File de acatist la o întâlnire lăcrămată

Zilele trecute mi-a mai fost dată o bucurie. Una a întâlnirii care face aducere-aminte cu tărie de Hristos, de înomenirea Sa pentru noi, pentru oamenii de totdeauna, veşnic chemaţii la îndumnezeire. Într-unul din satele uitate de lume, însă nu şi de vitregiile ei, am întâlnit un preot. Un slujitor al lui Hristos, în adevăratul sens al cuvântului. Un preot şi un acatist. Sau un preot cât un acatist. Pentru că la acest preot – aflat „la doar 19 ani până la sută”, după cum mi-a mărturisit, cu o jovialitate copleşitoare – am văzut, pentru prima dată, Acatistul Sfinţilor români din închisori. Mi l-a dăruit cu o bucurie înfiorătoare, aşa cum încredinţezi cuiva o moştenire sacră, un odor desăvârşit, spre propăşirea iubirii pierdută printre oameni şi vremi.

Citeste mai departe…