Ziua Învierii - Ziua Domnului

† Visarion Răşinăreanu
Episcop Tulcea

Această aleasă şi sfântă zi, cea dintâi a săptămânii este împărăteasă şi doamnă, a praznicelor praznic şi sărbătoare a sărbătorilor în care binecuvântăm pe Hristos în veci.“

(din Canonul Învierii)

Am ajuns şi în acest an să prăznuim marele praznic al Învierii Domnului, căruia ne-a învrednicit Dumnezeu să i ne închinăm cu credinţă şi cu dragoste.

La miez de noapte clopotele sfintelor noastre biserici ne vestesc tuturor marele eveniment al Învierii Mântuitorului Iisus Hristos şi, cu sufletele curate şi înnoite în duhul dragostei dumnezeieşti, alergăm şi noi, asemenea femeilor mironosiţe în dimineaţa Învierii, pentru a ne închina Celui ce a răsărit din mormânt ca „un mire din cămară“, pentru a ne întâlni cu Hristos cel înviat şi pentru a primi lumina cea neînserată şi bucuria cea veşnică.

„Hristos a înviat din morţi, cu moartea pe moarte călcând şi celor din morminte viaţă dăruindu-le“, cântă în această sfântă noapte întreaga creaţie restaurată ontologic prin Învierea lui Hristos şi noi, cei ce suntem după „chipul şi asemănarea“ Sa, prăznuim cu negrăită bucurie „omorârea morţii şi începătura vieţii celei veşnice“, căutând în acelaşi timp să fim următori şi martori ai lui Hristos cel răstignit şi înviat, mărturisitori ai patimilor şi ai slăvitei Sale Învieri.

„Veniţi să ne închinăm şi să cădem la Hristos Cel ce a înviat din morţi“, ne îndeamnă în această sfântă zi Biserica şi ne pune în faţa ochilor noştri sufleteşti Icoana Celui ce, biruind moartea, ne-a dăruit nouă prin Învierea Sa „viaţă veşnică şi mare milă“.

Învierea Domnului, slăvita zi a Sfintelor Paşti naşte în sufletul nostru credinţa puternică în Dumnezeu, Stăpânul lumii văzute şi nevăzute, întăreşte în noi nădejdea în bunătatea şi dreptatea Sa şi temeluieşte dragostea curată faţă de Dumnezeu şi faţă de semenii noştri.

Învierea Domnului ne dă tuturor certitudinea că nu suntem singuri pe acest pământ, că avem sus în cer un Tată care ne poartă tuturor de grijă şi că în fiecare clipă a vieţii ne aflăm sub oblăduirea Lui.

Învierea Domnului ne întăreşte tuturor credinţa în nemurirea sufletului nostru şi ne încredinţează că nu vom muri, ci doar prim moarte „vom trece la viaţă“ (Ioan 5, 24), pentru a împărăţi cu Hristos cel Înviat.

Toate darurile cele sfinte şi cereşti ni le-a descoperit nouă Tatăl prin Învierea din morţi a Fiului Său Cel Întrupat şi ne-a chemat pe toţi la împărtăşirea din lumina cea neînserată a Împărăţiei lui Hristos.

În Simbolul Credinţei mărturisim de fiecare dată faptul că Mântuitorul Iisus Hristos „a înviat a treia zi după Scripturi“. Cu alte cuvinte, mărturisim faptul că moartea şi Învierea Sa au fost hotărâte în planul veşnic al lui Dumnezeu de mântuire a neamului omenesc şi ele s-au împlinit întocmai aşa cum au fost ele prezise de Scripturile Vechiului Testament.

Mântuitorul Hristos Însuşi, chiar din timpul vieţii Sale, le-a spus ucenicilor Săi şi celor care-L ascultau, de mai multe ori, că „Fiul Omului trebuie să pătimească multe şi să fie defăimat de bătrâni, de arhierei şi de cărturari şi să fie omorât, iar după trei zile să învieze“ (Marcu 8, 31). Ba mai mult, după moartea Sa pe cruce şi îngroparea Sa, fariseii s-au dus la Pilat, cerându-i să pună pază la uşa mormântului, pentru că, spuneau ei: „Acela a zis, fiind încă în viaţă: După trei zile mă voi scula“ (Matei 27, 63).

Şi într-adevăr această proorocie a Mântuitorului s-a împlinit desăvârşit, înviind din morţi a treia zi, adică în prima zi a săptămânii iudaice, adică duminica.

De atunci Biserica Creştină prăznuieşte ca zi de odihnă şi de închinare Duminica, ziua în care s-a petrecut cel mai măreţ eveniment din istoria mântuirii: Învierea lui Hristos din morţi.

Duminica a fost numită „ziua Domnului“ (dies Domini), devenind ziua de sărbătoare săptămânală a Apostolilor şi a primilor creştini. Avem numeroase şi trainice temeiuri în Sf. Scriptură pentru acest lucru. Astfel, toţi Sfinţii Evanghelişti mărturisesc într-un glas că Mântuitorul Iisus Hristos a înviat din mormânt în „ziua întâi a săptămânii“ (Mat. 28, 1; Marcu 16, 1-2; Luca 24, 1; Ioan 20, 1), adică duminica. Importanţa acestui eveniment este atât de mare şi de copleşitoare, încât Sf. Apostol Pavel ne încredinţează: „Şi dacă Hristos n-a înviat, zadarnică este atunci propovăduirea noastră, zadarnică şi credinţa voastră“ (I Cor. 15, 14).

