Rugăciunile pentru autorităţile Statului în Cultul Creştin

Recenzii, Stelian Gombos Fara comentarii

Vasile Coman – Episcopul Oradiei „Rugăciunile pentru autorităţile Statului în Cultul Creştin”, Ediţie îngrijită de Pr. Dr. Cristian Muntean, Editura „Renaşterea”, Cluj Napoca, 2007, 126 pagini

Recenzie de  Drd. Stelian Gomboş

  

Citind această carte, unică în felul ei, în materie, în ultima vreme, la noi în ţară, m-am gândit mult timp la autorul acestei lucrări, pe care aş dori să-l evoc puţin în cele ce urmează, fiindcă anul acesta, în luna Iulie, în ziua a zecea, vom prăznui împlinirea a şaptesprezece ani de la naşterea în viaţa cea veşnică a Împărăţiei Cerurilor a unui mare cunoscător şi mărturisitor al istoriei bimilenare româneşti, totodată şi apologet al dreptei credinţe creştine – Episcopul Vasile Coman al Oradiei, după ce şi-a purtat cu toată demnitatea şi încrederea în Dumnezeu crucea vieţii şi a suferinţei, vreme de mai mulţi ani!… De aceea, pentru noi, din anul 1992, această zi va comemora totdeauna, acest eveniment închinat blândului logofăt spiritual al Oradiei sfârşitului de secol XX – care a păstorit aceste meleaguri „de la brazda de NV a ţării” între anii 1971 – 1992!… Citeste mai departe…