Atunci, cine poate să se mântuiască?

Pr. Constantin Necula, Predici Fara comentarii

Atunci, cine poate să se mântuiască?
(Duminica a 30-a după Rusalii – Luca 18, 18-27)

Pr. Conf. Univ. Dr. Constantin Necula

Întotdeauna m-am gândit că un răspuns bun se naşte dintr-o întrebare sănătoasă, fără sămânţă de ispitire. Plină de dorinţa cunoaşterii, în sensul adânc pe care Hristos l-a dat acesteia: „Să Te cunoască pe Tine (Tată), Singurul Dumnezeu adevărat, şi pe Iisus Hristos pe Care L-ai trimis Tu…” (In 17, 3). Or, cel puţin în Duminica aceasta, ochii noştri nu trebuie să privească la alta decât la adânca pedagogie a Mântui­torului, Care foloseşte prilejul de a afirma Legea lui Moise (Lc 18, 20), ba chiar de a pune în faţa noastră pe unul care, cu osârdie, din vreme de tinereţe (adică din timpul cel mai greu de pus limitării vieţii), a împlinit norma. Că nu-i în stare să facă pasul mai departe, nu-l lipseşte pe acela de meritele unui model. Teribilul adaos al Evangheliei „vinde tot ce ai, împarte la săraci, şi vei avea comoară în ceruri” cu deplina chemare: „apoi, vino, şi urmează Mie” (Lc 18, 22) sună greu şi pentru noi, cei care nici măcar ale legii nu le-am plinit sau, dacă am făcut-o, puţini am făcut din tinereţile noastre. Este încă una din chemările acelea prin care Hristos te obligă să vezi că nu există întuneric şi lumină, viaţă şi moarte, bine şi rău, nuanţările fiind, cel puţin moral, periculoase. Nu-i vorba aici de maniheism moral, adică nu există decât alb şi negru, ci de o urgenţă pe care, nu de puţine ori, o uităm: acel „întâi să fim şi apoi să facem” al fratelui Traian Dorz, care până azi pune pe gânduri. Omul din Evanghelia de astăzi n-avea, cum zice românul, „stofă” de Apostol. Moralitatea lui nu-i dădea şi nebunia de a împlini mai „multul” cerut de Hristos, mai „înaltul” sau, altfel spus, pe el nu l-ar fi cucerit nebunia Crucii. Un soi de Iuda? Probabil. Şi pe acela îl putem bănui acceptabil din punct de vedere al Legii – Hristos nu alege elemente de „sminteală” în apostolat – dar când trebuie să crească, floare de seră fiind, nu suferă lucirea Soarelui-Hristos…

Citeste mai departe…

Priveghere la Sfântul Andrei

Pr. Constantin Necula, Predici Fara comentarii

Priveghere la Sfântul Andrei

fragment din Privegheri Pr. Conf. Univ. Dr. Constantin Necula

În numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh! Amin.

Am încercat să marcăm în seara aceasta, într-un cerc mai restrâns, sărbătoarea celui căruia îi datorăm existenţa noastră aici şi acum, creştini vorbitori de limbă română în teritoriu românesc.

Sigur că ideea trecerii lui din Galileea prin Dobrogea, în Sud, poate sau nu poate fi reală în minţile unora. Dar noi suntem urmele paşilor Sfântului Apostol Andrei în sufletele strămoşilor noştri. Şi poate că mulţi dintre noi suntem rodul lacrimilor lui la Altarul Ceresc al Tatălui, Cel Care nu-i poate refuza unui pescar de oameni, de talia Sfântului Andrei, nimic. În mreaja cea mare a vestirii lui Hristos suntem şi noi peşti, poate nedătători de hrană îndestulătoare celor din jurul nostru, dar, prinzându-ne Hristos în mreajă prin Sfântul Andrei, n-avem voie să nu recunoaştem pe cel care ne-a prins în Numele lui Hristos.

Citeste mai departe…

Noutăţi la Libraria Agnos – noiembrie 2008

Anunturi Fara comentarii

Noutăţi la Libraria Agnos – noiembrie 2008

Smerite încercări şi începuturi
Stelian Gomboş Smerite încercări şi începuturi
Stelian Gomboş

Data Intrării: Vineri 28 Noiembrie, 2008
Editura Agnos

Preţ: 20,00RON

De la începuturi la profunzimi
Stelian Gomboş De la începuturi la profunzimi
Stelian Gomboş

Data Intrării: Vineri 28 Noiembrie, 2008
Editura Agnos

Preţ: 20,00RON

Tinerii şi ispitele modernismului
Pr. Constantin Necula, Pr. Mihai Iosu Tinerii şi ispitele modernismului
Pr. Constantin Necula, Pr. Mihai Iosu

Data Intrării: Vineri 28 Noiembrie, 2008
Editura Agnos

Preţ: 12,00RON

Răfuieli în duh
Florian Bichir Răfuieli în duh
Florian Bichir

Data Intrării: Vineri 28 Noiembrie, 2008
Editura Agnos

Preţ: 12,00RON

Monografia Bisericilor Ortodoxe din Sibiu
Sebastian Dumitru Cârstea Monografia Bisericilor Ortodoxe din Sibiu
Sebastian Dumitru Cârstea

Data Intrării: Vineri 17 Octobrie, 2008
Editura Agnos

Preţ: 14,00RON

Din temnite spre sinaxare Din temnite spre sinaxare
Data Intrării: Joi 20 Noiembrie, 2008
Editura Egumenita

Preţ: 15,00RON 13,00RON

Părintele Arsenie despre Sfintii Brâncoveni

Articole 4 Comentarii

Cum a murit Sf. Constantin Brâncoveanu şi copiii săi

Penipotenţiarul Veneţian la Ţarigrad, Andrea Nenno, a fost de faţă, în dimineaţa zilei de 15 august 1714, la execuţia lui Constantin Brâncoveanu Vodă şi a membrilor familiei sale, ucişi din porunca sultanului Ahmed.

