(Duminica a XVII-a după Rusalii, Matei 15, 21-28)

Nu-i greu de închipuit cât de jos era privită femeia în lumea prin care a poposit Hristos la Întrupare. Ea este sesizabilă în goana după libertăţi în care se încurcă femeia zilelor noastre. Inclusiv nebuna libertate de a refuza maternitatea, naşterea de prunci ajungând să fie socotită un soi de retardare sufletească.

Femeia din Evanghelia acestei Duminici, femeia cananeeancă (Mt 15, 21-28), este printre cele mai de plâns modelel feminine ale lumii, până la întâlnirea cu Hristos. Femeie. Cananeeancă, adică „câine” în viziunea deloc liberalilor iudei şi cu o copilă „rău chinuită de un diavol” (Mt 15, 22). toate şansele de a deznădăjdui, de a-şi pierde credinţa, de a se pierde ca om.

De cealaltă parte Hristos. Un Dumnezeu deplin, deplin arătându-se om, afaară de păcat. Plecat în părţile Tirului şi ale Sidonului pentru a-şi vesti Evanghelia, pentru a resuscita omenitatea distrusă de deznădejdea unei aşteptări fără de sfârşit. Alergată de diavol între limitele unei vieţi fără sens. Se-apropie de femeia aceasta de neinvidiat. Vorbeşte cu ea şi schiţează refuzul. Femeia, îndărătnică după rostul pe care Dumnezeu i l-a îngăduit, insistă, răspunzându-i lui Hristos ca la un examen. Devenind ea însăşi examinatoarea lui Dumnezeu. Căci reacţia splendidă la discursul Mântuitorului a smuls-o din anonimatul unei feminităţi nefericite şi a aşezat-o, icoană de bucurie, alături de Maica Domnului, în rândul fericitelor maici ale lumii acesteia.

Citeste mai departe…

Itinerar de convertire

Un teolog occidental a fost întrebat odată de cineva care este cel mai important lucru pe care l-a primit în viaţă. Răspunsul a venit imediat, şocant prin simplitatea şi, în acelaşi timp, complexitatea lui: botezul. Am vrea să înfiripăm discuţia noastră în jurul acestui punct de referinţă existenţială. Ce reprezintă, pentru d-tră, botezul creştin?

Pentru mine, botezul continuă să fie lucrul cel mai de preţ, comoara cea mai dulce din inima mea - deşi nu sunt decât 21 de ani de creştinism în viaţa mea -, pe care o voi păstra, sper, până la moarte. Se întâmplă, sigur, şi au fost chiar momente critice pe parcursul acestor 21 de ani, în care am pierdut din efervescenţa şi din fierbinţeala cu care am păşit pragul în creştinism, dar toate acestea din cauza intensităţii cu care am fost lovită de cel rău. Nici nu e posibil să nu existe o astfel de luptă. Nu ne putem gândi că, odată intraţi în creştinism, nu mai avem nici o problemă în viaţă. Ba din contră, abia acum încep problemele. Lupta. Dar nu am putut căpăta înţelegerea acestei taine de a rezista în luptă nepierzându-ţi intensitatea de iubire faţă de Hristos şi dragostea din inimă decât prin duhovnicii mei mari. Dacă nu aveam un părinte Argatu, un părinte Galeriu şi un părinte Sofian lângă mine, nu ştiu unde aş fi fost acum. Mi-amintesc că erau săptămâni în care în fiecare zi eram la câte unul din ei: o zi la părintele Galeriu, o zi la părintele Sofian, o zi la părintele Argatu. Şi asta m-a menţinut extraordinar de tare, pentru că fiecare din cei trei mari - pot să-i numesc sfinţi, pentru că, pentru sufletul meu, consider că mi-au făcut dovada sfinţeniei lor de-atâtea zeci de ori pe parcursul anilor -, fiecare, deşi nu aveau dăruite de la Dumnezeu aceleaşi daruri, haruri, harisme, cu toate acestea - sau mai mult din cauza aceasta - se completau în sufletul meu extraordinar. Citeste mai departe…

Interviu cu Arhim. Mina Dobzeu – nasul de botez al lui Nicolae Steinhardt:

„Se boteaza robul lui Dumnezeu Nicolae…“

Desigur, demult numele lui Steinhardt nu mai are nevoie de nici o prezentare. Intrat în literatura româna ca scriitor de calibru al grupului Noica, trecut biruitor prin vamile manualelor de scoala, autor de greutate al cotarilor de carte româneasca (celebrul sau „Jurnal al fericirii“ fiind o piesa de rara expresivitate în acest sens), el este si o personalitate ce a frapat prin destinul liber asumat de a-si dedica viata manastirii si convertirii scriiturii sale înspre spatiul religios. Evreu de origine, se boteaza în celulele Jilavei, nas de botez fiindu-i Arhimandritul Mina Dobzeu, staret al Manastirii Sf. Ap. Petru

