Pomenirea Preacuviosului Părintelui nostru Gherman din Dobrogea
(29 februarie)

Acest sfânt şi purtător de Dumnezeu Gherman s-a născut pe la anul 368 în nordul Dobrogei, din părinţi străromâni, fiind din acelaşi sat şi contemporan cu Sfîntul Ioan Casian. Localitatea Casimcea este considerată vatra străbună a acestor doi sfinţi daco-romani de la gurile Dunării.

Părinţii şi strămoşii lor erau creştini din primul secol, fiind botezaţi în numele Prea Sfintei Treimi poate chiar de Sfîntul Apostol Andrei şi de ucenii lui, care au semănat cuvîntul Evangheliei lui Hristos în jurul Mării Negre şi în Sciţia Mică, adică Dobrogea de astăzi.

După ce a învăţat carte în satul natal şi pe lîngă Episcopia Tomisului, împreună cu fericitul Ioan Casian, cu care a fost prieten şi împreună-vieţuitor pînă la moarte, s-a dus să deprindă învăţătura Sfinţilor Părinţi în părţile Constantinopololului. Apoi, tot împreună, au intrat în viaţa monahală, la una din mănăstirile din sudul Dobrogei, ce depindeau de vestita eparhie a Tomisului, unde străluceau mari ierarhi şi purtători de Dumnezeu, ca Sfinţii Bretanion şi Teotim. Citeste mai departe…

Viaţa şi nevoinţa Cuviosului Părintelui nostru Ioan Casian
(29 februarie)

Acest Cuvios Părinte de neam străromân s-a născut prin anii 365 de la venirea mîntuirii prin Hristos-Domnul, în Dobrogea, numită pe atunci Sciţia Mică, la un loc ce-i păstrează din vechime pînă azi numele “podişul Casian” şi “peştera lui Casian”. Localitatea Casimcea din judeţul Tulcea îi poartă, de asemenea, numele. Provenind dintr-o familie distinsă, a urmat la şcolile timpului. Dar însufleţit de o arzătoare sete de desăvîrşire duhovnicească renunţă de tînăr la atracţiile deşarte şi înşelătoare ale vieţii lumeşti şi pleacă la Locurile Sfinte însoţit de prietenul său Gherman, frate nu prin naştere, ci în duh. Aşa au ajuns amîndoi călugări într-o mănăstire din Betleem. Întemeindu-se după cuviinţă în rînduielile vieţii chinoviale, adică de obşte, după modelul de viaţă al călugărilor din Palestina, Mesopotamia şi Capadocia şi simţind în ei dorul de o mai mare desăvîrşire, au hotărît să plece în sihăstriile Egiptului, la anahoreţii despre a căror îmbunătăţită viaţă duhovnicească auziseră. Aşa au ajuns la comunităţile din delta Nilului, adîncindu-se de acolo tot mai mult în pustie. Dar pretutindeni pe unde treceau, căutau cu rîvnă pe sfinţii însinguraţi, ca să cinstească în ei strălucirea harului şi bogăţia roadelor lor şi pentru a le cere sfaturi duhovniceşti pentru mîntuirea sufletului. Aceste întrebări şi răspunsuri ne vor fi lăsate ca o moştenire sfîntă în cartea Convorbirilor, cu care Cuviosul Casian a înzestrat Biserica.
Citeste mai departe…

Conferinte

28 Februarie – 1 martie – Alba Iulia
2 Martie – Bistrita
3 Martie – Oradea
4 Martie – Arad – Sala Mare a primariei – ora 17
7-8 Martie – Constanta la ora 17.00, in Aula Magna a Universitatii „Ovidius”(Sursa)
14 Martie – Cluj de la ora 16.00, în amfiteatrul “Auditorium maximum” al Facultăţii de Studii Europene(Sursa)
17 Marie – Iasi
21 Aprilie – Brasov
22 Aprilie – Focsani – Sala Mare a Ateneului Popular – ora 19
23 Aprilie – Buzau

Sursa: www.danpuric.ro

– Update 10 martie.

