(Duminica a XVII-a după Rusalii, Matei 15, 21-28)

După orbul din Ierihon şi după Za­­heu, găzduitorul lui Dumnezeu, astăzi Evanghelia ne pune dinainte o altă întâlnire de forţă. Chiar dacă dinaintea lui Hristos şade, de astă dată, o femeie. Şi cananeeancă. Chiar întoarcerea aceasta a cadranului calendaristic pe care sunt fixate Evangheliile, vă amintiţi că Duminica trecută a fost a 32-a după Rusalii, acesteia (care-i a 17-a) urmându-i a 33-a, aceea a Vameşului şi fariseului – care consemnează şi începutul Triodului – adică a perioadei din anul bisericesc care pregăteşte Taina Postului Paştelui şi bucuria Învierii – ne obligă să luăm aminte, o dată-n plus, la femeia aceasta, ce-I iese în întâmpinare lui Hristos.

Că este o femeie credincioasă, înţelegem din adresarea către Hristos şi, mai mult, din diagnosticarea corectă a patimii fetei sale, căci zice femeia: „Miluieşte-mă, Doamne, Fiul lui David, fiica mea este rău chinuită de demon” (Matei 15, 22). Hristos, Cel atât de aproape de şoapta inimii, de susurul duhului omului, de data aceasta pare un Dumnezeu surd. Apostolii-s cei care reacţionează, luând parcă asupra lor harul excepţional al Domnului, disponibilitatea la glasul celui care suferă. Ei se fac astfel mijlocitori ai cererii femeii către Hristos. Domnul pare însă a fi de neînduplecat: „Nu sunt trimis decât numai către oile cele pierdute ale casei lui Israel” (Matei 15, 24). Iar învârtoşarea aceasta în surzenie şi în neînduplecare sporeşte parcă pe măsură ce femeia cananeeancă sporeşte în virtuţi. Rugăciunea ei se scurtează, devenind mai pătrunzătoare, devenind mai pătrunsă de prezenţa Hristosului Celui viu: „Iar ea, venind, I se închina, zicând: Doamne, ajută-mă!” (Matei 15, 25). Dar examenul femeii continuă (cf. N. Steinhardt) cu dorinţa Examinatorului de-a dovedi învăţăceilor că nu „toceala” textelor şi preceptelor face din ucenic mărturisitor, ci harul şi darul duhovnicesc al îndelungii insistenţe dinaintea Slavei lui Dumnezeu, pentru ca El să dăruiască har şi dar peste prăpastia de rană din sufletul nostru. Citeste mai departe…

(Duminica a XVII-a după Rusalii, Matei 15, 21-28)

Nu-i greu de închipuit cât de jos era privită femeia în lumea prin care a poposit Hristos la Întrupare. Ea este sesizabilă în goana după libertăţi în care se încurcă femeia zilelor noastre. Inclusiv nebuna libertate de a refuza maternitatea, naşterea de prunci ajungând să fie socotită un soi de retardare sufletească.

Femeia din Evanghelia acestei Duminici, femeia cananeeancă (Mt 15, 21-28), este printre cele mai de plâns modelel feminine ale lumii, până la întâlnirea cu Hristos. Femeie. Cananeeancă, adică „câine” în viziunea deloc liberalilor iudei şi cu o copilă „rău chinuită de un diavol” (Mt 15, 22). toate şansele de a deznădăjdui, de a-şi pierde credinţa, de a se pierde ca om.

De cealaltă parte Hristos. Un Dumnezeu deplin, deplin arătându-se om, afaară de păcat. Plecat în părţile Tirului şi ale Sidonului pentru a-şi vesti Evanghelia, pentru a resuscita omenitatea distrusă de deznădejdea unei aşteptări fără de sfârşit. Alergată de diavol între limitele unei vieţi fără sens. Se-apropie de femeia aceasta de neinvidiat. Vorbeşte cu ea şi schiţează refuzul. Femeia, îndărătnică după rostul pe care Dumnezeu i l-a îngăduit, insistă, răspunzându-i lui Hristos ca la un examen. Devenind ea însăşi examinatoarea lui Dumnezeu. Căci reacţia splendidă la discursul Mântuitorului a smuls-o din anonimatul unei feminităţi nefericite şi a aşezat-o, icoană de bucurie, alături de Maica Domnului, în rândul fericitelor maici ale lumii acesteia.

Citeste mai departe…