Contranbandă“ cu Biblii pentru români

4:33 pm Articole, Romeo                                                     

„Contranbandă“ cu Biblii pentru români”
În vremea lui Ceauşescu, un olandez sfidează ameninţările Securităţii, pentru a-şi ajuta semenii din România

În peste 30 de ani, Dick Langeveld din Olanda a distribuit zeci de mii de Biblii popoarelor blocului comunist din Răsăritul Europei. Urmărit, arestat şi anchetat deseori de Securitate, el reuşeşte, de fiecare dată, să scape de ghearele necruţătoare ale urmăritorilor şi să recidiveze în răspândirea Sfintei Scripturi. Biolog de meserie, lucrător în cadrul Ministerului Sănătăţii din Olanda, Dick ne dezvăluie câteva dintre secretele misiunii sale în România şi despre felul cum, ani de-a rândul, a reuşit să alimenteze cu Biblii România.

Pentru noi, cei de astăzi, povestirile celor mai de ieri decât noi despre jertfele şi mărturia ce le-au avut de dat pentru păstrarea credinţei par desprinse de undeva de departe, dintr-o lume a celor care binecuvântă. O lume a patericului, a icoanei depărtate şi prăfuite de vreme. Totuşi, apelul la modelul curajului mărturisitor de credinţă, la fapta plină de sens se face, şi astăzi, la fel de uşor ca oarecând. Trebuie doar să lăsăm ochii să lăcrămeze a căutare, mâinile să cearnă a pipăire, auzul să se dezmorţească în liturghisire…

Dick Langeveld din Olanda este unul dintre puţinii care, în vremuri de prigoană, se încumeta să vină în România cu transporturi de Biblii. Pe vremea lui Ceauşescu, el a reuşit să facă, ani de-a rândul – aşa după cum însuşi o spune – „contrabandă” cu Biblii în România. Zeci de mii de Biblii au ajuns, rând pe rând, în casele credincioşilor români, ortodocşi şi de alte vonfesiuni, datorită acestui temerar „Cârţan” al Europie de Răsărit (Sfânta Scriptură era distribuită, prin Dick Langeveld, în mai toate statele comuniste), în acele timpuri în care Sfânta Scriptură circula, într-un singur exemplar, din mână în mână, dintr-o casă în alta.

100-0088_img.JPGCu Dick Langeveld am depănat multe amintiri, într-o minunată zi de sfârşit de toamnă. Venise să-şi ia rămas bun de la prietenii săi din România. E ultima dată, ne-a mărturisit el, când ajunge în România. O dată pe an, din 90 încoace, venea în România să-i revadă pe cei dragi sufletului său. Starea sănătăţii şi povara amintirilor însă îi cer, de acum, odihnire. Sau lucrare a odihnei…

„Nu voi mai putea veni în mult-iubitele mele călătorii în România, ne-a spus Dick. Nu mai este posibil. În această iarnă am fost de două ori spitalizat din cauza inimii şi inima în continuare îmi este în condiţii grele. Chiar şi călătoria aceasta a fost o încercare grea. Astfel că ştiu că este ultima dată şi Dumnezeu termină lucrarea pe care atâţia ani a făcut-o în România.”

Cum a ajuns un olandez, în acele vremuri, să se îndrăgostească de România?

„În 1974 am vizitat un om, lângă Piatra Neamţ. I-am dat o Biblie în româneşte. A căzut în genunchi şi a început să-L slăvească pe Dumnezeu. Soţia plângea. M-a invitat în casă. Avea pe pereţi icoane cu Domnul Iisus, cu Maica Domnului… Mi-am spus: Ce să fie cu aceste persoane? Sunt ortodoxe. Şi vor atât de mult Biblii. Eram cu un traducător german. Persoana mi-a spus: Noi nu avem Biblii. Sunt două-trei sute de persoane în sat şi o singură Biblie. Acum eu am Biblie pentru mine, pentru mine! Plângea, plângea… El mi-a spus de Oastea Domnului din cadrul Bisericii Ortodoxe Române, care pe atunci era foarte prigonită de autorităţi. Era foarte interesant pentru mine…”

Desigur, m-am întrebat (şi l-am întrebat) cum a fost posibil, în acele vremuri – în care, orice gest ori cuvânt necugetat, putea fi ultimul – un străin să străbată în lung şi-n lat România, distribuind mii, zeci de mii de Biblii.

Biolog de meserie, cercetător de nevoia lui Christos, Dick venea în România sub pretextul cercetărilor ştiinţifice pe… popândăi (sau „popindei”, cum le spune el). A şi prins, deseori, popândăi, pe care, zice-se, îi transporta spre Olanda, şi care, după ieşirea din România, erau „eliberaţi” din captivitate pe teritoriul ungar. Iată cum, aşadar, şi popândăii români ajung să „facă misiune”, atunci când oamenilor le este interzisă manifestarea credinţei, într-un negoţ mai mult decât echitabil: Biblii în schimbul popândăilor.

