Aproapele din departele meu
(Duminica a 25-a după Rusalii - Luca X, 25-37)

Pr. Conf. Univ. Dr. Constantin Necula

Am aflat în Rabindranath Tagore câteva rânduri care, numai cum Dumnezeu ştie, se potrivesc deplin parabolei pe care Mântuitorul, grăind-o „învăţătorului de lege” (Lc X, 25a) nouă ne-o spune. Spune Tagore: „Dormeam şi visam că viaţa nu e decât bucurie. M-am trezit şi-am văzut că viaţa nu-i decât slujire. Slujind, am înţeles că a sluji e cu adevărat bucurie”.

Cum de va fi înţeles omul acesta atât de adânc această trecere din dragostea vorbită, descântată şi aceea mărturisită prin taina faptelor? Pentru că Hristos, la vremea de acum, ca dintotdeauna, nu are nevoie de avocaţi, ci de mărturisitori. Nu de apărători „la bară”, ci de angajaţi în binevestirea dinaintea unei lumi care piere în propria-i angoasă, în propria-i, nenorocita-i dezbinare. „Samarineanul milostiv” a fost interpretat de multe ori şi în multe chipuri. De cele mai multe ori alegoric, Hristos Salvatorul, Care Se pleacă spre cei aflaţi la marginea căilor de acces între credinţă (Ierusalim) şi viaţa cotidiană (Ierihon), răniţi de tâlharii-diavoli, furăcioşii de viaţă şi duh. Hristos Consolatorul, Mângâietorul, Care-Şi întinge-n untdelemn divina-I mână, pentru ca, atingând rănile, ele să se transforme în semne ale biruirii morţii. Hristos Biruitorul, Care are unde să-Şi aşeze pe omul rănit şi, mai ales, are disponibilitate să plătească datoria până la înzdrăvenirea totală.

Citeste mai departe…