Duminica Floriilor

† Dr. LAURENŢIU STREZA
Mitropolitul Ardealului

Dăm slavă Bunului Dumnezeu că, iată, am parcurs şase săptămâni din Sfân­­tul şi Marele Post. Astăzi închein­du‑se şi postul de patruzeci de zile, se des­chide cea mai importantă săptămâ­nă din anul bisericesc, şi anume Săptă­mâna Sfintelor Patimi.

Praznicul Intrării în Ierusalim a Mântuitorului nostru Iisus Hristos este un praznic luminat. În fiecare duminică am urcat pe o treaptă spre Dealul Gol­gotei. Am ajuns aici, la poalele Golgotei, după ce Mântuitorul Iisus Hristos a săvârşit minunea care ne-a adus ga­ranţia învierii celei de obşte, înviind pe Lazăr; iar astăzi, intrând în Ierusalim, a fost primit aşa cum trebuie să fie pri­mit Dumnezeu. Apoi, Praznicul Intrării Domnului în Ierusalim ne arată, pe de o parte, atitudinea corectă pe care trebuie să o avem faţă de Dumnezeu, iar la polul celălalt, ne arată care a fost atitudinea lumii; ne arată cum trebuie să fie primit Dumnezeu şi, apoi, cum a primit lumea pe Dumnezeu.

Dacă tot Universul a tresăltat de bucurie şi dacă ne-am bucurat şi noi atunci când Fiul lui Dumnezeu a venit pe pământ, născându-Se în peştera din Betleem, acum se va cutremura din nou întreg pământul când, pe Cruce răs­tignit, Îşi va da viaţa pentru noi Acelaşi Mân­tuitor. Pruncul a venit să Se jertfească pentru noi. Ne-a pregătit, prin ucenicii Săi, ca să înţelegem că nu a venit ca un împărat care să stăpânească. Chiar doi dintre ucenicii Săi, cu o duminică înainte, s-au apropiat de Mântuitorul Hristos şi I-au spus: „Doam­ne, Tu ştii că suntem apropiaţii Tăi; dă-ne nouă să fim unul de-a Dreapta Ta şi altul de-a Stânga Ta în împărăţia Ta”. Şi Mântuitorul le spune: „Nu ştiţi ce cereţi”. Şi le-a spus: „Împărăţia Mea nu este din lumea aceasta”. Şi îi va spune lui Pilat acelaşi lucru. Iar Pilat L-a întrebat: „Dar, oare, Împărat eşti Tu?” Şi El îl mustră pe Pilat, spu­nându-i: „Crezi că nu aş putea să-I cer Tatălui Meu să trimită legiuni de îngeri care să Mă păzească să nu fiu dat în mâinile tale? Dar Împă­răţia Mea nu este din lumea aceasta”. Este Împărăţia Cerurilor.

Primul lucru pe care Hristos ni-l dă acum este să mergem cu El pe dealul Golgotei, pe calea Crucii. Este certitudinea aceasta că, chiar dacă vom muri, chiar dacă trebuie să plătim prin moarte păcatul primilor oameni, noi vom învia. Trupul acesta stricăcios, această materie, se va descompune în pământ, dar sufletul va merge în ceruri. Iar la a Doua Venire, sufletul se va uni cu trupul nestri­căcios, cu trupul care va dăinui veşnic nemuritor, pentru ca să poată împărăţi împreună cu Hristos în ceruri, în rai; sau să-şi ispăşească osânda veş­nică în iad.

Mărturia aceasta ne-o dă Mântuitorul prin învierea lui Lazăr. Să ne oprim puţin asupra acestei minuni, săvârşite în ajunul Floriilor. Toată săptă­mâna care a trecut se numeşte săptămâna lui Laz­ăr, pentru că, în fiecare zi, Evanghelia şi cân­tările de la strană se îndreaptă spre acest eve­niment. Cea de luni spune: Lazăr e bolnav; marţi spune: Lazăr e bolnav de două zile; miercuri: Iisus va veni curând!…; Iisus a venit să-l vindece; şi aşa mai departe. Dar Lazăr e mort de două zile. S-a ajuns ca, după patru zile de când Lazăr era mort, Mântuitorul să meargă în Betania şi să săvârşească această minune. Intenţionat a întârziat, pentru ca lucrarea aceasta să fie minunea care va crea două reacţii. Întâi, va crea o încredere deosebită în Mântuitorul Hristos, va putea să pună temelia credinţei adevărate. În Evanghelia de astăzi se spune - şi în cea de mâine, mai ales -, că iudeii au hotărât să-l omoare pe Lazăr pentru că mulţi credeau în Iisus şi părăseau religia lor, iudaică. Aceasta este reacţia pozitivă, aceasta este lucrarea sfântă. Apoi, reacţia adversă: vrăjmaşul s-a îm­potrivit, vrăjmaşul vroia să fie el stăpân al lumii. Lumea nu l-a primit aşa cum se cuvine pe Mântu­itorul Hristos; nu au putut să înţeleagă cum El a înviat pe Lazăr după patru zile de când a murit, când toţi spuneau: Mântuitorule, nu putem să des­chidem mormântul, că miroase, că de patru zi­le este mort. Ne imaginăm temperaturile acelea mari din Ţara Sfântă. Mântuitorul le-a spus: Daţi piatra la o parte! şi l-a scos din mormânt. Dacă l‑a înviat o dată, nu putea şi a doua oară sau a noua oară să-l învie, chiar dacă ei vroiau să-l taie, chiar dacă vroiau să-l omoare? Ideea că au omorât din nou pe Lazăr nu ţine; este ideea împotriva Mântui­torului Hristos; este ideea lumii.