Aşa demarează acţiunea răspândirii de Biblii în România. „În 1971, prima oară, am adus 100 de Biblii, ne spune Dick. După aceea, 500, 1000, cu maşini mici. Când am avut posibilitatea de a veni cu un TIR, am adus 5000. Aveam un TIRr cu un loc secret, unde ascundeam 5. 000 de Biblii. 5000 de pachete, înfoliate, cu etichete verzi şi roşii. Etichetele roşii – Biblii ruseşti. Etichetele verzi – Biblii pentru România. Am trimis multe Biblii la Iaşi, la Târgu Neamţ… Le depozitam în grădinile credincioşilor, în pământ…”

Alte ori, când varianta cu popândăii începea să se şubrezească, Dick Longeveld sosea în România „pentru sporturi de iarnă”: „Mergeam cu trenul, cu autobuzul, iarnă, zăpadă… era un sport, nu? se justifică el.” Cei care se sesizau întotdeauna de numeroasele vizite (şi vize de pe paşaport) făcute în România erau, până la noi, vameşii unguri. „La unguri aveam probleme – ne mărturiseşte Dick – ,că vedeau că vin des în România.” Dar, cum ar spune românul, Langeveld le găseşte „ac şi de cojocul lor”: „Am avut două paşapoarte. Autoritatea din Olanda ştia de misiunea mea în România. Aveam un paşaport normal şi unul diplomatic, exterior, care era valabil pentru un an. Am început să schimb, după fiecare călătorie, paşaportul care era valabil un an. Astfel, nu mai puteau şti când am fost ultima oară în România. Am acasă un teanc de paşapoarte…”

La aceeaşi vamă este prins, odată, cu un transport de Biblii. „Mi-au confiscat o maşină, un microbuz, la graniţa ungară, la intrare în Ungaria. Au descoperit Bibliile în româneşte şi au confiscat maşina…”

Primul transport de 5000 de exemplare din Sfânta Scriptură a fost adus la Iaşi şi ascuns în grădina unui credincios, într-un „tunel” special amenajat. Cu ceva timp în urmă, cei de aici i-au spus că nu au Biblii. Şi cât de mult şi-ar dori să poată primi câte o Biblie. Dick i-a îndemnat să se roage şi, foarte posibil, Dumnezeu le va trimite ceea ce-şi doresc. Îşi aminteşte chiar de un român căruia i-a spus: „Dumneavoastră aveţi nouă copii. Dacă vă prinde Securitatea, veţi face închisoare 12 ani. Dar el nu a refuzat suferinţa. Era foarte fericit.” Pentru astfel de suflete a simţit şi a ştiut că merită să rişte şi să se jertfească Dick Longeveld. Nu de puţine ori, în drumurile sale, a trecut prin experienţe unice, extrem de periculoase. Securitatea era mereu pe urmele lui, pândind şi aşteptând orice prilej care l-ar fi putut arunca în ghearele ei.

„În România am fost prins şi interogat de Securitate de patru ori, ne spune el. Mult am fost urmărit. Odată, am urcat într-un taxi, în Bucureşti. Şoferul mi-a spus: Dumneavoastă sunteţi foarte important. Nu, nu…, i-am răspuns eu. Sunt pensionar, sunt om normal… De ce credeţi acest lucru? A spus şoferul: Când ai urcat în maşină, am văzut în oglindă cum ne urmăresc zece maşini de Securitate. Sunteţi foarte important. Bun taximetrist! remarcă Dick. Mi-a spus: Pot să vă ajut? I-am spus să intre pe o stradă secundară şi acolo, dispar. Aşa am făcut. A fost cel mai bun şofer.”

„Stăteam la hotelul Mimosa din Bucureşti, îşi aminteşte el de o altă întâmplare petrecută în acele vremuri. Odată, în cameră la mine, pe pat, găsesc o scrisoare: Domnului Longeveld. Deschid şi citesc: Este foarte periculos pentru dumneavoastră. Întorceţi-vă în Olanda, pentru că e foarte periculos pentru dumneavoastră şi pentru prietenii dumneavoastră. Semnat: Un prieten apropiat. Cine era acel prieten apropiat? Securitatea, îl identifică Dick pe „amabilul prieten”. Nimeni, nimeni nu ştia numele meu exact. Toţi mă ştiau de Dick.”

Cu toate acestea, Securitatea, spune Dick, „nu m-a prins niciodată cu TIR-ul, niciodată.”

Asta până cu puţin înainte de evenimentele din Decembrie 1989, pentru că: „În 1988-1999 nu a mai fost posibil să aducem Biblii. Erau nişte sisteme noi, care descopereau tot.”

