Ioan Slavici – Eminescu si limba românească

Eu rostiam la început vorbele cum se obicinuieste prin Podgoria de la Arad. Eminescu se enerva adeseori si zicea că-i sfarăm timpanul pocind vorbele, dar nu se supăra si nu-si pierdea sărita ca multi dintre gramaticii de atunci. După părerea lui, cea mai dulce si mai bogată în sunete era rostirea moldovenească. Ea însă nu poate să fie reprodusă prin literele pe care le avem. El stăruia dar pentru rostirea bucuresteană si în-deosebi pentru cea din mahalaua Lucacilor, care e mai simplă si poate să fie fixată cu destulă preciziune. Îi plăcea însă tot ceea ce avea un caracter particular nu numai în rostire, ci si în genere în felul de a vorbi si trăgea cu urechea când catanele adunate la Viena din deosebitele părti ale împărătiei stăteau de vorbă între ele. Adeseori întreba apoi «unde se zice asa»?

Citeste mai departe…