Data: 24.01.2008 – reprodus dupa www.ortodoxmedia.com

1. Cuza a secularizat averile mănăstirilor NE-închinate, pămîntene, în aprilie-mai 1859, la doar 4 luni după ce a ajuns preşedinte (se ştia că are un mandat scurt şi că trebuie să pregătească terenul principelui străin ce avea să vină, ca să nu i se pună acestuia în spinare răutăţile cele mari împotriva poporului român). Efectele acestei fărădelegi sînt vizibile pînă azi, Biserica ajungînd la mila statului, care în nici un caz nu a exploatat mai înţelept moşiile confiscate. El a urmat o măsură asemănătoare luată în Moldova în 1834 – secularizarea averilor episcopiilor şi transformarea ierarhilor în salariaţi ai statului.

2. Mai apoi a decretat că nimeni nu va mai putea ajunge ierarh fără a avea studii superioare şi doctorat, şi aprobarea statului. Lege în vigoare şi azi.

3. A interzis cîntarea bizantină în biserică, poruncind clericilor să aibă muzică corală polifonică în bisericile lor. Lege în vigoare şi astăzi, de vreme ce nu ştiu episcopie în România unde să nu existe un cor pe mai multe voci care în vremea Liturghiei să terorizeze lumea cu o muzică abominabilă, străină de duhul Ortodoxiei.

4. A interzis pictura bizantină în biserică, poruncind folosirea tehnicilor realiste şi (post)renascentiste ale picturii în ulei. Citeste mai departe…

28 Ianuarie – Vietile Sfintilor Efrem Sirul, Paladie si Isaac Sirul

Troparul Cuv. Efrem Sirul, glasul al 8-lea:

Harul ce izvoraste din gura ta cuvioase, a umplut de apele vietii Biserica, si lumii a izbucnit rauri de cucernicie, revarsand auspra noastra apa pocaintei; ci , invatandu-ne cu cuvintele tale, parinte Efrem, roaga-te lui Hristos, Dumnezeul nostru sa se mantuiasca sufletele noastre.

Sfantul Efrem Sirul despre inselaciunea perversa si insidioasa a Antihristului si despre durerile cele din urma

Va prezentam azi inca un fragment din cartea: Pacea virtutilor si tulburarea patimilor – Ierom. Teofan Mada, Ed. Agnos, Sibiu, 2007

Vezi continuarea talcuirii rugaciunii aici.

II. Τulburarea patimilor

„Doamne şi Stăpânul vieţii mele, duhul trândăviei,
al grijii de multe, al iubirii de stăpânire
şi al grăirii în deşert nu mi-l da mie…”

1. „Duhul trândăviei”: opusul creşterii duhovniceşti

Sfinţii Bisericii menţionează că plăcerea absurdă are drept consecinţă firească a ei durerea, şi vorbesc despre cum o durere nouă duce iarăşi la o nouă placere. O analiză scurtă a celor patru patimi, care se evidenţiază în rugăciunea Sfântului Efrem, ne va ajuta să înţelegem cât este de dureroasă, într-adevăr, plăcerea pe care patimile o dau fiecărui adorator şi cât este de plăcută agonia luptei fiecărui pătimitor.

Deoarece Dumnezeu Însuşi îi încununează şi îi umple cu har pe luptătorii şi învingătorii păcatului, dându-le ca cunună a biruinţei multă binecuvântare şi sfinţenie. Iubirea noastră faţă de Dumnezeu este adevărată, există şi se judecă în funcţie de lupta noastră împotriva patimilor. Aşa ne luminăm interior şi pătimim cele dumnezeieşti, devenim înfăţişări ale teofanei, adică oameni teofori cu adevărat, şi Hristos ia chip în noi. Citeste mai departe…