„Nu vă era frică de Securitate?” l-am întrebat. „Frică de Securitate?” a răspuns, aparent mirat, Dick. Şi mi-a oferit pe dată „cheia” reuşitei şi curajului său:

„Tot ceea ce făceam în România era ilegal. Aduceam Biblii, documente… Deci, activitate ilegală, de contrabandă. Şi cei cărora le aduceam Biblii erau ilegali. Eu ilegal – ei ilegali. Deci, eram împreună!” concluzionează, râzând, Dick Longeveld. Şi, continuând în aceeaşi notă de fină destindere, îmi mai istoriseşte o „aventură”: „Eram la vama germană, cu un transport de Biblii. Vine controlul. Sunteţi singur? mă întreabă vameşul. Da, singur! îi răspund. Singur într-o maşină mare? Da. Nu sunteţi cu soţia? O, am spus, n-ai soţie, n-ai probleme! Ha, ha, ha! a început să râdă vameşul. Mi-a spus: Foarte bine! Amândoi n-avem probleme! Adică, nici el nu era cu soţia. M-am gândit: Tu, tu eşti cea mai mare problemă! Ei, gata, mi-am spus, s-a decongestionat situaţia. Am depăşit momentul. Nu a mai făcut nici un control. Asta e: N-ai soţie, n-ai probleme! M-am confesat apoi soţiei…”

Dick Longeveld a înţeles că, într-o ţară ortodoxă, cu oameni care sufereau îndeajuns pentru apartenenţa lor la valorile strămoşeşti, nu se cade să faci prozelitism. De aceea, mărturiseşte el: „Niciodată nu am contestat principiile Ortodoxiei. Dimpotrivă. Deseori am adus mesajul că Dumnezeu a făcut o lucrare specifică prin Biserica Ortodoxă, o lucrare a lui Dumnezeu, şi nu este potrivit mie să ating Lucrarea Domnului. Astfel că, niciodată nu am adus mesaje străine din Vest către credincioşii din România; dimpotrivă, am învăţat multe lucruri de la dumneavoastră. Dumnezeu a făcut lucrarea Sa specifică aici, ca să nu fugim de aici, să fim o mărturie a iubirii Domnului Iisus prin şi în mijlocul Bisericii Ortodoxe. Şi pot să vă mărturisesc că niciodată nu am fost nici o ameninţare din punct de vedere doctrinar pentru dumneavoastră şi pentru Ortodoxie…”

Dick Longeveld este o lecţie vie, viguroasă, a iubirii în Hristos, care nu caută nicicum să înşele sincerele aşteptări. O iubire care ştie doar să dăruiască şi căreia (şi tocmai de aceea), la rândul ei, Dumnezeu îi revarsă darurile şi harurile Sale de binecuvântare. Într-o lume a prozelitismului inflamaţionist şi a intereselor celor mai meschine, Dick ne învaţă că a fi în Hristos înseamnă a te atinge, cu adevărat, de Christos. Iar atingerea aceasta se vede, cel mai frumos, pe Cruce, în Cruce (pe care Dick a deprins-o să o venereze, la propriu, de la credincioşii din România). Deseori, în Sibiu, unde poposea adesea la comemorarea Părintelui Iosif Trifa (întemeietorul Asociaţiei Oastea Domnului din cadrul Bisericii Ortodoxe Române), prilej special de a veni în România, Dick Longeveld poposea în catedrala mitropolitană din cetatea lui Hermann, pentru a se reculege şi a-I mulţumi lui Dumnezeu pentru ajutorul dat în răspândirea Scripturii în România.

La cei 82 de ani ai săi, lui Dick îi este dor de Acasă. Acolo unde îi va reîntâlni pe dragii sufletului său. Revederea lor va umple inima lui Dumnezeu de bucurie…

Romeo Petraşciuc

un raspuns

  1. Manuela Says:

    Si eu stiu multi oameni care au participat la “contrabanda” cu biblii. Poate ca pentru tinerii de azi nu mai e impresionant riscul pe care si l-au asumat. Nu are cum sa nu ne impresioneze credinta, iubirea, blandetea pe care le au si astazi cei ce mai traiesc.
    Mai stiu o poveste:
    Erau doua fete surori, din Oastea Domnului. Participau la contrabanda si au fost arestate in Severin. Au fost anchetate de securitate. La un moment dat au fost rascumparate de americani. Dupa ’89 au venit sa se impace cu tortionarul lor si sa-i aduca daruri. Acesta (familia lui) le-a transmis ca a murit de mult.
    Omul acesta traieste si azi. Il cunosc. Dar i-a fost rusine sa dea ochii cu iubirea.

Lasa un comentariu

Comentariul tau

Nota: Nu trimiteti comentariul de mai multe ori. Toate comentarile sunt moderate. Vor aparea dupa aprobarea administratorului.

Poti folosi si tagurile acestea: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>