În 2008, calendarul ortodox s-a îmbogăţit cu 16 noi sfinţi

Anul acesta, calendarul Bisericii Ortodoxe Române s-a îmbogăţit cu 16 sfinţi. Aceştia au fost canonizaţi şi proclamaţi de către Sfântul Sinod al Bisericii noastre datorită vieţii şi faptelor vrednice de pomenire şi cinstire.

Prima proclamare solemnă a fost pe 11 mai, la Salva, în judeţul Bistriţa-Năsăud. Atunci, în prezenţa a 14 ierarhi, în cadrul unei ceremonii solemne, au fost canonizaţi Sfinţii Martiri şi Mărturisitori năsăudeni: Atanasie Todoran din Bichigiu, Vasile din Mocod, Grigore din Zagra şi Vasile din Telciu. Ziua proclamării canonizării acestora a coincis cu împlinirea a 245 de ani de la revolta năsăudenilor, condusă de Tănase Todoran. Acesta a îndemnat două batalioane de grăniceri să nu renunţe la Ortodoxie. Represaliile care au urmat s-au soldat cu tragerea pe roată a lui Atanasie Todoran şi cu spânzurarea celorlalţi trei. Canonizarea celor patru martiri a fost hotărâtă în şedinţa Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, din 22-24 octombrie 2007, cu ziua de pomenire 12 noiembrie.

Citeste mai departe…

31 decembrie

Sfântul Mucenic Hermes a slujit cu smerenie si adânca evlavie lui Hristos în biserica cetatii Bononia, fiind exorcist. El se învrednicise de acest dar de la Hristos, si ca atare avea un mare rol în pregatirea celor care doreau sa primeasca botezul crestin, citind rugaciunile de lepadare si alungare a duhurilor celor rele din trupurile si sufletele lor.

Neînfricosându-se de asprele masuri de prigonire a închinatorilor si slujitorilor lui Hristos, luate de împaratul Diocletian, exorcistul Hermes primea în biserica pe cei stapâniti de duhurile rele, si prin harul divin si puterea rugaciunii, le alunga si-i tamaduia pe acestia. Hermes va arata prigonitorilor Bisericii folosul slujirii sale în biserica si va primi cu bucurie si curaj sfârsitul mucenicesc al vietii sale pamântesti, atunci când calaii pagâni i-au taiat capul, în ziua de 31 decembrie.

Astfel, Mucenicul lui Hristos, Hermes s-a dovedit a fi vrednic de cinstire de-a lungul veacurilor, nu numai în cetatea sa, ci si în cea apropiata, Rataria, si oriunde traiau suflete crestine, ce cautau mântuirea cu ajutorul confratilor, ce se rugau din cer pentru ei.

* Icoana este pictata de maicutele de la Manastirea Diaconesti, judetul Bacau

CE ESTE ŞI CE VREA PRESA ORTODOXĂ?

Presa Ortodoxă îşi propune să treacă realitatea în care credinciosul zilelor noastre trăieşte zi de zi prin filtrul perspectivei Adevărului, al ortodoxiei.

Considerăm că în aceste timpuri este în joc, după cum scria Mircea Vulcănescu în 1935, într-un text publicat în numărul pilot al revistei, nu doar existenţa unui stat, sau a unor valori, a neamului etc. ci se joacă însăşi condiţia omului, firea sa profundă, chipul şi asemănarea cu Dumnezeu.

Presa Ortodoxă, aşadar, îşi propune să abordeze realitatea imediată dintr-un punct de vedere ortodox. Se întâmplă atâtea în timpurile noastre, se vorbeşte de crize mondiale, de sisteme politice continentale (UE), de legi restrictive faţă de libertatea de exprimare sau de sisteme de control ce par a suprima libertăţile civile, se aud zvonuri de războaie şi câte şi mai câte. Ce să facă creştinul în faţa atâtor evenimente? Să le ignore? Sau să se lase dus (şi manipulat) de ritmul ameţitor al mediilor de informare care tratează realitatea în mod interesat?

