Monumentul “Calvarul Aiudului” a fost ridicat de catre puţinii supravieţuitori ai prigoanei comuniste, (Asociatia Foştilor Deţinuţi Politici) , intre anii 1992-1999.
In septembrie 2004 IPS Andrei, episcopul Alba Iuliei, dă binecuvântarea parintelui Iustin Pârvu de a înfiinţa un schit cu hramul “Înalţarea sfintei cruci”, în care sa fie pomeniţi toţi martirii neamului românesc.
Pr. Conf. Univ. Dr. Constantin Necula,
Facultatea de Teologie Ortodoxă „Andrei Şaguna” din Sibiu
Seria Conferinţe
Exigenţele convertirii oglindite în Actele Martirice
Suceava, 2005
În primul rând dau slavă lui Dumnezeu că suntem împreună în seara aceasta, că ne-a prins seara şi Dumnezeu este încă împreună cu noi şi în seara aceasta…
Aş vrea să vă spun că dincolo de datele cu care am fost prezentat de colegul dumneavoastră, rangul la care ţin cel mai mult este acela de duhovnic al Facultăţii de Teologie. În sensul acesta mă simt cel mai util între toate lucrurile pe care le fac, şi de aceea am încercat să vă pun pe inimă şi frăţiilor voastre în seara aceasta – ca şi studenţilor mei, în repetate rânduri – această idee a modelului convertirii care pe noi, ortodocşii, ne cam complexează de la o vreme. Şi de aceea, trăind într-un mediu cum este acela al Sibiului sau cum este acela al Braşovului, unde m-am născut, problema este majoră din cel puţin două puncte de vedere.
IMNUL ROMÂNESC – Sfântul Ioan Iacob Hozevitul
| Acum, ca niciodată Treziţi-vă, români! Având credinţa-n suflet Şi arma sfântă-n mâini. În rodul născocirii Uniţi-vă în cuget În pavăza credinţei Tot neamul de pe lume |
Plecaţi-vă la Domnul Grumazul umilit, Să vă înalţe fruntea În “plaiul” cel dorit. De somnul nesimţirii Ca fraţii petrecând, Trezindu-ne simţirea Pe tronul cel din suflet |
De vom păzi unirea Si “Crezul din stramoşi”, Vom fi şi jos, în lume, Şi-n ceruri glorioşi! În scumpa noastră ţară Din groapa stricăciunii, Deci azi, ca niciodată, |
Memorialul Durerii – Viteaza din Nucşoara
Elisabeta Rizea
Citeste mai departe…
Despre coborârea Sfântului Duh între oameni
Paul Curcă
Sunt puţine texte ale literaturii duhovniceşti creştine care să aibă o asemenea circulaţie, însemnătate şi rezonanţă cum o are convorbirea Sfântului Serafim de Sarov cu Motovilov, şi aceasta pe bună dreptate. Căci dacă scopul vieţii creştine este „dobândirea Sfântului Duh”, aici avem o dobândire relatată în direct, de o persoană care a participat nemijlocit la un asemenea act. Îndumnezeirea nu mai este un concept teoretic abstract, nici un ideal de neatins, ci un fapt istoric care poate fi certificat şi probat prin mărturia directă a unor participanţi. Rândurile care urmează sunt o reflecţie modestă în marginea acestui mare eveniment.
Căci ce este mai lesne?
