Că şi acesta este fiu al lui Avraam…

Pr. Constantin Necula, Predici 1 Comentariu

„Ca si acesta este fiu al lui Avraam…“
(Duminica a XXXII-a dupa Rusalii; Luca XIX, 1-10)

Zaheu în sicomor, pentru a-L vedea pe Dumnezeu.
Hristos pe lemnul Crucii, sicomorul cel cu gust dulce si de lumina purtator, daruitor al vederii lui Dumnezeu.

Duminica aceasta, a XXXII-a dupa Rusalii, aduce cu sine drumul lui Hristos din afara Ierihonului – acolo unde vindeca pe orbul din duminica ce a trecut, dând lectia adâncimii smerite a minunii lui Hristos – în Ierihon, orasul care, nu-i asa, aduce aminte prin rezonanta sa, de locul biruintei dintâi a poporului celui ales, prin harul si ajutorul lui Dumnezeu, pe pamântul pe care El îl daruise neamului aceluia, care avea sa-L daruiasca pe Mesia. Daca atunci, în înconjur de cântec si alamuri si putere de la Dumnezeu, se darâmau zidurile Ierihonului, acum Hristos-Domnul este Cel Care darâma zidul izolationismului mesianic al poporului celui ales din Israel, aratând universalitatea minunii Sale pe pamânt. Caci zice Domnul, miez al vestirii din Duminica aceasta, privind râvna lui Zaheu: „Astazi s-a facut mântuire casei acesteia, ca si acesta este fiu al lui Avraam“ (Luca 19, 9).

Mai mult decât apare la prima vedere, aceasta Evanghelie pregateste sufletul nostru pentru perioada de har si zel, care este Postul cel Mare al Pastelui, perioada aceea pe care o numim a „tristetii radioase“, plina de bucuria slujirii lui Hristos.

Citeste mai departe…