Citeste mai departe…

“Romania lui Dan Puric” la Robert Turcescu – decembrie 2008
Citeste mai departe…

Vremea este să lucreze Domnul
Duminica după Naşterea Domnului

Pr. Conf. Univ. Dr. Constantin Necula

Duminica aceasta poartă cu sine bucurie şi dramă. Cum să nu te bucuri că-n Liturghia cosmică a Istoriei „vreme este să lucreze Domnul…”, Fiul intrând trupeşte în istoria pe care, oricum, Treimea o ţine, ca o biserică deplină. Că pragul Raiului s-a ridicat şi-n lumea căzută intră „Împăratul Luminii şi al Puterii…”, făcându-ne lumea rai. Să fie, oare, la întâmplare că lectura evanghelică de astăzi este una cu aceea din ziua de 26 decembrie, în care se face pomenire de „Soborul Preasfintei, Stăpânei noastre de Dumnezeu Născătoarei şi Pururea Fecioarei Maria”? De ce Părinţii Bisericii, în rânduiala pericopelor insistă pe textul acesta de la Matei (II, 13-23), care începe cu o fugă şi se continuă cu un genocid (pruncucid) uriaş, ca să păstreze şi ecoul unei întoarceri? Este aici ceva din fuga lui Adam din Rai, căderea lui cu genunchii pe pietrele colţuroase ale Văii Plângerii ce s-a făcut lumea prin neascultarea sa şi din geana de nădejde pe care o purta cu sine neamul născut din Adam, în aşteptarea Noului Adam? Poate. Cert este că Hristos, Cel venit să aducă Pacea, este deja „răstignit” între liniştea ce-I era necesară ca Prunc şi prigoana ce-L aşterne la drum, deloc uşor. Iar faptul că ne-aducem aminte de uciderea pruncilor (Mt II, 16-18) ne aduce înainte faptul că Soborul Maicii Născătoare de Dumnezeu începe cu pruncii aceştia, admişi de unii Părinţi ai Bisericii (Fer. Ieronim), drept „proto-martiri”, înainte mărturisitori de Dumnezeu. Jertfa lor, curată şi fără sens, la prima vedere, asemănându-se cu Jertfa Golgotei Dumnezeului Celui Viu. Ne-aduce aminte că mereu din Soborul Maicii vor face parte îngerii, păstorii, magii, pruncii… niciodată Irozii, cei care ţin de scaunul şefiei lor pă­mân­teşti cu riscul uciderii lui Dumnezeu.

Citeste mai departe…

SFANTUL NICODIM DE LA TISMANA
26 decembrie

Viata monahala la romani incepe inca din primele veacuri crestine. In alte pagini ale acestei carti, am infatisat stradaniile duhovnicesti ale cuviosilor monahi daco-romani Ioan Casian si Cuviosul Gherman, care s-au nascut si s-au calugarit in fosta provincie Scitia Mica in secolul IV. Multi arheologi si teologi socotesc ca la Basarabi (Murfatlar), langa Constanta, ar fi fost o asezare sihastreasca, ale carei inceputuri le aseaza in aceeasi perioada. In jurul anului 1000 se ridicase o manastire de rit rasaritean in cetatea Morisena de pe Mures (azi Cenad, jud. Timis). In partile Salajului, Buzaului si Argesului s-au descoperit urmele unor stravechi asezari monahale, cu bisericute si chilii sapate in stanca. Multe numiri de localitati de pe intreg cuprinsul tarii (Calugareni, Valea Calugareasca, Poiana Calugaritei, Chilia, Chilii, Manastirea, Manastioara, Schitu si altele), arata ca acolo existau asezari calugaresti, de multe ori dinainte de intemeierea statelor medievale romanesti.In veacul al XIV-lea a aparut in Biserica Ortodoxa – indeosebi la Muntele Athos, in Grecia de azi – o miscare de renastere teologica-spirituala, numita isihasm (de la cuvantul grecesc isihia = liniste), care cerea retragerea totala a calugarului de lume, meditatie in tacere si rostirea neincetata a “rugaciunii lui Iisus” sau “a inimii”: “Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ma pe mine pacatosul”. Cei mai de seama reprezentanti ai acestei miscari au fost Grigorie Palama, Nicolae Cabasila si Simeon, toti trei arhiepiscopi ai Tesalonicului, Grigorie Sinaitul si altii.

De la Muntele Athos, spiritualitatea isihasta s-a raspandit si in manastirile din Bulgaria, Serbia, Rusia si tarile romanesti. Unul din reprezentantii de frunte ai isihasmului pe pamantul romanesc a fost Sfantul Nicodim de la Tismana.
Citeste mai departe…

Nasterea Ta Hristoase, Dumnezeul nostru, rasarit-a lumii lumina cunostintei; ca întru dânsa cei ce slujeau stelelor de la stea s-au învatat sa se închine Tie, Soarelui dreptatii, si sa Te cunoasca pe Tine, Rasaritul cel de sus, Doamne, slava Tie!

Sarbatoarea Nasterii Domnului sa vi se salasluiasca în suflet, asa cum odinioara, în dangat de osanale, Pruncul Iisus Hristos Se cuibarea în inima Bethleemului, pogorând odata cu El pacea si buna-voirea! Iar noul an sa va fie prilej de noi împliniri pe calea catre Împaratie!

