Predică la Înălţarea Sfintei Cruci
Septembrie 14, 2008 Pr. Constantin Necula, Predici Fara comentariiPredică la Înălţarea Sfintei Cruci
fragment din Praznicar - Pr. Conf. Univ. Dr. Constantin Necula
În numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh! Amin.
Preaiubiţi credincioşi!
N-a trecut o săptămână de când am prăznuit pe Născătoarea Celui Care a purtat Crucea pentru noi şi pentru a noastră mântuire. Şi „sabia trecută prin sufletul ei” (Luca 2, 33) iat-o acum prăznuită. Şi odată cu ea, toată istoria mântuirii noastre. Care, în capul Crucii, al aşteptării ei, începe cu mult înainte de a o vedea noi. Căci pomul cel din mijlocul Raiului, lemnul corabiei lui Noe, şarpele cel în pustie înălţat sau toiagul care lovind piatra şi pustia Merei apă dulce a dat neamului lui Israel, cel aflat în căutarea Ţării Sfinte (Ieşire XV, 22; XVI, 1), după ce mai înainte vreme despărţise apele mării, ca pe israeliteni să-i facă prin ape ca pe uscat a merge (Ieşire 17, 11) şi alte câteva momente ale istoriei mântuirii, vădeau venirea Crucii în taina izbăvirii noastre din rău şi din plata răului, din moarte.
