A venit in biserica un om si l-a intrebat pe Parintele daca sa mai manance fructe si legume din gradina, ca sunt radiatii multe. Parintele i-a zis: „Mai, sa pice din cer otrava pe pamant si sa mamanci; cine are credinta, nu are nimic”. (Burs Maria, Ucea de Sus)

Altadata, cand m-am dus la Draganescu, m-am nimerit cu un student din Hateg. Parintele Arsenie ne-a primit in casa parohiala. Studentul l-a intrebat pe Parintele: „Parinte, am auzit ca dumneavoastra deschideti Cartea”. Parintele Arsenie ii raspunde: „Eu nu deschid Cartea, ea deschide mintea”. (Maria Matronea, Sibiu)

Odata, cineva a intrebat: „Parinte, oamenii care mor de cancer se mantuiesc?”. „Ma, stiti <<ca’n cer>>”. Ati inteles. Sa spuna „Doamne, ai mila de mine!”. Sa fie impacati cu toata lumea si prin suferinta lor vor avea parte de cer, de mantuire”. La aceasta intrebare, Parintele Ilarion Argatu raspundea ca acesti oameni sunt mucenici prin suferinta, rabdare, rugaciune, impacare cu toata lumea, spovedanie si marturisire. (Maria Matronea, Sibiu)

“Noi marturii despre parintele Arsenie Boca”, editura Agaton, 2005

Mamele cu credinta reusesc in viata

Pr. Simion Săsăujan (parohia Valea Aurie, Sibiu) la emisiunea “Flori de pateric” (TV Eveniment, Sibiu) din 8 martie, 2009, realizator pr. Constantin Oprea.

Sandu Ştefănescu şi un gardian prostănac

fragment din “IMN PENTRU CRUCEA PURTATÔ de Virgil Maxim

Vezi şi: MARTURISITORUL VIRGIL MAXIM - DE 12 ANI IN SLAVA CEREASCA

Duminica următoare am avut altă aventură. Un lan de floarea soarelui trebuia recoltat, floarea bătută şi depozitată, iar cocenii legaţi în snopi şi făcuţi şiră. Fiind ultima restanţă, am hotărât să se înapoieze la Galda cei mai în vârstă, între ei domnii Trifan şi Marian, iar după lichidarea lucrărilor ceilalţi. Cei rămaşi, vreo 10-15, am recoltat în cursul săptămânii „pălăriile” de floarea soarelui, le-am depozitat într-o baracă-magazie pe câmp, am tăiat cocenii. Urma să batem pălăriile şi să depozităm sămânţa. Miliţienii care păţiseră ruşinea cu fânul plecaseră la Aiud; în locul loc era unul venit de curând în colonie, cam prostănac. Iertaţi-mi aprecierea, cred că nu i se potrivea alt calificativ. „Bă! Eu sunt cineva aici! Aţi înţeles?”, era repica lui. Tot ce voia şi ordona trebuia executat fără comentarii. Sâmbătă seara a fost anunţat că Duminica vom merge la Biserică.

- Vedem noi până mâine, a zis el şi a intrat în corpul de gardă.

S-a sculat cu noaptea în cap şi a dat deşteptarea pentru toată colonia. Abia terminasem de aranjat paturile:

- Adunarea! Încolonarea şi direcţia floarea soarelui!

