Ştefan Lucian Toma, Tradiţie şi actualitate la Pr. Dumitru Stăniloae, Ed. Agnos, Sibiu, 2008

Una dintre ultimele apariţii editoriale ale cunoscutei Edituri Agnos (Sibiu) este cartea intitulată Tradiţie şi actualitate la Pr. Dumitru Stăniloae, al cărei autor este dl. Ştefan-Lucian Toma, consilier-secretar al Editurii Andreiana a Arhiepiscopiei Sibiului. Întocmită ca şi teză de doctorat la catedra de Dogmatică, în cadrul Facultăţii de Teologie a Universităţii Aristotel din Tesalonic (Grecia), sub îndrumarea prof. dr. Dimitrios Tselengidis, cartea reprezintă o versiune puţin îmbunătăţită a acesteia.

Scopul acestei cărţi este acela de a prezenta direcţiile principale de abordare şi înţelegere a gândirii teologice a Părintelui Stăniloae, aşa cum acestea ni se prezintă în studiile teologilor ortodocşi şi neortodocşi contemporani (p. 9). Tocmai de aceea, bibliografia adunată de autor din centrele universitare prin care a trecut în ultimii ani este din cea mai recentă, atât în limba română, cât şi în alte limbi de circulaţie internaţională.

Cartea este dedicată Patriarhului Ecumenic Bartolomeu, bucurându-se de binecuvântarea Sanctităţii Sale (p. 7), urmată de Prologul autorului (p. 9-13) şi este compusă din şase capitole (p. 15-274), ca şi de un adaos ce cuprinde esenţa unui cuvânt rostit de Părintele Stăniloae la Atena, în faţa Sf. Sinod al Bisericii Ortodoxe a Greciei, pe data de 27 septembrie 1972, o bio-bibliografie a Părintelui Stăniloae axată pe studiile teologice (fără menţionarea operei publicistice), în încheiere fiind prezentată bibliografia folosită de autor (p. 275-350).

În Cuvântul său, Patriarhul Ecumenic Bartolomeu se referă la ceea ce înseamnă de fapt teologia în Biserica Ortodoxă: „Teologia nu constituie pentru Sfânta şi Marea Biserică Mamă a lui Hristos încercare de raţionalizare a tainelor credinţei, ci însăşi experienţa existenţială a legăturii sfinţilor cu Dumnezeul Treimic Cel revelat, Care acceptă să Se unească cu noi prin energiile Sale necreate. Teologia este astfel în primul rând îndeletnicire şi fruct al persoanelor înduhovnicite, care ca şi oglinzi luminate primesc razele energiilor dumnezeieşti şi în mod viu le transmit întregului Bisericii” (p. 7). Referindu-se la Părintele Dumitru Stăniloae, Sanctitatea Sa spune: „O asemenea persoană înduhovnicită şi luminată de Dumnezeu, cu adevărat dar dumnezeiesc şi înţelept călăuzitor a mulţime de credincioşi la Hristos a fost pentru Biserica Ortodoxă Română contemporană cel mai înainte adormit, fericitul Părinte Dumitru Stăniloae, care a îmbinat în chip desăvârşit şi mărturisitor experienţa liturgică, viaţa ascetică, condamnările şi închisorile pentru stăruinţa în adevărul evanghelic, slujirea pastorală şi minunata creaţie teologică, prin evlavia profundă şi modul original de abordare şi mărturisire a dogmelor credinţei noastre vădindu-se în acest fel pe drept, nou părinte şi strălucit învăţător al Bisericii Ortodoxe contemporane” (p. 7).

