesti înainte de casatorie? Care este ratiunea acestui fapt?

Femeia, de la creatie, astfel este nascuta, sa se dea mirelui sau precum trandafirul se da lacrimii de roua ce pica dimineata pe dânsul. Ati înteles ideea? Puritatea acesta, integritatea femeii la casatorie… Noi tot vorbim de fecioria femeii! Dar de fecioria barbatului… mai ocolim, asa, când, de fapt, si una si cealalta se cer pentru desavârsirea umanului din ei. Asa cum manastirea este locul împlinirii, nu al defularii si al retragerii. Când nu te-ai împlinit în uman, te împlinesti în manastire.
[1]

Cele mai dese întrebari pe care le pun liceenii, în general, sunt acestea legate de castitate si casatorie. Si de fiecare data ma duc cu gândul la icoanele mari ale Maicii Domnului pe care le am în memorie, sau la frumusetea Bisericii. Si le-am spus: încercati sa va închipuiti ca intrati într-o Liturghie în care altarul nu exista, deci Biserica nu-i desavârsita. Sau cititi un manual, care pe dinafara va indica materia care va place voua cel mai mult, si când va uitati înauntru, descoperiti filele de la materia care va place cel mai putin.

Si apoi, mai este-o treaba pe care as vrea sa v-o pun întotdeauna la inima. Eu cred ca vorbim foarte mult de fecioria dinainte de casatorie si uitam de foarte multe ori sa vorbim de fecioria de dupa casatorie. Aceea care pastreaza integritatea familiei, aceea care pastreaza unitatea familiei, aceea de care avem absoluta nevoie pentru ca Betleemul acesta, pe care-l praznuim în curând, sa se faca desavârsit pentru fiecare dintre familiile noastre. Dar se întâmpla lucruri totalmente reprobabile si pentru aceea ca, constatând ca formalitatile au fost îndeplinite – „va declar sot si sotie“ – atunci când vin tinerii la spovedit, consilierea noastra pastorala în raport cu ei tinde spre zero. Când nu tind spre 200…

Citeste mai departe…

Pacea virtuţilor şi tulburarea patimilor – Ierom. Teofan Mada, Ed. Agnos, Sibiu, 2007

Pacea virtuţilor

„Iar duhul curăţiei, al gândului smerit,
al răbdării şi al dragostei dăruieşte-l mie
robului Tău…”

1. „Duhul curăţiei”: virtute cuprinzătoare
Literatura ascetică, precum şi toată tradiţia patristică în întregime, vorbeşte despre vindecare, despre pocăinţă şi despre nădejde. Acest optimism nu înseamnă superficialitatea şi neatenţia celor care păcătuiesc, ci pocăinţă adevărată şi nevoinţă pentru a câştiga timpul pierdut. Omul trebuie să înţeleagă că trâmbiţa deşteptătoare a Evangheliei şi a Părinţilor Bisericii i se adresează pentru a-i revela cunoaşterea şi a-i întări sinele, şi nu pentru a-l obosi, pentru a aşeza o greutate insuprotabilă pe umerii lui. Toate în Biserică adveresc îndemul evanghelic al iubirii. Mesajul Părinţilor este acela de a comunica şi canaliza transformarea măslinului sălbatic în măslin bun, cu caracteristicile personale ale fiecăruia. Locul şi timpul nu sunt obstacolele principale în calea transformării, ci voinţa personală.
De aceea, vom explica imediat cum, într-adevăr, numai virtuţile au puterea să dea omului pacea şi cum lupta pentru obţinerea virtuţilor dumnezeieşti este plăcută, binecuvântată şi acoperită de Dumnezeu, dar şi grea, lungă şi cu trudă. Este „robie cinstită”, „povară uşoară”, „cale îngustă şi anevoioasă” sau „scară care urcă la cer”, „penthos al veseliei”, „crucea biruinţei”, de unde va veni bucuria învierii din patimi şi adevărata plăcere a oamenilor lui Dumnezeu, „uşă tainică a Cerului”, prin care noi ne facem vrednici de vederea şi contemplarea lui Dumnezeu în Treime.
Ca ajutor în adâncirea, analiza şi înţelegerea temei noastre ne-am gândit să folosim partea aceasta a rugăciunii Sfântului Efrem Sirul: „Iar duhul curăţiei, al gândului smerit, al răbdării şi al dragostei dăruieşte-l mie, robului Tău”.
Sfântul Efrem Sirul este, prin excelenţă, unul din principalii Părinţi asceţi ai Bisericii noastre, care îi încurajează pe cititorii şi auditorii lucrărilor sale vestite să obţină virtutea. Este dascălul acela care, cu toată puterea, îi invită şi îi provoacă puternic pe credincioşi să intre în adâncimile odăilor sufletului lor pentru a descoperi puterile pe care Dumnezeu le-a dăruit pentru un dialog sincer cu El. Numai când omul neputincios se va atinge de dorinţa unei iubiri puternice, numai când un om slab Îl va iubi pe Dumnezeu, se va putea mântui.
Citeste mai departe…

Îndumnezeirea maidanului. Pastoratia Bisericii în spatele blocului… – Pr. Lect. Univ. Dr. Constantin Necula / Romeo Petrasciuc, Ed. Agnos, Sibiu, 2006

Seara întâi

Prea Cucernice Parinte, de ce… „Îndumnezeirea maidanului“?