Citeste mai departe…

Era prin anul 1953. Foamete mare. Parintii nu aveau ce sa ne dea de mancare. Eram 11 frati acasa si mama statea iar sa nasca. Atunci, tata s-a hotarat sa mearga la Manastirea Prislop la Parintele Arsenie Boca. Cand a ajuns a vazut ca acolo erau multi oameni de pe Valea Oltului, imbracati frumos. Tata era foarte rau imbracat, ca nu avea haine bune. S-a asezat la usa bisericii. Parintele era la strana. Dintr-o data, l-a chemat pe nume: „Vino, mai, incoace, Cercel Popoviciu! De ce stai acolo?”.
Dupa ce s-a terminat slujba, au plecat cu totii la masa. O parte din oameni s-au dus la padure sa taie lemne pentru manastire, ca pe vremea aceea era in constructie. Dupa amiaza, Parintele a iesit sa le dea niste paine si o damigeana cu vin. Seara, Parintele Arsenie si Parintele Dometie au tinut rugaciune in biserica. Asa au trecut doua zile. Tata se pregatea sa plece, ca mama trebuia sa nasca. Am uitat sa va spun ca Parintele canta intr-una „Ierusalime, Ierusalime, mi-e tare dor de tine”.
Pentru ca voia atat de mult sa vorbeasca cu Parintele, a treia zi, seara, tata s-a apucat sa-l urmareasca. Vazand ca intra in bucatarie, tata s-a dus la taietor, a luat un brat de lemne si s-a indreptat cu ele spre bucatarie. Intre timp, insa, Parintele a iesit. Atunci, tata a aruncat lemnele jos, i-a iesit in cale Parintelui, l-a salutat si… s-a uitat dupa el cum urca la mansarda. Cand a ajuns sus, Parintele i-a zis: „Ce ma, vrei sa vorbesti cu mine?”. „Da Parinte” – zice tata. Parintele a coborat la tata: „Spune, ma, ce ai?”. „Am o casa de copii si sunt sarac lipit”. „Asa cum esti, sa mergi la Sfanta Biserica. Ma, daca va este greu cu multi copii, traiti ca fratii, in curatenie. Alta cale nu este”. Tata zice: „Nu pot, o cunosc si ma cunoaste.” „Atunci ce-i de facut?”. „Parinte, ce sa va mai spun, ce am avut nu mai am. Toate s-au terminat: si vitele, si porcii, si pasarile”. Atunci, Parintele i-a spus sa astepte si a urcat din nou la mansarda. A coborat dupa putin timp, aducand cu sine un plic si o pereche de sosete de lana. „Ia, ma, samanta asta si vom vedea. In seara asta sa pleci. Sa n-o iei pe drum, ci s-o tai prin padure drept inainte. Cand iesi din padure, o sa dai de un drum, sau de o cale ferata. Si asa sa te duci acasa. Acum du-te la Parintele Dometie si ia binecuvantarea”.
Cand a ajuns in gara Sibiu, tata a aflat ca in noaptea aceea Parintele fusese arestat de Securitate si dus din post in post. Noi, pana la toamna, am avut vaca cu lapte, scroafa cu purcei si bucate. Pe fratele care s-a nascut l-au botezat Rusalim, ca tata s-a dus la Parintele de Sfintele Rusalii. In plic, tata a crezut ca Parintele scrisese legi. Dar au fost 500 lei. Bani de samanta. (Maria Matronea, Sibiu)

“Noi marturii despre parintele Arsenie Boca”, editura Agaton, 2005

Doi frati au ajuns la proces de judecata la tribunal. Unul dintre ei, stiindu-l pe Parintele Arsenie bun sfatuitor, s-a dus si l-a rugat sa-l ajute sa castige procesul cu fratele sau. Parintele i-a promis ca o sa-l ajute, dar cu o conditie: sa-si faca cruce corect si sa zica, pana ajunge la judecata: „Asa-mi trebuie”. Omul nu stia insa ca si fratele sau il cautase pe Parintele Arsenie, ca l-a rugat acelasi lucru si ca Parintele i-a zis ca-l ajuta sa castige procesul numai daca-si face semnul crucii si zice mereu pana la proces: „Asa-mi trebuie”. Si astfel, cei doi frati isi faceau semnul crucii in toate zilele si spuneau neincetat: „Asa imi trebuie”. Cand au primit citatiile si unul si celalalt au zis: „Asa imi trebuie”. Pe urma, in drum spre tribunal, fiecare dintre frati spunea neincetat: „Asa imi trebuie”. Cand a inceput procesul, instantele judecatoresti i-au impacat imediat iar ei au devenit frati adevarati. Le-a disparut ura pentru totdeauna. Si unul, si celalalt au castigat procesul asa cum le-a promis Parintele Arsenie Boca si ca recunostinta s-au dus si i-au multumit de sfatul dat. (Morar Gheorghe, Ucea de Sus)

“Noi marturii despre parintele Arsenie Boca”, editura Agaton, 2005

Portretul femeii credincioase

Pr. Simion Săsăujan (parohia Valea Aurie, Sibiu) la emisiunea “Flori de pateric” (TV Eveniment, Sibiu) din 8 martie, 2009, realizator pr. Constantin Oprea.

