„În mormânt Viaţă…
(Vinerea Mare)

† Visarion Răşinăreanu
Episcop Tulcea

În viaţa de credinţă şi har a Bisericii lui Hristos, Vinerea Patimilor, ziua răstignirii pe cruce a Mântuitorului, Mirele Bisericii, ziua împăcării noastre cu Dumnezeu, Părintele nostru, ocupă un loc însemnat.

Este o zi de reculegere profundă, o zi de meditare la patima şi moartea Domnului, zi pe care credincioşii o închină cu rugăciuni şi imne de o frumuseţe deosebită, morţii dătătoare de viaţă şi izvorâtoare de iertare a Aceluia care S-a întrupat, S-a răstignit, a murit şi S-a îngropat pentru noi şi pentru a noastră mântuire.

Ziua Vinerii Patimilor, deşi este o zi tristă a Bisericii, este totuşi o zi dătătoare de nădejde neclintită, de încredere în viaţă şi mai ales de biruinţă asupra morţii. Este ziua mai înainte vestitoare a învierii, cum o numesc cântările bisericeşti, este ziua în care Hristos, ca om, gustă paharul morţii şi, gustându-l, ne preface pe toţi în izvoare ale vieţii celei noi, purtători ai biruinţei şi vestitori ai Învierii.

„Hristos a murit pentru păcatele noastre… şi a fost îngropat” (I Cor. 15, 3-4), aşa se exprimă una din cele mai vechi mărturii de credinţă creştină.

Şi pe drept cuvânt, căci centru istoriei mântuirii neamului omenesc, aşa cum îl exprimă predica Sfinţilor Apostoli şi, îndeosebi, a Sf. Apostol Pavel, se află în „Hristos cel răstignit”.

„Noi propovăduim pe Hristos cel răstignit, pentru iudei, sminteală, pentru neamuri, nebunie. Dar pentru cei chemaţi şi iudei şi elini, pe Hristos, puterea lui Dumnezeu şi înţelepciunea lui Dumnezeu” (I Cor. 1, 23-24).

Cuvinte pline da har şi înţelepciune, cuvinte care au înfrânt o lume păgână cu toată înţelepciunea ei şi care au adus la Hristos, prin Crucea Lui, toate neamurile. Cuvinte prin care toţi cei care au crezut în crucea Lui şi în suferinţa Lui au dobândit cununile cele nevestejite ale nemuririi şi ale părtăşiei cu El.

Hristos venit în lume „la plinirea vremii” a primit a pătimi pentru noi şi prin patima Sa pe cel stricăcios „îl îmbracă în haina nestricăciunii”, îl uneşte cu cerul, îl înfrăţeşte cu îngerii, îl face părtaş vieţii celei veşnice şi îl aşează în mărirea Tatălui ca pe un fiu preaiubit şi preaascultător, cum zice Sf. Ioan Gură de Aur.

„Prin cruce a venit bucurie la toată lumea”, cântă Biserica plină de entuziasm şi credinţă şi este conştientă de faptul că Crucea este dătătoare de înviere, iar razele care ţâşnesc din ea sunt luminile cele necreate ale zilei Învierii, ziua cea neînserată a Împărăţiei lui Hristos. Nădejdea fără umilinţă, nebiciuită, necondamnată, nerăstignită, neîngropată nu poate să capete aripi de împlinire şi mărire.

Hristos a mers pe această cale şi El, Iisus, este nădejdea noastră. Şi orice nădejde nu biruie decât trecând pe acolo pe unde Domnul a trecut. Nădejdea noastră este copleşită de iubirea Fiului lui Dumnezeu, „Care ne-a iubit şi S-a jertfit pentru mine” cum spune Sf. Pavel.

Iubirea lui Hristos este o iubire statornică, fidelă. El nu ne părăseşte chiar atunci când noi Îl părăsim. Pe toate soclurile crucilor din Evul Mediu erau încrustate aceste patru versuri: „Te îndoieşti că te iubesc? Opreşte-te şi priveşte. În trupul Meu e sculptată iubirea”.

Iubirea lui Hristos izvorăşte din Crucea Lui, bucuria zilei de Paşti din drama Vinerii Patimilor, lumina lui Hristos, care luminează pe tot omul care vine în lume, ţâşneşte din mormântul încărcat cu flori al lui Hristos, pacea şi liniştea pascală izvorăsc din dangătul duios al clopotelor ce vestesc lumii moartea şi Învierea Domnului. Nici în Ceasul Prohodului din Vinerea Mare Crucea răstignirii nu mai rămâne doar un semn al morţii, ci e penetrată e razele Învierii.

Mormântul Domnului din fiecare biserică reînnoieşte zidirea, iar credincioşii, tineri şi bătrâni, se adună în ceas de seară în mireasmă de tămâie şi flori să cânte în jurul lui Prohodul Domnului, imn izvorât din lacrima şi durerea sufletului omenesc peste care licăreşte bucuria şi speranţa. „Primăvară dulce”…, primăvară a reînnoirii sufletului omenesc, a temeluirii zidirii celei noi, primăvară a vieţii şi a nemuririi.

„Robilor Tăi, Maică dă-le ca să vadă învierea Fiului Tău”, invocă Biserica pe Fecioara Maria, Maica Bisericii, şi prin ea nădăjduim să ajungem şi noi la Ziua Învierii curaţi, pregătiţi sufleteşte, împăcaţi cu Dumnezeu şi cu semenii noştri şi împărtăşiţi cu Trupul şi Sângele lui Hristos.

Vinerea Mare este poarta de intrare în Marea zi a Învierii, este scara ce ne urcă de la cele pământeşti la cele cereşti şi ne deschid amândouă zorile Împărăţiei bucuriei şi păcii.

„Primăvară dulce…”, fii cu adevărat o primăvară a renaşterii sufletelor noastre şi a poporului nostru românesc.