Sfânta Liturghie (I)

† Dr. LAURENŢIU STREZA
Mitropolitul Ardealului

Sfânta Liturghie e cea mai importantă slujbă din spiritualitatea ortodoxă. De aceea cred că cel mai important lucru pentru noi, pentru a trăi momente deosebite de înălţare spirituală, este acela de a pătrunde în sensul slujbei Sfintei Liturghii. E foarte greu să vorbeşti, limitat de timp şi spaţiu, despre acea rânduială care constituie însăşi esenţa vieţii creştine. Dacă am pierde tot ceea ce avem noi şi am rămâne doar cu această sfântă rânduială, nu am pierde nimic… Pentru că ea ne oferă, potenţial, Împărăţia lui Dumnezeu. Iar Liturghia este slujba slujbelor noastre. Toate celelalte slujbe pregătesc Liturghia, iar ea le împlineşte pe toate.

Definind această lucrare extraordinară a lui Dumnezeu, putem spune că Sfânta Liturghie este Jertfa Legii celei Noi, o continuare a jertfei de pe cruce a Mântuitorului Iisus Hristos. Noi ne aflăm azi la 2000 de ani de la evenimentul unic pe care l-a săvârşit Mântuitorul pentru noi pe cruce, jertfă prin care ne-a împăcat cu Dumnezeu, restabilind ordinea încălcată de om în Rai, prin încălcarea poruncii. De aceea Hristos a adus pentru noi o jertfă. Pentru ca aceasta să devină universală şi să nu se reducă doar la o perioadă sau la anumite epoci din istorie, Hristos a lăsat o rânduială - a instituit-o, spunem noi, teologii -, o rânduială care să se repete mereu şi în toate locurile, rânduială care are o legătură strânsă cu jertfa de pe cruce. Sunt trei lucruri care leagă jertfa de pe cruce cu aceea de pe Sfântul Altar.

Întâi de toate, ambele jertfe au acelaşi săvârşitor. Mântuitorul Iisus Hristos S-a răstignit cu trupul pe cruce, iar aici Se răstigneşte în mod tainic pentru noi, Se jertfeşte Tatălui, ne prezintă pe noi Tatălui. El primeşte rugăciunea noastră, ofranda noastră şi o prezintă Tatălui. Primitorul acestei jertfe este Acelaşi, Hristos, pentru că şi pe cruce El nu s-a desprins de Sfânta Treime. Aducând jertfă pentru păcatele noastre, El a rămas „Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat”.

Săvârşitorul adevărat al Liturghie este Hristos, şi nu episcopul sau preotul, care sunt săvârşitorii văzuţi, adică mijlocitorii, cei care oficiază rânduiala, pentru ca din spatele acestei rânduieli să se realizeze această unire a noastră cu Hristos, cu Dumnezeu prin Hristos.

În al treilea rând, jertfa euharistică este identică cu jertfa de pe cruce prin materie. Hristos S-a răstignit cu trupul pe cruce, iar aici Hristos ne dă să mâncăm Trupul şi Sângele Său sub formă euharistică, dar în mod real. Deci esenţa credinţei noastre în ceea ce priveşte Sfânta Liturghie este credinţa că pâinea şi vinul care ni se oferă nouă ca hrană duhovnicească nu sunt altceva decât Trupul şi Sângele Mântuitorului Iisus Hristos! Avem documente, mărturii în acest sens. Despre nicio taină Mântuitorul nu a spus de două ori: „cel ce mănâncă Trupul Meu şi bea Sângele Meu are viaţă veşnică”, iar viaţa veşnică este aceasta: „să Te cunoască pe Tine, Unul şi Singurul Dumnezeu”.

Pentru ca să înţelegem această taină trebuie să înţelegem apariţia şi evoluţia ei. La început, la Cina cea de Taină, Hristos ne-a lăsat o rânduială, întâi într-o formă de început, prin câteva mişcări, prin câteva acte, pentru ca ea să se dezvolte mai târziu şi să constituie o alcătuire unitară, extraordinară, unică! Liturghia nu este creată de cineva, nici măcar de Sfântul Ioan Hrisostom sau de către Sfântul Vasile cel Mare, cei care sunt puşi ca autori ai Liturghiei. Ei sunt autori ai unei piese centrale din cadrul slujbei şi anume a anoforalei, partea din mijloc a Liturghiei. Liturghia este o creaţie a întregii spiritualităţi, o creaţie în timp. Din primul veac, până în veacul XIV, au existat evoluţii. De la o Liturghie simplă, dar care avea aceleaşi semnificaţii sau acte de fond, pe care le găsim şi noi în Liturghia noastră, acestea s-au dezvoltat, astfel încât azi se constituie ca un ansamblu de trei elemente unite împreună: Proscomidia (partea de pregătire săvârşită înaintea Liturghiei), o Liturghie a cuvântului (tot ce ţine de lecturile biblice) şi apoi Liturghia propriu-zisă sau Liturghia euharistică (săvârşirea Jertfei nesângeroase).

Vedem însă în spatele acestor lucrări văzute ceva care nu este de pe pământ, şi anume prezenţa reală a lui Hristos sau, cum se spune în limbajul teologic, un realism liturgic. Deci noi nu încercăm să improvizăm ceva acum. Toţi cei ce au părăsit Biserica cea adevărată, toate grupările sectare, pe baza ideii protestante că Liturghia este mult prea fastuoasă şi că aceasta ar denatura sensul primar, au desfiinţat pur şi simplu unitatea elementelor principale instituite de Hristos şi au ajuns la o improvizaţie. Fiecare lider, pastor, conducător al adunării poate să alcătuiască după cum vrea el şi după cum poate el această adunare, cu o cântare, cu o predică, cu o altă rugăciune sau chiar cu „săvârşirea liturgică”, printr-un fel de memorial, însă fără nici un element sacru.

Liturghia are ca cel mai important element prezenţa reală a lui Hristos! În momentul în care începem Liturghia şi spunem: Binecuvântată este Împărăţia, a Tatălui şi a Fiului şi a Sfântului Duh!…”, arătăm de fapt că această slujbă este cea mai importantă dintre căile care duc spre Împărăţia lui Dumnezeu. Noi simţim cu adevărat prezenţa lui Hristos, care culminează cu prezenţa euharistică. Trupul şi Sângele Mântuitorului Iisus Hristos nu sunt materii întâmplătoare, obişnuite, elemente naturale, deşi vedem că nu ne-am putea împărtăşi cu carne şi sânge, dacă s-ar fi prefăcut acestea şi în mod fizic. Există în cărţile noastre sfinte consemnate întâmplări despre slujitori nevrednici, care s-au îndoit de prezenţa reală a lui Hristos în Euharistie, iar în momentul în care s-au apropiat să frângă Trupul şi Sângele Mântuitorului Iisus Hristos nu au putut, pentru că era un prunc, şi atunci şi-au dat seama că ispitirea a fost spre îndreptarea lui.