Spre aducere aminte: Împlinirea unui an de la trecerea la veşnicele lăcaşuri a Episcopului Ioan Mihalţan,

La 17 Martie, anul curent, se împlineşte un an de la mutarea în veşnicele lăcaşuri a Părintelui Ioan Mihălţan - Episcopul Oradiei, Bihorului şi Sălajului - din perioada 1992 - 2007, şi care anul acesta, dacă ar mai fi trăit ar fi împlinit (la 27 Septembrie) vârsta de 83 de ani… Dumnezeu, însă, în marea sa dragoste şi purtare de grijă pentru noi toţi, a dorit ca acest slujitor al Său să se nască în ceruri, pentru viaţa cea veşnică - duminică spre luni - la 17 Martie din anul 2008, în localitatea sa natală - Ohaba, judeţul Alba, şi în consecinţă, anul acesta să nu fie unul al aniversării şi omagierii unui număr de ani din viaţa aceasta pământească, ci a comemorării unui an de la trecerea sa în viaţa cea cerească… Cu alte cuvinte deci, acest lucru nu ne interzice nouă, ba dimpotrivă, să ne aducem aminte cu mult respect şi deosebită recunoştinţă de acest cuminte şi înţelept om, mare cunoscător şi mărturisitor al istoriei bimilenare româneşti, totodată şi apologet al dreptei credinţe creştine.

Pentru toate acestea, în mintea şi în inima mea personalitatea prea sfinţiei sale s-a conturat şi s-a identificat prin câteva trăsături şi calităţi distincte: în primul rând prin maturitatea şi bogata experienţă sau înţelepciune pastorală şi duhovnicească, prin ataşamentul faţă de valorile spirituale, perene ale poporului nostru, prin felul său de a fi foarte firesc şi mai puţin sofisticat sau complicat; după aceea prin tenacitatea şi perseverenţa, prin dispoziţia pe care o avea spre intensificarea eforturilor în vederea rezolvării unei probleme, atunci când situaţia o cere; prin cultura teologică şi nu numai cu care sunteţi înzestraţi datorită muncii şi tenacităţii prea sfinţiei sale - deoarece a fost un autodidact înnăscut şi foarte consecvent cu el însuşi de-a lungul întregii sale vieţi; prin luciditatea şi spiritul critic însoţit de foarte multă înţelegere şi condescendenţă; pe urmă prin spiritul de disciplină, în primul rând cu propria lui persoană, revelat cu fiecare slujire ori cu fiecare predică sau cuvântare, susţinute într-un mod foarte concis, coerent dar şi consistent în diferite împrejurări sau cu diferite ocazii!… De asemenea, mai avea şi calitatea de a fi un om de o sinceritate, discreţie şi modestie ieşite din comun care îţi inspiră foarte multă încredere, confort sufletesc şi dragoste faţă de valorile eterne ale spiritualităţii noastre romăneşti şi ortodoxe!…