Astăzi iarăşi se întâmplă un miracol ca acesta. O minune dublă, dar ea rămâne minune în sine. A intrat Mântuitorul în mod smerit în Ie­rusalim. A ales un animal smerit între toate ani­malele. Putea să intre cu orice alt animal, ca să fie lăudat de toţi. Dar, cu toată această sme­renie, întreaga cetate şi toţi cei care nici nu ştiau, de fapt, ce fac şi ce strigă rosteau nişte cuvinte pro­fetice. În aceasta constă minunea că au început pruncii să strige: Osana, Fiul lui David, bine este cuvântat Cel ce vine întru numele Domnului! Este un cântec îngeresc, un cântec pe care l-au adus pruncii şi, mai ales, cei care nu au grăit până atunci. Pentru că a spus Psalmistul: Din gura pruncilor şi a celor ce sug ai săvârşit laudă. A fost, într-adevăr, primit ca un împărat. Semnele acestea ale biruinţei, ramurile de finic, semn al vieţii, au fost aduse să cinstească pe Stăpânul vieţii. Şi-au aşternut hainele lor pe drum şi pe asin, pregătind calea spre intrarea în Ierusalim. Această manifestare exprimă dragostea dumne­zeiască pe care omul o are în sine, ca dar de la Dumnezeu; dar o are ca să I-o dea înapoi lui Dum­nezeu. Peste câteva zile însă, se va arăta reacţia lumii, revolta păcatului, pentru că aceşti oameni, deşi au văzut atâtea minuni, deşi au văzut pe Lazăr înviat din morţi - şi spune Scriptura că nimeni, niciodată, n-a mai văzut o asemenea minune; nimeni, niciodată, n-a mai văzut minunea ca să-şi câştige vederea un orb din naştere -, agitaţi de cei care L-au vândut şi care L-au dat în mâinile lui Plat, au schimbat cuvântul dumnezeiesc cu cuvântul de condamnare şi au strigat cu toţii: Ia‑L ia-L, răstigneşte-L! Observăm cum bucuria cerească încearcă să fie înlocuită de tristeţea pe care o aduce păcatul. Şi totuşi, rămâne deasupra bucuria, pentru că ştim că, în ciuda faptului că ei vor striga Ia-L, ia-L, răstigneşte-L, răstigneşte-L!, în Duminica Paştilor va învia din morţi, a treia zi, Se va înălţa apoi la ceruri şi va sta de-a Dreapta lui Dumnezeu.

Ziua Învierii devine pentru noi acum lumina pe care o aşteptăm să se reverse asupra noastră. De aceea avem curaj, avem putere să mergem în fiecare zi, împreună cu Mântuitorul Iisus Hristos, până pe Dealul Golgotei, începând de luni şi până în Ziua Învierii, duminică dimineaţa. Şi aş vrea să spun doar câteva cuvinte despre etapele acestea, despre zilele acestea şi despre ce slujbe facem în Biserică, pentru ca să ne putem bucura cu adevărat de Ziua Învierii, de biruinţa asupra morţii. În fiecare seară se va face slujba de a doua zi, care se numeşte Denie, slujbă de umilinţă; de aceea se face şi noaptea.

