Despre familia creştină – Parintele Ioan Sabau

Marturisitori, Romeo 1 Comentariu

Despre familia creştină

Cuvânt ţinut de Pr. Ioan Sabău (Foltu, Hunedoara), la Deva, în seara zilei de 20 oct. 2005, în finalul conferinţei Pr. Lect. Univ. Dr. Constantin Necula (Facultatea de Teologie din Sibiu), cu tema „Familia creştină azi”. În ziua de 20 oct., Pr. I. Sabău a împlinit 91 de ani.

Cucernice Părinte Profesor, iubite părinte, iubiţi credincioşi şi prieteni ai mei. Vă spun prieteni pentru că vă simt prieteni, întinerind şi eu între voi.

Seara de astăzi a fost pentru mine o revelaţie. Să vă spun de ce. În tinereţea preoţiei mele m-am izbit de multe-multe pe care părintele astăzi le-a tăiat cu briciul.

În tinereţea mea, îmi aduc aminte că am început să ridic căsătoria, aşa după cum spunea Părintele Arsenie Boca, la nivel de Taină. Am reuşit în unele parohii, unde nu era aşa de stăpân pe viaţa noastră folclorul acesta popular. Acesta ne-a dărâmat pe noi. A distrus sfinţenia vieţii familiale, cu fel de fel de glume ruşinoase şi obscene pe la nunţi, care ne făceau de râs. Mi-aduc aminte că la o cununie, când am început să colind cu mireasa prin faţa icoanelor, un beţiv din marele public a prins mireasa şi a tras-o după el. Nu s-a produs sminteală, s-a produs un râs, o bună dispoziţie pentru ei. Alteori, când le dădeam mirilor miere şi pişcoturi, din spatele lor, bine formaţi, nuntaşii loveau cu pumnii mirii după cap, smintind mâna preotului. A doua zi, după cununie, obişnuiau să ducă pe unul mai ospeţit, mai beţiv, pe o scară, să-l ducă mort prin sat. Alţii doi mergeau cu nişte măturoaie pe lângă, făcându-se că dau cu cădelniţa. Batjocoreau într-un stil barbar ceea ce făceam noi la Biserică. În duminica următoare, îngrozit, le-am spus: „Măi oameni, aţi ajuns prea departe! Dar gândiţi-vă că Dumnezeu vă arată aşa cum sunteţi de fapt!” La şase săptămâni după asta, omul acela din targă a fost dus la groapă. S-a cutremurat satul. N-a mai dat cu mătura. Vedeţi ce situaţii am moştenit!

Citeste mai departe…

Câteva gânduri de ale lui Valeriu Gafencu

Fragmente 2 Comentarii

18 februarie 1952 – 57 de ani de la trecerea în cetele mărturisitorilor.

Despre „medievalismul” creştinismului

Un om politic cu convingeri liberale i-a spus lui Valeriu:

– Pentru mine credinţa este o instituţie pe care trebuie să o încurajăm pentru a fi un corectiv al egoismului şi abuzului ome­nesc. Dincolo de rolul ei socio-politic, ea nu mă interesează. Omul politic nu are nevoie de Dumnezeu. Credinţa trebuie în­grădită politic, pentru a evita un nou Ev Mediu obscurantist.

– Domnule, i-a răspuns Valeriu, pentru unul ca dumnea­voastră suferinţa este salvatoare. Prin suferinţă veţi ajunge la lumina credinţei. Veţi înţelege atunci că sunteţi mic şi nedesă­vârşit, că lumina dumneavoastră este întuneric, că numai prin Dumnezeu poţi fi om adevărat, că numai prin credinţă sunt deschise orizonturile cunoaşterii şi, în fine, că lumea nu se poate mântui fără credinţă. Sunteţi solul unei idei preconcepute des­pre Evul Mediu şi al unei falsificări a conceptului creştin. Mai mult decât oricine, credincios se cuvine a fi omul politic, căci orientând lumea, el împlineşte voia lui Dumnezeu, şi-i revin mari responsabilităţi. In ceea ce priveşte Biserica şi rolul ei ca in­stituţie, ea nu este un corectiv, ci o integrare a lumii în Hristos şi nu priveşte o parte, ci întregul. întrucât n-aţi voit a primi cre­dinţa din pricina egoismului materialist, iată că vă vin suferinţa şi moartea prin ateismul materialist. Egoismul burghez e strivit de fiul său mai cumplit, orgoliul ateist-materialist. Nădăjduiesc din inimă ca înainte de moarte sâ ajungeţi la credinţă, dar asta ar însemna să-I urmaţi lui Hristos.

Şi omul acela a ajuns la credinţă.

Citeste mai departe…

Sfântul Tihon si strugurii

Povestea zilei 1 Comentariu

Sfântul Tihon si strugurii

Sfântul Tihon, episcopul Amathuntos (sec. IV – V), este unul dintre cei mai cunoscuti sfinti ai Ciprului. A luat numele de facator de minuni pentru multele minuni pe care le-a facut si cât traia, dar si dupa adormirea sa. Una dintre acestea, impresionanta si paradoxala este si aceasta:
Odata, câtiva muncitori sadeau vita de vie într-o tarina. În timpul muncii, unul dintre acestia a aruncat câtiva struguri uscati. Sfântul a luat un astfel de butas si dupa ce s-a rugat la Dumnezeu, rugându-l sa îi dea viata si roade, l-a sadit în numele Sfintei Treimi. Si ce minune! Acea vita uscata imediat a prins radacina, a facut frunze, a înflorit si a rodit struguri mari si dulci! Si era cu mult înaintea culegerii strugurilor.
De atunci, în fiecare an, minunea se repeta. La 16 iunie, ziua pomenirii sfântului, vita rodeste struguri, mari si dulci, care sunt oferiti ca binecuvântare credinciosilor. Pentru multi ani dupa adormirea lui, se întâmpla acest fapt incredibil. Strugurii erau verzi si acri, pâna în momentul când începea liturghia sarbatorii. Atunci începeau si strugurii sa se coaca si sa se îndulceasca. Când se termina Liturghia, strugurii deveneau negri si nemaipomeniti de dulci. Câti gustau din ei, simteau o ciudata stare de revigorare trupeasca si seninatate duhovniceasca.
Acelasi lucru se întâmpla pâna astazi tuturor care cinstesc si sarbatoresc amintirea sfântului.

(“Minuni si descoperiri din timpul Sfintei Liturghii”)