Părintele Ioan Sabău – patriarhul hunedorenilor – s-a mutat întru Împărăţia de Dor

Marturisitori, Romeo 2 Comentarii

Părintele Ioan Sabău – patriarhul hunedorenilor – s-a mutat întru Împărăţia de Dor

Luni 16 februarie 2009, Părintele Ioan Sabău – patriarhul hunedorenilor, cum plastic îl numea cineva – s-a mutat întru Împărăţia de Dor. O viaţă în slujba lui Hristos, cât un munte de dăruire şi jertfă!

Acum câţiva ani, când îi călcam pragul, cu zâmbetul şi jovialitatea sa inconfundabile, Părintele îmi mărturisea, lăcrămând, că îi e dor de „ai lui”, de Dincolo, din Acasa de cristal. Tot atunci, cu sfială şi lumină în priviri, istorisea de clipele de groază şi bucurie trăite în lagărele comuniste, pentru încredinţările sale religioase.

Acum, Părintele Ioan s-a înveşnicit cu Cerul. Discret şi viguros, cum i-a fost şi viaţa, Părintele Ioan a biruit încă o dată moartea! Cu sărutare de dreaptă, cei rămaşi, care l-am cunoscut sau nu faţă către faţă, îi spunem, în ceas de despărţire, că nu ne-a fost în zadar învecinarea cu el…

Redăm, în cele ce urmează, parte din ceea ce, cândva, acasă la Sfinţia Sa, Părintele ne istorisise, spre luare aminte…

 

 

parintele-ioan-sabau.jpg

Vezi si:

Părăstas pentru Valeriu Gafencu la Sibiu

Anunturi, Marturisitori 1 Comentariu

Părăstas pentru Valeriu Gafencu la Sibiu

Mâine 18 februarie, la 57 de ani de la trecerea la Domnul, la Catedrala Mitropolitană din Sibiu, va avea loc săvârşirea părăstasului pentru mărturisitorul Valeriu Gafencu şi pentru ceilalţi mărturisitori din temniţele comuniste.

Dupa slujba părăstasului, care va avea loc la ora 19,  se va face o proiecţie a filmului “Viaţa mărturisitorului Valeriu Gafencu” într-una din sălile facultatii de teologie.

Pâinea care s-a facut piatră

Povestea zilei 1 Comentariu

Pâinea care s-a facut piatră

In vremea Sfantului Ioan Gura de Aur (sec. IV) traia un bogat, care tinea, impreuna cu sotia lui, de erezia lui Macedonie. Odata, ascultand invatatura sfantului, s-a pocait si s-a intors la adevarul Sfintei Biserici. Sotia lui insa, in timp ce din gura marturisea credinta ei in ortodoxie, inima ei traia inca in erezie.
La o mare sarbatoare a Bisericii, cand se obisnuia sa se impartaseasca multi crestini, s-a intamplat urmatorul fapt: Sotia bogatului s-a dus pe ascuns la preotii ereticilor sa se impartaseasca. Dar nu s-a impartasit, ci luand in mainile ei painea, a dat-o pe ascuns slugii ei sa o pastreze, fara ca cineva sa-si fi dat seama ce a facut (la inceputurile crestinismului crestinii luau Sfintele Taine separat).
Cand mai tarziu se savarsea Sfanta Liturghie a ortodocsilor, femeia s-a dus cu barbatul ei la biserica sa se impartaseasca. Cand a venit randul ei, a luat Sfantul Trup din mana Sfantului Ioan Gura de Aur, insa nu s-a impartasit ci a luat pe ascuns painea ereticilor.
Insa imediat s-a cutremurat de o minune. Painea ereticilor s-a transformat in gura ei, in piatra! Femeia s-a infricosat. Cu o voce tare a povestit tuturor intamplarea si a crezut din tot sufletul in Biserica Ortodoxa. Sfantul Ioan a asezat acea piatra in chivot, ca sa aminteasca minunea.

(Minuni si descoperiri din timpul Sfintei Liturghii)

Cuvânt la slujba de înmormântare a martirilor de la Târgu Ocna

Fragmente, Marturisitori 3 Comentarii

Cuvânt la slujba de înmormântare a martirilor de la Târgu Ocna*

Fragment din cartea: Parintele Voicescu, un duhovnic al cetatii, Editura Bizantina

Slujba înmormântării marchează durerea despărţirii. Pentru cei ce cred în Dumnezeu însă, moartea nu este un eşec, nu este punctul terminus. E pragul care desparte cele două tărâmuri, poarta prin care se intră în celălalt plan de existenţă.

Noi, creştinii, nu suntem ca cei fară de nădejde. Credem în lumea de dincolo, credem în înviere. Pentru că ştim că suntem şi altceva decât carne şi sânge. Şi că tocmai acest altceva – sufletul veşnic – ne defineşte ca oameni. De aceea, slujba înmormântării este, pentru noi şi pentru cei plecaţi, prilej de întărire a nădejdii în înviere.

Slujba pe care am săvârşit-o astăzi e mai puţin obişnuită. I-am prohodit, după patruzeci de ani, pe cei care şi-au sfârşit viaţa, ca deţinuţi politici, în penitenciarul Târgu Ocna şi au fost aruncaţi aci, în gropi comune, fară slujbă, fară cruci. Parcă văd lada de la poartă… De multe ori cu doi de-ai noştri în ea; şi chiar cu unul pe capac… Şi după ce îşi deşerta morţii, lada se întorcea înapoi şi aştepta pe alţii… Ne aştepta pe noi…[1]

Citeste mai departe…