Totul despre românii din Timoc, articol in 6 parti preluat de pe Altermedia.

Episodul I [19.04.2005]
Episodul II [26.04.2005]
Episodul III [10.05.2005]
Episodul IV [03.05.2005]
Episodul V [24.05.2005]
Episodul VI [31.05.2005]

Serbia de rasarit: o mare de romani, de Viorel Dolha - articol in trei parti, preluat din revista Rost.
Serbia de răsărit: o mare de români (II), de Viorel Dolha
Serbia de răsărit: o mare de români (III), de Viorel Dolha

Reportaj despre Romanii Timoceni realizat de teologul si reporterul Cristi Tabara (video).

Citeste mai departe…

Sfintii Mucenici Ermil si Stratonic (13 ianuarie)

Acestia au trait în tinutul Iliricului si al Dunarii de mijloc, pe vremea împaratului Liciniu. Crezând ca „aduce slava lui Dumnezeu”, acesta a pornit o prigoana împotriva crestinilor sub motivul ca acestia primejduiesc ordinea si predaniile stapânirii.

Printre cei pârâti la împarat ca sunt crestini se afla si Diaconul Ermil, care era acuzat ca dispretuia zeii romani. Auzind aceasta, împaratul a poruncit sa fie adus imediat înaintea sa. Auzind aceasta, Sfântul s-a bucurat ca trebuie sa dea seama de credinta sa, si a primit bucuros sa mearga la împarat. Întrebat fiind de ce nu slujeste zeilor pagâni, Sfântul a raspuns ca slujeste numai Dumnezeului nevazut, nu zeitatilor surde si neînsufletite, facute de mâini omenesti, din lemn ori din pietre, despre care „mai curând te apuca râsul cât de neputincioase sunt, iar nu sa te închini lor”.

La aceste vorbe, împaratul a poruncit sa fie batut peste fata cu un bici de metal, dupa care sa fie chinuit si mai tare, iar mai pe urma a poruncit sa fie întemnitat timp de trei zile, nadajduind ca astfel se va lepada de credinta crestina. În temnita, Sfântul a primit întarire de la Dumnezeu, ca va birui pe tiran si va lua cununa muceniciei.

Citeste mai departe…

“Nimic nu e atât de stralucit ca Pavel legat pentru Hristos, ca acele lanturi ce înfasurau acele-mâini fericite… A fi legat pentru Hristos e cu mult mai stralucit decât a fi apostol, sau dascal, sau evanghelist. Cel ce iubeste pe Hristos, cunoaste cele spuse. Unul ca acesta ar prefera mai curând sa fie legat pentru Hristos, decât sa locuiasca în ceruri.

A fi legat pentru El e mai stralucit decât a sedea de-a dreapta Lui, e mai însemnat decât a sedea pe cele douasprezece tronuri. Atunci închisoarea e mai stralucita decât palatele împaratesti si chiar decât cerul.

Nimic nu e mai bun ca a patimi rele pentru Hristos. Nu fericesc atât pe Pavel ca a fost rapit în rai, cât îl fericesc ca a fost aruncat în închisoare! Nu îl fericesc atât de mult ca a auzit vorbe negraite, cât îl fericesc ca a suferit legaturile! Nu îl fericesc ca a fost rapit pâna în al treilea cer, cum îl fericesc pentru legaturile lui!
O, lanturi fericite! O, mâini fericite pe care acel lant le-a împodobit! Nu erau atât de cinstite mâinile lui Pavel când l-a ridicat si l-a vindecat pe ologul din Listra, pe cât erau de fericite când erau înfasurate în lanturi. Te minunez ca vipera s-a încolacit pe mâna lui Pavel si nu i-a facut nimic? Nu te minima deloc ca s-a sfiit acea vipera de lanturile lui… De mi-ar da cineva puterea de a învia mortii acum, eu n-as prefera aceasta, ci lanturile lui Pavel…

Citeste mai departe…

10 ianuarie

Troparul Cuviosului Antipa de la Calapodesti, glasul al 5-lea:

Peste pamant arcuindu-te ca un curcubeu, ai ajuns din Sfantul Munte in Athosul de la miazanoapte, Valaam. O, Sfinte Parinte Antipa, mult laudatule, asemenea mult minunatilor batrani ai Moldovei te-ai facut; si acum, locuind in slava cerescului Valaam, roaga-L pe Hristos Dumnezeul nostru sa ne povatuiasca pe calea ingereasca.

