Compania de teatru “PassePartout DP” vă invită la “Rencontres”
Septembrie 30, 2008 11:45 am Anunturi, Dan PuricCompania de teatru “PassePartout DP” vă invită JOI, 16 Octombrie 2008, orele 19:30 la spectacolul “Rencontres“, realizat de Dragos Huluba şi Violeta Totir.
Într-o mişcare teatrală dominată de spectacole axate pe efecte scenice exagerate, dictate de regizori care vor sa fie mai presus de interpreţii ce devin sclavii executanţi ai viziunilor regizorale cu pretenţii de originalitate, Compania de teatru “Passe Partout D.P.” susţine linia expresiei interiorizate, comunicarea directă a emoţiei, evidenţierea talentului celor ce transmit publicului provocarea la gândire.
Scenariul şi regia acestui regal artistic aparţin lui Dragoş Huluba şi Violetei Totir care sunt şi interpreţii cuplului. În cazul unui astfel de spectacol, de mişcare şi expresie, de dans şi gest, dacă regizorul este şi interpret, mult mai credibilă devine evoluţia sa. Subliniem ca genul impus de Dan Puric, se detaşază de “teatru-dans”, cele doua stiluri de expresie au în comun doar lipsa replicii.
Dan Puric urmareste în stilul promovat, ca şi discipolii săi, armonizarea pantomimei, mijloc principal de exprimare, cu dansul esenţializat.
“Rencontres” este o… “întalnire” cu harul celor ce vor sa comunice sincer si direct, emoţie publicului.
“Rencontres” a avut cronici favorabile şi în presa straină, dupa ce a participat în Cehia, la un festival Internaţional al Artelor Spectacolului. Anul acesta a fost inclus şi pe afis în Festivalul Underground de la Arad, Festivalul Comediei Românesti şi la Festivalul MaiFest - mari actori, mari regizori, mari dramaturgi - organizat de UNESCO la Cluj. În aceasta vară spectacolul s-a jucat din nou la Luxemburg (19 iunie) şi la Festivalul International de teatru de la Belgrad unde a obtinut două importante premii(5 iulie).
“Rar un asemenea spectacol în lumea teatralã de azi… un comentariu fin asupra dragostei cu un umor rafinat marca sigurã a unui talent inteligent” (Dan Puric)
Nu ocoliti acest spectacol chiar daca sala “Rapsodia” nu este un teatru elegant cum sunt suratele sale din Capitală. Aflată in centrul istoric supus acum renovării, sala va beneficia curând de o modernizare şi va aparţine definitiv Companiei de Teatru “Passe Partout D.P.”, care işi merită un loc în peisajul cultural bucureştean.