CUVIOSUL DIONISIE CEL MIC (Exiguus, Smeritul)
(circa 470-545)

Al doilea mare teolog, cunoscut traducător de scrieri patristice şi călugăr plin de dragostea lui Hristos, pe care ni l-a dat Dacia Pontică, după Sfântul Ioan Casian, a fost Cuviosul Dionisie cel Mic, adică „Smeritul”, iar în limba latină „Exiguul”. Acest venerabil slujitor al Bisericii lui Hristos s-a născut în Sciţia Mică pe la anul 470 şi s-a călugărit din tinereţe la una din renumitele mănăstiri ale Eparhiei Tomisului, care au dat în secolele IV-VII numeroşi „călugări sciţi”, cunoscuţi în întreg imperiul ca teologi, asceţi şi apărători ai Ortodoxiei.

Unul din dascălii săi din tinereţe, pe care avea să-l evoce mai târziu în „Prefaţa scrisorii sinodale a Sfântului Chirii al Alexandriei către Nestorie”, tradusă în latină, a fost un anume Petru, ajuns la bătrâneţe episcop. Acesta fusese, probabil, egumenul mănăstirii dobrogene, unde s-a călugărit Cuviosul Dionisie, căruia i-a fost părinte sufletesc şi care l-a deprins cu nevoinţa duhovnicească şi frica de Dumnezeu. Iată cu ce cuvinte pline de recunoştinţă, de smerenie şi duioşie, calităţi specifice sufletului nostru românesc, se adresează fericitul Dionisie cel Smerit dascălului său: „Mi-aduc aminte de binefacerile Voastre, Cuvioase Părinte şi podoabă aleasă a învăţătorilor lui Hristos, şi am mereu înaintea ochilor minţii râvna sfântă pentru hrana duhovnicească pe care o cheltuiaţi cu mine când eram copil, râvnă pe care nici spaţiul, nici timpul n-o pot uita. Vă rog să primiţi o mulţumire pe care ştiu că nu pot să v-o dau la înălţimea cuvenită”.

Citeste mai departe…

Vă prezentăm mai jos noutăţile lunii Februarie la Libraria Agnos.
Citeste mai departe…

(Duminica a 34-a după Rusalii. Luca XV, 11-32)

Nu este parabolă a Mântuitorului care să nu schimbe mintea, să nu aprindă inima şi să nu lumineze sufletul. Dar declaraţie de dragoste mai aprinsă către omul cel rătăcit, risipitor al bogăţiei darului celui de Sus, către facerea mâinilor Lui, parcă nu face Dumnezeu în nici una alta din zicerile Sale. Dumnezeul înomenit vesteşte oamenilor posibilitatea mântuirii din oricât de adâncă mocirlă a păcatelor ne-ar cuprinde spre înecare.

Sfântul Ioan Gură de Aur, încercând să surprindă drama Întrupării lui Dumnezeu, vorbeşte despre logodna din Cer dintre neamul omenesc, omenitate, şi Dumnezeu. Cum omenitatea, trădând logodna cea din Rai, decade tot mai mult, iar Dumnezeu tot mai mult încearcă să cheme înapoi, la starea dintâi pe oameni. Face dar de îndrăgostit munţii şi apele, stelele şi norii, mahrama cea de lumină a apusului şi cea de borangic a ceţei. Dar omenitatea nu s-a lăsat sedusă. Apoi Şi-a trimis prietenii cei mai buni, profeţii şi pe cel mai bun dintre prietenii Săi, Ioan Botezătorul. Nici glasurile lor n-au readus în simţiri pe oameni. Apoi, într-un ultim efort, Dumnezeu L-a trimis pe Însuşi Fiul Său, nu în chip de ciclop sau uriaş, spre a-i înfrica pe oameni, ci în chip de om, spre a uni întru Dânsul iarăşi cerul cu pământul, trupul cu sufletul întru nemurire, spre a împăca iarăşi bărbatul cu femeia şi celelalte toate stricate prin ruperea logodnei celei din aşezarea Raiului. Iar Hristos a luat firea umană, a spălat-o, a reînveşmântat-o şi S-a cununat iarăşi cu ea. Iar patul de nuntă, al acestei nunţi veşnic tainice, este Crucea Golgotei (vezi în Panayetis Nellas, Omul – animal îndumnezeit, Ed. Deisis, Sibiu, 1996).