Cuviosul ANTIPA ATONITULAcest cuvios părinte se numără printre cele mai alese roduri duhovniceşti pe care le-a odrăslit binecuvântatul pământ al Moldovei. Viaţa lui a fost povestită de el însuşi egumenului Pimen de la mănăstirea Valaam din nordul Rusiei.

S-a născut în anul 1816 în satul Calapodeşti, azi în judeţul Bacău, primind din botez numele de Alexandru. Tatăl său era Gheorghe Constantin Luchian, diacon la biserica satului, iar mama Ecaterina Manase, călugărită mai târziu sub numele Elizaveta. A învăţat carte la şcoala satului, încă nu terminase şcoala când tatăl său a fost chemat la Domnul. Rămas orfan, a fost nevoit să înveţe meşteşugul legării de cărţi, pentru a contribui şi el la întreţinerea familiei. Dar pe când avea 20 de ani „fără de veste a fost cuprins de o negrăită şi minunată lumină, care i-a umplut inima de o nespusă bucurie”, cum scria biograful său. Drept aceea, şi-a părăsit familia îndreptânduse spre mănăstirea Neamţ, dar stareţul de aici nu l-a primit. A mers atunci spre o mănăstire din Ţara Românească, se pare la Căldăruşani, în care erau încă vii tradiţiile paisiene, moştenite prin ucenicii vrednicului de pomenire, stareţul Gheorghe. Aici fratele Alexandru s-a dovedit a fi cu luare aminte la toate cuvintele de învăţătură ale părinţilor, nevoindu-se cu rugăciunea, cu postul, cu ascultarea, aşa cum se cuvine celor dornici de viaţă călugărească. Fără îndoială că va fi stăruit şi în citirea cărţilor folositoare de suflet, lucru pe care nu-1 făcuse în copilăria sa. Stareţul de aici l-a tuns în monahism, dându-i numele de Alipie. După doi ani a plecat la Muntele Athos, despre care îi vor fi vorbit unii din părinţii mai în vârstă care trăiseră în acea „grădină a Maicii Domnului”.

Citeste mai departe…

La 15 ani de la trecerea la cele veşnice, Virgil Gheorghiu este la fel de actual. Desi a scris peste 40 de carti (majoritatea publicate in Franta) la noi in Romania este inca putin cunoscut.

Va propun citeva fragmente din cartea domniei sale Tatal meu, preotul care s-a urcat la cer. Amintiri dintr-o copilărie teologică, Deisis 2003:

——————————————–

Cu timpul mi-am explicat de ce anume în ochii tatălui meu era mai degrabă o icoană – adică o făptură cerească – decât un locuitor al pămâtului.

Explicaţia era foarte simplă. Toată lumea ştie că slujitorii desăvârşiţi, servitorii autentici, cei care slujesc în locuinţele împărăteşti şi trăiesc tot timpul în intimitatea marilor domni, sfârşesc prin a-i imita. După un anume timp, toţi valeţii castelelor şi ai marilor case princiare imită vocea, intonaţia, cuvintele, gesturile şi obiceiurile stăpânilor lor. Orice servitor credincios ajunge în chip automat, chiar fără să vrea, un imitator al stăpânului său. În toate. Un servitor fidel se identifică până-acolo cu stăpânul său, încât devine umbra lui, semănându-i în toate şi urmându-l pretutindeni.

Citeste mai departe…

Dan Puric, la 100%: Degeaba avem sanatate daca nu avem credinta

Joi 27 decembrie 2007, 01:19

Invitatul lui Robert Turcescu la emisiunea 100% a fost regizorul si actorul Dan Puric. Întrebat ce i-ar cere lui Mos Craciun, Dan Puric a spus: “Daca avem credinta, vin toate. Degeaba avem sanatate daca nu avem credinta”. “Credinta, asa mi-a spus un monah, e ca o pasare cu doua aripi, eu sunt o aripa, tu o aripa, ne rugam si zboara”, a explicat regizorul.

