Cuvânt al ÎPS. Laurenţiu la Sărbătoarea Sfintei Cuvioase Paraschiva

IPS Laurentiu Streza, Predici 2 Comentarii

Cuvânt al ÎPS. Laurenţiu la Sărbătoarea Sfintei Cuvioase Paraschiva

Poate să fie o Biserică Sfântă, poate să fie o Biserică laborator de sfinţenie dacă ea nu dă sfinţi? Dacă noi nu am avea mărturiile acestea că viaţa noastră se poate finaliza printr-un act de sfinţenie, că ostenelile pe care le facem noi, cu postul, cu rugăciunea, cu milostenia, cu iubirea de oameni au o împlinire în Dumnezeu, atunci la ce bune toată osteneala noastră şi harul lui Dumnezeu? Poate intra în Raiul lui Dumnezeu ceva necurat, sau spurcat? În nici un caz! Ca să putem ajunge în Rai, fiecare dintre noi trebuie să treacă prin treptele sfinţeniei. Şi sunt multe aceste trepte. Întâi sunt trepte de curăţire, de purificare. De fiecare dată când îngenunchem în faţa Sf. Altar, ne mărturisim păcatele noastre, trecem prin baia lacrimilor, prin baia curăţitoare. Depinde de noi cum ne mărturisim şi cum ne ţinem făgăduinţa pe care o facem în faţa lui Hristos, în Taina Spovedaniei. Luăm apoi Sfânta Împărtăşanie, care ne împărtăşesc cu Trupul şi Sângele Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Am obţinut o altă treaptă, obţinem pe Hristos în noi. Depinde însă cât Îl ţinem. Dacă suntem într-o legătură permanentă cu Hristos, dacă vrem să fim ai lui Hristos, dacă vrem să ardem de dragostea lui Hristos şi faptele noastre încep să fie tot mai plăcute lui Dumnezeu, urcăm treptat spre căile sfinţeniei.

Citeste mai departe…