Stramosii de IOAN ALEXANDRU

Octombrie 10, 2008 Poezie Fara comentarii

Stramosii de IOAN ALEXANDRU

Oricat le era vatra de saraca
traiau mai mult cei vachi si mai usor
Langa parinti o viata sa traiasca
Si inca una langa pruncii lor

Dupa ce intreaga mostenire
Se stia ajunsa-n locul sfant
Satui de zile si de fericire
Plecau stramosii de aici cantand

Dupa ce-asezau pe indelete
pentru suflet ce era mai greu
Intorsi senini cu fata la perete
Se stramutau la bunul Dumnezeu

 Nu puteau muri fara sa-si lase
Intreaga avutie celor vii
Matusalemi cu barbi evlavioase
Incap intr-un mileniu doi sau trei

Ce-i mai de pret sa nu se risipeasca
Frumusetea lumilor de la-nceput
Cateva fapturi s-o tainuiasca
Prin care focul vesnic a trecut

Sa nu se uite sa nu-l bage-n seama
Cuvantul sta in veac nemuritor
Ca limba intr-un clopot de arama
Cu cat il bate-i mai rasunator
Unde sunt multi e gata sa se piarda
In graba mare ce avem mai sfant
Era de-ajuns luceferii se arda
Sa se stravada celalalt pamant