Sfântul Apostol Iacob fratele Domnului
(23 octombrie)

fragment din cartea Vieţile sfinţilor apostoli

Iacov, fratele Domnului şi dumnezeiescul apostol a fost primul episcop al Ierusalimului. El era din Iudeea, fiu al Sfântului Iosif Logodnicul. Nu era altul mai plin de râvnă în credinţă şi mai dulce în virtute ca Iacov cel Drept care, până la chemarea sa, a trăit potrivit firii sale şi a fost numit, pe bună dreptate, fratele Domnului Hristos. După cum am mai spus, el a fost unul dintre fiii lui Iosif şi ai primei soţii a acestuia, Sa-lomeea. Când Iosif a fost logodit cu Theotokos, aceasta a fost fecioară atât înainte de naştere, cât şi după aceea. Acest Iacov, care a fost sfânt din naştere, la început se numea Iovilian, care în limba ebraică înseamnă „cel drept”; căci încă din copilărie îşi stăpânea toate simţurile şi mădularele, fiind cu adevărat deosebit. Ochii săi se îndreptau doar către lucrurile cele bune şi era înzestrat cu o milă dumnezeiască. Urechile sale erau deschise pentru citirile mântuitoare de suflet şi gura sa se desfăta cu vorbele din lege. Mâna sa dreaptă era întotdeauna gata să împartă milostenie şi iubit era de toţi. El îşi stăpânea foamea şi nu gusta nimic de prisos. Toată viaţa lui nu a gustat nimic din ceva ce a fost fiinţă vie: carne, peşte sau crustaceu. Nu a băut niciodată vin, potolindu-şi setea numai cu apă. El se ţinea cu pâine şi lacrimi. Din pricina închinăciunilor, genunchii săi erau roşi până la os, iar înfăţişarea sa aducea mărturie pricina nevoinţelor sale mai presus de fire. Purta o cămaşă de lână, dar când intra în templu îşi punea un veşmânt de pânză. Se ruga şi muncea fără încetare. Era iubit atât de rude, cât şi de prieteni. Până şi străinii, credincioşi şi păgâni, îl cinsteau pentru curăţia lui.

Citeste mai departe…