O femeie care era profesoara a venit nervoasa de la scoala. Se certase cu directoarea, care îi ceruse sa puna note mari unui elev foarte slab la învatatura. Femeia nu a acceptat asa ceva. Când a intrat în casa, a început sa se rasteasca la sotul ei. Acesta tacea si nu o contrazicea. La un moment dat, femeia a început sa îl certe ca nu cumparase fructe pentru copii.
Barbatul simti ca i se urca sângele în cap. De dimineata, femeia îi spusese ca va cumpara ea fructe, dar, din cauza supararii, uitase. Barbatul vru sa tipe la ea, dar îsi aduse aminte ca duhovnicul îl sfatuise sa spuna „Doamne miluieste” ori de câte ori era ispitit de mânie. Spuse o data rugaciunea, dar nu se simti mai linistit. Mai repeta de câteva ori rugaciunea si pâna la urma se linisti.
Când i-a trecut supararea, sotia si-a adus aminte cum au stat lucrurile. A venit la el si l-a luat în brate:
- Iarta-ma, am spus, ca iau eu fructe. Iarta-ma.
- Te iert, cum sa nu te iert, spuse sotul, mângâindu-i parul.
Noaptea sotia a visat înca o data discutia cu sotul ei. A vazut ca, atunci când ea tipa la el, un drac venea din ce în ce mai aproape de el. Îl vazu pe sot cum a început sa se roage si diavolul a plecat imediat.
Când s-a sculat, i-a zis:
- Nu am stiut ca te-ai rugat aseara când tipam la tine. O sa încerc sa ma rog si eu când o sa mai fiu ispitita de mânie…

Un frate oarecare s-a mâniat pe alt frate si, stând la rugaciune, cerea de la Dumnezeu rabdare si sa ia de la dânsul, fara de ispita, acea mânie. Rugându-se astfel, a vazut ca un fum iesind din gura lui si îndata i-a trecut mânia.

(Danion Vasile, “Patericul mirenilor”, cap. “Despre vedenii”, 184)