Iisus Hristos - Izvorul cunoştinţei

† Visarion Răşinăreanu
Episcop Tulcea

Omul, ca şi creatură a lui Dumnezeu, pe lângă nevoile materiale are şi nevoi spirituale.

Aşa precum trupul său însetează şi flămânzeşte, tot aşa însetează şi flămânzeşte şi sufletul său. În ce constă oare această sete sufletească a omului? În aceea de a cunoaşte adevărul, de a descifra tainele Universului, de a înţelege corect sensul vieţii şi, nu în ultimul rând, de a da răspuns marilor întrebări existenţiale care stau în faţa lui de când a apărut el pe pământ.

Mântuitorul Iisus Hristos, având în vedere tocmai acest lucru, această nevoie spirituală a omului, Se identifică pe Sine cu Adevărul Etern şi rosteşte chemarea adresată tuturor oamenilor: „De însetează cineva, să vină la Mine şi să bea” (Ioan 7, 37), cu alte cuvinte, dacă însetează cineva duhovniceşte, să vină la Mine, la izvorul vieţii, şi să-şi astâmpere setea spirituală.

O chemare ce a fost adresată atunci contemporanilor Săi, dar o chemare ce se prelungeşte peste veacuri şi ne este adresată şi nouă celor de astăzi. O chemare adresată oamenilor din toate locurile şi din toate timpurile, oameni care caută şi doresc să cunoască izvorul vieţii şi să se adape din apele lui limpezi.

Mântuitorul Însuşi este Adevărul. „Eu sunt Adevărul” (Ioan 14, 6) va spune în faţa lui Pilat, recunoscând că S-a întrupat şi a venit în lume „ca să mărturisească despre adevăr” (Ioan 18, 37).

Dar ce înseamnă oare faptul că Mântuitorul Hristos este Adevărul, că El este izvorul cel nesecat al adevărului, lângă care omul poate să se adape duhovniceşte? Mântuitorul Hristos este izvorul adevărului, pentru că El şi prin El ne-a descoperit chipul Adevăratului Dumnezeu. „Legea prin Moise s-a dat - zice Sf. Evanghelist Ioan -, iar harul şi adevărul prin Iisus Hristos au venit” (Ioan 1, 17).

Hristos, Cel Unul născut al Tatălui, este cel Care L-a făcut cunoscut în lume şi a făcut cunoscute în acelaşi timp şi tainele lui Dumnezeu, „pe care nimeni nu le-a văzut vreodată” (Ioan 1, 17-18).

Sf. Irineu scrie despre acest lucru: „Nu am fi putut să cunoaştem în alt chip cele despre Dumnezeu, dacă Învăţătorul nostru, care este Logosul, adică adevărul, n-ar fi devenit om. Cu adevărat nimeni altul nu ne-ar fi putut să ne facă cunoscute cele despre Tatăl decât numai Logosul Lui”.

Numai lângă Iisus Hristos şi prin Iisus Hristos noi cunoaştem pe adevăratul Dumnezeu. Dumnezeu este unul în Fiinţă şi întreit în Persoane. El este persoană şi nu forţa oarbă a filozofilor. El este Duh - necuprins şi desăvârşit. Este izvorul sfinţeniei, al bunătăţii şi al dreptăţii. Este plin de iubire căci „Dumnezeu este iubire” (Ioan 4, 8-16). Apogeul acestei iubiri îl vedem cu siguranţă în chipul lui Hristos şi în jertfa Lui pe Cruce. „Căci aşa de mult a iubit Dumnezeu lumea, încât pe Fiul Său cel unul născut L-a dat, ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică” (Ioan 3, 16). Prin învăţătura dumnezeiască a Mântuitorului, oamenii tuturor timpurilor s-au eliberat de sub stăpânirea idolilor şi de rătăcirile lor şi am fost conduşi spre adevărata teognosie, adică spre adevărata cunoaştere de Dumnezeu.

„Întruparea Unului Născut Fiului lui Dumnezeu, zice un scriitor al primelor veacuri, i-a luminat pe oameni spre adevărata cunoaştere de Dumnezeu”.

Dar Mântuitorul Iisus Hristos ne descoperă nouă şi tainele lumii şi a celor din ea. Toate sunt creaturile lui Dumnezeu, creaturi ale dragostei şi ale înţelepciunii divine şi nu produse ale întâmplării. „Toate prin El s-au făcut” (Ioan 1, 3), spune Sf. Ev. Ioan în prologul Evangheliei sale. Lumea deci n-a apărut din întâmplare, din haos şi nici nu va exista veşnic.

Dar şi la întrebarea când şi cum şi pentru ce s-a făcut lumea, ne-a răspuns Mântuitorul Iisus Hristos prin dumnezeiasca Sa învăţătură.

Mântuitorul Hristos însă este Adevărul, pentru că ne descoperă şi taina omului şi ne dă un înţeles profund al existenţei Lui. Ne învaţă cum am apărut. Nu din întâmplare, nu de la sine, nu din maimuţă, ci direct de la Dumnezeu.

Mântuitorul ne-a descoperit apoi şi marea valoare a fiinţei umane. Omul este coroana tuturor creaturilor, fiinţa ce uneşte în sine lumea materială cu cea spirituală, fiind creat după „chipul şi asemănarea lui Dumnezeu” (Geneza 1, 26).

Omul a fost creat cu trup ce pune în lumină înţelepciunea lui Dumnezeu şi cu suflet nemuritor, ceea ce îi conferă omului o valoare incomparabilă. Atât de mare încât, ca să-l mântuiască, Însuşi Dumnezeu S-a făcut om şi Şi-a vărsat Sângele Său pe Crucea Golgotei.

Prin Hristos, adevărul cel întrupat, noi cunoaştem şi destinaţia existenţei noastre. Chemarea de a deveni după chipul lui Dumnezeu, să trăim uniţi cu El, să devenim părtaşi ai „dumnezeieştii firi” (II Petru 1, 4).

Pentru aceasta S-a coborât El pe pământ, S-a întrupat şi S-a răstignit ca să ne elibereze pe noi din robia păcatului şi a morţii, să ne conducă apoi în Împărăţia Sa cea veşnică.

Setea duhovnicească este sădită în sufletul fiecărui om. Problema noastră, a fiecăruia dintre noi, este unde să găsim izvorul să ne astâmpărăm această sete. Pentru că aşa precum există drumuri care pot rătăci, tot aşa există izvoare cu apa amară sau sălcie din care omul nu se poate adăpa.

Mântuitorul Hristos, prin glasul Evangheliei, ne arată un singur drum şi un singur izvor la care putem să ne adăpăm setea duhovnicească. „Dacă însetează cineva să vină la Mine şi să bea” (Ioan 7, 37). Cel care merge pe acest drum nu va mai înseta în veac (Ioan 4, 14). Călăuziţi de Sfântul Duh, ascultând de poruncile Evangheliei şi însufleţiţi de exemplele pline de eroism ale sfinţilor, prin Biserică şi în Biserică, noi vom putea să ne apropiem de „izvorul vieţii şi uşa raiului” ca să putem să ne adăpăm de-a pururea din adevărul cel veşnic, ca să putem trăi din adevăr.