Vremea este să lucreze Domnul
Duminica după Naşterea Domnului

Pr. Conf. Univ. Dr. Constantin Necula

Duminica aceasta poartă cu sine bucurie şi dramă. Cum să nu te bucuri că-n Liturghia cosmică a Istoriei „vreme este să lucreze Domnul…”, Fiul intrând trupeşte în istoria pe care, oricum, Treimea o ţine, ca o biserică deplină. Că pragul Raiului s-a ridicat şi-n lumea căzută intră „Împăratul Luminii şi al Puterii…”, făcându-ne lumea rai. Să fie, oare, la întâmplare că lectura evanghelică de astăzi este una cu aceea din ziua de 26 decembrie, în care se face pomenire de „Soborul Preasfintei, Stăpânei noastre de Dumnezeu Născătoarei şi Pururea Fecioarei Maria”? De ce Părinţii Bisericii, în rânduiala pericopelor insistă pe textul acesta de la Matei (II, 13-23), care începe cu o fugă şi se continuă cu un genocid (pruncucid) uriaş, ca să păstreze şi ecoul unei întoarceri? Este aici ceva din fuga lui Adam din Rai, căderea lui cu genunchii pe pietrele colţuroase ale Văii Plângerii ce s-a făcut lumea prin neascultarea sa şi din geana de nădejde pe care o purta cu sine neamul născut din Adam, în aşteptarea Noului Adam? Poate. Cert este că Hristos, Cel venit să aducă Pacea, este deja „răstignit” între liniştea ce-I era necesară ca Prunc şi prigoana ce-L aşterne la drum, deloc uşor. Iar faptul că ne-aducem aminte de uciderea pruncilor (Mt II, 16-18) ne aduce înainte faptul că Soborul Maicii Născătoare de Dumnezeu începe cu pruncii aceştia, admişi de unii Părinţi ai Bisericii (Fer. Ieronim), drept „proto-martiri”, înainte mărturisitori de Dumnezeu. Jertfa lor, curată şi fără sens, la prima vedere, asemănându-se cu Jertfa Golgotei Dumnezeului Celui Viu. Ne-aduce aminte că mereu din Soborul Maicii vor face parte îngerii, păstorii, magii, pruncii… niciodată Irozii, cei care ţin de scaunul şefiei lor pă­mân­teşti cu riscul uciderii lui Dumnezeu.

Citeste mai departe…