Pastorala de Craciun a Inaltpreasfintiei Sale Dr. Laurentiu Streza, Arhiepiscopul Sibiului si Mitropolitul Ardealului

† LAURENŢIU,

DIN MILA LUI DUMNEZEU

ARHIEPISCOPUL SIBIULUI ŞI

MITROPOLITUL ARDEALULUI

Iubitului nostru cler, cinului monahal şi drept-credincioşilor creştini, har, milă şi pace de la Dumnezeu, iar de la noi arhiereşti binecuvântări!

„Naşterea Ta, Hristoase, Dumnezeul nostru, răsărit-a lumii lumina cunoştinţei; că întru dânsa cei ce slujeau stelelor, de la stea s-au învăţat să se închine Ţie, Soarelui dreptăţii şi să Te cunoască pe Tine, Răsăritul cel de sus, Doamne, slavă Ţie” (Troparul Naşterii Domnului).

Iubiţii mei fii duhovniceşti,

Cu harul lui Dumnezeu Cel în Treime, iată-ne din nou în faţa marelui praznic plin de lumină al Naşterii Domnului Nostru Iisus Hristos. Bucuriei noastre îi dăm glas cu toţii în aceste slăvite zile atât în graiurile minunate ale colindelor noastre strămoşeşti, cât şi în cuvintele de laudă ale imnelor şi cântărilor bisericeşti, intonate cu emoţia minunii şi cu fiorul tainei vechii noastre credinţe creştineşti:

„Naşterea Ta, Hristoase Dumnezeul nostru — spunem —, răsărit-a lumii lumina cunoştinţei!”

Praznicul care începe astăzi şi durează până la praznicul Arătării Domnului Nostru Iisus Hristos la Iordan, este praznicul luminii şi al darului făcut lumii prin trimiterea în ea a Pruncului Iisus, Fiul lui Dumnezeu şi Fiul Fecioarei Maria. Aşa cum văzuse profetul Isaia cu opt sute de ani înainte: „Domnul ne-a dat un semn: Iată o Fecioară va lua în pântece şi va naşte fiu”, a cărui venire pe lume înseamnă că: „Dumnezeu e cu noi” (Isaia 7, 14); „Un Prunc s-a născut nouă; un Fiu s-a dat nouă” (Isaia 9, 5). Şi tot el mai spune că prin venirea Pruncului născut din Fecioară, a lui Iisus, Fiul lui Dumnezeu, „poporul care şedea în întuneric a văzut lumină mare, şi celor ce şedeau în laturea şi umbra morţii lumină le-a răsărit” (Isaia 9, 1; cf. Matei 4, 16; Luca 1, 79).

Creştinismul, aşa cum îl înţelege şi îl trăieşte Biserica Ortodoxă, este religia luminii: „Dumnezeu este lumină” (1 Ioan 1, 5) şi „Dumnezeu este iubire” (1 Ioan 5, 8), adică dăruire nesfârşită. Este lumină pentru că este iubire şi pentru că este iubire luminează. Dumnezeu L-a descoperit ca iubire şi ca lumină pe Hristos, Care a şi spus despre Sine Însuşi: „Eu sunt Lumina lumii. Cel ce Îmi urmează nu va umbla în întuneric, ci va avea lumina vieţii” (Ioan 8, 12). De două mii de ani Lumina lui Hristos luminează tuturor. A luminat lumii întregi şi a luminat şi poporului român. „Lumina — ne spune evanghelistul — luminează în întuneric şi întunericul n-a cuprins-o” (Ioan 1, 5), — nici nu o va cuprinde vreodată.

Iubiţi credincioşi,

V-am amintit toate acestea fiindcă dorim să ne folosim de acest fericit prilej ca să vă punem la suflet două lucruri de mare însemnătate şi două iniţiative ale smereniei noastre şi ale Mitropoliei Ardealului. Cel dintâi este acesta:

V-am chemat, cum ştiţi, la începutul binecuvântatului Post al praznicului în care ne aflăm ca să petrecem acest mare eveniment al creştinătăţii într-un chip mai adevărat şi mai apropiat de cel în care prăznuiau vechii creştini taina lui minunată. V-am chemat pe toţi, preoţi şi credincioşi, ca începând din anul acesta să săvârşim dumnezeiasca Liturghie de cu noapte, mai aproape de timpul în care s-a petrecut minunea dumnezeiască a venirii pe lume a Domnului, însoţită de privegherea de noapte a păstorilor şi a îngerilor.

