Dan Puric n-a apărut întâmplător acum… Vremea l-a scos în cale
Februarie 13, 2009 Dan Puric, Stelian Gombos 1 ComentariuArticol – La cartea Maestrului Dan Puric despre “Omul Frumos”
Motto: “Dan Puric n-a apărut întâmplător acum.
Cu o vorbă a lui Iorga: Vremea l-a scos în cale”
Omul frumos Dan Puric este un personaj misterios, talentat şi tulburător. Cu el şi datorită lui, poţi căuta şi chiar ai şansa de a găsi frumuseţile şi adevărurile ascunse în spatele lucrurilor vizibile. Mi-am imaginat întotdeauna că undeva ar putea exista un monument, care să reprezinte Omul, cu O mare, adică Omul frumos. M-am întrebat ce ar scrie el la baza acestui monument sau, de fapt, ce a putut scrie în cuprinsul celei de a doua cărţi a lui, cu acest sugestiv titlu? Cu toate aceste gânduri şi stări m-am dus la Ateneul Român – la conferinţa (de fapt, întâlnirea de suflet şi comuniune) şi la prezentarea ori lansarea cărţii despre “Omul Frumos”. Şi acolo, în întâlnirea respectivă precum şi în cartea pe care am cititt-o de-a lungul unei nopţi, aşezate şi blânde de februarie 2009, am găsit răspunsul, precum şi într-o declaraţie a sa de suflet, în care îşi asuma o identificare a lui cu harul pe care i l-a oferit Dumnezeu, acea scânteie divină ce arde în el, purururea, şi niciodată nu se (mai) stinge. „Nu ştiu dacă acest monument ar putea fi construit în afară – a declarat artistul. Dacă ar fi aşa, ar fi ceva mort. El ar trebui să fie în sufletul nostru. Şi dacă trebuie spus ceva, ar trebui spus în gând. În sensul că, neştiind de unde vii şi nici încotro te duci, păstrezi acea scânteie divină din tine, şi în acel timp binecuvântat nu mai poţi fi încălecat nici de doctrine, nici de ideologii şi nici de interese economice. Pentru că stăpânul tău suprem, în sensul bun, este acest mare anonim căruia îi spunem Dumnezeu. Şi atunci multe lucruri s-ar anula, şi iată, în acest fel, este un monument al Omului, închinat permanent lui Dumnezeu, fiindcă El ne-a lăsat acea scânteie divină din noi, ca să putem să ne desăvârşim.”