Luminătorul - de VasileVoiculescu
Februarie 19, 2009
4:42 pm
admin
Poezie
Luminătorul - de VasileVoiculescu
Am fost ca nerodul din poveste
Ce căra Soarele cu oborocul
În casa-i fără uşi,fără ferestre…
Şi-şi blestema întunerecul şi nenorocul.
Ieşeam cu ciubărele minţii,goale,afară,
În lumină şi pară,
Şi când mi se părea că sunt pline,
Intram,răsturnându-le-n mine.
Aşa ani de-a rândul
M-am canonit să car lumina cu gândul…
|
Atunci ai trimis Îngerul Tău să-mi arate
Izvorul luminii adevărate:
El a luat în mâini securea durerii
Şi-a izbit naprasnic,fără milă,pereţii.
Au curs cărămizi şi moloz puzderii,
S-a zguduit din temelii clădirea vieţii,
Au curs lacrimi multe şi suspine,
Dar prin spărtura făcută-n mine,
Ca printr-un ochi de geam în zidul greu,
Soarele a năvălit în lăuntrul meu. |
Şi cu el odată,
Lumea toată…
Îngerul luminător a zburat aiurea,
Lăsându-şi înfiptă securea;
Cocioaba sufletului de-atuncea însă-i plină
De soare,de slavă şi de lumină. |
|
Martie 11th, 2009 at 12:03 pm
Am descoperit de curand aceasta poezie in albumul “Fericiti cei prigoniti, martiri ai temnitelor romanesti” si am aflat ca ma reprezinta, fiind poezia mea de suflet, pana acum….