Am considerat important acest lucru nu doar de dragul unei vechi şi venerabile tradiţii liturgice creştine. Nu uitându-mă la trecut, ci gândindu-mă la prezent şi mai ales la caracterul ceresc şi nepământesc al credinţei noastre, v-am chemat să restaurăm cu ocazia praznicelor mari această practică a vechilor creştini.

Mântuitorul însuşi înaintea momentelor celor mai importante ale vieţii Sale a petrecut întreaga noapte în rugăciune, sădind în firea noastră deprinderea privegherii şi dându-ne astfel aceste unice momente de vorbire cu Dumnezeu şi prilejuri fericite de creştere în comuniunea cu El.

Citeste mai departe…

Viata Sfantului Ierarh Petru Movila
22 decembrie

In decembrie, in ziua a 22-a, pomenirea slavitului si intru tot laudatului ierarh Petru Movila, Mitropolitul Kievului al Galitiei si a toata Rusia.

Acest Sfant Ierarh de neam roman s-a nascut la Suceava, la 21 Decembrie 1596, ca fiu al lui Simion Movila – mai tarziu, domn in Muntenia si in Moldova – si al sotiei sale Marghita (Margareta). Petru era deci stranepotul lui Petru Rares (1527-1538; 1541-1546), bunicul sau Ioan, fiind casatorit cu fiica lui Rares. De mic copil a invatat carte si a fost educat in frica de Dumnezeu, mai ales ca avea drept unchi pe Gheorghe, Mitropolitul Moldovei, care impreuna cu un alt unchi al sau – Ieremia, domn al Moldovei, au ctitorit Manastirea Sucevita. Ii placea sa mearga la manastirile bucovinene si in special la moastele Sfantului Ioan cel Nou – sfant la care a avut evlavie toata viata.

Dupa uciderea tatalui sau in 1611 de catre sotia fratelui sau Ieremia (care-i ravnea tronul), a pribegit cu familia in Muntenia, asezandu-se definitiv in Polonia, unde familia viitorului ierarh avea multe cunostinte, daca nu chiar rude. Aici el are posibilitatea sa-si continue studiile la scoala ortodoxa a “Fratiei” din Lvov (Lemberg) unde a avut drept indrumator direct pe un diacon foarte iscusit de la care a invatat nu numai teologia, ci si multe limbi straine (slavona, ucraineana, polona, lituaniana si franceza), dar in special limbile greaca si latina de care era foarte pasionat. Nu se stie exact, dar se pare ca a studiat si la Academia (laica) din Lvov, unde si-a aprofundat cunostintele sale de limbi straine si de filozofie, pentru ca in alta parte nu le putea invata atat de bine. In cele din urma, dupa cum se stie, a facut cursuri si la Sorbona unde se preda tot in limba latina.

Citeste mai departe…

Pentru că Dumnezeu avea în vedere ceva mai bun pentru noi
(Duminica dinaintea Naşterii Domnului)

Pr. Conf. Univ. Dr. Constantin Necula

De mic copil, prima pagină a Evangheliilor Noului Testament m-a uimit. O grămadă de nume, o listă care-mi părea fără importanţă sau, mă rog, nu prea mare. Până când recitind subtitlul dat de traducător, „Cartea neamului Domnului nostru Iisus Hristos” şi aflându-L chiar pe El în înşiruire am socotit-o mereu ca o simplă „introducere” în Evanghelii. Asta până când mi-am adus aminte că exact apartenenţa la această listă „Cartea neamului lui Iisus Hristos, fiul lui David, fiul lui Avraam” (Mt. 1,1) este motivul pentru care Fecioara Sfântă şi Dreptul Iosif apucă drumul, deloc lipsit de peripeţii al Betleemului, chemaţi de „înscrierea” pe care Cezarul August a poruncit-o (Luca 2, 1). O poruncă umană să schimbe locul de naştere al Domnului Celui Viu? „Lista” ne elucidează că nu. Că voinţa lui Dumnezeu a crescut arborele lui Iesei, sfântă catapeteasmă de nume, până când rodul de fruct şi-a aflat pântecele din care să se inrumpă-n lume. În lumea care-avea atâta nevoie de El. Un „arbore” genealogic (comparativ cu cel de la Luca 3, 23-38 în diferenţele de rigoare pe care, aproape matematic, exegeţii le pot identifica…) care „curge” din grădina raiului, până-n Valea Plângerii, urcând muntele până-n ţara Betleemului. Un soi de râu al vieţii, care, temă preferată a Sf. Chiril al Ierusalimului, umplând de lumină lumea o face pe aceasta lumină. Un râu care urcă muntele…

Citeste mai departe…