(Duminica a VI-a după Rusalii – Matei IX, 1-18)
Pr. Conf. Univ. Dr. Constantin Necula
Spuneam că am trecut cu Hristos în hotarele unde lucrarea Lui se cere iarăşi împlinită. De astă dată, un paralitic este adus în faţa Sa. Şi, văzând El credinţa celor care-l purtaseră dinaintea Lui, pune pe jar pe cărturari, zicând: „Îndrăzneşte, fiule, iertate fie păcatele tale!” (Mt 9, 2). Icoana aceasta pe care ne-o descoperă Evanghelistul Matei este mult amplificată de descrierea pe care Sf. Marcu o face în Evanghelia sa (Mc 2, 1-5 ş.u.) şi de aceea a Sf. Luca (5, 18-21 şi următoarele). De aici aflăm gesturile de camaraderie deplină ale celor patru, care, purtându-l pe slăbănogit dinaintea lui Hristos, trebuie să „spargă” acoperişul casei, în pragul căreia Hristos binevestea şi vindeca. Toată această grijă a prietenilor şi nezdruncinata nădejde că Acela poate să le vindece tovarăşul entuziasmează pe Dumnezeul Cel Viu, căci – ca şi în alte părţi – identifică în ei trăsături de caracter care, în istorie, vor face ca lucrarea creştină să se răspândească şi să cuprindă cât mai multe inimi. Să-l porţi pe cel care nu poate să se poarte! Să-l ridici pe cel care pare că nu se va mai ridica vreodată! Şi toate acestea doar pentru că tu crezi că Cel Care aşteaptă aducerea lui poate să împlinească prietenia ta cu minunea prieteniei Sale. Nu-i rost mai adânc dat nouă de acest efort al credincioşiei, decât acela care ne arată că a fi înaintea lui Hristos, cerându-I minunea, înseamnă a fi cu toţi ceilalţi care sprijină cu rugăciunea, cu fapta, cu gândul, minunea de care tu ai nevoie. De aici poate acel „Vai celui singur!” care străbate glasul profeţilor.
Pelerinaj in Grecia – 19-27 octombrie
cu ocazia sarbatorii Sf. Dimitrie
Tel/fax: 021/2312379; Mobil: 0724/519.060
e-mail: office@geographictravel.ro web-site: www.geographictravel.ro
SALONIC– BISERICA SF. DIMITRIE-IZVORATORUL DE MIR , M-REA KATO XENIA (BRAUL MAICII DONULUI), INSULA EVIA – MOASTELE SF. IOAN RUSU, TUR ORAS ATENA, VIZITA ACROPOLE, PATRAS – MOASTELE SF. ANDREI , BISERICA SF SPIRIDON, METEORA, M-REA SF.PARASCHIVA (VALEA TEMPI) – SALONIC, ZIUA SF DIMITRI IZVORATORUL DE MIR
OPTIONAL: CROAZIERA MUNTELE ATHOS, INSULA EGINA – MOASTELE SF. NECTARIE
Recurs la noi înşine
Am citit de curând Legea învăţământului şi am realizat încă o dată că religia nu este dorită nicicum în şcoală. Nu cu mult timp în urmă eram cu toţii mâhniţi de discuţiile care au avut loc în legătură cu prezenţa icoanelor în şcoli. Şi mă întreb dacă nu a fost doar un pas- primul pas spre ceea ce ne aşteaptă acum. Puţini au fost cei care şi-au aşezat într-un fel sau altul sufletul pe hârtie, luând atitudine vis-a-vis de această situaţie delicată. De fapt, cam tot ce a apărut în ultima vreme, a fost legat într-un fel sau altul de religia ortodoxă. Trebuie să avem curajul să ne apărăm ceea ce e al nostru. Dar cum?
Profesorul de religie este privit cu suspiciune în multe şcoli şi de cele mai multe ori constituie subiectul unor „bârfe”: cum că ar avea o ţinută ciudată sau din contră ca e prea laic în vestimentaţie şi purtări, că nu reuşeşte să ţină în frâu elevii; că nu-şi ţine ora cum trebuie etc. Doar profesorul de religie, atât! Ceilalţi profesori pot sa-şi ţină orele, pot fi îmbrăcaţi oricum, nu contează. Apoi, cum îşi permite profesorul de religie să încheie media 5 la religie? Chiar aşa!
E adevărat că este mult mai simplu să aduci o adeverinţă cu nota 10, pentru că nu am văzut până acum o notă mai mica de 10 la elevii care aduc adeverinţă, cum că ar frecventa orele de religie în altă parte…
Priviti la esenta lucrurilor
Monahul Atanasie de la Manastirea Petru Voda
A trecut la Domnul in 29 februarie 2008, de ziua Sfinţilor Cuvioşi Ioan Casian Românul şi Gherman din Dobrogea lasand un gol in randul reperelor morale ale naţiunii române.