Citeste mai departe…

IEROSCHIMONAHUL PAISIE
Schitul Sihăstria Putnei
(+ 1790)

În testamentul sau – si spre deosebire de staretul Sila – cuviosul Natan n-a numit pe nimeni ca urmas la conducerea schitului, iar lucrul este lesne de înteles: desfiintarea asezamântului monahal era iminenta. Mai multe indicii însa ne face sa credem ca cel care i-a urmat în egumenat, chiar daca pentru scurt timp, a fost ieroschimonahul Paisie.

Staretul Paisie a condus Sihastria într-o perioada foarte grea, traind cu înfrigurare momentele cele mai triste din viata schitului. Ne putem închipui ce sentimente a trait vazând ca tot ceea ce se realizase prin stradania si jertfa înaintasilor sai era acum pe cale sa dispara si sa ramâna o simpla amintire a trecutului. În 1785 Sihastria Putnei a avut aceeasi soarta ca si majoritatea manastirilor din Bucovina, fiind ultimul locas monahal desfiintat de habsburgi. Pe fila 109 a unei copii a manuscrisului „Testamentul duhovnicesc al egumenului Teodosie” pastrat astazi la Manastirea Putna, o însemnare în limba slavona mentioneaza: „ În anul 1785, august, 26 s-a risipit schitul ”. Pâna la sfârsitul anului, parintii de aici – doi ieromonahi si patru calugari de rând – sunt transferati la Manastirea Putna, unde se aduc si cele mai multe din obiectele de pret ale schitului: vesminte, carti, vase de cult, documente, inscriptii etc.. Citeste mai departe…

IEROSCHIMONAHUL NATAN
Schitul Sihăstria Putnei
(+ 1783)

La preluarea conducerii schitului (10 martie 1781), cuviosul ieroschimonah Natan era si el batrân, dar cu multa râvna si jertfelnicie va continua lucrarea cuviosului Sila, calauzind obstea încredintata spre pastorire timp de trei ani si jumatate.

Lipsurile si greutatile datorate conditiilor vitrege determinate de regimul strain (dupa ocuparea Bucovinei în 1775) se înmulteau tot mai mult. Ajutoarele bunilor crestini ramasi în tara Moldovei nu mai puteau ajunge la schit, iar vechile înlesniri si danii ale domnilor si-au pierdut puterea. Citeste mai departe…

CUVIOSUL SILA IEROSCHIMONAHUL
Egumen al Schitului Sihăstria Putnei
(+ 1781)

Ieroschimonahul Sila a fost cel mai renumit egumen al Sihăstriei Putnei. Era originar din judeţul Botoşani. Primii ani de ucenicie i-a făcut la Schitul Orăşani din apropiere. Apoi, râvnind o viaţă duhovnicească mai înaltă, în anul 1712, a fost călăuzit de Duhul Sfânt să meargă la Schitul Sihăstria Putnei.

După mai mulţi ani de ascultare şi nevoinţă, tânărul ostaş al lui Hristos primeşte tunderea în călugărie, iar în anul 1728 este hirotonit preot şi tuns schimonah. Ca ucenic al egumenului Dosoftei, schimonahul Sila se ostenea mult, atât cu slujba bisericii şi cu împlinirea rânduielii sihăstreşti, cât şi cu aprovizionarea schitului cu hrană şi cele de nevoie. Timp de 30 de ani, acest neobosit sihastru a fost iconom al Sihăstriei Putnei, împlinind cu frică de Dumnezeu această ascultare. Că neavând schitul nici un fel de avere, se întreţinea numai din mila credincioşilor. Ţăranii de la câmp trimiteau alimente, îmbrăcăminte, vin, ceară şi untdelemn pentru biserică, prin mâinile Cuviosului Sila, iar smeriţii sihaştri din munte se rugau pentru ei şi pentru ţară, ziua şi noaptea. Citeste mai departe…

Alte inregistrari cu parintele Proclu de pe youtube.
Parintele Proclu, la 78 de ani – 2006
Citeste mai departe…