Citeste mai departe…

Fratele Silea Miron zicea ca a bagat si el apa in lapte pentru ca sa-si poata achita datoria. Dupa aceea s-a imbolnavit si l-au internat in spital. A stat mult in spital. Odata, zicea el, am auzit usa salonului unde eram eu. Ma uit, nimeni. Se deschide usa si se inchide. Nimeni. Imediat, simt ca se lasa arcurile de la patul meu; dupa un timp, se ridica iar arcurile, se deschide usa si se inchide, dar nu vad pe nimeni. Dupa ce m-am facut sanatos, m-am dus la Parintele Arsenie si l-am intrebat: „Parinte, nu cumva ati fost la mine cand am fost la spital?”. „Ba da, ma, am fost si ti-am vazut suferinta”. Si i-a spus ca aceasta i s-a intamplat din cauza ca a bagat apa in lapte. Toate necazurile sunt ingaduite de Dumnezeu, pentru pacatele noastre. (Morar Gheorghe, Ucea de Sus)

*

Odata am dus trei femei din Sibiu la Parintele, la Draganescu si am stat o zi intreaga acolo, caci ele nu-i vedeau decat spatele (n.n.: in timp ce picta). Spre seara, mi-a zis: „Ada-le aici” si le-am dus in fata Sfintiei Sale. La una i-a zis: „Tu ai venit aici ca ti s-au furat cutare lucruri, dar, mai intai, tu ai furat si de aceea patimesti acum”. La a doua i-a zis numarul avorturilor pe care le-a facut. Acesteia pana la sfarsitul vietii nu i s-au uscat lacrimile si a facut milostenie cu nemiluita. La a treia i-a zis: „Ai facut trei case din furt, dar nu vei avea niciodata multumire si pace”. Si asa a fost; a avut o boala cumplita. (Ana Bichi, Sibiu)

*

S-a dus un cetatean la Draganescu si Parintele Arsenie era pe schela, pictand. De cum l-a vazut pe Parintele, omul a strigat: „Parinte, eu am dreptate, dar tribunalul nu-mi da dreptate si mi-a luat mostenirea”. Parintele coboara repede de pe schela si-i spune: „Ma omule, daca oamenii iti fac dreptate, atunci Dumnezeu ce sa-ti mai faca?”. Si l-a calmat pe cel in cauza, incat a plecat omul linistit si foarte impacat, renuntand de buna voie la mostenire! (Silvia Patrucean, Sibiu)

Parintele a spus ca „este mai mare pacea ca dreptatea”. (Burs Maria, Ucea de Sus)

“Noi marturii despre parintele Arsenie Boca”, editura Agaton, 2005

Mania poporului, poporul maniei

Autor: Pr. Constantin Necula

Dintre multele intamplari ale zilei, cele care ne retin cel mai tare atentia, multe dintre ele pot fi concentrate in ceea ce indeobste numim „stirile de la ora cinci“. Conflicte in familii mai mult sau mai putin notorii, razboaie intre bande, spargeri de banci, lipsiri de libertate, eliberari controversate, crime, violuri, mizerii si mizerabili. Toate alcatuiesc tabloul unei lumi muribunde, care isi imparte agonia cu stapanitorul acestei lumi, diabolicul rupator de sensuri.

Criza morala

Daca te întrebi însa de unde se naste toata aceasta pornire spre rau, spre morbid si defaimare a demnitatii umane, constati ca sursa este una singura: mânia. Un soi de ura convertita în social, o ura care nu doar ca nu reuseste sa fie dragoste ci lupta, cu toata fiinta ei împotriva iubirii. O ura care a devenit motorul social a multe dintre vocatiile oamenilor, care a facut din oameni executanti ai unor actiuni nemernice, oameni care se ascund mai apoi în spatele umanismului pentru a poza drept nevinovati si rau judecati. Unul dintre specialistii americani în consilierea pastorala a persoanelor aflate în deruta sexuala scria, cu ceva ani în urma: „Daca lumea Occidentala ar fi continuat sa mearga pe calea prevenirii, am mai fi experimentat criza morala prin care trecem acum? Abordarea radacinii problemelor este aspectul cel mai important, iar cauzele celor mai spinoase probleme ale noastre se pot vedea printr-o multime de comportamente dependente, printre care se numara si manifestarea mâniei. Societatea contemporana occidentala este în primul rând o societate ranita, saturata de mânie, care se îndreapta spre o directie distructiva, realitate care este confirmata în modul cel mai trist de jurnalele de seara. Într-o lume ranita, nu ne putem ascunde capul în nisip, sperând ca problemele noastre pur si simplu vor disparea. De fapt, refuzul nostru de a ne angaja în rezolvarea lor nu face decât sa le înrautateasca. Într-o constelatie de alti factori, crizele prin care trecem au conexiuni si în modul în care ne îndeplinim rolul de parinte iar radacinile lor se extind în societatea în care cresc copiii nostri si în influentele exercitate asupra modului de a gândi al tinerilor.“ (Don Schmierer, „Un gram de prevenire-prevenirea conditiei homosexuale în viata tinerilor“, Ed. Noua Speranta, Timisoara, 2007, p. 9-10).

