Făptura cea nouă în Hristos

† Visarion Răşinăreanu
Episcop Tulcea

Epoca noastră, epoca marilor descoperiri, a cuceririi spaţiului interplanetar, a savanţilor şi a electronicii, are nevoie, poate mai mult decât oricare alta, de oameni noi.

De oameni care să aibă curajul şi tăria să lepede de la ei tot ceea ce este vechi şi nefolositor, necurat şi păcătos.

De oameni care, cu noi puteri şi noi voinţe, cu noi speranţe şi desigur cu noi orientări să pună în practică ceea ce Sf. Ap. Pavel le scrie corintenilor în cea de-a doua epistolă adresată lor: „Cele vechi au trecut, iată toate au devenit noi” (II Cor. 5, 17). Adică să devină fiecare om „o făptură nouă” pentru el însuşi, pentru cei din jurul său şi pentru întreaga umanitate. Vreme de aproape cincizeci de ani am fost îndoctrinaţi până la saturaţie cu acel surogat de „om nou”, fără ideal şi fără Dumnezeu. S-a văzut clar unde s-a ajuns!

Oamenii noi sunt oameni ai dragostei, ai bunătăţii şi ai virtuţilor. Sunt aceia care-L au ca ţel „pe Iisus cel răstignit” (I Cor. 1, 23), şi ca simbol al vieţii lor Crucea Domnului cea dătătoare de viaţă şi de mântuire, ca simbol al jertfei, al iubirii şi al sfinţeniei.

Oamenii noi sunt aceia care au a se lăuda numai în Crucea Domnului (Gal. 6, 14) şi sunt în acelaşi timp promotori ai unei vieţi noi, ai unei vieţi a păcii, a frăţietăţii, a dreptăţii, a sincerităţii, a bucuriei şi a fericirii. Ai unei vieţi în care să înflorească mereu alesele flori ale virtuţilor creştine, ai unei vieţi încălzite de razele binefăcătoare ale Sfântului Duh şi care viaţă devine astfel o veşnică primăvară.

Cine dintre noi n-a dorit şi nu doreşte oare ca lumea de astăzi să fie cu adevărat un paradis, o lume fără războaie, fără vărsări de sânge, fără nedreptăţi şi minciună, fără ură şi fără toate celelalte lucruri rele?

Dar ca să devină realitate aşa ceva, trebuie ca fiecare dintre noi să conştientizăm ceea ce în aceeaşi epistolă către Corinteni subliniază acelaşi apostol al neamurilor: „Căci în Hristos Iisus dacă este cineva este făptură nouă” (II Cor. 5, 17).

Numai dacă vom avea ca temelie a vieţii noastre pe Hristos, numai dacă vom avea înscrisă în sufletul nostru Evanghelia Lui, numai dacă vom deveni membri vii ai Bisericii Lui prin participarea noastră la Tainele acesteia şi mai ales prin împărtăşirea cât mai deasă cu Trupul şi Sângele lui Hristos, atunci „făptura cea nouă” va deveni realitate şi vom lua parte activ la crearea unei noi comuniuni de viaţă şi iubire între toţi cei care Îl mărturisesc pe Hristos ca Domn şi Mântuitor.

Este necesar ca mereu să dăm ceea ce avem mai bun şi mai frumos în noi, pentru ca acest îndemn de a deveni „făptură nouă” să devină realitate pentru fiecare dintre noi.

Cu simţăminte de încredere, de dragoste şi de nădejde în Dumnezeu şi cu iubire faţă de toţi semenii noştri, suntem toţi chemaţi, clerici şi mireni, la această luptă duhovnicească căreia trebuie să-i răspundem cu „prezent” şi cu toată dăruirea noastră.

Să punem deci început bun vieţii noastre, întru a deveni „făptură nouă”, începând din prima zi a acestui an în care ne-a învrednicit Dumnezeu să intrăm, pentru ca să dobândim o viaţă creştină autentică.