Sa spunem ca noi ne-am gândit la doua titluri pentru cartea aceasta de semi-interviuri, care s-ar vrea mai mult niste marturisiri: pe de o parte Îndumnezeirea maidanului, iar ca subtitlu Pastoratia Bisericii în spatele blocului sau blocurilor. Sunt doua imagini care mi-au ramas în memorie, zic eu, provocându-ma de fiecare data sa ies în întâmpinarea tinerilor si, mai cu seama, aducându-mi aminte, tânar fiind, cam ce-as fi vrut sa faca pentru mine Biserica la vremea în care, locuind într-un bloc de muncitori într-un cartier de muncitori din Brasov, cea mai apropiata biserica era la vreo treizeci de minute de mers pe jos, poate chiar mai bine.

Într-un timp, pe când ma pregateam pentru admiterea la facultate, pe maidanul din fata blocului meu, ceva mai încolo, a început sa se construiasca o biserica. Era locul în care de obicei se faceau, stiu eu, jocurile de iarna sau oraselul copiilor din cartier, cu masinute electrice, cu tot felul de lucruri. Fiind foarte aproape de un restaurant însa – La Micsunica, îi ziceam noi –, se întâmplau tot felul de lucruri necurate, sa le zicem asa, sa nu folosesc un cuvânt mai dur. Si-mi aduc aminte ca pentru prima data acolo am vazut oameni beti, acolo am auzit primele înjuraturi, acolo am vazut cum se fluiera fetele si ce pot face niste oameni la betie. Era un loc rau famat.

În timp, parintele, chiar stresându-i un pic pe cei din jur, de prin blocurile dimprejur (care – culmea! – n-au reactionat la clopotul iadului, care era betia, si au reactionat la clopotul Bisericii), o data cu constructia bisericii a redat sfintenia dintru început a pamântului, readucând, daca vrei, fâsia aceea de pamânt „de dincolo de sosea“, cum îi spuneam noi, la starea de „pamânt al lui Dumnezeu“. A reasezat-o unei legi, dupa o lege dumnezeiasca, a reîntors-o în parametrii nostalgiei paradisiace.

Citeste mai departe…

Aceasta frumoasa stalpare, purtand roduri vrednice de Imparatia Cerurilor, Sfanta Filofteia fecioara, s-a nascut in marea cetate Tarnavo, din parinti crestini cu credinta, bulgari de neam, plugari cu mestesugul si simpli cu cunostinta. Dupa ce copila a ajuns la varsta cea primitoare de invatatura si, dupa ce a semanat in inima sa si in sufletul ei cel primitor samanta faptelor bune, a fecioriei si a milosteniei, ca din rod se cunoaste pomul, maica ei s-a mutat catre Domnul. Iar copila, ramanand lipsita de maica cea fireasca si avand intru inima sa intiparite invataturile primite de la ea, inteleptind-o pe dansa Duhul Sfant, a inceput cu osardie a lucra faptele bune cele incepatoare. Adica, a merge la biserica, a asculta Sfintele Scripturi cu luare aminte, a posti, pazindu-si neintinata fecioria cea trupeasca si cea sufleteasca, miluind pe cei saraci, saturand pe cei flamanzi, adapand pe cei insetati si imbracand pe cei goi; impodobindu-si prin aceasta, candela sufletului sau, agonisindu-si undelemn in vasul ei si gatindu-se pentru intrarea in camara Mirelui ceresc, ca fecioarele cele intelepte. Si toate aceste fapte bune le savarsea Sfanta cu mare statornicie si rabdare, nebagand in seama ispitele si necazurile pricinuite de uratorii binelui, dupa cela ce zice: “Gatitu-m-am si nu m-am tulburat a pazi poruncile Tale.”
Citeste mai departe…

“Îndreptător credinţei şi chip blândeţilor, învăţător înfrânării te-au arătat pe tine, turmei tale, adevărul lucrurilor.” (din Tropar)

Acesta a trait pe vremea tiranilor imparati Diocletian si Maximilian (284-305) si a stralucit mai inainte in viata pustniceasca si, pentru nespusa lui bunatate, a fost facut arhiereu. Si, fiind cu frica lui Dumnezeu, cinstind crestinatatea si propovaduind cu indrazneala si cu glas slobod dreapta credinta, a fost prins de mai marii cetatii Lichiei si dandu-l la osanda si la cazne l-au inchis in temnita, impreuna cu alti crestini. Si de vreme ce marele si bine scredinciosul Constantin, din voia lui Dumnezeu, s-a facut imparat al romanilor, cei ce erau inchisi au fost sloboziti din legaturi si, cu ei impreuna, a fost slobozit si marele Nicolae.

Si, mergand la Mira, n-a trecut multa vreme si s-a strans de catre marele Constantin, intaiul Sinod de la Niceea, la care a luat parte si minunatul Nicolae. Si i s-a dat lui darul facerii de minuni, precum arata istoria vietii sale. Scos-a din temnita pe trei oameni napastuiti, care prinzand de veste ca sunt osanditi pe nedrept, au chemat pe Sfantul in ajutor, ca, precum a izbavit pe cei din Lichia, asa si pe dansii sa-i izbaveasca. Pentru aceasta, dar, Sfantul Nicolae, ca unul ce era grabnic si fierbinte spre ajutor, s-a aratat in vis imparatului Constantin si eparhului Avlavie. Pe acesta l-a mustrat pentru para nedreapta ce facuse oamenilor la imparatul, iar pe imparat l-a instiintat cu amanuntul, aratandu-i ca erau nevinovati, parati din pizma. Si asa prin visul acesta i-a izbavit din primejdia taierii.
Citeste mai departe…

6 decembrie 2007

Iata ca Sf. Nicolae ne aduce Blogul Agnos.

Incepand de azi, va invitam sa ne vizitati periodic, pentru a urmari articolele aparute pe site.