Echilibru distrus

Cu alte cuvinte, sa luam aminte. Lipsa de reactie pe care o înregistram la mânia cotidiana a populatiei precum si lipsa de politici de prevenire a pervertirii morale a unui tineret dezorientat prin dictatura unei demonocratii a minorantelor de tot felul sunt accidentele care au distrus echilibrul unui crestinism diluîndu-l în false echilibre. Printre crizele pe care le înregistram, ca oameni si ca societate, cele nascute din mânie si lipsa de echilibru prevenitor ne victimizeaza pe noi si victimele noastre deopotriva. E un razboi moral injust si inegal, veti zice. Da. Dar în care simpla boscorodeala pe la colturi nu foloseste nimanui. Simpla tacla si bârfa nu vindeca lipsa de comunicare dintre noi, injustetea actiunilor razbunatoare pe care le gândim si uneori le aplicam punitiv catre cei din jur, nu vor vindeca niciodata justitia oarba si nedemna de numele dreptatii care elibereaza criminalii si aresteaza nevinovati.

Suflete ucise

Chiar scriind aceste rânduri simt ca sunt atins de mânie. E prea multa durere în jurul nostru ca sa nu întelegem ca numai Dumnezeu ne este scapare. Cât mai trebuie sa treaca oare pâna vom întelege aceasta? Care ar fi cealalta solutie? Este cert ca 20 de ani de libertate democratica nu ne-au adus decât în punctul lui Decembrie 1989. Guvernantii, acelasi soi de politruci cu ifose. Conducatorii explica la nesfârsit reformele, cuprinsi de teama unei rabufniri. Dar si eliberati de frica unui alt Decembrie. Au ucis sufleteste pe toti aceia care ar mai fi putut sa aiba curajul sa iasa cu piepturile goale în strada. I-au trimis, prin deruta economica extrem de atent cultivata, sa moara pe alte strazi, zdrobiti de interesele xenofobiei popoarelor europene. I-au dezarmat de Dumnezeu si forta morala care s-ar fi nascut din apartenenta lor la o morala crestina vie, nedeformata de normalitati imorale, anormale. I-au prostituat intelectual în scoli jefuite de valorile lor sacre. La vremea de acum nu ar mai fi cine sa moara de dragul României. De aceea stau deocamdata linistiti, regrupati pe interese economice si partinice, fara nici o legatura cu poporul, sau poate doar una de interes obscur.
În zorii primaverii ce vor veni, efortul cel mai de pret ce avem a-l face este sa ne redescoperim constiinta maretiei darului omenitatii din noi. Izbavindu-ne de mediocritatea în care ne ascundem lipsa de reactie.

Sursa: Monitorul de Sibiu 

Dr. Olivera Petrovich şi studiul său despre credinţa în Dumnezeu

Dr. Olivera Petrovich preda psihologia dezvoltarii la Departamentul de Psihologie Experimentala si psihologia religiei la Facultatea de Teologie, Universitatea din Oxford. Din 1988 este doctor in psihologie al Universitatii din Oxford si a efectuat numeroase cercetari experimentale in domeniile psihologiei religiei si psihologiei dezvoltarii.

Children and their ideas of the divine

Imposing belief

Adults and Atheism

Vezi si:
Psiholog ortodox despre ateism si religie