Decembrie 19, 2008
Marturisitori, Poezie
2 Comentarii
CANALUL
de Andrei Ciurunga
Aici am ars şi-am sângerat cu anii,
aici am rupt cu dinţii din ţărână,
şi aici ne-am cununat, cu bolovanii,
câte-un picior uitat sau câte-o mână.
Pe-aceste văi şi dealuri dobrogene
am dat cu veacuri înapoi lumina.
Amare bezne-am aşternut pe gene
şi le-am gustat în inimi rădăcina.
Aprinşi sub biciul vântului fierbinte,
bolnavi şi goi pe ger şi pe ninsoare,
am presărat cu mii de oseminte
meleagul dintre Dunare şi Mare. |
Trudind, flămânzi de cântec şi de pâine,
înjurături şi pumni ne-au fost răsplata.
Să facem drum vapoarelor de mâine,
am spintecat Dobrogea cu lopata.
Istoria, ce curge-acum întoarsă,
va tine minte şi-ntre foi va strânge
acest cumplit Danubiu care varsă
pe trei guri apă şi pe-a patra sânge.
Iar cântecele smulse din robie
vor ctitori, cu anii care vin,
în cărţile pe care le vom scrie,
o noua Tristie la Pontul Euxin. |
Decembrie 18, 2008
Sinaxar
1 Comentariu
Viaţa Sfântului Mucenic Sebastian
(18 decembrie)
Dacă ar fi să alegem un nume şi un mucenic a cărui viaţă impresionează, ne-ar fi greu. Pline de minunea purtării de grijă a lui Dumnezeu, pline de jertfelnicia absolută, pline de bucuria mărturisirii, Vieţile Sfinţilor ajung, cu trecerea timpului, să rămână printre puţinele cărţi care se citesc cu plăcere. Pentru că ele nu propun biografii propriu-zise, cu atât mai puţin bibliografii generale ori speciale. Ele propun un mod de viaţă, viaţa în Hristos, aceea care, de secole, propune creştinismului ritmul mântuirii, ritmul vieţii veşnice.
Ne-am hotărât să prezentăm viaţa Sfântului Mucenic Sebastian din mai multe motive. Pe de o parte pentru că multă vreme sărbătoarea lui a fost aceea care constituia un soi de Valentine Day, odinioară, ziua Sfântului Valentin de astăzi. Veţi vedea de ce. Devierea dinspre creştinism spre consumism a sărbătorilor, eludarea duhului lor creştin dezavantajează, în primul rând creştinii. Nu mai ştim să ne apărăm valorile pentru că nu le mai cunoaştem. Noi înşine depărtându-ne de la darul pe care Dumnezeu, prin sfinţii Lui, ni l-a dăruit. În al doilea rând nu cunosc o viaţă în limba română a acestui martir, ostaş al lui Hristos. Iar nevoia de texte pentru tineret rămâne una dintre preocupările mele de căpătâi. Să povestim dar…
*
Citeste mai departe…
Decembrie 17, 2008
Sfinti Romani
Fara comentarii
SFANTUL DANIIL SIHASTRUL DE LA VORONET
18 decembrie
Unul din cei mai populari sfinti moldoveni din toate timpurile a fost Daniil Sihastrul, cunoscut si sub numele de Sfantul “Daniil schimonahul” sau “Sfantul Daniil cel Nou”, spre a-l deosebi de proorocul din Vechiul Testament sau de Daniil Stalpnicul. Amintirea lui s-a transmis din neam in neam, din timpul vietii lui, din a doua jumatate a veacului al XV-lea, pana in zilele noastre. Una din traditiile pastrate in popor despre Daniil Sihastrul a fost fixata in scris mult mai tarziu, de marele cronicar moldovean Ion Neculce (1672-1745), in lucrarea lui O sama de cuvinte. Alte traditii despre el se pastreaza si azi in satele si manastirile Bucovinei.
Potrivit acestora, el s-a si nascut intr-o casa de tarani intr-un sat care apartinea de Episcopia din Radauti. Cunoscand mai multi calugari, s-a hotarat el insusi sa-si inchine viata lui Dumnezeu si astfel, tanarul Dumitru, cum se numea din botez, a intrat in cinstita stepena a calugariei, la manastirea-catedrala din Radauti, primind, potrivit randuielilor monahale, numele de David. A trait in preajma acestul sfant lacas de inchinare, cu hramul Sfantul Nicolae, ctitoria lui Bogdan Voda Intemeietorul. Aici a invatat carte, a deprins pravila vietii calugaresti si a lucrat in gospodaria manastirii, alaturi de ceilalti vietuitori. Dorind o viata cu adevarat “pustniceasca”, departe de lume si de framantarile ei, tanarul monah paraseste targul si Episcopia de Radauti si se retrage la schitul Sfantul Lavrentie (Laurentiu), in hotarul satului Laura (inglobat acum in comuna Vicovul de Sus, jud. Suceava), numit asa dupa “lavra” de calugari care fusesera odata in aceste locuri. A dus acum o viata si mai aspra, de post si rugaciune impreunate cu munca in gospodaria schitului. Aici a imbracat “schima cea mare”, adica ultima treapta a calugariei, primind un nume nou, cel de Daniil. Noul ieroschimonah Daniil s-a retras apoi intr-un loc tainuit, inspre munte, pe malul paraului Viteul, azi in satul Putna. Acolo a gasit o stanca, unde, dupa spusele traditiei, a daltuit cu multa osteneala un paraclis, la care se mai vede si azi pridvorul, naosul si altarul, iar dedesubt o incapere, sapata tot in piatra, care ii slujea drept chilie, dupa ostenelile zilei.