“M-am întrebat cât de mult suntem noi împreuna si am observat un paradox, de exemplu, acesta al aderarii: cu cât ne apropiem, cu atât ne despartim. Ne despartim lent, usor. Ne apropiem vietile într-o comunitate economica, dar ne despartim sufletele, aproape iremediabil. Lumea e foarte atenta la dimensiunea masurabila a vietii, e neatenta la ceea ce nu se poate masura si se numeste suflet. Suntem pe cale sa facem o casnicie nefericita pe termen lung, deoarece nu avem o limba comuna. Limba în care trebuie sa-i scriem lui Mos Craciun este limba crestina. (…) În Turnul Babel, caci iata noi construim acum Turnul Babel, toti s-au desprins deoarece vorbeau în limbi diferite si nu se întelegeau. În Cincizecime, toti vorbeau în limbi diferite, dar a coborât duhul asupra lor si i-a unit, de unde rezulta ca biserica este inversul Turnului Babel. Si atunci noua ne lipseste în aceasta constructie europeana duhul care sa ne uneasca. Iata ca duhul nu striveste identitatea neamului si a limbii”, crede Dan Puric.

Sursa: Realitatea TV

La data de 2 ianuarie Martirologiul roman pomeneste ca martiri la Tomis (azi Constanta) pe fratii Argeu, Narcis si Marcelin. Toti au murit in timpul aceleiasi persecutii a lui Liciniu (320-324). Ei au refuzat sa se inroleze in armata paganizata a lui Liciniu. Primii doi au fost ucisi de sabie iar fratele cel mic, Marcelin, a fost aruncat in mare. Trupul acestuia din urma a fost gasit de Amanthus (Amadus), un om pios, care l-a dus pe ascuns in casa sa unde a savarsit mai multe vindecari minunate.

Citeste mai departe…

Luna ianuarie in 2 zile:

Sfantul, Parintele nostru Serafim din manastirea Sarov, care s-a nevoit in anii 1759-1833, savarsindu-se cu pace

Acesta era din orasul Kursk, nascut din parinti binecredinciosi, Isidor si Agafia. A intrat in manastirea din Sarov la varsta de 19 ani, iar la 27 de ani a fost hirotonit preot. Vreme de 10 ani, din 1794 pana in 1804, a trati singur in padure, pazind in amanunt randuiala Sfantului Pahomie din Egipt, pe care a descoperit-o in setea lui neobosita de a citi cartile Sfintilor Parinti. In padure, Sfantul Serafim locuia in tovarasia animalelor salbatice, ursi, lupi, vulpi, care - cum spun martorii vietii lui - se obisnuisera sa ia hrana din mana lui. La 12 septembrie 1804, Serafim a fost crunt batut de talhari si a fost gasit fara cunostinta in coliba lui din pustnicie. Vindecat de rani, intre anii 1804-1807 a primit randuiala de viata a stalpnicilor si a petrecut foarte multe zile si nopti, rugandu-se in genunchi, pe o piatra, in inima padurii, indurand grozavele ierni.

Multi ani a stat zavorat in chilia lui din manastire, fara pat, nici incalzire, avand ca randuiala de viata, rugaciunea lui Iisus, iar ca citire saptamanala, cele patru Evanghelii, impartite intr-un anume fel (luni, Sfantul Matei; marti, Sfantul Marcu, miercuri, Sfantul Luca; joi, Sfantul Ioan; vineri, Acatistul Sfintei Cruci; sambata, Acatistul Tuturos Sfintilor) si Duminica se impartasea cu Sfintele Taine, pe care preotul i le aducea in chilia sa.

In urma unui vis in care a vazut pe Maica Domnului, insotita de Sfantul Petru al Alexandriei si Clement Romanul, Sfantul Serafim a primit slujirea de parinte duhovnicesc (staret) si a inceput sa primeasca inchinatori la chilia sa. El ii primea numindu-i “Bucuria mea” si ii invata, va viata crestineasca desavarsita sta in “agonisirea Duhului Sfant”. Iisus, Fiul lui Dumnezeu, chemat in rugaciunea neincetata, Se arata prin venirea Duhului Sfant si amandoua ipostazele duc impreuna la apropierea de Tatal.
Citeste mai departe…