Hristos a înviat!

12:35 am PS Visarion, Predici                                                     

Hristos a înviat!

Visarion Răşinăreanu
Episcop Tulcea

După o perioadă de 40 de zile de post şi rugăciune, vreme în care ne-am curăţit simţirile şi ne-am pregătit sufletul ca să-L întâmpinăm pe Hristos cu bucurie şi să primim lumina Învierii Lui în inimile noastre, prăznuim şi în acest an de graţie Ziua Cea Mare şi Sfântă a Învierii Domnului.

Ne-a învrednicit Părintele luminilor (Iacob 1, 17) să ajungem şi în acest an de sfârşit de mileniu să prăznuim Paştile lui Dumnezeu cele mântuitoare, Paştile cele mari şi sfinte şi să cântăm împreună cu Biserica imnul de biruinţă: Hristos a înviat din morţi, cu moartea pe moarte călcând şi celor din morminte viaţă dăruindu-le.

Ne-am adunat în această sfântă noapte de mântuire a Paştilor în jurul sfântului altar, pentru a aduce prinosul nostru de preaslăvire lui Hristos cel făcut om pentru noi, lui Hristos cel răstignit şi înviat şi, primind în sufletele noastre Lumina cea lină a Învierii, să ne împărtăşim mai cu adevărat de Trupul şi Sângele Preacurat al Mântuitorului ca astfel viaţă să avem întru noi şi încă din belşug (Ioan 10, 10).

După ce am trăit împreună cu Domnul toată drama Patimilor, după ce L-am văzut prins şi bătut, batjocorit, răstignit şi îngropat, în această sfântă noapte a Învierii ne bucurăm împreună cu îngerii şi cu întreg cerul şi pământul de vestea cea mare a minunii ce s-a întâmplat şi anume aceea că: Hristos a înviat.

Ne cheamă Biserica în aceste sfinte zile de praznic al Paştilor să ne curăţim simţirile ca să ne putem închina Sfintei Învierii lui Hristos şi să-L preamărim pe Cel ce este cu adevărat începătură (a Învierii) celor adormiţi (I Cor. 15, 20), pe Cel care, prin moartea Sa, a zdrobit puterea morţii, dăruind tuturor viaţa cea fără de sfârşit.

Ne întâmpină şi pe noi Biserica în aceste zile măreţe de prăznuire cu salutul strămoşesc şi creştinesc Hristos a înviat şi ne îndeamnă şi pe noi să transmitem până la marginea pământului (Fapte 1, 8 ) această veste a Învierii care a devenit adevărul şi mărturisirea de căpătâi ce stă la baza credinţei noastre creştine.

Ziua de Paşti este cea mai mare sărbătoare a creştinătăţii, ea este ziua pe care a făcut-o Domnul să ne bucurăm şi să ne veselim într-însa, cum grăieşte psalmistul şi proorocul David (Ps. 117, 24). Aceasta, pentru faptul că minunea Învierii copleşeşte toate celelalte minuni săvârşite de Mântuitorul Hristos, precum lumina soarelui copleşeşte lumina stelelor care luminează pe bolta cerului.

Minunea Învierii este asemenea unui munte înalt de pe vârful căruia se vede, se înţelege şi se luminează toată viaţa noastră de aici de pe pământ şi de dincolo de mormânt. Ea este asemenea unui far călăuzitor, aşezat la hotarul dintre două lumi: cea de aici şi cea viitoare. În lumina Învierii lui Hristos înţelegem mai bine rostul nostru pe acest pământ, valoarea vieţii pe care am primit-o de la Dumnezeu, ca şi a îndatoririlor pe care le avem în societate.

Hristos cel Înviat este Cel care guvernează lumea şi Care ne conduce paşii vieţii noastre spre zările Împărăţiei Cerurilor.

Prin viaţa noastră închinată Lui şi prin împlinirea poruncilor Sale care sunt viaţă veşnică (Ioan 12, 50), noi străbatem împreună cu El întreg itinerarul vieţii Sale: ne naştem la viaţa cea nouă prin Sf. Botez, creştem întru El până la statura bărbatului desăvârşit (Efes. 4, 13), pătimim cu El şi înviem împreună cu El şi împărăţim şi noi de-a dreapta Tatălui.

De aceea cântăm în aceste zile sfinte: Ieri m-am îngropat împreună cu Tine Hristoase, astăzi mă scol împreună cu Tine, înviind Tu, Însuţi mă preamăreşte Mântuitorule întru Împărăţia Ta (Canonul Paştilor).

Să petrecem cu folos sufletesc, cu bucurie şi cu dragoste acest mare praznic al Sf. Paşti, căutând să fim mai buni, mai iertători, mai generoşi şi mai drepţi. Să ne înmulţim în aceste zile rugăciunea în biserică şi la casele noastre, să căutăm să fim alături de cei aflaţi în necazuri şi suferinţe şi să le facem cunoscut faptul că Hristos a înviat. Să trăim cu adevărat ca fii ai Învierii, mărturisind cu viaţa şi cu faptele noastre cele bune că suntem următori ai lui Hristos şi că într-adevăr credem în minunea petrecută acum 2.000 de ani în Ierusalim.

Să rugăm pe Hristos cel Înviat să dăruiască pace în ţara noastră şi în toată lumea, să ne binecuvânteze viaţa, familiile şi ostenelile noastre, iar noi, împreună cu toţi fiii Bisericii, să cântăm vreme de 40 de zile cântarea de biruinţă: Hristos a înviat din morţi, cu moartea pe moarte călcând şi celor din morminte viaţă dăruindu-le.

Tuturor un călduros salut pascal Hristos a înviat! şi urarea de a petrece Sf. Paşti cu pace, bucurie, sănătate şi cu binecuvântare.

Lasa un comentariu

Comentariul tau

Nota: Nu trimiteti comentariul de mai multe ori. Toate comentarile sunt moderate. Vor aparea dupa aprobarea administratorului.

Poti folosi si tagurile acestea: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <code> <em> <i> <strike> <strong>