Între marii oameni convertiti la Ortodoxia ultimelor decenii, Nicolae Steinhardt – binecunoscut cititorilor nostri din lecturile cartilor carora le-a dat viata (Jurnalul Fericirii, Daruind vei dobândi, Monologul polifonic etc.) – ocupa un binemeritat loc. Intelectual de marca al spiritualitatii românesti, evreu de origine si lider de generatie culturala (într-o vreme în care nu am dus nicidecum lipsa de adevarate valori), el si-a altoit chemarea pe trunchiul de aur al jertfei si perseverentei pentru atingerea unor idealuri nobile, unice. În urma întâlnirii cu Hristos, în sinistrele celule ale Jilavei, facându-si din închisoare academie si altar, el se elibereaza om nou, nascut din Apa si din Duhul unei pocainte sincere, înalte. Nas si înainte-pregatitor al minunatului moment nu e altul decât Parintele Mina Dobzeu, staret al Manastirii Sf. Ap. Petru si Pavel din Husi (Vaslui). Iata ce ne spune P. C. Sa, în exclusivitate pentru fratii ostasi, despre aceasta memorabila cotitura din viata acestui nascut în lanturi (devenit apoi Parintele Nicolae de la Rohia), parinte spiritual al ultimilor decenii. Citeste mai departe…

Alegerea Patriarhului - 41 zile ale dezinformarii

Pr. Constantin Necula,
Florian Bichir,
Romeo Petrasciuc

Volumul acesta este unul al curajului marturisirii oamenilor din Biserica în situatiile factuale ale provocarilor media. Perioada 41 – cum va fi numit intervalul dintre trecerea la cele vesnice a Prea Fericitului Teoctist si numirea Prea Fericitului Daniel – a fost normata, mediatic, de abordari dintre cele mai spectaculare, unele dintre ele la limita bunului-simt si a deontologiei profesionale.

Cei trei autori – Pr. Conf. Univ Dr. Constantin Necula, Florian Bichir si Romeo Petrasciuc –, ei însisi oameni de presa – au preluat, cu concursul unei organizatii de monitorizare a presei, tot ce s-a scris pe acest subiect în cotidienele centrale, încerând sa gaseasca monadele care au gestionat acest eveniment.

Citeste mai departe…

Geocentrismul creştin: adevărata viziune despre Cosmos?
Inregistrare TVR 1, Emisiunea “SEMNE”, editia din 18.11.2007 Citeste mai departe…

De ceva vreme - parca de prea multa vreme -, ne pleaca dragii nostri intre straini. Parinti, copii, frati, apropiati ni se muta in insingurare, in cautarea unui loc de munca, a unui trai de azi, pentru ziua de miine.

Aproape fiecare dintre noi avem pe cineva plecat departe. La un capat sau altul al lumii, la mii, zeci de mii de kilometri de cei de acasa. Aproape fiecare dintre noi ne-am inabusit macar o data suspinul in dorul lor, ajunsi intre straini. Plecatii nostri dragi!… Rapusi de dor si ingrijorare pentru cei de acasa, muncind din greu, in nestire, zile si nopti de-a rindul, cu inimile frinte intre renuntari si nazuinte. Citeste mai departe…

predica la Duminica Orbului

Sursa articolului: ortodoxmedia.com

PLAYER ONLINE:

.

Pentru download:

• Pr-Florin-Puscas__Pr-Arsenie-Boca__adevaratul-ecumenism.mp3 (6.21 MB)

Pentru a salva pe calculatorul dumneavoastra, dati click dreapta pe
link si apoi alegeti “Save Target As …” sau “Save Link As …”

NOTA:
Du-te la Prislop şi vei şti ce trebuie să faci!

În faţa tăvălugului globalist şi ecumenist care începe să se simtă tot mai pregnant şi în Romania şi care are reprezentanţi de seama tocmai în rândul celor care ar trebui să i se opună, iată că ni se transmite un mesaj luminător şi călăuzitor, autentic creştin, de către cei care şi-au dăruit viaţa cu totul lui Hristos şi care cu adevărat sunt plini de iubire faţă de Dumnezeu şi faţă de oameni: pustnicii neştiuţi ai României care prin grija lui Dumnezeu mai există şi care ştiu prin Duhul Sfânt ce se întâmplă în lume, iar din dragoste faţă de noi ne îmbărbătează şi se roagă pentru noi ca să nu ne lepădăm de Hristos şi de dreapta credinţă, să o păstrăm neştirbită şi să ne menţinem în comuniune cu El prin Sfintele Taine. Citeste mai departe…

Zilele trecute, cineva imi istorisea o poveste aparent amuzanta, cu iz de pateric. Cu citiva ani in urma, in partile Moldovei avea sa ajunga, intr-o scurta vizita misionara, Patriarhul Ecumenic de Constantinopol, Bartolomeu I. Vinzoleala, pregatiri, lucruri firesti pentru un astfel de eveniment. Toti parintii manastirilor moldave, in duh de evlavie si sfioasa curiozitate, s-au pornit catre locul unde urma sa soseasca inaltul invitat. Numai un parinte batrin din Manastirea Sihastria, cu peste jumatate de secol de vietuire monahala, cu o viata frumos imbunatatita, nu se dadea dus. La un moment dat, unul dintre calugari il intreaba: „Parinte, dar cuviosia-ta nu te duci sa il vezi pe Sanctitatea Sa? Vezi bine ca noi toti, ceilalti, sintem gata de plecare…” La care parintele, cu intelepciunea hitra a monahului bucuros in toate ale sale, ii raspunde: „Parinte, ce sa iti spun?… Daca Sanctitatea Sa vrea sa ma vada, doar stie unde ma gaseste. Nu are decit sa urce putin muntele…”

