• Dan Puric – Manastirea Petru Voda

Iubiţi credincioşi ai Mănăstirii Petru Vodă,

astăzi ne-am adunat să sărbătorim hramul mănăstirii, al Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavril. Şi vin şi întreb: cu ce suflet, popor român, vii la această sărbătoare? Cu un suflet umilit, cu un suflet mutilat, cu un suflet deznădăjduit după 50 de ani de comunism şi 18 ani de neocomunism. Cum de nu ai dispărut, popor român? Cum de nu ai îngenunchiat? Ce te-a ţinut în viaţă şi ce te mai ţine încă? Şi-Ţi spun, Doamne: credinţa, căci nu m-am uitat la mâna biciului care a dat în mine, ci mi-am lăsat sufletul în mâinile Tale. Iar dacă trupul a fost în mâinile călăului, sufletul a fost în mâinile Tale.
După primul război mondial, într-un sat din Oltenia, s-a anunţat că toţi copiii şi tinerii au fost decimaţi şi atunci părinţii au chemat pe preot, au ieşit la marginea satului, au făcut slujbă şi au îngenunchiat. Şi îngenunchind au aşteptat ca sufletele lor să se întoarcă acasă. De aceea a spus Petre Ţuţea că o căruţă de ţărani români au ţinut în loc imperii, pentru că au îngenunchiat în faţa lui Dumnezeu, nu în faţa duşmanului.

Noi astăzi sărbătorim şi pomenim prin îngenunchiere şi aplecare în faţa Bunului Dumnezeu această dăinuire a Neamului. Uitaţi-vă cum a dăinuit acest Sfânt lăcaş. Cu sute de ani înainte, aici şi-a găsit mângâiere sufletească Petru Rareş, când era în restriştea sufletului, trădat pentru a nu ştiu câta oară în istoria neamului şi vândut turcilor. Un schit de călugări l-a primit, l-a mângâiat şi l-a întărit. Ce mângâiere a lui Dumnezeu! Cum a ţâşnit această mănăstire din suspinele martirilor noştri din puşcării! Aici este glasul neauzit al drepţilor noştri, care nici astăzi nu pot vorbi pentru că memoria acestui neam este confiscată. Citeste mai departe…