Citeste mai departe…
Decembrie 16, 2008
Anunturi
Fara comentarii
Seară de colinde la Sala Rapsodia

Compania de teatru “Passe-Partout” – Dan Puric organizează
miercuri 17 decembrie, ora 19.00
la Sala Rapsodia din Bucureşti (Lipscani 53)
o seară de colinde, cu participarea Grupului Coral “Heruvimii” din Piatra Neamţ, a Grupului Psaltic al Maicilor de la Mânăstirea Diaconeşti-Bacău şi a Grupului Psaltic “Horevma” al Mânăstirii Turnu-Prahova.
Intrarea liberă
Donaţiile şi veniturile obţinute din activităţile conexe vor fi direcţionate spre Centrul de Îngrijiri Paliative “Sf. Irina” din Voluntari, hospice care oferă gratuit asistenţă şi îngrijire, deopotrivă medicală şi spirituală, bolnavilor de cancer aflaţi în fază terminală.
Decembrie 16, 2008
Audio, Marturisitori
7 Comentarii
Părintele Atanasie Ştefanescu la Radio Romania Actualităţi
Vă prezentăm o înregistrare mai veche cu Părintele Atanasie Ştefănescu din emisiunea Semnături Celebre de la Radio Romania Actualităţi. (20 decembrie 2007)
Vă reamintim ca Părintele Atanasie, monah la Mănăstirea Petru Vodă din Judetul Neamţ, a trecut la Domnul la sfarsitul lunii februarie 2008. Vezi o scurtă prezentare aici.
Citeste mai departe…
Decembrie 15, 2008
Anunturi
Fara comentarii

Marti, 16 decembrie 2008, la Cluj, va avea loc conferinta “Din temniţe spre Sinaxare” - invitati: ierom. Augustin de la Aiud si Danion Vasile. La Amfiteatrul Facultăţii de business, ora 18.00. Organizator: ASCOR Cluj.
Conferinţa de la Cluj este ultima acţiune pe luna decembrie din campania Din temniţe spre Sinaxare. Conferinţele vor continua în luna ianuarie, prima fiind la Mănăstirea Sfântul Ioan Casian - Constanţa, pe data de 16 ianuarie.
La iniţiativa Grupului Areopag, miercuri, 18 februarie 2009, la Târgu Ocna se va face un parastas pentru Valeriu Gafencu şi ceilalţi mărturisitori din temniţele comuniste. Sunt aşteptaţi preoţi, monahi şi credincioşi din toate colţurile ţării…
Decembrie 15, 2008
Dan Puric, Marturisitori, Video
6 Comentarii
Lumină de om şi de neam românesc
Cuvântare rostita la înmormântarea Părintelui Atanasie, la Mănăstirea Petru Vodă, în data de 4 martie 2008.
Părinte Atanasie, lumină de om şi de neam românesc, iată, a sosit clipa despărţirii. Cine de cine se desparte, Părinte?
Căci nu despre tine am să vorbesc, ci am să vorbesc cu tine. Se despart viii de morţi… Cine este viul şi cine este mortul? Mi-ai spus într-o zi, în chilie, că cineva ţi-a spus: „Viule!”. Nu ţi-,i spus: „Monahule!”. Aşa vin şi eu şi spun: Viule întru Domnul, ce tristâ-i clipa despărţirii!… „Ce rău îi pare sufletului după trup, arunci când vine clipa despărţirii!”… Dar tu. Părinte, eşti sufletul şi noi suntem trupul. Căci tu eşti Viu întru Domnul şi morţi suntem noi… Am văzut…, am văzut cum ai înfruntat moartea, dar mai întâi am văzut cum ai înfruntat viaţa…
Ai închis ochii, Părinte, dar nu i-ai închis înainte de a ni-i lumina nouă. Şi eu ştiu că n-ai murit, pentru că eşti Viu întru Domnul. „Cel ce crede în Mine, deşi va fi ji murit, viu va fi, iar la judecată nu va veni, căci s-a mutat de la moarte la viată”. Deci, Viule întru Domnul, Părinte Atanasie, eu am ştiut că n-ai murit, am ştiut doar că ai murit cu mult înainte pentru lumea aceasta. Când ai murit tu. Părinte Atanasie? Ai murit atunci când lumea aceasta ţi-a pus cătuşe la mâini şi la picioare, la mâinile şi la picioarele tale de copil nevinovat. Când te-au închis în puşcării, atunci ai murit pentru lume…
Citeste mai departe…
Decembrie 14, 2008
Pr. Constantin Necula, Predici
2 Comentarii
Şi tot mai este loc!
