Sfinţii Mărturisitori Ardeleni
Octombrie 20, 2008 Sfinti Romani, Sinaxar 3 ComentariiSfinţii Mărturisitori Ardeleni
(21 octombrie)
La 21 octombrie Biserica Ortodoxă îi pomeneşte pe sfinţii Mărturisitori Ardeleni: Cuvioşii Mărturisitori Visarion şi Sofronie, a Sfântului Mucenic Nicolae Oprea şi a Sfinţilor preoţi Mărturisitori Ioan şi Moise Măcinic, trăitori în veacul al XVIII-lea. Părintele Acad. Mircea Păcurariu din Sibiu ne-a făcut o prezentare pe scurt a vieţii acestor sfinţi:
Viaţa Cuviosului Visarion Serai
Visarion Sarai un călugăr, se pare de origine vlahă, deci un vlah din Bosnia de astăzi, care după ce a călătorit prin Ţara Sfântă, pe la Ierusalim, pe la Muntele Athos a ajuns la Karlowitz, iar de acolo a fost trimis de patriarhul sârbilor aici în Transilvania pentru a predica împotriva uniaţiei. Însoţit de câţiva credincioşi din Banat el înaintează spre Centrul Transilvaniei, pe Valea Mureşului, predică pretutindeni la Sălişte şi în alte părţi. Dar undeva între Sibiu şi Sălişte a fost arestat şi după arestare i s-a făcut un lung interogatoriu din care cunoaştem câteva date biografice, aşa cum le-am prezentat. Dus apoi în fioroasa temniţă de la Kufstein din Munţii Tirolului, unde se crede că a şi murit ca sfânt mărturisitor pentru Ortodoxie.