Alexandru Ştefănescu – Monah Atanasie – (n.1919), originar din comuna Orlea (Oroles-Vulturul), judeţul Romanaţi, urmează Liceul din oraşul Corabia şi este eliminat pentru organizarea unui grup FDC. Face parte dintr-o familie de legionari, tatăl său a fost aghiotantul Generalului Cantacuzino. Din 1937, este secretarul şefului de judeţ Alexandru Cristian Tell. Participă la tabăra de la Uria, având peste 100 de ore de muncă la şantierul sediului din Gutenberg. La propunerea şefului de judeţ i se acordă gradul de legionar. După asasinarea lui Corneliu Zelea Codreanu, este însărcinat să refacă legătura cu capitala. Urmărit în Bucureşti, se refugiază la Iaşi unde este arestat şi condamnat la doi ani şi şase luni de închisoare. Este mutat la închisoarea pentru disciplinari Chişinău, unde îi întâlneşte pe Ovidiu Găină, Eugen Şăgoreanu, Dumitru Groza, Ilie Niţu, Lucian Caramlău ş.a. Este eliberat o dată cu cedarea Basarabiei. Participă la acţiunea de la 3-6 septembrie 1940, de răsturnare a regelui Carol al II-lea, în grupul de bucovineni, alături de Ovidiu Găină, Dumitru Leonteş, Hoinic, Totoescu. Cu ajutorul comandantului George Macrin şi al instructorului Gheorghe Tudorache, preia Casa Verde. Trimis în judeţul Romanaţi, este numit şef de sector. Este persecutat de colonelul Rioşanu, care se implică direct în ancheta din 1941, anul rearestării sale, fiind condamnat la 15 ani muncă silnică. Pedeapsa o execută la Aiud, fiind printre primii deţinuţi politic închişi acolo. Datorită refuzului de a se desolidariza de Mişcarea Legionară, este dus la Zarcă, unde stă până la venirea ruşilor. În celula de la Aiud a stat cu dr. Uţă şi cu Constantin Dumitrescu-Fakirul. A fost mâna dreaptă a doctorului Uţă, ajutându-l în tratarea deţinuţilor bolnavi şi învăţând de la acesta mai mult decât într-o Faculatate de Medicină. Cunoştinţele şi practica medicală dobândite în închisoare le va folosi apoi după eliberare ajutând şi mângâind mulţi bolnavi, cu multă pricepere.
Credinta si marturisire
Pentru ce, deci, Ilie i-a ucis pe profetii lui Baal?
Uciderea de catre Ilie a profetilor lui Baal (III Regi 18, 40) nu este un simplu element anecdotic al povestirii, din contra, ea constituie elementul esential al unui rit efectuat in urma unei catastrofe de amploare nationala, rit care poate fi calificat ca rit de “iesire din catastrofa”.
Presupunerile care stau la baza acestui rit se regasesc in codul sacerdotal si stau la baza legislatiei sale penale.
Convocati de regele Ahab, la initiativa lui Ilie, pe muntele Carmel profetii lui Baal si Ilie se intrec, in prezenta intregului Israel, intr-un surprinzator concurs de sacrificii destinat sa demonstreze cine dintre Baal si Iahve este Dumnezeu. Pentru aceasta fiecare la randul lui a pregatit cate un taur pentru sacrificiu punand bucatile de carne pe bucatile de lemn asezate pe altar, cerand apoi dumnezeului lor sa aprinda focul pe rugul de sacrificiu. Si, in timp ce cei 450 de profeti ai lui Baal, in ciuda rugaciunilor lor timp de ore intregi nu obtin nici cel mai mic semn de reactie din partea lui Baal, Iahve raspunde rugamintii lui Ilie si trimite focul din cer care consuma ofranda si pietrele altarului si praful si apa pe care Ilie le raspandi-se peste tot.
Dovada este adusa magistral: Iahve, singur, este Dumnezeu. Nefiinta si chiar inexistenta lui Baal este demonstrata in cel mai spectaculos mod, Ilie triumfa! Imediat isi prinde adversarii, ii duce la torentul Chison si acolo ii injunghie, unul cate unul (III Regi 18, 20-40).
