SFANTUL IERARH GHERONTIE (Terentie) – episcop al Tomisului

(circa 380-390)

Dupa Sfantul Vetranion, scaunul Episcopiei Tomisului a fost ocupat de episcopul Gherontie, un alt ierarh devotat pentru Hristos, de aceeasi ravna si sfintenie cu inaintasul sau. Actele Sinodului II ecumenic (381) si istoricul bisericesc Sozomen atesta ca episcopul Gherontie (Terentius), dupa o lista sinodala siriaca, a participat la Sinodul ecumenic de la Constantinopol din partea Episcopiei Tomisului, ca a semnat actele sinodului si a osandit invatatura eretica a lui Macedonie. Tot Sozomen spune ca la 31 iulie 381, dupa sinod, imparatul Teodosie cel Mare (379-395) l-a imputernicit pe episcopul Gherontie “de a veghea la pastrarea curata a Ortodoxiei in orasele din Scythia Minor”.

Acest fericit urmas al Sfintilor Apostoli era cunoscut Sfantului Grigorie de Nazianz si multor ierarhi vestiti din imperiu. El a continuat sa zideasca noi bazilici si a mentinut viata manastireasca din Dacia Pontica la un inalt nivel de traire ascetica, fiind in stransa legatura cu monahismul capadocian, palestinian si egiptean, unde se nevoiau si calugari daco-romani.

Deci, bine savarsindu-si calatoria acestei vieti, s-a stramutat cu pace la cerestile lacasuri, numarandu-se in ceata sfintilor ierarhi ai lui Hristos.

SFANTUL IERARH TIMOTEI – episcop al Tomisuluial Tomisului

(prima jumatate a secolului V)

Nu se cunoaste originea acestui episcop tomitan. Se crede ca era nascut la sudul Dunarii, calugarit si format duhovniceste la una din manastirile din Capadocia, unde, datorita Sfantului Vasile cel Mare, viata monahala devenise foarte infloritoare in secolele V-VI. Ca si inaintasii sai, episcopul Timotei era un bun teolog ortodox, profund cunoscator al dogmelor stabilite de Sfintii Parinti, precum si al disputelor teologice ale timpului sau, care tulburau intreg Imperiul Bizantin. In eparhia sa, fericitul episcop Timotei era la fel de activ ca si inaintasii sai, Vetranion, Gherontie si Teotim I. A zidit si innoit mai multe bazilici si manastiri, protejand mult monahismul autohton daco-roman si catehizand pe “nomazii sciti” (goti si huni), inca neconvertiti la crestinism.

Episcopul Timotei a pastorit Eparhia Tomisului in prima jumatate a secolului V si a participat activ la al treilea Sinod Ecumenic de la Efes, din anul 431, care apara cultul Maicii Domnului impotriva ereticului Nestorie, fiind insotit, probabil, de cativa egumeni si calugari “sciti” invatati. Aici a semnat cele “12 anatematisme” ale Sfantului Chirii al Alexandriei, precum si hotararea de condamnare a ereticului Nestorie, fiind cel de al 170-lea semnatar.

Dupa o pastorire rodnica de peste zece ani, fericitul Timotei, pastorul cel bun al turmei lui Hristos de la Tomis, s-a stramutat cu pace la cele vesnice, numarandu-se in ceata cuviosilor parinti.

SFÂNTUL IERARH ALEXANDRU – episcop al Tomisului
(secolul V)

Acest ierarh tomitan a ocupat scaunul Eparhiei Tomisului pe la jumătatea secolului V, în timpul marilor frământări hristologice monofizite, create de ereticul Eutihie. Noul păstor al Daciei Pontice era un bun teolog, capabil să apere Ortodoxia, atât de ameninţată în întreg Imperiul Bizantin.

Episcopul Alexandru a luat parte la Sinodul din anul 449, convocat de împăratul Teodosie II şi patriarhul Flavian la Constantinopol, sinod care a reînnoit hotărârile luate în anul 448, de respingere a învăţăturii eretice monofizite şi condamnare a lui Eutihie. Episcopul Alexandru semnează al şaptelea actele sinodului: „Alexander reverendissimus episcopus Tomitanorum civitatis provinciae Scythiae”. La marele Sinod ecumenic de la Calcedon, ţinut în anul 451, episcopul daco-roman n-a mai putut lua parte din cauza năvălirii hunilor „nomazi” în eparhia sa, dar a semnat ulterior actele sinodului. El însă a rămas credincios Evangheliei lui Hristos şi hotărârilor luate de sinoadele ecumenice, până la sfârşitul vieţii sale, apărând cu dârzenie dreapta credinţă la Gurile Dunării, zidind noi biserici şi mănăstiri în Dobrogea şi continuând procesul de creştinare în Dacia Pontică, prin călugării misionari daco-romani.

După o păstorie rodnică de peste un deceniu, fericitul episcop Alexandru şi-a dat sufletul în mâinile lui Dumnezeu.

* Icoanele sunt pictate de măicuţele de la Mănastirea Diaconesti.