În scrisoarea sa către Dogele Veneţiei, plenipotenţiarul său, raportează astfel:

„Duminică, 15 august, de dimi­nea­ţă, s-a tăiat capul bătrânului Principe al Vlahiei, tuturor fiilor lui şi unui boier care-i era vistier. Iată cum s-a făcut: Încă de dimineaţă, sultanul Ahmed se puse într-un caiac împărătesc şi veni la seraiul zis „foişorul lui Ialilsiacos”, pe canalul Mării Negre, în faţa căreia era o piaţă, unde i-a adus pe Brâncoveanu Voievod, pe cei 4 băieţi ai lui şi pe vistierul Văcărescu. I-au pus în genunchi unul lângă altul la oarecare depărtare. Un gâde le-a scos căciulile din cap, şi sultanul i-a mustrat, făcân­du‑i haini. Apoi le dădu voie a face o scurtă rugăciune.

Citeste mai departe…

Rugaciunea Parintelui Arsenie Boca

Anunturi, Sfinti Romani 9 Comentarii

Rugaciunea Parintelui Arsenie Boca

(mâine 28 noiembrie se împlinesc 19 ani de la plecarea parintelui Arsenie Boca în oastea sfintilor lui Dumnezeu)

Doamne Iisuse Hristoase, ajută-mi ca astăzi toată ziua să am grijă să mă leapăd de mine însumi, că cine ştie din ce nimicuri mare vrajbă am să fac, şi astfel, ţinând la mine, Te pierd pe Tine.

Doamne Iisuse Hristoase ajută-mi ca rugăciunea Prea Sfânt Numelui Tău să-mi lucreze în minte mai repede decât fulgerul pe cer, ca nici umbra gândurilor rele să nu mă întunece, că iată mint în tot ceasul.

Citeste mai departe…

Conferinţă de presă SILGARD/GARDASIL

Conferinte Fara comentarii

Conferinţă de presă SILGARD/GARDASIL

Înregistrare de la conferinţa de presă SILGARD/GARDASIL organizată de Asociaţia „Christiana”, Asociaţia „Pro Vita”, Asociaţia „Sfintii Martiri Brancoveni” şi Asociaţia „Rost” organizează marţi, 25 noiembrie, la ora 17.00, la biserica Sfânta Treime din incinta Spitalului Clinic de Urgenţă pentru copii „Grigore Alexandrescu”
Printre invitati prof. univ. dr. Pavel Chirilă.
Citeste mai departe…

Părintele Vasile Mihoc – Rostul suferinţei, purtarea ei şi moartea

Florin Oancea, Video 2 Comentarii

Rostul suferinţei, purtarea ei şi moartea

Părintele Vasile Mihoc – în emisiunea Convorbiri Duhovnicesti de la Antena 1 Sibiu.
Moderator al emisiuni este Domnul Florin Oancea.

Citeste mai departe…

Arta între ştiinţă şi credinţă – Dan Puric – noiembrie 2008

Audio, Conferinte, Dan Puric 3 Comentarii

Arta între ştiinţă şi credinţă – Dan Puric – noiembrie 2008

Conferinta Maestrului Dan Puric, cu tema: „Arta între ştiinţă şi credinţă” – susţinută la Alba Iulia in 20 noiembrie 2008.
Citeste mai departe…

Sfânta Mare Muceniţă Ecaterina

Sinaxar 2 Comentarii

Sfânta Mare Muceniţă Ecaterina
(25 noiembrie)

Pe vremea păgînului împărat Maximin se afla în cetatea Alexandriei o fecioară cu numele Ecaterina, fiica lui Consta, care fusese mai înainte împărat. Ea, fiind de optsprezece ani, era foarte frumoasă, de statură înaltă şi foarte înţeleaptă. Căci învăţase tot meşteşugul cărţii elineşti şi se deprinsese cu înţelepciunea tuturor făcătorilor de cărţi, celor de demult, a lui Homer, a lui Virgiliu, Aristotel, Platon şi ale celorlalţi. Dar nu numai ale filosofilor, ci şi cărţile doctorilor le-a deprins bine, ale lui Asclipie, ale lui Hipocrat, Galin şi, în scurt, tot meşteşugul ritoricesc şi silogistic a învăţat, încît toţi se mirau de înţelepciunea ei. De aceea mulţi din domnii cei bogaţi căutau să o ia de soţie de la maica sa, care era creştină în ascuns de teama prigoanei celei mari, care o ridicase în acea vreme asupra creştinilor păgînul Maximin.

Citeste mai departe…

Convorbiri Duhovniceşti cu Dan Puric

Florin Oancea, Video 1 Comentariu

Convorbiri Duhovniceşti cu Dan Puric

Maestrul Dan Puric – invitat în Emisiunea domnului Florin Oancea – Convorbiri Duhovnicesti – Antena 1 Sibiu (5 iunie 2008)

Citeste mai departe…

« Precedenta