Din Prologul cărţii aflăm că în special în ultimul deceniu, abordarea sau mediatizarea dincolo de graniţele României a gândirii teologice a pr. Dumitru Stăniloae a devenit un fenomen în întreg spaţiul teologiei contemporane. În acest sens, multe cărţi, lucrări de master sau doctorat, s-au întocmit în diferite centre universitare din România, cât şi din Marea Britanie, Franţa, Italia, Germania, Polonia, Grecia, S.U.A., încă şi din Thailanda. Autorul cărţii evidenţiază faptul că dimensiunea receptării gândirii teologice a Părintelui Stăniloae are loc la toate nivelurile vieţii bisericeşti, fiind înfăptuită de arhierei, cum ar fi: mitropolitul Daniel al Moldovei, fostul mitropolit al Ardealului Antonie Plămădeală, arhiepiscopul Hristodoulos al Atenei şi al întregii Grecii, episcopul Kallistos Ware, episcopul Ioachim Giosanu, arhiepiscopul de Canterbury, Rowan Wlliams, cât şi de teologi cunoscuţi, cum ar fi: Panagiotis Nellas, Nicolaos Matsoukas, Stilianos Papadopoulos, Gheorgheos Galitis, Olivier Clement, Wolfhart Pannenberg, Jurgen Moltmann, Karl Christian Felmy, pr. Ion Bria, pr. Andrew Louth, pr. John Meyendorff, pr. A.M. Allchin etc. (p. 9-10).

Gândirea teologică a Părintelui Stăniloae nu a rămas necunoscută nici spiritualităţii atonite. În acest sens, autorul trimite şi la receptarea gândirii teologului român de către unii egumeni din Muntele Athos, cum ar fi: arhim. Gheorghe al Mănăstirii Grigoriu, arhim. Vasile al Mănăstirii Iviron şi arhim. Elisei al Mănăstirii Simonos Petras (p. 10).

Pe lângă personalităţile menţionate, autorul lucrării îşi fundamentează cercetarea şi pe lucrările unor teologi din diverse medii eclesiale, nu aşa de bine cunoscuţi ca cei menţionaţi anterior, însă articolele sau cărţile lor au jucat, alături de cele ale teologilor deja menţionaţi, un rol esenţial în redactarea acestei cărţi (vezi p. 10).

Încercarea autorului de a analiza la scară ecumenică temele din gândirea teologică a Părintelui Stăniloae dezbătute astăzi este unică şi evident nelipsită de dificultate. Rămâne însă rezultatul unei munci de câţiva ani, lăudabile de altfel, care trebuie continuată şi pe mai departe. Din câte cunoaştem însă, nimeni până acum, atât în mediul ortodox, cât şi în mediul ecumenic nu a urmărit în mod sistematic evoluţia receptării gândirii teologice a Părintelui Dumitru Stăniloae. Toţi câţi s-au ocupat cu aprofundarea gândirii teologice a teologului român au analizat o anumită temă din ansamblul preocupărilor sale teologice şi nu în întregime complexitatea demersului său teologic şi receptarea lui astăzi.

Prezentarea gândirii teologice a Părintelui Dumitru Stăniloae are loc în paralel, atât cât a fost cu putinţă, cu cea a Părintelui George Florovsky şi a Părintelui Iustin Popovici, în scopul înţelegerii pe de-o parte a poziţiilor pe care teologia ortodoxă le-a adoptat în cadrul „mişcării neopatristice” a sec. XX, iar pe de alta a evidenţierii particularităţilor de abordare ale Părintelui Dumitru Stăniloae în cadrul acesteia.

Autorul a subliniat faptul că în prezentarea diverselor teme ale teologiei ortodoxe din sec. XX, Părintele Stăniloae nu şi-a prezentat propria sa gândire, ca separată de teologia patristică, ci a preluat şi a adâncit într-un mod propriu perspectiva teologică a Părinţilor răsăriteni ai Bisericii. De asemenea, au fost prezentate diferitele poziţii, pe care Părintele Stăniloae le-a avut faţă de anumite curente din teologia apuseană a sec. XX.

