Lectia sportului si a sportivului roman

Pr. Conf. Univ. Dr. Constantin Necula

Nu mi-as fi dorit ca tocmai moartea unui sportiv sa-mi daruiasca gandurile acestea. As fi preferat o victorie uriasa, o biruinta. Dar atunci toate ifosele noastre de contemporani cu ei, cu campionii, ne-ar fi sters din sobrietatea marturiei. Moartea handbalistului Marian Cozma, ma obliga la aceste randuri.

Îi vedem asa cum ne îngaduie presa, prin prisma fotbalistului, mult mai prezent pe ecran decât ceilalti sportivi. Cu bani si angajati de cele mai multe ori în dispute care depasesc terenul. Dar imaginea aceasta este, cel putin în ce priveste handbalistii ori multe alte sporturi, extrem de falsa. Nimeni nu sta sa contabilizeze sutele de maratoane pe care le parcurge un sportiv de performanta pâna sa poarte acest nume. Câta renuntare, câte clipe derutante, câta durere fizica si psihica. Nimeni nu  poate contabiliza nici lacrimile nici sudoarea unei astfel de munci. Iar de aplauze, ce sa zicem, fereasca Dumnezeu sa nimeresti între palmele celor ce te aplauda. Rar de tot viata lor persista dincolo de arenele unde au fost gata sa moara. Copiii si-i vad printre cantonamente, iubirile vietii lor trec grabnic în amintire. Oricât vi s-ar parea de poetic cred ca nu la întâmplare Sf. Apostol Pavel foloseste zdroaba atletului si încordarea sa sportiva pentru cupa ce-l asteapta pentru a defini concentrarea dinamica a crestinilor pentru mântuire. Pentru ca el vede în atlet icoana omului dedicat, nu doar lui ci si spectatorului, care din efortul sau primeste poate energia umana exemplara de a merge mai departe.

Vara lui 2008 ne-a adus câteva lectii. Jucatorii Nationalei de fotbal au cântat Imnul de Stat cum n-am auzit de mult. Ne-au obligat sa ne ridicam în picioare. Asa cum nici un politician nu a reusit.
O maratonista ne-a adus aminte ca uneori suntem mult peste ce crede lumea despre noi. O copiluta de gimnasta a facut Sibiul oras olimpic, înca o data. Si mi-am adus aminte ca orice sportiv învesmântat în hainele lotului national este ofiter de Stat Major al Armatei tarii sale. De aceea trebuie sustinut, pentru ca el este acolo, în arena noilor cezari, simbol national. Oricât nu ne-ar veni sa credem. Si oricât de des am uita aceasta, tinând cont ca înjuram de Dumnezeu si de Neam mai abitir decât toti. Mai ales în zilele acestea când a fi sportiv este identic, în mintea multora dintre finantatori, cu a fi vita de povara, traficul cu sportivi, încadrându-se, în opinia mea, în traficul de carne vie. Scenele de lucru difera, nu si umilirea persoanei.

Marian Cozma, pe care din fericita prietenie cu un handbalist sibian, Dorin Purcarea, am avut bucuria de a-l cunoaste, a fost un copil cu inima mare. Acolo doar, pe semicerc, calitatile sale deveneau sclipitoare. L-am vazut în zeci de meciuri. Nu totdeauna mi-a placut. Nu totdeauna a învins. Dar mereu impunea respectul necesar pentru un om luminos, cu mare drag de sport si oameni. Dragostea pentru respectul de oameni l-a adus dinaintea unuia fara respect, fara de nimic omenesc. Moartea lui ne-a unit. Poporul român  a primit, a câta oara, lectia unui sportiv. Sarind în ajutorul aproapelui. Unindu-ne în lacrima cu ungurii. Da, da, cu oamenii orasului aceluia despre care copii nostri nu învata la scoala, asa cum ai lor nu învata despre al nostru. De ce oare mereu trebuie sa moara cineva dintre noi pentru a întelege ca suntem oameni? De ce  a trebuit sa-i vad pe tineri si batrâni, fani au ba ai echipei aceleia pentru a-mi readuce aminte ca e adevarata spusa Evangheliei: „fericiti facatorii de pace…“. Din nefericire de cele mai multe ori cu pretul propriei vieti.

Ce-o fi în inima parintilor, colegilor prietenilor nu-i greu de înteles. Parte este si în inima noastra. Orice decoratie i s-ar acorda cred ca nu face cât sansa lui de a fi la un turneu de Campionat Mondial pe care, din nefericire, un antrenor prea tipicar pentru a mai fi creator i-a anulat-o din surâs. Oare prietenii lui portari l-ar fi lasat sa înscrie mai multe goluri daca ar fi stiut ca moare? Dar colegii de echipa i-ar fi pasat mai mult? Stiindu-i sunt convins ca da!
Lui Marian Cozma, dincolo de rugaciunea noastra, nu avem ce distinctie sa-i mai dam. El ESTE cetatean de onoare al României din cer, aceea care înca ne mai tine în viata! Caci lectia sportivului român nu se opreste, nu tine doar cât o campanie electorala.

Sursa: Monitorul de Sibiu