Maestru Dan Puric va conferenţia joi la Alba Iulia
Mai 6, 2008 10:38 am Anunturi, Dan PuricJoi, 8 mai 2008, Maestrul Dan Puric va fi prezent de la ora 18.00, la Casa de Cultură a Sindicatelor din Alba Iulia, tema dezbaterii fiind „Cine suntem”. Tot atunci va avea loc şi lansarea cărţii cu acelaşi nume a maestrului Dan Puric şi a revistei „Sinapsa”.
Actorul Dan Puric şi-a lansat luni, 5 mai 2008, de la ora 19.00, volumul “Cine suntem”, la Sala Rapsodia, din Bucuresti. Cartea, apărută la Editura Platytera, vorbeşte despre apropierea sa de creştinism şi despre pierderea identităţii neamului românesc.
Volumul este prefaţat de părintele Iustin Pârvu şi este dedicat părintelui Atanasie, “lumină de om şi neam omenesc”, de la Mânăstirea Petru Vodă. De altfel, volumul conţine şi o predică susţinută la această mânăstire de lângă Târgu-Neamţ, alături de cuvântarea rostită la înmormântarea părintelui Atanasie, pe 4 martie anul acesta.

Icoana din ochii părintelui Iustin Parvu
Actorul s-a apropiat de Biserică in urma cu 8-9 ani, intr-un moment de maxima criza existentiala pe plan personal, dar fiind si foarte dezamagit de ceea ce se intampla in societatea si mai ales in politica romaneasca. “M-am intors ca o racheta la Dumnezeu, fara sa fiu habotnic. Eu fac arta crestina, care este o punte spre Dumnezeu, si nu neaparat arta bisericeasca, care e strict legata de biserica”, explica actorul. “Spectacolele mele “Don Quijote”, “Visul” marturisesc credinta si cautarea mea a lui Dumnezeu. Tot dorul meu de Dumnezeu se regaseste in arta mea”, subliniaza Puric.
La Petru Vodă, în inima Moldovei, a ajuns în urmă cu patru ani. “M-au impresionat ochii de icoană ai părintelui Iustin. Suferinţa sa în închisorile comuniste i-au întărit esenţa voievodală. Părintele Iustin povesteşte că atunci când a intrat în închisoare a văzut pe geam o nuieluţă, iar când a ieşit din temniţă, aceasta se transformase într-un copac”.
Moartea identităţii noastre
Actorul povesteste că, în curtea mânăstirii l-a întlnit pe părintele Atanasie, care a suferit şi el în temniţele comuniste, om de o cultură enciclopedică. “Părintele Atanasie intrase de vreo opt ani la manăstire. Avea tonul lui Mihai Eminescu, inteligenţa lui Nae Ionescu şi o bucată din sufletul lui Iustin Pârvu”, povesteşte actorul. Cartea care l-a influenţat în mod decisiv este ” Valeriu Gafencu - Sfântul închisorilor”.
Titlul volumului “Cine suntem” este dat de un capitol din cartea alcătuită din interviuri date de autor şi dintr-o serie de conferinţe susţinute la Bucuresti, Cluj, Oradea, Arad şi Constanţa.
“Antrenamentul de uitare la care este supus poporul român, astăzi, face ca gândirea şi inima să se rotească pe loc şi, din această rotire în gol, paradoxal, odată cu trecutul, dispare şi viitorul. El, omul de azi, pedalează zadarnic într-un prezent continuu. A locui cu fiinţa doar într-o dimensiune a timpului - si aceea distorsionată - înseamnă moartea lentă, dar sigură a identităţii”, spune Dan Puric în cartea sa.
Capitolele din carte se intitulează: “Dragostea, mai presus de artă“, “Demnitatea creştină“, “Sensul vieţii, al morţii şi al suferinţei“.
Actorul pregăteşte să deschidă în octombrie Centrul Internaţional de Artă la Sala Rapsodia. “Vreau să fac un fel de “Junimea” acolo, spaţiul va fi prevazut, pe langa sala de teatru, cu o sala de conferinte”. Dupa multe interventii si cu ajutorul unor oameni cu inima, actorul a concesionat locul pe opt ani. In toamna, va avea premiera cu un nou spectacol: “Moda regala”, cu noua trupa de dansatori si actori pe care a crescut-o in jurul sau.
Dan Puric conduce Compania Passe-Partout, pe care a infiintat-o in anul 1999, alături de care a realizat spectacole precum: “Made in Romania”, “Costumele”, “Hic sunt leones”, “Cei 150″ si “Don Quijote”.

Mai 6th, 2008 at 4:37 pm
[…] Maestru Dan Puric va conferentia joi la Alba Iulia […]
Mai 16th, 2008 at 12:54 pm
De acum cartea maestrului Dan Puric poate fi comandata in Libraria Agnos.
Septembrie 26th, 2008 at 10:04 am
Compania de teatru “PassePartout DP” anunta deschiderea stagiunii 2008-2009, la Sala Rapsodia din Str. Lipscani nr. 53, cu one man show-ul “VIS”.
„În acest spectacol fără fir roşu conducător sunt visele mele adunate de-a lungul timpului. Cu unele am călătorit în lume iar cu altele, pur şi simplu, m-am rugat. Vi le ofer pe toate dumneavoastră publicului spectator” (Dan Puric).
Piesa „Vis” ne iniţiază în limbajul trupului, al „cuvântului făcut gest”. Pentru spectatori, este foarte interesantă revelarea unui alt mod de atenţie, pe care interpretarea lui Dan Puric o prilejuieşte. Limbajul gestic este adesea dublat, ecranat, „sublimat” de limbajul discursiv dianoetic suprapus vederii. În viziunea lui Dan Puric, gestul devine cuvântător, mai mult decât un simplu accent indicator şi întăritor al sensului salvat, al realităţii „spiritualizate” în intelect. Limbajul gestic descoperă mai nemijlocit decât cel discursiv taina „Cuvântului făcut trup”. Gestul este un altfel de cuvânt care manifestă epifania persoanei, intenţia neacoperită, nesustrasă spontaneităţii, nesupusă reducţiei, nesistematizată, netranspusă în registrul „dialectic” al gândirii discursive. Curgerea logică desluşitoare a limbajului discursiv pierde, prin precizare, extraordinara diseminare, înmugurire a sensurilor din limbajul gestic.
Biletele au preturi cuprinse intre 20 si 40 lei si se pun in vanzare la casa de bilete a salii Rapsodia incepand cu data de 1 Octombrie 2008. Program zilnic intre orele 11-18.
Relatii si rezervari la telefon 021/315.89.80.