PREOTUL MĂRTURISITOR IOAN DIN GALEŞ
(21 octombrie)

Pe la mijlocul veacului al XVIII-lea, din rândul preoţilor şi credincioşilor ortodocşi români din Transilvania s-au ridicat numeroşi apărători ai dreptei-credinţe, în faţa încercărilor auto­rităţilor habsburgice de a-i trece cu forţa la uniaţie. Între aceş­tia se numărau cuvioşii ieromonahi Visarion Sărai, Sofronie de la Cioara şi Nicodim, protopopul Nicolae Pop din Balomir, preoţii Moise Măcinic din Sibiel şi loan din Galeş, loan din Aciliu, loan din Poiana Sibiului, loan şi Oprea din Sălişte, loan Piuariu din Sada, preotesele din Tilişca, din Poiana şi din Deal, credincioşii ţărani Oprea Miclăuş din Sălişte, loan Oancea din Făgăraş, Constantin Petric din Jina, loan Crăciun din Cărpiniş, Toma Maier din Răhău, Tănase (Todor) Todoran din Bichigiu – în părţile Bistriţei. Istoria a păstrat şi alte mii de nume ale preoţilor şi ale credincioşilor, – bărbaţi, femei şi chiar copii -, mai ales din satele: Sălişte, Poiana, Jina, Tilişca, Deal, Căr­piniş, Colun, Cuzdrioara, lângă Dej etc, ucişi sau morţi în urma suferinţelor îndurate, maltrataţi, întemniţaţi, bătuţi ori alun­gaţi din satele lor.

Între aceştia, un loc aparte ocupă vrednicul mărturisitor al credinţei ortodoxe, Preotul loan din satul Galeş, din părţile Sibiului. Se crede că a fost hirotonit fie la Bucureşti, fie la Râmnic ori la Carloviţ, ca şi alţi tineri transilvăneni, în lipsa unui ierarh ortodox atunci în Transilvania. Într-un raport al episcopului rutean unit Manuil Olszavszky de la Muncaci, din 1746, – care fusese trimis de autorităţi să cerceteze starea de spirit a românilor transilvăneni, – între preoţii pe care-i pre­zenta ca potrivnici ai unirii cu Roma se număra şi loan din Galeş[1]. În decembrie 1750, el figura printre cei şase semnatari ai unui lung memoriu adresat de românii din părţile sudice ale Transilvaniei mitropolitului ortodox sârb din Carloviţ, Pavel Nenadovici, prin care-i relatau suferinţele pe care le îndură pentru credinţa lor strămoşească[2]. În acest memoriu erau pre­zentate chiar şi propriile sale necazuri prin cuvintele: «Şi au trimis în numitu sat, în Galeş, doi slujitori ai cetăţii ca să prinză un popă şi n-au găsit pre popa acasă. Şi era pe la miezul nopţii, ci au găsit numai pre preutiasa sa, au început a o bate şi s-o lege, iară ea au început a ţipa. Vecinii au sărit să vadă ce va să fie, slujitorii au tras cu un pistol ş-au puşcat un om şi numai decât au căzut…».

Cu două săptămâni înainte de Paştile anului 1752, preoţii Ioan din Poiana Sibiului şi Ioan din Galeş, «împreună cu mai mulţi români» au pornit spre Becicherec, în Banat, unde se gă­seau alţi doi neînfricaţi luptători pentru Ortodoxie, anume cre­dinciosul Oprea Miclăuş din Sălişte şi preotul Moise Măcinic din Sibiel, pentru a le duce un memoriu al românilor din părţile de sud ale Transilvaniei, ca ei să-l prezinte apoi împărătesei Maria Tereza, la Viena[3].

Reîntors din Banat, Preotul Ioan se afla din nou în fruntea acţiunii de apărare a Ortodoxiei, căci la 16 aprilie 1756, epis­copul unit Petru Pavel Aron informa guvernul despre activita­tea acestuia[4]. Cu câteva zile înainte, un oarecare Olasz Ferenc informa pe episcopul romano-catolic maghiar din Alba Iulia despre «agitaţiile» pe care le făcea Preotul Ioan în părţile Se­beşului, ale Orăştiei şi ale Hunedoarei[5]. Se pare că s-au mai înaintat plângeri şi s-au mai luat măsuri împotriva lui şi mai înainte, de vreme ce, tot la 10 aprilie 1756, el adresa o notă-protest Sfatului oraşului Sibiu, declarând cu demnitate că, dacă au trimis la el «călăraşi şi plăiaşi noaptea, ca la un hoţ, iară nu ca la un preot nevinovat, pentru aceasta în arişte nu voi veni, că nu sunt tâlhariu»[6].