(Duminica a 28-a după Rusalii - Luca XIV, 16-24)
Pr. Conf. Univ. Dr. Constantin Necula
Ce poate fi mai onorant şi totodată mai responsabil decât o invitaţie la cină? Imaginea pe care Hristos ne-o oferă în Evanghelia Duminicii acesteia este legată de chemarea pe care Dumnezeu ne-o face şi de răspunsul pe care îl aşteaptă de la noi. Dincolo de penibilul răspunsului - atât de fin ironic atins de Mântuitorul, prin cuvintele „ca şi cum ar fi fost înţeleşi” asupra refuzului (Luca 14, 18) - rămâne drama refuzului. Că te refuză un invitat, doi, e una, dar toţi, fără excepţie, parcă e prea mult. Dar aici e şi taina. Câţi nuntaşi avea omul la cină? Unul - cel cu ogorul, doi - cel cu cinci perechi de boi, al treilea - cel cu femeia. Pentru trei invitaţi „gazda” făcuse cină îmbelşugată, de vreme ce la ea pot participa, prin iconomia acceptării „şi săracii, şi bogaţii, şi orbii şi şchiopii”, adică mulţi foarte. Seamănă tare invitaţii cu Israelul. El, poporul ales, pierduse „ogorul” grădinii raiului, tot el dintr-un viţel de aur ratase cina împărăţiei, cum tot el, popor ales, sedus de „femeia” idolatriei, se rupsese din logodna cerească. Şi, ca şi-n cazul lui Israel, şchiopii, orbii, betegii, adică toţi nedesăvârşiţii şi rataţii istoriei se umpleau de hrana cerească pe care, de-acum, Hristos o aşeza pe Jertfelnicul Învierii.
Citeste mai departe…
Decembrie 13, 2008
Sfinti Romani
Fara comentarii
Sf. Ierarh Dosoftei, Mitropolitul Moldovei
13 decembrie
Tropar, glasul al 8-lea
Aparatorule al Ortodoxiei, si învatatorule al sfinteniei, pastor blând ca un miel si mare dascal al Sfintei Liturghii, Parinte Ierarhe Dosoftei, roaga pe Hristos Dumnezeu sa mântuiasca sufletele noastre!

Vezi si:
Decembrie 12, 2008
Fragmente, Pr. Constantin Necula
1 Comentariu
Luna decembrie în 12 zile: pomenirea Preacuviosului Pãrintelui nostru si fãcãtorul de minuni Spiridon (+347).
O Icoană liturgică a Sfântului Spiridon Taumaturgul
Fragment din cartea: “Sfantul Spiridon Taumaturgul” - Sf. Simeon Metafrastul, Editura Agnos 2007
Nu de puţine ori, critica adusă Bisericii Ortodoxe este aceea că, în limbajul ei liturgic, este „greoaie”, aproape de neînţeles şi că, mai ales, nu transmite adevăruri privind mântuirea oamenilor.[1] Dincolo de răutatea unor astfel de afirmaţii, ele conţin o doză mare de neadevăr. Este suficient să privim textele din Triod sau Penticostar,[2] să le ascultăm cu inima şi mintea deopotrivă, este suficient să îngăduim credincioşilor să asculte rugăciunile Sfintei şi Dumnezeieştii Liturghii - astfel încât acestea să nu rămână, după spusa Părintelui Alexandru Schmemann, nişte „continente euhologice scufundate”,[3] pentru ca o astfel de acuză să fie eliminată, cultura teologică pe care o câştigă un credincios din astfel de texte - desigur, în articularea lor cu textele Vechiului Testament (prezent mai ales prin Paremiile Vecerniilor) şi ale Noului Testament (cu Evanghelii şi Apostol) - lecturi obligatorii în toate formele de slujire ortodoxă a Dumnezeului celui Viu - fiind cu adevărat remarcabilă. Un exemplu în acest sens, desigur teodidact dar şi autodidact în mare parte, a fost pentru Ortodoxia contemporană Părintele Ilie Cleopa, a cărei „pregătire la oi” sau în „universitatea pădurii” a conţinut, în mare parte, cărţile de slujbă ale Bisericii Ortodoxe.[4]
Citeste mai departe…