Pe vremea când eu înca nu ma nascusem, un unchi al mamei lucra împreuna cu o echipa de meseriasi la restaurarea unei parti a asezamântului mânastiresc de la Sâmbata. Într-o buna zi a mai fost adus înca un mester, chiar de la noi din sat. Când barbatul a intrat în curtea mânastirii, unde era dezordine ca într-un santier, s-a împiedicat de un capat de bustean, pe care l-a înjurat naprasnic. În aceeasi zi, spre sfârsitul amiezii, Parintele Arsenie, abia întors de la Sibiu, se grabea sa ajunga la biserica pentru slujba vecerniei. El s-a oprit lânga acel strain, în curte, de fata cu unchiul mamei si l-a mustrat: „Ma, Gheorghe, ce vina are lemnul ca tu te-ai împiedicat de el? Sa nu mai înjuri în sfânta manastire niciodata, ca sa nu te certe Dumnezeu în locul meu!”. Unchiul, împreuna cu cei aflati în preajma, au împietrit, iar mesterul vinovat se uita la tânarul calugar cu gura cascata. Parintele nu avusese de unde sa afle nici întâmplarea cu pricina, nici numele barbatului din Sinca, pe care îl vedea pentru prima oara în viata.. .

Altadata, îmi povestea mama, o familie de crestini din Tohan, s-a dus la Sâmbata pentru un maslu. Cu aceeasi ocazie, taranii s-­au plâns ca li se furasera caii de curând. Dupa ce i-a ascultat, Parintele le-a raspuns scurt: „Duceti-va pâna la Poiana Marului, la alde Ilie Tamadau, sa va luati caii înapoi, dar sa-mi promiteti ca nu va luati la harta! Sa-l iertati pentru fapta rea, ca sa va ierte si voua Cel de Sus alte pacate”. (Lucia Chima, Sinca Veche)

“Noi marturii despre parintele Arsenie Boca”, editura Agaton, 2005