Sfinţii iernii

12:07 pm Pr. Constantin Necula                                                     

Sfinţii iernii

Nu. Nu-i vorba doar despre iarna ca anotimp. Ci mai ales despre această teribilă iarnă sufletească ce ne-a în­gheţat lacrimile pe obraz. Lacrimi de umilinţă? Lacrimi de ciuda neputinţei? Cine mai ştie care sunt, oare? Atât doar că ne-au prins ninsorile – triste şi laconice, aducând mai mult a ploaie – iarăşi neaşezaţi la vetre călduroase, ci hălăduind prin colţuri de istorie trecută, căutând să aflăm o clipă, o clipă doar de copilărie curată.Şi, Doamne, ce dor ne e de icoanele iernii de altădată! De bunicii bătrâni adăpându-ne imaginaţia cu apa cea fermecată a cerului, de părinţii tineri şi bucuroşi că, iacă-tă, creştem într-un an cât alţii în zece… De prietenii noştri, îngerii păzitori, ce ne sărutau tâmplele, noapte de noapte. Sau cine, cine să fi fost oare, dacă nu ei? Doar ei ar mai fi putut mirosi a tata şi a mama atât de bine şi de-aproape, ce spun, chiar ca ei! De colindele mai mult şoptite, deloc vulgarizate de instrumentalizarea lor boţită de dragul câştigului de piaţă şi de profesorii noştri plângând de bucurie c-au crescut bucurii în sufletele copiilor, de vreme ce, iată-i, colindă ca nişte aripi zbuciumând cerul.

Şi, Doamne, ce dor ne e şi de Vecenia Ajunului cu oameni puţini, dar plini de lumină, cu gospodine ce-şi leapădă-n grabă şorţul făuritor de cozonac spre a pleca la Biserică – Betleemul ce-şi umplea zarea de cântare. Un sunet, un zvon de clopot vestind păstorii că îngerii-s gata. Şi-au luat pe ei haina de lumină lină şi-au pogorât iarăşi pe culmea dealului, binevestind slava cea de Sus, pacea întru oameni de bunăvoire. Şi fuga sau fulgurarea de paşi a păstorilor. Străbătând taina tăcerii îngheţate, binevestind că El Este! Că Cel Ce Este vine! Şi chipul Părintelui cu Doamna, da’ ce zic cu Doamna, Maica Lui Preoteasă! Maica Lui şi Maica noastră. Cu ochii aceia aprinşi de sus şi mâna mângâindu-ne creştetele. Mirosind a cozonac. Şi a înger! Mirosind a cer răs­turnat. Şi glasul Părintelui. Oprit ca-ntr-o răsuflare de aur! Cântând! Plângând! Mângâind!

Dacă ne-a rezistat Neamul ca Neam şi Biserica în aşe­zarea-i de Sus, este şi pentru că undeva în cotloanele cu icoane mai avem, puse în vajnică păstrare, bucuria icoa­nelor de acest fel: bunicii, părinţii şi Părinţii cei de Duh, amintind a Cer, amintind a înger. Şi dacă în haosul dramei ce ne răstigneşte clipa mai aflăm clipă de har şi de dar este pentru că icoanele acestea – chiar colbuite de praful din jur şi din sufletul nostru – lucrează, dincolo de tot şi de toate. Împotrivă? Nu! Laolaltă cu Hristos, Ce ne-a dăruit astfel de moaşte vii ce umplu cerul copilăriei de mireasmă de busuioc şi de măr, seminţele nostalgiei edenice.

Suntem la vreme de grea sărăcie. Unii. Oricum, am ajuns – vorba poetului – o ţară de boieri şi de şomeri. Mai mulţi cei din urmă. Mult mai mulţi. Ne-au murit bunicii. Şi părinţii ni-s îmbătrâniţi de griji, uitând ei înşişi că au fost copii. Părinţii cei de Duh, albi la tâmple, s-au adăugat, parte, tâmplei de cer ce ne sunt cimitirele. Alţii însă s-au ridicat. Şi deloc nevrednici. Icoana lor se adaugă Sfinţilor ce ne umplu de Cer, în toată această perioadă: Sf. Cuv. Parascheva, Sf. Dimitrie, Sf. Mina, Sf. Nectarie, Sf. Nicolae… Câtă vreme preoţii şi familiile lor mai cată la bucuria Sfinţilor şi la bucuria poporului, la dăruirea harului şi la umplerea Potirului cu Trup şi Sânge de dragul celor ce vin „în numele Domnului”, nu-i totul pierdut.

Ni-s reci pervazele geamurilor şi ne stau bocancii căscaţi a sărăcie. Să nu vă temeţi! Moşul cel făcător de minuni din Mira Lichiei ştie asta. O ştie, cum Însuşi Domnul ştie că ni-i Crăciunul sărac. Cum ştie Ştefan, martirul, că suntem loviţi de pietre. Cum Daniil Sihastru ştie că iară-i urgie prin ţară… Ei ne sunt însă şi slava sărăciei noastre. Ei ne sunt şi bucuria îm­plinirii. Ei ne strigă cu bucurie că, în jertfă, suntem ai Domnului.

Ei: Bunicii Neamului creştinesc şi românesc. Ei, şi copiii care ne străbat singurătăţile. I-a-uziţi? Sus, boieri, nu mai dormiţi!

Boieri?! Noi?! Să mintă strămoşii? Să mintă urmaşii? Nu! Noi să ne ridicăm la boieria ce ni se cere!

Auziţi? Sfinţii iernii ne bucură boieria!

Pr. Conf. Univ. Dr. Constantin NECULA

Lasa un comentariu

Comentariul tau

Nota: Nu trimiteti comentariul de mai multe ori. Toate comentarile sunt moderate. Vor aparea dupa aprobarea administratorului.

Poti folosi si tagurile acestea: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>