Duminica este apoi prima zi a creaţiei în care Dumnezeu „a făcut cerul şi pământul“ (Facere 1, 1), despărţind lumina de întuneric, aducând totul dintru nefiinţă întru fiinţă.

Tot în ziua Duminicii a avut loc şi Pogorârea Sf. Duh peste Sf. Apostoli ai Domnului, întemeindu-se astfel, în chip văzut, Biserica Creştină (Fapte 2, 1).

În această zi a duminicii, primii creştini săvârşeau Sf. Euharistie, adică Sf. Liturghie în care se împărtăşeau cu Trupul şi Sângele Domnului, aşa cum facem şi noi astăzi.

În cartea Faptele Apostolilor ni se istoriseşte faptul că Sf. Ap. Pavel a rămas în localitatea Troa (Troada) şapte zile, iar în ziua întâi a săptămânii (duminica) s-a adunat împreună cu creştinii de acolo „să frângă pâinea“ (Fapte 20, 7), adică să săvârşească Liturghia.

La fel, tot Sf. Pavel îi îndeamnă pe credincioşii din Corint, referitor la strângerea de ajutoare pentru fraţi, ca aceasta să fie făcută „în ziua întâi a săptămânii“ (I Cor. 16, 2), adică tot în ziua duminicii.

Sfântul Apostol şi Evanghelist Ioan, cel care a scris cartea Apocalipsei, ne spune că a fost în duh „în zi de duminică“ şi că a primit descoperirea pe care a aşternut-o în scris în această carte (Apoc. 1, 10).

Sf. Iustin Martirul şi Filozoful, trăitor în veacul al doilea după Hristos, spunea: „Duminica ne adunăm cu toţii, pentru că este ziua în care Dumnezeu a preschimbat întunericul şi materia şi a creat lumea, şi pentru că în această zi Mântuitorul nostru a înviat din morţi“ (Apologia, 65-67).

Iată câteva din temeiurile pentru care noi creştinii serbăm ca zi de odihnă, de închinare şi de rugăciune ziua duminicii, care este ziua Domnului.

Duminica este zi de sărbătoare în care prăznuim de fiecare dată Învierea Domnului. Ea este ziua de bucurie, de înălţare duhovnicească şi de lumină, pe care a vestit-o mai înainte proorocul şi psalmistul David, zicând: „Aceasta este ziua pe care a făcut-o Domnul să ne bucurăm şi să ne veselim într-însa“ (Ps. 117, 24).

Să respectăm deci cum se cuvine ziua Domnului, ziua duminicii, prin reţinerea noastră de la orice lucru, prin participarea noastră la Sf. Liturghie în biserică, prin citirea de cărţi folositoare şi mai ales prin faptele bune faţă de semenii noştri, pe care să le săvârşim în această zi.

Să ne ferim de cei care, răstălmâcind Scripturile şi rătăcind de la adevăr, nu respectă ziua duminicii aşa cum a făcut Biserica lui Hristos încă de la început şi să rămânem în credinţa noastră ortodoxă a moşilor şi strămoşilor noştri.

Să ne ferim şi de cei ca caută să ne dezbine între noi şi să ne rupă de la staulul Bisericii lui Hristos „cea una, sfântă, sobornicească şi apostolească“, deoarece, după cuvântul Sf. Ap. Pavel, „unii ca aceştia sunt apostoli mincinoşi, lucrători vicleni care iau chip de apostoli ai lui Hristos“ (II Cor. 11, 13).

Luminaţi de razele binefăcătoare ale învierii Mântuitorului Hristos, prăznuim şi în acest an Jubiliar „Paştile cele frumoase, Paştile Domnului, Paştile cele de taină, Paştile cele preacinstite, Paştile cele fără de prihană, Paştile credincioşilor“ şi ne îmbrăcăm în lumina lui Hristos, Cel ce a biruit moartea şi păcatul prin Patima Sa cea preacurată.

O, Paştile cele mari şi preasfinţite, Hristoase!

O, înţelepciunea şi Cuvântul şi Puterea lui Dumnezeu! Dă-ne nouă să ne împărtăşim cu Tine, mai adevărat în ziua cea neînserată a împărăţiei Tale“, cântăm şi noi cu Biserica în această noapte aleasă şi sfântă şi dorim ca Hristos cel înviat să rămână de-a pururi cu noi şi să-L primim cât mai des în sufletele noastre sub chipul Sfintei Împărtăşanii.

Să prăznuim aşa cum se cuvine aceste sfinte zile ale Paştilor după toată tradiţia noastră creştinească şi românească.

Să înălţăm un gând curat de rugăciune către Hristos cel înviat din morţi pentru neamul nostru românesc şi pentru toţi fiii acestuia aflaţi dincolo de hotarele ţării. Să fim buni şi cu dragoste faţă de aproapele nostru şi mai ales faţă de cei bolnavi, de cei singuri, de cei aflaţi în suferinţe şi încercări. Să le stăm în ajutor, să-i mângâiem, să le ducem şi lor vestea cea mare a Învierii lui Iisus.

Să ne înmulţim rugăciunea, fapta cea bună şi cercetarea Sfintei Biserici în aceste zile sfinte de praznic şi să dovedim prin faptele noastre că suntem următori ai lui Hristos şi fii ai Învierii.

Fie ca lumina Învierii lui Hristos să strălucească de-a pururi în sufletele noastre, iar Hristos cel Înviat să ne ocrotească, să ne binecuvânteze cu pace, cu sănătate şi spor duhovnicesc.

Hristos a înviat!