Sfântul Mucenic Dasie de la Durostor

4:26 pm Sfinti Romani, Sinaxar                                                     

Sfântul Mucenic Dasie de la Durostor
(20 noiembrie)

Acesta era soldat în armata romană, şi făcea parte din legiunea care staţiona la Dunăre, în provincia Moesia Inferior. El a fost arestat şi condamnat la moarte, iar martiriul se pare că l-a suferit la Axiopolis (Cernavodă), împreună cu alţi doi martiri. Este însă posibil ca aici el să fi fost numai sărbătorit, deoarece actul său martiric precizează că locul pătimirii a fost cetatea Durostor.

sf_dasie.jpgLa romani era un obicei ca de sărbătoarea Saturnaliilor, foarte populară la romani, să se aleagă la sorţi un rege al Saturnaliilor, care, după alegere, trebuia să se îmbrace cu hainele şi insignele zeului sărbătorii, după care timp de 30 de zile avea dreptul să se dedea la tot felul de petreceri şi desfrânări, în fruntea unui cortegiu de soldaţi. După trecerea acestui timp, cel ales rege era sacrificat, prin aruncare în sus, în cădere fiind străpuns de săbiile ostaşilor.

În urma tragerii la sorţi, Dasie a fost ales rege al Saturnaliilor, Dar el s-a opus cu îndârjire la alegerea sa, socotindu-se ostaş al Domnului Iisus Hristos, arătând că acest obicei nu aduce nici un folos sufletesc, ci mai degrabă pierzanie. Auzind acestea, slujitorii fărădelegii l-au închis îndată într-o temniţă întunecoasă, iar a doua zi l-au scos de acolo şi l-au dus, legat, la pretoriul legatului roman, Bassus. Acolo, legatul i-a poruncit să se închine chipurilor împărăteşti care asigură pacea, dau ostaşilor leafa şi se îngrijesc în fiecare zi de binele tuturor. Dar Sfântul a răspuns că el nu slujeşte împăratului pământesc, ci Celui Ceresc. Cu toate înduplecările, şi concesiile făcute de Bassus lui Dasie, acesta nu s-a lepădat de credinţa creştină, mărturisind că mai bine primeşte chinuri şi moarte decât lepădarea de creştinism.

Atunci legatul văzând neclintirea lui Dasie, a poruncit ca acesta să fie supus mai multor chinuri, iar în cele din urmă să i se taie capul. Când Sfântul mergea către mucenicie, un oarecare slujitor mergea înaintea cortegiului cu un vas în care se aducea tămâie zeilor, vas pe care Dasie l-a răsturnat şi a împrăştiat tămâia, după care şi-a însemnat fruntea cu semnul Sfintei Cruci a lui Hristos. Aşa şi-a dat viaţa în mâinile Domnului acest neînfricat ostaş al lui Hristos. Tăierea capului său a avut loc în ziua de 20 a lunii noiembrie, într-o zi de vineri.

Moaştele Sfântului Dasie au rămas până în anul 579 la Durostor (Silistra), iar de acolo au fost duse în Italia, la Ancola, din cauza năvălirii avarilor. La Ancola au fost aşezate cu mare cinste în biserica Sfântului Chiriac, iar inscripţia greacă, păstrată pe racla sa, aminteşte cu precizie faptul că Sfântul Dasie a fost „adus din Durostor”.

* Icoana este pictată de măicuţele de la Mănastirea Diaconesti.

Vezi şi:

4 Raspunsuri

  1. Blogul Editurii Agnos » Blog Archive » Sosirea moaştelor Sfântului Mucenic Dasie de la Durostor la Brăila Says:

    […] Sfântul Mucenic Dasie de la Axiopolis Lasa un comentariu […]

  2. Blogul Editurii Agnos » Blog Archive » Sfântul Cuvios Grigorie Decapolitul Says:

    […] Sfântul Mucenic Dasie de la Axiopolis 3 Raspunsuri […]

  3. Blogul Editurii Agnos » Blog Archive » Moaştele Sfântului Grigorie Decapolitul vor fi scoase spre închinare credincioşilor Says:

    […] Sfântul Mucenic Dasie de la Durostor un raspuns […]

  4. Sfântul Mucenic Dasie de la Durostor - 20 noiembrie « Cidade de Deus’s Weblog Says:

    […] sursa: agnos.ro […]

Lasa un comentariu

Comentariul tau

Nota: Nu trimiteti comentariul de mai multe ori. Toate comentarile sunt moderate. Vor aparea dupa aprobarea administratorului.

Poti folosi si tagurile acestea: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>