Dă-mi mie pe Străinul acesta…

3:34 pm Predici, PS Visarion                                                     

Dă-mi mie pe Străinul acesta…
– meditaţie la Vinerea Mare –

Visarion Răşinăreanu
Episcop Tulcea

Pentru fiecare creştin în general şi pentru creştinul ortodox în special, ziua de Vinerea Mare sau Vinerea Patimilor are o semnificaţie deosebită.

Sfânta şi Marea zi Vineri e o zi însemnată în calendarul liturgic, o zi de doliu pentru întreaga Biserica ce comemorează în această zi patimile cele înfricoşătoare, moartea şi îngroparea Mântuitorului nostru Iisus Hristos.

Tristă zi are astăzi sfânta noastră Biserică!

Îndurerată şi înlăcrimată este astăzi Mireasa lui Hristos, Biserica, pentru că Mirele ei preaiubit a fost răstignit şi cu cei fărădelege S-a socotit.

Tristă zi are astăzi sfânta noastră Biserică!

Plină de durere este astăzi Fecioara Maria – Maica Domnului, pentru că Fiul ei preadulce a fost batjocorit şi umilit şi a fost străpuns cu suliţa în coasta-I cea mântuitoare din care ne-a izvorât nouă viaţă din belşug.

Tristă zi are astăzi sfânta noastră Biserică!, şi la durerea ei, şi la durerea Maicii Preacurate participăm şi noi, poporul lui Dumnezeu, noul Israel, cu sufletele smerite dar pline de credinţă că după moarte urmează învierea, după Vinerea Patimilor, ziua cea plină de lumină a Paştilor.

Totul în biserică ne aduce aminte că astăzi prohodim şi nu ne veselim şi că urmăm şi noi în chip tainic cortegiul ce urcă Golgota.

Iconostasul îmbrăcat în negru, altarul în frumuseţea lui cernită şi mormântul din mijlocul Bisericii ne aduc aminte tuturor că într-adevăr Domnul a murit pentru noi.

A murit Domnul vieţii pe Cruce, ca pe noi să ne facă vii şi să ne izbăvească din robia păcatului, a osândei şi a morţii.

A murit Domnul vieţii pe Cruce ca pe noi să ne facă părtaşi ai slavei Sale celei negrăite şi să ne deschidă tuturor porţile Împărăţiei Cerurilor.

A murit Domnul vieţii pe Cruce!

Sus pe Muntele Golgota se aud astăzi lovituri de ciocan!

Fiul lui Dumnezeu făcut om „pentru noi şi pentru a noastră mântuire” este ţintuit pe lemnul Crucii, lemn ce va deveni semn de binecuvântare, izvorul vieţii şi al biruinţei.

Sus pe muntele Golgota se aud astăzi lovituri de ciocan!

La auzul lor se înfioară pământul şi plâng îngerii din cer. Cu lumânări aprinse în mână, cu paşi mărunţi, cu cugetul smerit urmăm şi noi în tăcere Sfântul Epitaf în drumul lui împrejurul Bisericii, închipuind ultimul drum al Mântuitorului spre mormântul cel pregătit să încapă pe Cel neîncăput şi rememorăm împreună cu imnele liturgice ale Bisericii cererea retorică adresată lui Pilat de către Iosif, sfetnicul cel cu bun chip: „Dă-mi mie pe Străinul acesta, Cel care ca Prunc S-a înstrăinat pe Sine în lume; dă-mi mie pe Străinul acesta ca să-l ascund în mormânt, pe Cel care ca străin n-a avut unde să-Ăi plece capul” (Triod).

Mult curaj a avut Iosif, ucenicul de taină al Mântuitorului, când s-a prezentat în faţa lui Pilat, cerând trupul lui Iisus, şi pentru acest lucru Sfintele Evanghelii îi amintesc cu respect numele, iar Biserica i-a închinat şi o zi de prăznuire Arimateanului, în calendarul liturgic în fiecare an la 31 iulie.

În seara venirii în lume a Fiului lui Dumnezeu, în Ajunul Crăciunului, un alt Iosif, logodnicul Mariei, bătea la porţile încuiate ale inimilor oamenilor, cerând un loc în care să vină mai aproape de om Însuşi Dumnezeu. Dar n-a găsit „căci nu mai era loc de găzduire pentru ei” (Luca 2, 7).

În seara plecării din lume a Fiului lui Dumnezeu, în Sfânta şi Marea zi de Vineri a Paştilor un alt Iosif, sfetnicul cel cu bun chip, îi oferă Acestuia un loc de mormânt, „în care nu mai fusese nimeni îngropat” (Ioan 19, 41).

„Dă-mi mie pe Străinul acesta…”

Atât Iosif cel drept cât şi Iosif cel cu bun chip, au recunoscut în Străinul acesta pe Fiul lui Dumnezeu, izbăvitorul şi Răscumpărătorul lumii.

Şi pentru noi, cei de astăzi, în lumea în care trăim învăluiţi de greutăţi şi ispite, de necazuri şi suferinţe, Hristos rămâne, de multe ori, un Străin din pricina necredinţei şi a împietririi inimii noastre, în aşa fel încât ochii noştri sunt ţinuţi să nu-L cunoască, la fel ca cei doi ucenici de pe drumul Emausului.

Când nu putem vedea realitatea, când patimile se năpustesc asupra noastră, când deznădejdea bate la uşa inimii, când ne îngrozeşte moartea, atunci toate acestea se petrec pentru că nu-L avem pe Hristos în noi şi cu noi şi că El rămâne pentru noi încă un străin.

Când ne munceşte necredinţa, când nu suntem luminaţi de bucuria harului, când nu gustăm din dulceaţa paharului mântuirii şi al vieţii – Sf. Împărtăşanie – când nu suntem în stare să ne jertfim pentru adevăr, bine şi frumos, atunci înseamnă că nu-L avem încă pe Hristos în noi şi că El rămâne iară şi iară încă un străin.

Pentru fiecare dintre noi sfânta zi de Vinere Mare poate deveni cu adevărat un prilej bun de descoperire a Străinului venit în lume ca să ne dăruiască mântuire şi să ne conducă spre zările veşnicei împărăţii căreia ne-a făcut pe toţi părtaşi prin învierea Sa cea de a treia zi. Să cerem mereu, astăzi şi în fiecare clipă a vieţii noastre, la fel ca „Iosif cel cu bun chip”: „Dă-mi mie pe Străinul acesta…” nu ca să-L îngropăm în mormânt de piatră, ci ca să-I dăm un loc unde să-Şi plece capul şi anume: inima şi sufletul nostru şi ca să rămână de-a pururi cu noi.

Dă-mi mie pe Străinul acesta…”

Dă-ne nouă pe Hristos ca să trăim în veci şi de-a pururi cu Domnul să fim. (I Tes. 4, 17).

Amin.

Lasa un comentariu

Comentariul tau

Nota: Nu trimiteti comentariul de mai multe ori. Toate comentarile sunt moderate. Vor aparea dupa aprobarea administratorului.

Poti folosi si tagurile acestea: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>