A trecut Mântuitorul Iisus Hristos împreună cu ucenicii Săi pe lângă un smochin şi a încercat să caute un fruct din acest pom, fiindu-I foame. Deşi era vremea roadelor, smochinul nu avea roade. Şi atunci Mântuitorul îi spune: De acum să nu mai fie rod în tine! Când s-au întors ucenicii şi au văzut smochinul uscat şi-au dat seama că, de fapt, Mântuitorul Se pregăteşte pentru ceva; le arată semne, îi pregăteşte, le face un fel de instructaj. Şi descoperirea Patimilor a făcut-o tot gradual. Le-a spus întâi: Fiul Omului va fi dat în mâinile păcătoşilor. S-a apropiat cel mai înţelept, cel mai în vârstă dintre ucenici, Sf. Ap. Petru, şi a zis: Doamne, să nu Ţi se întâmple Ţie aşa ceva! Şi ce i-a spus Mântuitorul?: Înapoia Mea, satana! Nu tu vorbeşti, nu ştii ce vorbeşti. Le-a spus apoi, a doua oară, ca va fi dat în mâinile păcătoşilor, dar va învia a treia zi. Nu şi-au dat seama de aceasta decât atunci când au trăit pe viu aceste lucruri.

Miercuri s-a întâmplat tragicul eveniment pe care-l suportăm şi de care ne mâhnim. În fiecare zi de miercuri, din tot timpul anului, în afară de zilele speciale care sunt scutite, ţinem post. Prin post facem efortul şi jertfa să ne desolidarizăm de „bucuria” pe care au avut-o mai-marii templului, de bucuria pe care a crezut că o are Iuda, vânzându‑L pe Mântuitorul pe treizeci de arginţi. Atunci când facem o operaţiune ca aceasta, când câştigăm ceva, avem o oarecare bucurie. Dar ziua de post pe care o ţinem miercurea nu este spre sănătatea trupului nostru - într-adevăr, ne dă postul şi sănătate -, dar este o jertfă pe care o aducem lui Hristos, este o cinstire pe care o aducem lui Hristos, pentru că El a fost vândut de noi, de unul dintre noi.

Joi este Joia Mare, joia în care Mântuitorul Iisus Hristos pregăteşte jertfa Sa de pe cruce ca să se instituie în lume Sfânta Euharistie. Dacă El nu ar fi instituit joi Sfânta Euharistie, cu ce ne-am fi împărtăşit noi astăzi? Am fi ascultat cuvântul Lui, am fi fost totdeauna ispitiţi să ne îmbrăcăm în tot felul de forme, să dăm o ţinută mai frumoasă ceremonialului, dar împărtăşirea aceasta ar fi rămas numai în mintea noastră. Ori de câte ori citim din Scriptură sau aşteptăm explicările Scripturii - ca acum, de exemplu -, ne împărtăşim cu Hristos în mintea noastră. Trebuie să-L lăsăm apoi să coboare în inima noastră. Dar în noi înşine, în trupul nostru, nu intră Iisus Hristos decât prin Sfânta Euharistie. L-am primit pe Hristos prin Taina Botezului; suntem ai lui Hristos. Prin Mirungere, principalele funcţii şi organe ale trupului au fost pecetluite cu pecetea darului Duhului Sfânt. Deci putem să-L primim pe Hristos şi să ne bucurăm cu adevărat de darul acesta, de minunea aceasta, când El ni Se împărtăşeşte, când devenim purtători de Hristos. I-a adus pe ucenici şi a zis: De mult am dorit să mănânc cu voi ultima cină. Dar ei nu au înţeles. Le-a mai dat alt exemplu extraordinar. Dacă exista la evrei obiceiul ca, înainte de cina Pascală, cel care era gazdă să spele picioarele tuturor celor care intrau în casa sa, în semn de cinstire deosebită, Mântuitorul Hristos a luat ştergarul şi S-a încins cu el şi S-a aplecat şi a spălat picioarele ucenicilor săi. Şi a spus: Cel ce vrea între voi să fie mai mare să fie slujitorul tuturor. Faceţi ceea ce v-am învăţat Eu pe voi înşivă. Apostolul Petru se opune şi spune: Doamne, nu voi lăsa niciodată să-mi speli picioa­rele. Şi îi răspunde Mântuitorul: Dacă nu-ţi spăl picioarele, nu vei avea parte de mine. Atunci Apos­tolul Petru spune: Doamne, nu numai picioarele să mi le speli, ci să mă speli cu totul. Iar Mântuitorul îi răspunde: Nu e necesar, pentru că voi sunteţi curaţi, dar nu toţi. Voi sunteţi curaţi, dar nu toţi; deja l-a descoperit pe Iuda.

Intrarea Domnului în Ierusalim este intrarea noastră în Împărăţia lui Dumnezeu, în Împărăţia Jertfei Domnului nostru Iisus Hristos. În stare de Jertfă Se prezintă Mântuitorul la Tatăl, în stare de jertfă să ne prezentăm şi noi la Crucea Răstignirii Domnului. Ca să ne facă şi nouă parte de darurile Jertfei Sale. Amin.