Primul capitol poartă titlul: „Părintele Dumitru Stăniloae ca teolog neopatristic” (p. 15-68), capitol pe care autorul l-a elaborat în trei subcapitole. Primul subcapitol se intitulează: „Actualitatea mesajului Părinţilor în teologia Părintelui Dumitru Stăniloae. O prezentare a caracterului dinamic al Tradiţiei şi a dimensiunii neopatristice a teologiei sale” (p. 18-30). Al doilea subcapitol: „Mărturisirea credinţei în timpul regimului comunist: măreţia tainei persoanei umane, materialismul „mistic”, dimensiunea ontologică a hristologiei şi a soteriologiei şi antropologia hristologică”, e cuprins între p. 31-38. Al treilea subcapitol: „Contribuţia Părintelui Stăniloae la teologia sec. XX” (p. 38-68) se împarte şi el în două părţi: „Accentuarea dimensiunii harismatice şi duhovniceşti a teologiei” (p. 38-38) şi „Teologia Dogmatică a Părintelui Dumitru Stăniloae - cea mai bună expresie a caracterului neopatristic al teologiei sale” (p. 53-68).

Ne reţine atenţia în mod deosebit modul în care autorul înţelege şi prezintă raportarea creatoare a Părintelui Stăniloae la Tradiţia Bisericii. Această raportare s-a făcut într-un mod ce poate fi caracterizat drept echilibrat, creator, dinamic şi deplin. De asemenea, este reliefată întreaga evoluţie teologică a Părintelui Stăniloae, de la evidenţierea pericolului metodei scolastice la teologia harismatică pe care a studiat-o, şi-a însuşit-o şi a oferit-o Bisericii Ortodoxe.

Al doilea capitol al lucrării e dedicat cosmologiei şi se intitulează: „Lumea ca dar şi lucrare a iubirii lui Dumnezeu. Caracterul revelaţional, raţional, teologic şi duhovnicesc al cosmologiei Părintelui Dumitr Stăniloae” (p. 69-101). Şi acest capitol are două subcapitole, şi anume: „Omul ca microcosmos şi macrocosmos” (p. 89-93) şi „Teologia raţiunilor lumii” (p. 93-101).

Acesta e capitolul în care se evidenţiază influenţa capitală asupra Părintelui Stăniloae a Sfântului Maxim Mărturisitorul. Prin el, Părintele Stăniloae ajunge să vorbească de relaţia strânsă dintre antropologie şi soteriologie, de legătura strânsă dintre umanitate şi creaţie, despre inseparabilitatea dintre revelaţia naturală şi cea supranaturală etc.

Al treilea capitol intitulat: „Valoarea şi caracterul central al persoanei în gândirea teologică a Părintelui Dumitru Stăniloae” (p. 102-138) tratează modul de înţelegere a teologiei persoanei de către Părintele Stăniloae, drept „cea mai mare taină a lumii create”. Sunt analizate câteva dintre caracteristicile acesteia, cum ar fi: centralitatea în creaţie, structura dialogică sau relaţională, intenţionalitatea spre comuniune etc. Autorul lucrării a prezentat persoana umană ca şi subiect al revelaţiei lui Dumnezeu, aspectul veşnic al existenţei ei şi iubirea, ca şi suprema manifestare a persoanei. Autorul a analizat conştiinţa de sine, libertatea, valoarea unică şi responsabilitatea persoanei umane faţă de sine şi faţă de ceilalţi, ajungând în final la înţelegerea persoanei umane de către Părintele Stăniloae ca şi realitate paradoxală, ca şi fiinţă creată, care însă se îndumnezeieşte.

Al patrulea capitol intitulat: „Îndumnezeirea ca împlinire a fiinţei umane în Dumnezeu” (p. 139-183) prezintă îndumnezeirea ca împlinire a fiinţei umane în Dumnezeu, ca scop al întregii spiritualităţi ortodoxe. Autorul prezintă diferitele aspecte ale înţelegerii ortodoxe a teologiei mistice şi ascetice. Dintre caracteristicile ortodoxe ale teologiei ascetice amintim: caracterul pozitiv, moral, gnoseologic şi hristologic al acesteia. Dintre elementele înţelegerii ortodoxe a teologiei mistice reţine atenţia sublinierea deosebirii ontologice dintre om şi Dumnezeu, respingerea dizolvării persoanei umane în Dumnezeire, dimensiunea comunitară a existenţei, comuniunea cu aproapele, considerarea Sfintei Treimi ca fundament al înţelegerii întregii spiritualităţi creştine, aspectul hristologic, duhovnicesc şi eclesiologic al misticii ortodoxe.