Dar nu peste mult timp, în luna mai 1756, a fost arestat şi dus în lanţuri la Sibiu. Bătrânul său tată, Ioan Burborea (Vâr­vorea), înainta atunci o scrisoare Tezaurariatului din Transil­vania, solicitând eliberarea lui din închisoare, pe cauţiune, sau cel puţin să-i dezlege lanţurile, pentru a se bucura de lumina zilei[7].

Nimeni n-a ţinut însă seama de rugămintea unui părinte în­durerat de suferinţa fiului său preot. Dimpotrivă, împărăteasa Maria Tereza a dat ordin să fie dus în secret în închisoarea ce­tăţii Deva, urmând să fie reţinut acolo până la moarte («ad per-petuos carceres»)[8]. În anul următor, Cancelaria aulică din Viena cerea Directoratului cameral din Transilvania să-l deporteze pe Preotul Ioan, fie într-o fortăreaţă din Italia, fie la Graz, unde să fie reţinut pentru toată viaţa. Faptul că nu s-a precizat locul detenţiei lui a dus la o nouă corespondenţă, dispunându-se, în cele din urmă, la 16 noiembrie 1757, să fie dus cu escortă mili­tară de la Deva în Banat, iar de acolo la Graz[9].

Spre deosebire de alţi tovarăşi ai săi de suferinţă despre al căror sfârşit nu ştim nimic, despre Părintele Ioan din Galeş avem două mărturii târzii. Astfel, cronicarul braşovean Radu Duma menţiona că în anul 1776 câţiva comercianţi din Braşov, aflaţi în treburi negustoreşti la Graz, l-au cercetat în temniţă, mărturisindu-le «că mai bine va muri acolo decât să-şi lase cre­dinţa cea pravoslavnică». Se pare că după un şir lung de ani, a fost mutat în închisoarea de la Kufstein, unde îşi sfârşiseră viaţa şi alţi mucenici ai Ortodoxiei transilvane. În adevăr, în 1780, un alt întemniţat de acolo, sârbul Ghenadie Vasici, fost pretendent la scaunul episcopal ortodox din Transilvania, a iz­butit să trimită o scrisoare către Sinodul Bisericii Ortodoxe Ruse şi ţarinei Ecaterina a II-a, rugându-i să intervină pentru eliberarea lui. Între altele, Ghenadie scria: «Aici în fortăreaţă este şi un preot român din Transilvania, cu numele loan, care pătimeşte în robie de 24 de ani pentru credinţa ortodoxă». Acesta nu putea fi decât loan din Galeş, întemniţat cu 24 de ani în urmă, adică în 1756[10].

Aşa şi-a sfârşit viaţa, departe de familia şi de păstoriţii lui, cinstitul Preot Mărturisitor loan, din Galeşul Sibiului, împodo­bit cu nimbul mucenicesc, numele lui cinsteşte în veci patria şi neamul din care s-a ridicat, rămânând statornic în credinţa ortodoxă.

SFINŢI ROMÂNI ŞI APĂRĂTORI AI LEGII STRĂMOŞEŞTI (PATRIARHIA BISERICII ORTODOXE ROMÂNE, Bucureşti, 1987) – Pr. prof. dr. MIRCEA PĂCURARIU

[3] Dr. I. Lupaş, Contribuţii documentare la istoria satelor transilvane, Sibiu, 1944, p. 69-71.

[4] Dr. S. Dragomir, ibidem, vol. II, p. 47, cap. Un mucenic uitat: popa Ioaneş din Galeş; cf. şi anexa 4, p. 315; Dr. I. Lupaş, Doi precursori ai lui Horia în audientă la Curtea împărătească din Viena, în «An. Acad. Rom.», mem. secţ. ist., s. III, t. XXVI, 1944, m. 14, Bucureşti, p. 469-470 (în extras, p. 76-77).

[5] Dr. S. Dragomir, ibidem, vol. II, anexa 3, p. 314-315.

[6] Ibidem, p. 48 şi anexa 2, p. 314.

[7] Ibidem, p. 48-49 şi vol. I, anexa 101, p. 157-158.

[8] Ibidem, p. 49.

[9] Amănunte, ibidem, p. 49-50.

[10]. Ibldem, p. 309

* Icoana este pictată de măicuţele de la Mănastirea Diaconesti.

Vezi si:

• Sfinţii Mărturisitori Ardeleni
• PREOTUL MĂRTURISITOR MOISE MĂCINIC DIN SIBIEL