Îndrăzniţi, Eu sunt! Nu vă temeţi!…

Pr. Constantin Necula, Predici Fara comentarii

„Îndrăzniţi, Eu sunt! Nu vă temeţi!…”
Duminica a 9-a după Rusalii (Mt. 14, 23-34)

Pr. Conf. Univ. Dr. Constantin Necula

Duminica aceasta urmează, cum nu se poate mai firesc, (nesegmentând nici capitolul 14 din Matei, lucru de remarcat) Duminicii în care ne-am hrănit, laolaltă cu toţi cei care fac parte dintr-un crez cu noi, cu pâinea şi peştele, daruri înmulţite de Dăruitor (Mt 14, 14-22), numind predica noastră atunci „Pedagogia pâinii”.

Fie-ne îngăduit ca astăzi să urmăm gândului, căutând să limpezim împreună această „pedagogie a furtunii”. Iată-ne, dar, cu Domnul şi Sfinţii Săi Apostoli. Cu Hristos, mai întâi, rugându-ne cu Apostolii, la poruncă (Mt 14, 22) depărtându-ne de ţărm. Pare că nimic nu mai este de plinit. Putem să-i bănuim pe Apostoli copleşiţi de evenimente, obosiţi de harul care s-a revărsat peste ei cu atât prisos. Şi pe cei sătui de-acum de pâine şi peşte, dar şi de prezenţa minunii, retraşi cât mai aproape de poalele muntelui. Nu pe partea lacului, căci în vârf, ca şi aproape de apă, curenţii făceau ca somnul să fie tulburat.

Citeste mai departe…