Al cincelea capitol: „Sfânta Treime - „taina comuniunii perfecte a Persoanelor distincte” (p. 184-222) prezintă învăţătura despre Sfânta Treime şi complexitatea înţelegerii acesteia de către Părintele Stăniloae, în preocupările teologilor contemporani. Sunt prezentate cele două linii fundamentale de înţelegere a triadologiei de către Părintele Stăniloae, respectiv importanţa relaţiilor intratrinitare pentru relaţiile interpersonale dintre oameni şi poziţia Părintelui Stăniloae faţă de teoria lui Filioque. S-a făcut trimitere de asemenea la centralitatea dogmei trinitare în teologia ortodoxă şi la contemplarea Sfintei Treimi, drept scop al întregii teologii ortodoxe.

Al şaselea capitol: „Biserica „lucrarea de mântuire a lui Hristos în desfăşurare” (p. 223-274) prezintă eclesiologia drept tema fundamentală a teologiei ortodoxe a sec. XX. Autorul analizează aspectul dinamic, comunitar, triadologic, hristologic, pnevmatologic, cosmologic, eshatologic, tainic şi teandric al Bisericii. E prezentată de asemenea noţiunea Părintelui Stăniloae de „sobornicitate deschisă” şi critica sa faţă de „eclesiologia euharistică” a lui Afanasiev. Prezintă interes modul de înţelegere al unităţii Bisericii, rolul dialogului ecumenic, ca şi receptarea poziţiei Părintelui Stăniloae faţă de problema intercomuniunii. La fel şi analiza comparativă în privinţa înţelegerii eclesiologiei între Părintele Stăniloae şi mitropolitul grec Ioannis Zizioulas.

Reţinem faptul că titlurile capitolelor acestei cărţi sunt date de abordarea ca atare a temelor respective în teologia contemporană. Gruparea tematică şi nu confesională a referirilor bibliografice la gândirea teologică a Părintelui Stăniloae i-a permis autorului să creeze un dinamism aparte al desfăşurării lucrării, o structură de analiză lipsită de orice tip de stereotipie.

O astfel de lucrare, care abordează modul de receptare a gândirii teologice a Părintelui Dumitru Stăniloae în lumea de azi, cum este cea în cauză, elaborată şi acreditată într-o Facultate de Teologie Ortodoxă din afara României, vine să ne încredinţeze asupra faptului că, într-adevăr, gândirea teologică a Părintelui Stăniloae nu constituie doar un fenomen spiritual, ci şi unul academic.

Reţinem de asemenea faptul că lucrarea la care ne referim a fost preluată ca şi bibliografie obligatorie la catedra de Patrologie, pentru cursul de Literatură Patristică Ortodoxă şi Teologie Contemporană, în cadrul Facultăţii de Teologie a Universităţii Aristotel din Tesalonic, în vederea examenului sesiunii de iarnă a anului universitar 2006-2007.

Dl. Ştefan-Lucian Toma a reuşit să-şi dezvolte tema cu succes, evidenţiind modul în care gândirea teologică a Părintelui Stăniloae e prezentă în abordările teologilor ortodocşi şi neortodocşi contemporani, de multe ori confruntând înţelegerea de către unii a gândirii sale, cu Părintele Stăniloae însuşi, arătând şi în acest mod că actualitatea teologului român se identifică cu actualitatea teologiei patristice.

Valorificarea de către autor a aparatul bibliografic s-a realizat într-un mod creator, dovedind o temeinică cunoaştere a terminologiei dogmatice, ca şi a temei pe care a studiat-o, motiv pentru care felicitându-l, ne exprimăm dorinţa apariţiei cât mai curând a cărţii şi în limba română.

P. S. Dr. Visarion Răşinăreanu

Episcopul Tulcei