Dincolo de umorul de situatie si butada de limbaj, istorisirea aceasta ascunde subtirimi de sfatoasa raportare la mundan, din perspectiva vesniciei. Avem nevoie de astfel de lectii, mai ales in ziua de astazi. Omul modern a iesit demult din domeniul creatiei divine, intrind, fara cenzura si fara limite, in habitatul manipularii. Al malaxorului curiozitatii nejustificate, al gindurilor tulburi, al confuziilor de sens si nuanta.

Parintele nostru, de mai sus, poate intelesese mai bine ca orisicine ca, pentru ca o asemenea manifestare sa nu-si piarda din incarcatura sa reala, mai e nevoie si de cite cineva care sa se roage, uitat de toti, in chilie de pustnicie. Ca mai importanta decit vederea dinspre multime spre amvon, e inainte-vederea cu Dumnezeu, Care uneste mai ales inimile, dincolo de fete. Citeste mai departe…

„Ca si acesta este fiu al lui Avraam…“
(Duminica a XXXII-a dupa Rusalii; Luca XIX, 1-10)

Zaheu în sicomor, pentru a-L vedea pe Dumnezeu.
Hristos pe lemnul Crucii, sicomorul cel cu gust dulce si de lumina purtator, daruitor al vederii lui Dumnezeu.

Duminica aceasta, a XXXII-a dupa Rusalii, aduce cu sine drumul lui Hristos din afara Ierihonului – acolo unde vindeca pe orbul din duminica ce a trecut, dând lectia adâncimii smerite a minunii lui Hristos – în Ierihon, orasul care, nu-i asa, aduce aminte prin rezonanta sa, de locul biruintei dintâi a poporului celui ales, prin harul si ajutorul lui Dumnezeu, pe pamântul pe care El îl daruise neamului aceluia, care avea sa-L daruiasca pe Mesia. Daca atunci, în înconjur de cântec si alamuri si putere de la Dumnezeu, se darâmau zidurile Ierihonului, acum Hristos-Domnul este Cel Care darâma zidul izolationismului mesianic al poporului celui ales din Israel, aratând universalitatea minunii Sale pe pamânt. Caci zice Domnul, miez al vestirii din Duminica aceasta, privind râvna lui Zaheu: „Astazi s-a facut mântuire casei acesteia, ca si acesta este fiu al lui Avraam“ (Luca 19, 9).

Mai mult decât apare la prima vedere, aceasta Evanghelie pregateste sufletul nostru pentru perioada de har si zel, care este Postul cel Mare al Pastelui, perioada aceea pe care o numim a „tristetii radioase“, plina de bucuria slujirii lui Hristos.

Citeste mai departe…

2 februarie

În numele Tatalui si al Fiului si al Sfântului Duh! Amin.

Prea Cucernice Parinte, prea iubiti credinciosi!

Dumnezeu a rânduit ca astazi, dimpreuna sa cântam cu Simeon în templul cel sfânt al Bisericii: “Acum slobozeste pe robii Tai, Stapâne, dupa cuvântul Tau, în pace…”, caci si noua, ca si lui Simeon, ni s-a spus ca atât cât Îl vom vedea pe Hristos venind în Biserica, primi-vom darul cel mare al împartasirii de El si luminati în sufletele noastre vom putea sa cuprindem macar pentru o clipa cu inima noastra slava cea mare a lui Dumnezeu. Si uitându-ne bine întreolalta, fetele fratiilor voastre nu mai sunt cele cu care ati intrat; sunt altele, mai luminoase, mai înlacramate, mai binecuvântate, întru toate daruite lui Dumnezeu, fie si numai pentru clipele în care, iata, ramânem în Templu laolalta cu Hristos astazi.

Sarbatoarea de astazi are cu totul si cu totul o semnificatie îndelungata, sa-i spunem. Este printre putinele sarbatori care-si au cântarea în Noul Testament. Noi nu prea avem sarbatori care sa-si aiba cântarea acolo. Dar iata ca astazi, cu textul de la Luca, sau de oriunde ati vrea sa-l citati, suntem trimisi deja în epoca evanghelica: îndata dupa rastignirea lui Hristos. Pentru ca cea mai veche sarbatoare pe care o praznuiau crestinii întreolalta, în afara de aceea a Pastelui, era aceasta, a Întâmpinarii lui Hristos în templu. Pentru ca spusele lui Simeon de astazi erau o împlinire a proorociilor Vechiului Testament.

Citeste mai departe…